ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4131/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4131/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 3 noiembrie 2011

pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. 1511/103/2011, a fost sesizată

Curtea de Apel Bacău pentru soluționarea excepției de nelegalitate a

dispozițiilor art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 în raport cu prevederile

art. 19 din Legea nr. 19/2000, invocată, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, din oficiu, de instanță.

În motivarea

încheierii se arată că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor - Neamț în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de

Muncă Neamț a formulat contestație împotriva măsurilor dispuse de către pârât,

prin care a solicitat să se anuleze deciziile - Adresa. nr. 21173 din 31

decembrie 2010 și nr. 903 din 11 ianuarie 2011 emise de Inspectoratul

Teritorial de Munca Neamț - prin care Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a

anulat avizul de încadrare în condiții deosebite a locurilor de muncă din

cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar aparținând Direcției Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și să se dispună obligarea pârâtului să

reînnoiască avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite

până la data de 31 decembrie 2011.

În cauză, Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a formulat cerere de intervenție în

interesul Guvernului României.

Prin Sentința civilă

nr. 71 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția de

nelegalitate invocată, din oficiu, în cauza privind acțiunea formulată de

reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț

în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, Guvernul

României și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a

admis cererea de intervenție formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale în interesul pârâtului Guvernul României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în cauză, chiar dacă actul

administrativ a fost abrogat, dacă anterior abrogării sale a produs efecte

juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor

legitime ale unei persoane, cercetarea legalității acestuia poate fi cerută

oricând pe calea excepției de nelegalitate, inclusiv după abrogarea lui, prin

urmare legalitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 (în prezent

abrogată, dar în vigoare la data pentru care se solicită avizul), se impune a

fi cercetată.

Instanța a considerat

însă că dispozițiile art. 14 din H.G. nr. 246/2007 se referă la sancțiunea care

intervine în situația în care angajatorul nu realizează măsurile dispuse în

timpul unui control efectuat și nu anulează dispozițiile din art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 19/2000 care definea care sunt locurile de muncă care întrunesc

condițiile, pentru a fi încadrate ca și locuri de muncă cu condiții deosebite.

Conform dispozițiilor

art. 19, alin. (5) din Legea nr. 19/2000 avizul inspectoratului teritorial de

muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții

deosebite.

Metodologia de

reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite

este reglementată de H.G. nr. 246/2007.

Dispozițiile din art.

14 din H.G. nr. 246/2007 nu anulează dispozițiile referitoare la definirea

locurilor de muncă în condiții deosebite stabilite prin art. 19 din Legea nr.

19/2000, respectiv că acestea reprezintă acele locuri care, în mod permanent

sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților

datorită gradului mare de expunere la risc, ci sancționează situația care

intervine prin nerespectarea de către angajator a unor măsuri necesare pentru

normalizarea condițiilor de muncă, de prevenire și protecție.

Ori, dacă se constată

nerespectarea și nerealizarea acestor măsuri dispuse în urma controlului ITM,

anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, aviz

care este obligatoriu, conform dispozițiilor art. 19, alin. (5) din Legea nr.

19/2000.

Acordarea sau

neacordarea avizului prevăzut de alin. (5) din Legea nr. 19/2000, nu anulează

dispozițiile alin. (1) și prin urmare nici dispozițiile privitoare la

condițiile în care avizul este anulat nu au acest efect.

Instanța de fond,

constatând că între dispozițiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul

public de pensii și art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 nu există nici o

contradicție, a apreciat excepția de nelegalitate invocată, din oficiu, ca

fiind neîntemeiată.

Ca o consecință a

respingerii excepției de nelegalitate, s-a admis cererea de intervenție

formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în

interesul pârâtului Guvernului României, apărarea intervenientei fiind

considerată utilă în soluționarea cauzei.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Neamț a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede în mod imperativ că:

"locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în

mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă

a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc".

Pe cale de consecința

și fără echivoc, locurile de muncă în condiții deosebite, așa cum sunt ele

definite în art. 19 din Legea nr. 19/2000, devin locuri de muncă în condiții

normale atunci când acestea nu mai afectează capacitatea de muncă a

asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc. Legea nu condiționează

acordarea sau neacordarea avizului de îndeplinirea sau neîndeplinirea măsurilor

de prevenire și protecție ci, singura condiție este aceea că aceste locuri de

muncă în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea

de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.

Astfel, la data

anularii avizelor exista încă un grad mare de expunere la risc a salariaților

din Laboratorul Sanitar Veterinar aparținând Direcției Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor Neamț, afectând în continuare capacitatea de muncă

a acestora, sens în care locurile de muncă în condiții deosebite nu au devenit

locuri de muncă în condiții normale.

Norma de punere în

aplicare a unei legi, sau a anumitor texte de lege, nu poate deroga de la

aceasta, în sensul că nu poate nici adăuga la aceasta și nici nu poate ignora

anumite aspecte cuprinse în lege.

Așa cum prevede art.

14 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007, acesta completează peste lege, în sensul

îngrădirii unor drepturi acordate de lege, respectiv condiționarea

acordării/neacordării acestor drepturi, prin condiționarea emiterii/neemiterii

avizului favorabil, condiție neregăsită în lege.

Însă, trebuie avut în

vedere faptul că, așa cum prevede art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 267/2004,

respectiv că: „În situația în care, în termen de 45 de zile de la constatarea

contravenției prevăzute la alin. (1) angajatorul nu realizează măsurile dispuse

în urma controlului, inspectoratul teritorial de muncă anulează avizul de

încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, înștiințând de îndată

despre această măsură și casa teritorială de pensii", norma cuprinsă în

art. 19 din Legea nr. 19/2000 este anulată de art. 14 alin. (2) din H.G. nr.

246/2007.

Dacă legea

condiționează doar în situația în care: „aceste locuri de muncă în mod

permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a

asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc", nu poate o normă

de aplicare să vină și să adauge și alte condiții, necuprinse în lege. Practic,

condiția cuprinsă în norma de aplicare face inaplicabil art. 19 din Legea nr.

19/2000.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Instanța de control

în mod judicios a analizat întocmai speța dedusă judecății, reținând faptul că

dispozițiile art. 14 din H.G. nr. 246/2007 se referă la sancțiunea care

intervine în situația în care angajatorul nu realizează măsurile dispuse în

timpul unui control efectuat și nu anulează dispozițiile din art. 19, alin. (1)

din Legea nr. 19/2000, care efectiv definea locurile de muncă care întrunesc

condițiile pentru a fi încadrate ca și locuri de muncă cu condiții deosebite.

Conform art. 19 alin.

(5) din Legea nr. 19/2000 avizul inspectoratului teritorial de muncă este

obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.

Metodologia de

reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite

este reglementată de H.G. nr. 246/2007.

Dacă se constată

nerespectarea și nerealizarea măsurilor dispuse în urma controlului ITM,

anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, aviz

care este obligatoriu conform art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000.

Art. 2, alin. (1) din

H.G. nr. 246/2007 modificată și completată prevede foarte clar printre

documentele pe bază cărora se poate acorda și, ulterior reînnoi avizele, planul

de protecție și prevenire care, în scopul asigurării îmbunătățirii nivelului

securității și al protecției sănătății lucrătorilor, trebuie să cuprindă măsuri

și acțiuni eșalonate astfel încât locurile de muncă să se încadreze în condiții

normale.

Retragerea avizului

de încadrare în condiții deosebite precum și aplicarea amenzilor pentru

nerealizarea măsurilor asumate de către angajator în vederea normalizării

condițiilor de muncă pentru care s-a acordat avizul se face în baza H.G. nr.

246/2007.

Din interpretarea

logico-juridică a art. 19, alin. (1) din Legea nr. 19/2000, rezultă fără

putință de tăgadă că acesta definește locurile de muncă în condiții deosebite

și nu modul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.

Legiuitorul, prin

art. 19, alin. (2) din Legea nr. 19/2000 a menționat următoarele: „Criteriile

și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se

stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății, instituția

respectând întocmai legea specială, respectiv H.G. nr. 246/2007 cu modificările

și completările ulterioare”.

Deci, nu art. 19 din

lege stabilește acordarea sau anularea avizului, ci chiar dispozițiile expres

prevăzute de H.G. nr. 246/2007.

Potrivit art. 14

alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 „ în situația în care, în termen de 45 de zile

de la constatarea contravenției prevăzute la alin. (1), angajatorul nu

realizează măsurile dispuse în urma controlului, inspectoratul teritorial de

muncă anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite,

înștiințând de îndată despre această măsură și casa teritorială de

pensii".

În conformitate cu

prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale, act normativ abrogat prin Legea

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, locurile de muncă în

condiții deosebite sunt definite ca fiind „acele locuri de muncă care, în mod

permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a

asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc".

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă

în condiții speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Este evident faptul

că, prevederile amintite definesc locurile de muncă în condiții deosebite, și

nu fac referire, în concret, la modul de încadrare al acestora în condiții

deosebite.

Înalta Curte constată

că la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru

supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin

H.G. nr. 50/2005, în vigoare la acea dată (în prezent abrogată prin H.G. nr.

1.226/2007, republicată), proiectul actului administrativ fiind avizat de către

autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul

Justiției, care, potrivit art. 8 alin. (6) din Regulament, „avizează proiectele

de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind

succesiunea operațiilor din etapa de avizare".

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț

împotriva Sentinței civile nr. 71 din 29 martie 2012 a Curții de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM