ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4131/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 3 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. 1511/103/2011, a fost sesizată Curtea de Apel Bacău pentru soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 19/2000, invocată, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din oficiu, de instanță. În motivarea încheierii se arată că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - Neamț în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a formulat contestație împotriva măsurilor dispuse de către pârât, prin care a solicitat să se anuleze deciziile - Adresa.

nr. 21173 din 31 decembrie 2010 și nr. 903 din 11 ianuarie 2011 emise de Inspectoratul Teritorial de Munca Neamț - prin care Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a anulat avizul de încadrare în condiții deosebite a locurilor de muncă din cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar aparținând Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și să se dispună obligarea pârâtului să reînnoiască avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite până la data de 31 decembrie 2011. În cauză, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României.

Prin Sentința civilă nr. 71 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate invocată, din oficiu, în cauza privind acțiunea formulată de reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, Guvernul României și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a admis cererea de intervenție formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul pârâtului Guvernul României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în cauză, chiar dacă actul administrativ a fost abrogat, dacă anterior abrogării sale a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, cercetarea legalității acestuia poate fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, inclusiv după abrogarea lui, prin urmare legalitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 (în prezent abrogată, dar în vigoare la data pentru care se solicită avizul), se impune a fi cercetată. Instanța a considerat însă că dispozițiile art. 14 din H.G. nr. 246/2007 se referă la sancțiunea care intervine în situația în care angajatorul nu realizează măsurile dispuse în timpul unui control efectuat și nu anulează dispozițiile din art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 care definea care sunt locurile de muncă care întrunesc condițiile, pentru a fi încadrate ca și locuri de muncă cu condiții deosebite.

Conform dispozițiilor art. 19, alin. (5) din Legea nr. 19/2000 avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite. Metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite este reglementată de H.G. nr. 246/2007. Dispozițiile din art. 14 din H.G. nr. 246/2007 nu anulează dispozițiile referitoare la definirea locurilor de muncă în condiții deosebite stabilite prin art. 19 din Legea nr. 19/2000, respectiv că acestea reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc, ci sancționează situația care intervine prin nerespectarea de către angajator a unor măsuri necesare pentru normalizarea condițiilor de muncă, de prevenire și protecție.

Ori, dacă se constată nerespectarea și nerealizarea acestor măsuri dispuse în urma controlului ITM, anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, aviz care este obligatoriu, conform dispozițiilor art. 19, alin. (5) din Legea nr. 19/2000. Acordarea sau neacordarea avizului prevăzut de alin. (5) din Legea nr. 19/2000, nu anulează dispozițiile alin. (1) și prin urmare nici dispozițiile privitoare la condițiile în care avizul este anulat nu au acest efect. Instanța de fond, constatând că între dispozițiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007 nu există nici o contradicție, a apreciat excepția de nelegalitate invocată, din oficiu, ca fiind neîntemeiată.

Ca o consecință a respingerii excepției de nelegalitate, s-a admis cererea de intervenție formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în interesul pârâtului Guvernului României, apărarea intervenientei fiind considerată utilă în soluționarea cauzei. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede în mod imperativ că: "locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc". Pe cale de consecința și fără echivoc, locurile de muncă în condiții deosebite, așa cum sunt ele definite în art. 19 din Legea nr. 19/2000, devin locuri de muncă în condiții normale atunci când acestea nu mai afectează capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.

Legea nu condiționează acordarea sau neacordarea avizului de îndeplinirea sau neîndeplinirea măsurilor de prevenire și protecție ci, singura condiție este aceea că aceste locuri de muncă în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc. Astfel, la data anularii avizelor exista încă un grad mare de expunere la risc a salariaților din Laboratorul Sanitar Veterinar aparținând Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, afectând în continuare capacitatea de muncă a acestora, sens în care locurile de muncă în condiții deosebite nu au devenit locuri de muncă în condiții normale. Norma de punere în aplicare a unei legi, sau a anumitor texte de lege, nu poate deroga de la aceasta, în sensul că nu poate nici adăuga la aceasta și nici nu poate ignora anumite aspecte cuprinse în lege.

Așa cum prevede art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007, acesta completează peste lege, în sensul îngrădirii unor drepturi acordate de lege, respectiv condiționarea acordării/neacordării acestor drepturi, prin condiționarea emiterii/neemiterii avizului favorabil, condiție neregăsită în lege. Însă, trebuie avut în vedere faptul că, așa cum prevede art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 267/2004, respectiv că: „În situația în care, în termen de 45 de zile de la constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) angajatorul nu realizează măsurile dispuse în urma controlului, inspectoratul teritorial de muncă anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, înștiințând de îndată despre această măsură și casa teritorială de pensii", norma cuprinsă în art. 19 din Legea nr. 19/2000 este anulată de art. 14 alin. (2) din H.G.

nr. 246/2007. Dacă legea condiționează doar în situația în care: „aceste locuri de muncă în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc", nu poate o normă de aplicare să vină și să adauge și alte condiții, necuprinse în lege. Practic, condiția cuprinsă în norma de aplicare face inaplicabil art. 19 din Legea nr. 19/2000. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Instanța de control în mod judicios a analizat întocmai speța dedusă judecății, reținând faptul că dispozițiile art. 14 din H.G. nr. 246/2007 se referă la sancțiunea care intervine în situația în care angajatorul nu realizează măsurile dispuse în timpul unui control efectuat și nu anulează dispozițiile din art. 19, alin. (1) din Legea nr. 19/2000, care efectiv definea locurile de muncă care întrunesc condițiile pentru a fi încadrate ca și locuri de muncă cu condiții deosebite. Conform art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite. Metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite este reglementată de H.G.

nr. 246/2007. Dacă se constată nerespectarea și nerealizarea măsurilor dispuse în urma controlului ITM, anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, aviz care este obligatoriu conform art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000. Art. 2, alin. (1) din H.G. nr. 246/2007 modificată și completată prevede foarte clar printre documentele pe bază cărora se poate acorda și, ulterior reînnoi avizele, planul de protecție și prevenire care, în scopul asigurării îmbunătățirii nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor, trebuie să cuprindă măsuri și acțiuni eșalonate astfel încât locurile de muncă să se încadreze în condiții normale. Retragerea avizului de încadrare în condiții deosebite precum și aplicarea amenzilor pentru nerealizarea măsurilor asumate de către angajator în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru care s-a acordat avizul se face în baza H.G.

nr. 246/2007. Din interpretarea logico-juridică a art. 19, alin. (1) din Legea nr. 19/2000, rezultă fără putință de tăgadă că acesta definește locurile de muncă în condiții deosebite și nu modul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Legiuitorul, prin art. 19, alin. (2) din Legea nr. 19/2000 a menționat următoarele: „Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății, instituția respectând întocmai legea specială, respectiv H.G. nr. 246/2007 cu modificările și completările ulterioare”. Deci, nu art. 19 din lege stabilește acordarea sau anularea avizului, ci chiar dispozițiile expres prevăzute de H.G.

nr. 246/2007. Potrivit art. 14 alin. (2) din H.G.

nr. 246/2007 „ în situația în care, în termen de 45 de zile de la constatarea contravenției prevăzute la alin. (1), angajatorul nu realizează măsurile dispuse în urma controlului, inspectoratul teritorial de muncă anulează avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, înștiințând de îndată despre această măsură și casa teritorială de pensii". În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, act normativ abrogat prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, locurile de muncă în condiții deosebite sunt definite ca fiind „acele locuri de muncă care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Este evident faptul că, prevederile amintite definesc locurile de muncă în condiții deosebite, și nu fac referire, în concret, la modul de încadrare al acestora în condiții deosebite. Înalta Curte constată că la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în vigoare la acea dată (în prezent abrogată prin H.G.

nr. 1.226/2007, republicată), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 8 alin. (6) din Regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare". Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț împotriva Sentinței civile nr. 71 din 29 martie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM