ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3870/2011

Ședința de la 24 noiembrie 2011 Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș reclamanta G.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei SC O.M.V.P. SA la încadrarea reclamantei în grupa a II-a de muncă pentru perioada cât a fost angajata acesteia și efectuarea cuvenitelor rectificări în carnetul de muncă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2038 din 7 septembrie 2010 Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta G.A., reținând , în esență, că reclamanta a fost angajata pârâtei pe postul de muncitor necalificat, iar locul de muncă în care aceasta și-a desfășurat activitatea nu se regăsește printre locurile de muncă enumerate în mod expres și limitativ de lege, respectiv de Anexa 2 la Ordinul nr. 125/1990 al Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii, de Anexa 2 la Ordinul nr. 50/1990, de H.G.

nr. 261/2001, de Ordinul nr. 352/2001, ca fiind încadrate în grupele superioare și nu există avizul instituțiilor abilitate pentru încadrarea acestui loc de muncă întrucât-o grupă superioară, deși pârâta a probat că și-a îndeplinit cu bună-credință obligațiile legale în vederea obținerii unui asemenea aviz, așa cum rezultă din Anexa 14 a contractului colectiv de muncă pentru anul 1997, din Anexa 14 a contractului colectiv de muncă pentru anul 1998 și din contractul colectiv de muncă pentru anul 2002, precum și din Anexa 2 poziția 7 la Legea nr. 226/2006. Recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 2858 din 9 decembrie 2010, când s-a casat sentința civilă recurată și a fost trimisă cauza instanței competente Judecătoria Sector 1 București.

În argumentarea acestei decizii instanța de recurs cu aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (2) coroborat cu art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 8 din Decretul nr. 92/1976 și față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv rectificarea înscrierilor în carnetul de muncă, în ceea ce privește grupa de muncă a apreciat că, competentă în soluționarea cauzei este judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea. Astfel, instanța de recurs, constatând că Tribunalul Timiș în mod greșit a soluționat fondul cauzei, cu nerespectarea normelor de ordine publică, ce reglementează competența, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Judecătoria Sector 1 București prin sentința civilă nr. 15685/2011 din 20 septembrie 2011 s-a declarat necompetentă să judece litigiul și ca urmare și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș și a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte, examinând hotărârile pronunțate în cauza de față, în raport de dispozițiile legale cuprinse în titlul IV din Codul de procedură civilă care constituie sediul materiei conflictelor de competență, constată că nu sunt îndeplinite cerințele existenței unui conflict negativ de competență. Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., există conflict de competență, „când două sau mai multe instanțe prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”. În speță, condiția ce rezultă din acest text, aceea a declinărilor reciproce între două sau mai multe instanțe învestite cu aceeași pricină, nu este îndeplinită. Astfel, prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Timiș nu s-a declarat necompetent să judece litigiul, ci l-a soluționat pe fond. În recursul exercitat împotriva sentinței Tribunalului Timiș s-a constatat necompetența de soluționare a litigiului de către acest tribunal, sens în care s-a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București.

Această din urmă instanță s-a declarat necompetentă și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș, prin hotărâre irevocabilă. Rezultă că numai Judecătoria sectorului 1 București, în favoarea căreia se stabilise competența de soluționare a litigiului prin hotărâre irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, s-a declarat necompetentă să judece litigiul. În consecință, în absența declinărilor reciproce între Tribunalul Timiș și Judecătoria sectorului 1 București, urmează a se constata că între aceste instanțe nu există conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. Există, însă, o hotărâre irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, prin care s-a stabilit competența Judecătoriei sectorului 1 București și o hotărâre irevocabilă, prin care această din urmă instanță s-a declarat necompetentă să judece pricina în favoarea Tribunalului Timiș, a cărei necompetență fusese deja stabilită de instanța de recurs.

Impasul procedural la care s-a ajuns cu privire la competența soluționării cauzei a fost creat de Judecătoria sectorului 1 București, prin încălcarea puterii de lucru judecat a unei decizii date în recurs, conform art. 377 alin. (2) pct. 4, cu referire la dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1201 C. civ. (în vigoare la data introducerii acțiunii 18 decembrie 2009) a cărei legalitate a fost cenzurată de instanța de trimitere. Judecătoria sectorului 1 București a încălcat și dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Cum, în speță, Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de recurs, dezlegase problema de drept referitoare la competența soluționării cauzei, reținând că aceasta nu aparține Tribunalului Timiș, ci Judecătoriei sectorului 1 București, această dezlegare era obligatorie pentru instanța de trimitere, respectiv pentru Judecătoria sectorului 1 București.

În consecință, deși nu există un conflict negativ de competență, pentru a nu se încălca dreptul de acces la justiție al reclamantei, reglementat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și fără a reanaliza chestiunea competenței de judecare a cauzei, care a fost irevocabil soluționată printr-o decizie dată în recurs, raportat la această decizie, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.