ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4403/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din actele și
lucrările dosarului, constată că:
Prin cererea de chemare în judecată,
înregistrată la Tribunalul Hunedoara, în data de 5 iunie 2008, ca urmare a
declinării de competență de către Judecătoria Petroșani, prin sentința nr. 2797
din 15 mai 2008, reclamanta
SC A.T. SRL
a solicitat ca, în
contradictoriu cu pârâta SC R. SA, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să
constate rezilierea pe cale unilaterală a contractului de furnizare de servicii
nr. 246/RV/3621 din 18 decembrie 2006 și să oblige pârâta să-i restituie suma
de 700 euro plus TVA, reprezentând taxă de instalare, arătând, în esență, că
serviciile oferite de pârâtă nu s-au ridicat la parametrii contractați, iar
sesizările făcute au rămas fără rezultat, astfel că, începând cu data de 28
octombrie 2007, reclamanta a întrerupt conexiunea și a reziliat unilateral
contractul.
Tribunalul Hunedoara,
prin sentința nr. 2675 din 24 septembrie 2008, a admis, în parte, ca fondată,
acțiunea, a constatat reziliat contractul nr. 246/RV/3621 din 18 decembrie 2006
și a respins, în rest, acțiunea, reținând, în esență, că reclamanta a făcut
dovada executării defectuoase a obligațiilor contractuale de către pârâtă,
însă, fiind în culpă și reclamanta, întrucât nu a respectat termenul de
notificare de 45 de zile prevăzut în contract, fiecare parte urmează să suporte
cheltuielile efectuate pe parcursul derulării contractului, reclamanta
nedatorând suma de 10.000 euro, cu titlu de daune-interese, iar pârâta neputând
fi obligată la plata sumei de 700 euro plus TVA, reprezentând taxa de instalare
serviciu acces internet.
Curtea de Apel Alba
Iulia, prin decizia nr. 28 din 19 martie 2010, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de pârâta SC R. SA împotriva sentinței primei instanțe, reținând ca
fiind corectă aprecierea primei instanțe cu privire la neîndeplinirea
obligațiilor pârâtei, conform contractului încheiat și art. 969 C. civ.,
hotărârea fiind atacată sub aspectul admiterii capătului de cerere privind
rezilierea contractului, apelanta-pârâtă solicitând respingerea acestuia,
întrucât contractul nu a fost reziliat din culpa sa exclusivă.
Împotriva deciziei
pronunțate în apel a formulat recurs pârâta SC R. SA, invocând motivele de
nelegalitate prevăzute de punctele 6, 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la motivul
prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că
intimata-reclamantă a solicitat prin cererea de chemare în judecată rezilierea
pe cale unilaterală ca urmare a culpei exclusive a pârâtei și obligarea SC R.
SA să plătească suma de 700 euro plus TVA, reprezentând taxa de instalare a
serviciului de internet, iar mențiunea din cuprinsul acțiunii referitoare la
orice alte obligații ce decurg din contract, nemaifiind opozabile părților,
având ca scop inducerea în eroare a instanței de judecată, prima instanță a
acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, apreciind că
reclamanta nu datorează suma de 10.000 euro, reprezentând taxa de reziliere a
contractului.
Cu privire la motivul
prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de
apel a reținut în considerentele deciziei, în mod greșit, că pârâta a solicitat
respingerea cererii, întrucât contractul nu a fost reziliat din culpa sa
exclusivă.
Cu privire la motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că ambele
instanțe au reținut, în mod greșit, că reclamanta a făcut numeroase sesizări,
însă pârâta nu a remediat deficiențele și nici nu a probat că a încercat să
asigure serviciile la care s-a obligat, cu toate că pârâta SC R. SA a susținut
în fața celor două instanțe că rezilierea contractului s-a datorat culpei
exclusive a intimatei-reclamante, prin nerespectarea prevederilor art. 9.2 din
contract, intenția de reziliere fiind comunicată pârâtei de către reclamantă
ulterior deconectării cablului de rețea.
Recursul este
nefondat.
Motivul de
nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi primit,
având în vedere că prin respingerea apelului formulat în cauză, instanța de
control judiciar nu a procedat la rejudecarea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, se
constată că instanța de apel, în mod just, a reținut culpa ambelor părți,
raportându-se la
obligațiile
asumate de acestea prin contractul ce constituie legea părților, conform art.
969 C. civ., negăsindu-și, așadar, aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,
astfel cum recurenta a înțeles să îl dezvolte.
Cu privire la motivul
de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. pr. civ, se constată că
recurenta nu a arătat în ce constă greșita interpretare sau aplicare a legii de
către instanța de apel, care a reținut, în mod corect, că reclamanta a
adus la cunoștința
pârâtei intenția de reziliere a contractului, concomitent cu notificarea
procedurii de conciliere,
respectându-și, așadar, obligația prevăzută de art. 9.2
din contract.
În concluzie, pentru
considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de
pârâta SC R. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 28
din 19 martie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 decembrie 2010.