ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6156/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Iași la 9 septembrie 2002, reclamanta M.A. a chemat în judecată

Ministerul de Interne și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași

(UM 0470 Iași) pentru obligarea pârâților la plata sumei de 68.871.637 lei,

reactualizată în raport de indicele de inflație, reprezentând impozit

nedatorat.

Reclamanta a motivat acțiunea pe

împrejurarea că a fost pensionată la 28 martie 2001 și că asupra ajutorului

cuvenit și stabilit în raport cu solda lunară la suma de 181.814.883 lei, i s-a

aplicat în mod greșit impozitul, în realitate suma nefiind impozabilă.

Judecătoria Iași, prin sentința

civilă nr. 23840 din 9 decembrie 2002 a respins acțiunea reținând că în mod

corect s-a reținut din suma cuvenită, 181.814.883 lei, impozitul deoarece pe

lângă dispozițiile Legii nr. 138/1999 trebuie avute în vedere și prevederile O.G.

nr. 73/1999, în vigoare de la 1 ianuarie 2001, înainte de trecerea în rezervă a

reclamantei, respingându-se capătul de cerere principal, s-a respins și cererea

de chemare în garanție formulată de Ministerul de Interne împotriva

Ministerului Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect.

Tribunalul Iași, prin decizia nr.

683 din 24 aprilie 2003 a admis recursul reclamantei, a admis acțiunea și

cererea de chemare în garanție. Au fost obligați pârâții să plătească

68.871.637 lei, reactualizată cu indicele de inflație, către reclamantă,

reprezentând impozit reținut dar nedatorat.

A fost obligat chematul în garanție

să vireze în contul Ministerului de Interne suma de 68.871.637 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut că s-a făcut în mod nelegal aplicarea dispozițiilor art.

70 din O.G. nr. 73/1999 și H.G. nr. 1066/1999.

S-a arătat că potrivit art. 31 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 138/1999 cadrele militare beneficiază la trecerea în

rezervă cu drept de pensie de un minim de soldă brută, acesta fiind un ajutor

neimpozabil. Prin O.G. nr. 419/1994, în vigoare de la 1 ianuarie 2000 s-a

dispus, conform art. 5 lit. a) că „nu intră în categoria sumelor supuse

impozitării, ajutoarele cu destinație specială acordate din bugetul de stat și

de altfel printre actele normative emise anterior ordonanței în discuție, și

care prevedeau plăți neimpozabile și pe care legiuitorul le-a modificat sau

abrogat nu figurează și Legea nr. 138/1999. Această modificare a intervenit în

mod expres prin O.G. nr. 136/2000 publicată în M. Of. nr. 462 din 22 septembrie

2001 prin care s-a dispus impozitarea și a ajutorului de genul celui de care

beneficiază contestatoarea, iar dreptul contestatoarei de a primi ajutorul fără

impozitare se născuse încă din 31 ianuarie 2000 când a trecut în rezervă cu

drept la pensie, iar legea civilă dispune numai pentru viitor.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a formulat, la 24 septembrie 2003 recurs în

anulare, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., împotriva deciziei nr. 683 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Iași,

însușindu-și memoriul făcut de Ministerul de Interne.

Soluția a fost criticată pentru că

s-a încălcat esențial legea, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri cu

încălcarea esențială a legii ceea ce a condus la o soluție greșită și vădit

netemeinică.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că potrivit art. 70 din O.G. nr. 73/1999, care a intrat în vigoare

din 1 ianuarie 2000, veniturile din salariu sunt supuse impozitului pe venit

iar drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, pensiile, sporurile,

precum și alte drepturi de care beneficiază cadrele militare sunt asimilate

salariilor  în vederea impunerii.

La data când pentru reclamantă s-a

născut dreptul la plăți compensatorii și ajutoare, data  pensionării, această

categorie de beneficiari nu mai era scutită de impozit.

S-a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor H.G.R. nr. 1066 din 29 decembrie 1999 privind aprobarea Normelor

Metodologice pentru aplicarea art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și a dispoziției art.

6 lit. f ) din O.G. nr. 73/1999.

La termenul din 9 noiembrie 2004

reclamanta-intimată a ridicat excepția inadmisibilității recursului în anulare

în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 58/2003 care a desființat această cale de

atac.

Excepția fiind neîntemeiată se va

respinge.

Potrivit art. I pct. 17 din O.U.G.

nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330 și art. 330

1

C. proc. civ.

Ordonanța a intrat în vigoare din 27 august 2003.

Potrivit art. II alin. (3) din

același act normativ „hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și termenelor

prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

La data de 24 aprilie 2003 când

Tribunalul Iași a pronunțat decizia 683, erau încă în vigoare dispozițiile art.

330 și art. 330

1

C. proc. civ. care permiteau atacarea cu recurs în

anulare, declarat de procurorul general, în termen de 1 an, a hotărârilor

judecătorești irevocabile.

Ca urmare, recursul în anulare

declarat, la data de 24 septembrie 2003, împotriva deciziei 683 din 24 aprilie

2003 este formulat în termenul de un an prevăzut de textele în vigoare la data

pronunțării hotărârii atacate.

Împrejurarea că termenul legal de un

an se întinde, în mod inevitabil și după abrogarea acestei căi de atac, nu

afectează calea de atac în discuție în prezenta cauză datorită existenței

normelor tranzitorii arătate (art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003).

Cât privește recursul în anulare,

acesta este întemeiat și, ca urmare, se va admite pentru considerentele

următoare.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile

publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și

acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, la

trecerea în rezervă cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil

stabilit în raport de solda lunară brută.

Acest text trebuie însă raportat la

dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și H.G.R. nr.

1066/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. 73/1999

care enumeră veniturile care fac parte din această categorie, impozabile,

excluzându-le pe cele de natură salarială. Aceste dispoziții au caracter

special în materia în discuție și orice dispoziție contrară anterioară se va

considera abrogată.

Însăși Legea nr. 138/1999 se referă

la salarizarea personalului militar și la drepturile acordate militarilor la

trecerea în rezervă, cu titlu de ajutoare, în virtutea statutului de salariat

al acestora. Ca urmare în mod legal și drepturile bănești acordate în virtutea

art. 31 din Legea nr. 138/1999, sunt supuse impozitării în conformitate cu

prevederile O.G. nr. 73/1999.

Normele metodologice de aplicare a O.G.

nr. 73/1999 confirmă acest lucru. În acest sens sunt individualizate

categoriile de venituri care nu sunt impozabile.

Din acest text rezultă că ajutoarele

neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială, cum ar

fi ajutoarele ce se acordă soțiilor, ajutoarele destinate celor care satisfac

stagiul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul

de urgență acordat de guvern și de primari în situații de necesitate, ajutoare

de înmormântare.

Textul nu face referire la

ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu

solda lunară brută.

Prin urmare aceste din urmă ajutoare

fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda lunară brută, sunt

supuse impozitării, ca orice venit brut.

Art. 3 din Legea nr. 138/1999 indică

componentele soldei brute. Solda netă rezultă în urma deducerilor personale

definite de lege din venitul net și după aplicarea baremului  de impozitare

prevăzut de art. 8 din O.G. nr.  73/1999.

Cum ajutoarele prevăzute de art. 31

alin. (1) din Legea 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută,

și nu netă, conform art. 6 lit. f) din O.G.  nr. 73/1999, unitatea în mod

corect a aplicat impozitul pe sumele datorate reclamantei, urmare pensionării.

În consecință, recursul în anulare

va fi admis și conform art. 330

3

alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.

va fi casată decizia 683/2003 a Tribunalului Iași și respins ca nefondat

recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 23890 din 9 decembrie

2002 a Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată excepția de

inadmisibilitate a recursului în anulare formulată de intimata-reclamantă M.A.

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 683  din 24 aprilie 2003 a

Tribunalului Iași pe care o casează și respinge recursul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 23890 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  9 noiembrie 2004.