ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 24 septembrie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

această instanță împotriva deciziei civile nr. 781 din 23 mai 2003 pronunțată de

Tribunalul Iași.

S-a susținut că această hotărâre

încalcă în mod esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond și că este și vădit netemeinică.

A fost atașat dosarul cauzei, Înalta

Curte reținând în esență următoarele:

Prin acțiunea adresată Judecătoriei

Iași, reclamanta B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul de

Interne și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași obligarea

acestora la plata sumei de 68.871.637 lei reprezentând impozit nelegal perceput

la data trecerii în rezervă cu drept de pensie, actualizată în raport cu

indicele de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că a fost trecută în rezervă la data de 28 martie 2000, beneficiind de

prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999.

Ministerul de Interne a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, precum și cerere de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Judecătoria Iași, prin sentința

civilă nr. 23708 din 2 decembrie 2002, a respins atât acțiunea principală cât

și cererea de chemare în garanție cu motivarea că impozitarea ajutorului bănesc

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 781 din 23 mai

2003 a Tribunalului Iași; a fost modificată în totalitate hotărârea,

admițându-se atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție și

dispunându-se obligarea pârâților să plătească reclamantei suma de 70.157.098

lei reactualizată în raport cu indicele de inflație la data plății.

Tribunalul a reținut în esență că

ajutorul la trecerea în rezervă nu intră în categoria surselor de venit supuse

impozitării, fiind incidente prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999.

Prin recursul în anulare s-a

susținut în principal că instanța de recurs a aplicat dispoziții care la data

soluționării cauzei erau abrogate. Astfel, s-a arătat că în speță sunt

incidente dispozițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit,

reglementare derogatorie cu caracter special care înlătură incidența art. 31

din Legea nr. 138/1999. Drept urmare, la data când s-a născut pentru reclamantă

dreptul la plăți compensatorii și ajutoare, care coincide cu data pensionării,

acestea nu mai erau scutite de impozit.

Pe de altă parte, cum ajutoarele

prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în

raport de solda lunară brută și nu netă, conform prevederilor art. 6 lit. f)

din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit.

Pe parcursul soluționării recursului

în anulare s-a făcut dovada că obligația stabilită prin decizie în sarcina

pârâților a fost integral stinsă prin plată.

Cu prilejul dezbaterii recursului în

anulare intimata-reclamantă a formulat excepția inadmisibilității acestuia în

raport de împrejurarea că a fost declarat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

58/2003.

Examinând cu prioritate această

excepție, care precede oricărei alte cercetări a temeiniciei recursului în

anulare, Înalta Curte constată că ea nu este fondată. Hotărârea atacată a fost

pronunțată ca irevocabilă la data de 23 mai 2003, deci anterior apariției

O.U.G. nr. 58/2003, astfel încât în raport de prevederile art. II alin. (3) din

acest act normativ, coroborat cu dispozițiile art. 725 alin. (4) C. proc. civ.

ea este susceptibilă de a forma obiect al recursului în anulare.

În ceea ce privește fondul pricinii

se reține că recursul în anulare nu este întemeiat. Probatoriile administrate

atestă că Tribunalul Iași a pronunțat o decizie corectă, aplicând dispozițiile

legale în vigoare la momentul trecerii în rezervă a reclamantei, astfel încât

în nici un caz nu se constată vreo încălcare esențială a legii ori o vădită

netemeinicie în sensul prevederilor art. 330 C. proc. civ.

În recursul în anulare se susține în

mod nejustificat că dispozițiile art. 31 din Legea nr. 138/1999 erau abrogate

la data pronunțării deciziei atacate, învederându-se prevederile art. 86 din

O.G. nr. 73/1999. Or, simpla lectură a acestui text atestă că el conține o

enumerare a actelor normative abrogate, care se referă inclusiv la situația

neimpozitării unor cadre militare, în baza O.U.G. nr. 100/1999. Prin urmare,

dacă ar fi intenționat să abroge textul art. 31 din Legea nr. 138/1999,

legiuitorul ar fi predat în consecință și l-ar fi abrogat expres, așa cum a

făcut și cu celelalte acte normative prevăzute în art. 86. Nu s-a întâmplat

astfel și textul art. 31 din Legea 138/1999 a fost menținut și a rămas în

vigoare în forma adoptată inițial până la data de 22 septembrie 2000, când a

intrat în vigoare O.U.G. nr. 136/2000.

Dimpotrivă, se poate considera că

textul O.U.G. nr. 136/2000 confirmă o dată în plus că textul art. 31 din Legea

nr. 138/1999 era în vigoare la 28 martie 2000, data trecerii în rezervă a

reclamantei. Mai mult, O.U.G. nr. 136/2000 nu modifică nici acum, după

adoptarea O.G. 73/1999, caracterul neimpozabil al ajutorului acordat la

trecerea în rezervă. Se modifică doar modul de calcul al acestuia: nu se mai

raportează la solda lunară brută ci la cea netă.

În consecință, pe perioada care s-a

scurs între intrarea în vigoare a Legii nr. 138/1999 și modificarea ei prin

O.U.G. 136/2000 a fost în vigoare textul inițial al art. 31, acest text fiind

aplicabil tuturor persoanelor, inclusiv reclamantei, care au fost trecute în

rezervă în această perioadă.

Așa fiind, cum decizia atacată este

legală și temeinică, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție împotriva deciziei civile nr. 781 din 23 martie 2003 a Tribunalului

Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2004.