Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3028/2005

HOTĂRÂRE
15.04.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3028/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ulterior precizată, C.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumei de 28.238.660 lei, actualizată prin aplicarea indicelui de inflație la data executării, reprezentând impozit aferent ajutorului bănesc ce i-a fost acordat la trecerea în rezervă cu drept de pensie, în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999. Ministerul Administrației și Internelor a solicitat în principal respingerea acțiunii, iar în subsidiar cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în cazul admiterii acțiunii, fiind vorba de impozit reținut și virat la bugetul de stat, chematul în garanție să restituie reclamantului sumele solicitate.

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 23707 bis din 2 decembrie 2002, a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție. Tribunalul Iași, prin decizia nr. 824 din 2 iunie 2003 a admis recursul reclamantului, a modificat în parte sentința primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și menținerii dispoziției privind respingerea cererii de chemare în garanție. Pentru a schimba soluția, instanța de recurs a reținut că drepturile acordate potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 sunt ajutoare de sprijin cu destinație specială, scutite de impozit potrivit art. 5 pct. 2 din O.G. nr. 73/1999 și că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 întrucât drepturile cuvenite reclamantului, se calculează în raport cu solda lunară brută.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei Tribunalului Iași, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei, deoarece a aplicat dispoziții care la data pronunțării erau abrogate implicit prin legea specială, O.G. nr. 73/1999. De asemenea arată că, ajutoarele și plătite compensatorii acordate potrivit legii cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt asimilate de legiuitor, veniturilor din salariu, care se impozitează. Veniturile ce au făcut obiectul cauzei deduse judecății nu sunt cuprinse în categoria scutirilor prevăzute de art. 5 lit. a) din ordonanță și nici în categoria veniturilor care fac obiectul acestor scutiri, enumerate de Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1066/1999. Cu ocazia soluționării litigiului, tribunalul a făcut o vădită confuzie între venitul net și solda brută. De aceea solicită în baza art. 314 C. proc. civ. admiterea recursului în anulare, casarea deciziei tribunalului și menținerea sentinței civile nr. 23707 bis din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iași. Recursul în anulare este fondat și urmează a fi admis ca atare. Tribunalul Iași a aplicat dispoziții care la data soluționării cauzei erau abrogate prin O.G. nr. 73/1999, legea specială în materia impozitării veniturilor. Trebuiau aplicate prevederile art. 86 din O.G. nr. 73/1999, privind impozitul pe venit. Abrogarea rezultă și din faptul că ajutoarele calculate în raport cu solda brută, nu sunt exceptate expres, de la impozitare, așa cum sunt veniturile prevăzute de art. 5 și art. 6 din O.G.

nr. 73/1999, ci urmează regimul juridic, de drept comun, respectiv sunt venituri impozabile în condițiile art. 4 rap. la art. 23 din același act normativ. Ca o consecință, la data când s-a născut pentru reclamant, dreptul la ajutoarele menționate, și care coincide cu data pensionării, acestea nu mai erau scutite de impozit prin actele normative speciale care le reglementau. Ajutoarele și plățile compensatorii acordate potrivit legii cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt asimilate de legiuitor, veniturilor din salariu, care se impozitează. Veniturile solicitate de reclamant nu sunt cuprinse în categoria scutirilor prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 și nici în categoria veniturilor care fac obiectul acestor scutiri, enumerate de Normele Metodologice aprobate de H.G.

nr. 1066/1999. Pe de altă parte, potrivit art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 sunt scutite de impozit pe venit ajutoarele stabilite în raport cu soldele lunare nete acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere. Tribunalul ori nu a observat că ajutoarele solicitate de reclamant fuseseră calculate în raport de soldele brute, ori a făcut confuzie între venitul net din salarii și solda netă. Solda lunară este brută când cuprinde toate elementele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 138/1999 și este netă, după ce din suma brută se operează reținerile legale, se fac deduceri personale de bază și suplimentare, iar asupra sumei rămase se aplică baremul de impozitare stabilit de art. 8 din O.G.

nr. 73/1999. Cum ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu netă, conform art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit. Față de cele de mai sus, în baza art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a casa decizia nr. 824 din 2 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Iași, a respinge recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinței civile nr. 23707 bis din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei civile nr. 824 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Iași pe care o casează și respinge recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinței civile nr. 23707 bis din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iași, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 974/2005
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8990 din 8 mai 2002, pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul A.M. a solicitat
ÎCCJ 2004-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1511/2004
că sumele reținute din soldele reclamantului au fost virate la bugetul de stat. Prin sentința civilă nr. 3492 din 18 februarie 2002 Judecătoria Iași a respins atât acțiunea reclamantului N.C., cât și cererea de chemare în garanție formulată
ÎCCJ 2004-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6276/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 septembrie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchet
ÎCCJ 2005-11-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9919/2005
Asupra recursului în anulare de față constată: Prin cererea înregistrată la 9 septembrie 2002 astfel cum a fost precizată reclamantul H.V. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul Județean al poliției de Fronti
ÎCCJ 2003-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4277/2003
Ședința publică de la 28 octombrie 2003 Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamantul B.G.P. a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Iași și Minis
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă