ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4940/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 2368 la 1 noiembrie

2001, reclamanta C.C.C.H. Constanța a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta

A.N.D. București, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să

dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 28.414.454.824 lei reprezentând

cost de reziliere actualizat al contractului Lot 3 A/1992 pentru execuția

lucrărilor la tronsonul Drajna – Fetești al autostrăzii București – Constanța.

În susținerea pretențiilor

deduse judecății reclamanta invocă faptul că pârâta A.N.D. în calitate de

beneficiar a încheiat cu antreprenorii C.C.C.H. Constanța și C.F.D.P. Constanța

contractul Lot 3 A, execuția lucrărilor de construcție a tronsonului de

autostradă în cauză fiind sistată de beneficiara pârâtă conform actului de

reziliere DA/1311 din 24 noiembrie 1998.

Pentru a stabili valoarea

costului de reziliere părțile au încheiat la 12 ianuarie 1999 un acord în baza

căruia beneficiara A.N.D. s-a angajat a plăti această valoare, respectiv suma

de 9.426.645.534 lei indexată corespunzător la data efectuării plății, valoarea

actualizată fiind de 28.414.454.824 lei.

Beneficiara pârâtă,

ulterior, nu a mai confirmat posibilitatea de plată, reclamanta antreprenoare

nemaiputând emite facturile aferente.

Prin sentința nr. 30 din 31

martie 2003, secția a V-a comercială a Curții de Apel București a admis

acțiunea astfel cum a fost majorată de reclamanta C.C.C.H. Constanța și a

obligat pârâta A.N.D. R.A. București să plătească reclamantei suma de 36.945.286.436

lei, reprezentând costuri reziliere contract LOT 3 A/1992 și 454.097.864 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță reține culpa pârâtei pentru neexecutarea obligațiilor

contractuale, aceasta fiind cea care a procedat la rezilierea contractului, dar

fără a mai achita costurile de reziliere prevăzute în contract și recunoscute

ca fiind datorate cu prilejul încheierii acordului din 12 ianuarie 1999.

Împotriva hotărârii primei

instanțe a declarat recurs pârâta A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A., actualmente

C.N.A.D.N. DIN ROMÂNIA S.A. București, întemeiat pe motivele prevăzute de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Pârâta invocă faptul că

instanța de fond a reținut în mod greșit culpa beneficiarei.

De asemenea, pârâta arată că

în mod eronat prima instanță a reținut în sarcina sa obligația de a plăti

costul rezilierii actualizat în condițiile în care solicitarea sumei

actualizate se realizează pe baza unui acord nul și neavenit.

Recursul pârâtei A.N.D. DIN

ROMÂNIA R.A. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, din actele dosarului

se constată că instanța de fond corect a apreciat că între părți s-a încheiat

contractul de antrepriză LOT 3 A din 20 ianuarie 1992 pentru realizarea

tronsonului Drajna – Fetești al autostrăzii București – Constanța.

De asemenea, corect a

constatat că antreprenorul potrivit contractului este, Asociația Română

constituită din C.C.C.H. SA și S.C.C.F.D. SA, iar mandatarul asocierii a fost

desemnat intimatul (C.C.C.H.).

De asemenea, instanța de

fond corect a apreciat că față existența valabilă și de netăgăduit a

contractului încheiat între părți și natura juridică a pretențiilor intimatei,

acestea își au izvorul în acest raport obligațional, și reprezintă plata

prestațiilor contractuale până în momentul încetării acestuia, prestații care

cuprind cheltuielile efectuate de antreprenor în contul beneficiarului

contractual, plată definită de părți sub denumirea de costuri de reziliere a

contractului.

Instanța de fond, analizând clauzele

contractuale, art. 69 din condiții generale și art. 74 din condiții

particulare, constată că recurentul avea posibilitatea contractuală să solicite

rezilierea contractului în situația în care se afla în imposibilitate de a mai

susține financiar lucrarea începută, ceea ce a și făcut prin adresa de

reziliere nr. DA/1311 din 24 noiembrie 1998, stabilind ca dată a încetării

contractului data de 31 decembrie 1998.

Din aceleași clauze

contractuale, rezultă că recurentul s-a angajat să achite costurile rezilierii,

dimensionate de părți, înainte de încetarea contractului respectiv la data de

30 iunie 1998 la suma de 8.036.623.920 lei sumă actualizată la data rezilierii

contractului la 9.426.645.531 lei, confirmată de consultantul recurentei

potrivit certificatelor de plată nr. 33 și nr. 34/1999 (raportul de expertiză

contabilă, răspunsul la întrebarea nr. 3) și neachitate de către recurent.

Suma datorată la data de 31

decembrie 1998 a fost actualizată cu indicele creșterii prețurilor de consum,

potrivit convenției părților și dispozițiilor legale în materie civilă potrivit

cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligației.

În aceste condiții,

obligația de plată este contractuală, iar cuantumul total de achitat a rezultat

din aplicarea metodologiei impuse de părți, cuantum confirmat atât de

consultantul recurentului, cât și de concluziile raportului de expertiză

contabilă, validat de instanță.

Susținerile recurentului

potrivit cărora acordul de reziliere este „nul și neavenit” în condițiile în

care unul dintre membrii asocierii, antreprenor, ar fi contestat cuantumul

costurilor de reziliere și nu reziliere însăși, au fost corect îndepărtate de

instanța de fond care a apreciat, motivat, că toate părțile semnatare ale

acordului, direct sau prin mandatar, au fost de acord cu rezilierea

contractului încă de la data de 12 decembrie 1997 când s-a încheiat minuta

identificată cu nr. 6872.

Instanța de fond corect a

apreciat că voința părților rezultă din contract, care este legea părților în

condițiile art. 969 C. civ. și, că potrivit clauzelor contractului nr. 74 din

condițiile particulare și art. 69 din condițiile generale, rezilierea

contractului este la latitudinea beneficiarului recurent, fără intervenția

instanței sau obținerii acordului antreprenorului, cu obligația plății

prestațiilor contractuale efectuate.

Deși obligația de plată a

costurilor rezilierii rezultă din însuși contractul reziliat, instanța de fond,

analizând acordul intervenit între părți la data de 12 ianuarie 1999 l-a

considerat, în mod temeinic, valabil, în condițiile art. 1021 C. civ., reținând

corect că prevederile art. 7 teza a doua din Acord nu îndeplinesc condițiile

unui pact comisoriu de gradul patru pe de o parte, iar, pe de altă parte, că

aceste prevederi nu devin incidente în condițiile corespondenței purtate de

părți ulterior încheierii acordului.

Așa fiind, pentru

considerentele ce preced instanța de recurs va respinge recursul pârâtei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A., actualmente C.N.A.D.N. DIN ROMÂNIA SA București

împotriva sentinței nr. 30 din 31 martie 2003 a Curții de Apel București,

secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 noiembrie 2004.