ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4940/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 2368 la 1 noiembrie 2001, reclamanta C.C.C.H. Constanța a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.N.D. București, instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 28.414.454.824 lei reprezentând cost de reziliere actualizat al contractului Lot 3 A/1992 pentru execuția lucrărilor la tronsonul Drajna – Fetești al autostrăzii București – Constanța. În susținerea pretențiilor deduse judecății reclamanta invocă faptul că pârâta A.N.D. în calitate de beneficiar a încheiat cu antreprenorii C.C.C.H.

Constanța și C.F.D.P. Constanța contractul Lot 3 A, execuția lucrărilor de construcție a tronsonului de autostradă în cauză fiind sistată de beneficiara pârâtă conform actului de reziliere DA/1311 din 24 noiembrie 1998. Pentru a stabili valoarea costului de reziliere părțile au încheiat la 12 ianuarie 1999 un acord în baza căruia beneficiara A.N.D. s-a angajat a plăti această valoare, respectiv suma de 9.426.645.534 lei indexată corespunzător la data efectuării plății, valoarea actualizată fiind de 28.414.454.824 lei. Beneficiara pârâtă, ulterior, nu a mai confirmat posibilitatea de plată, reclamanta antreprenoare nemaiputând emite facturile aferente. Prin sentința nr. 30 din 31 martie 2003, secția a V-a comercială a Curții de Apel București a admis acțiunea astfel cum a fost majorată de reclamanta C.C.C.H.

Constanța și a obligat pârâta A.N.D. R.A. București să plătească reclamantei suma de 36.945.286.436 lei, reprezentând costuri reziliere contract LOT 3 A/1992 și 454.097.864 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține culpa pârâtei pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, aceasta fiind cea care a procedat la rezilierea contractului, dar fără a mai achita costurile de reziliere prevăzute în contract și recunoscute ca fiind datorate cu prilejul încheierii acordului din 12 ianuarie 1999. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs pârâta A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A., actualmente C.N.A.D.N. DIN ROMÂNIA S.A. București, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. Pârâta invocă faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit culpa beneficiarei. De asemenea, pârâta arată că în mod eronat prima instanță a reținut în sarcina sa obligația de a plăti costul rezilierii actualizat în condițiile în care solicitarea sumei actualizate se realizează pe baza unui acord nul și neavenit. Recursul pârâtei A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Astfel, din actele dosarului se constată că instanța de fond corect a apreciat că între părți s-a încheiat contractul de antrepriză LOT 3 A din 20 ianuarie 1992 pentru realizarea tronsonului Drajna – Fetești al autostrăzii București – Constanța. De asemenea, corect a constatat că antreprenorul potrivit contractului este, Asociația Română constituită din C.C.C.H.

SA și S.C.C.F.D. SA, iar mandatarul asocierii a fost desemnat intimatul (C.C.C.H.). De asemenea, instanța de fond corect a apreciat că față existența valabilă și de netăgăduit a contractului încheiat între părți și natura juridică a pretențiilor intimatei, acestea își au izvorul în acest raport obligațional, și reprezintă plata prestațiilor contractuale până în momentul încetării acestuia, prestații care cuprind cheltuielile efectuate de antreprenor în contul beneficiarului contractual, plată definită de părți sub denumirea de costuri de reziliere a contractului.

Instanța de fond, analizând clauzele contractuale, art. 69 din condiții generale și art. 74 din condiții particulare, constată că recurentul avea posibilitatea contractuală să solicite rezilierea contractului în situația în care se afla în imposibilitate de a mai susține financiar lucrarea începută, ceea ce a și făcut prin adresa de reziliere nr. DA/1311 din 24 noiembrie 1998, stabilind ca dată a încetării contractului data de 31 decembrie 1998. Din aceleași clauze contractuale, rezultă că recurentul s-a angajat să achite costurile rezilierii, dimensionate de părți, înainte de încetarea contractului respectiv la data de 30 iunie 1998 la suma de 8.036.623.920 lei sumă actualizată la data rezilierii contractului la 9.426.645.531 lei, confirmată de consultantul recurentei potrivit certificatelor de plată nr. 33 și nr. 34/1999 (raportul de expertiză contabilă, răspunsul la întrebarea nr. 3) și neachitate de către recurent.

Suma datorată la data de 31 decembrie 1998 a fost actualizată cu indicele creșterii prețurilor de consum, potrivit convenției părților și dispozițiilor legale în materie civilă potrivit cărora creditorul are dreptul să dobândească îndeplinirea exactă a obligației. În aceste condiții, obligația de plată este contractuală, iar cuantumul total de achitat a rezultat din aplicarea metodologiei impuse de părți, cuantum confirmat atât de consultantul recurentului, cât și de concluziile raportului de expertiză contabilă, validat de instanță.

Susținerile recurentului potrivit cărora acordul de reziliere este „nul și neavenit” în condițiile în care unul dintre membrii asocierii, antreprenor, ar fi contestat cuantumul costurilor de reziliere și nu reziliere însăși, au fost corect îndepărtate de instanța de fond care a apreciat, motivat, că toate părțile semnatare ale acordului, direct sau prin mandatar, au fost de acord cu rezilierea contractului încă de la data de 12 decembrie 1997 când s-a încheiat minuta identificată cu nr. 6872. Instanța de fond corect a apreciat că voința părților rezultă din contract, care este legea părților în condițiile art. 969 C. civ. și, că potrivit clauzelor contractului nr. 74 din condițiile particulare și art. 69 din condițiile generale, rezilierea contractului este la latitudinea beneficiarului recurent, fără intervenția instanței sau obținerii acordului antreprenorului, cu obligația plății prestațiilor contractuale efectuate.

Deși obligația de plată a costurilor rezilierii rezultă din însuși contractul reziliat, instanța de fond, analizând acordul intervenit între părți la data de 12 ianuarie 1999 l-a considerat, în mod temeinic, valabil, în condițiile art. 1021 C. civ., reținând corect că prevederile art. 7 teza a doua din Acord nu îndeplinesc condițiile unui pact comisoriu de gradul patru pe de o parte, iar, pe de altă parte, că aceste prevederi nu devin incidente în condițiile corespondenței purtate de părți ulterior încheierii acordului. Așa fiind, pentru considerentele ce preced instanța de recurs va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.D. DIN ROMÂNIA R.A., actualmente C.N.A.D.N. DIN ROMÂNIA SA București împotriva sentinței nr. 30 din 31 martie 2003 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 noiembrie 2004.