ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3827/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta A. I. C.C.C.F. București a chemat în

judecată pe pârâta A.N.D. R.A. București solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 12.619.457.171 lei reprezentând contravaloare situații de lucrări

executate în baza contractului nr. 14 (anexa 1) conform facturilor: 21079 din

29 ianuarie 1999; 21102 din 17 martie 1999 și 21158 din 31 iulie 1999 precum și

la plata sumei de 19.003.621.794 lei cu titlu de dobândă , cuantum ce a fost

majorat conform raportului de expertiză efectuat în cauză, la 22.200.025.136

lei, sume generate de executarea cu întârziere a contractului nr. 14/1995 .

În drept cererea a fost întemeiată pe

prevederile art. 969, art. 970 și art. 1066 C. civ.

Reclamanta a încercat soluționarea litigiului

prin conciliere directă, conform art. 720

1

C. proc. civ., dar pârâta

nu a dat curs convocării.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, urmare probelor administrate, prin sentința nr. 118 din 19

noiembrie 2002 a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta la plata sumei

totale de 34.819.482.307 lei, din care 12.619.457.171 lei reprezentând

contravaloarea certificatelor intermediare nr. 14/29; 14/30 și 14/31 și

22.200.025.136 lei reprezentând dobânda aferentă sumelor din certificatele

intermediare și facturile 21179, 21102 și 21158/1999.

Sentința pronunțată s-a întemeiat pe

înscrisurile de la dosar depuse în susținerea acțiunii, pe răspunsurile pârâtei

la interogatoriu și pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat

în cauză care a constatat realitatea sumelor consemnate în certificatele intermediare

semnate și ștampilate de B.C.E.O.M., sume la care s-a calculat dobânda

contractuală datorată.

Pârâta A.N.D. R.A. a declarat recurs împotriva

sentinței.

Criticile recurentei se întemeiază pe

prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. și se rezumă, în esență la

următoarele aspecte:

către instanța de fond a clauzei 53.5 din FIDIC, reclamanta nefăcând dovada

consultării dintre inginer - B.C.E.O.M., antreprenor și beneficiar cum prevede

acesta în cazul reclamațiilor, sumele consemnate în facturi nereprezentând

contravaloare lucrări ci dobânzi;

sentinței strict pe baza concluziilor raportului de expertiză, cu ignorarea

obiecțiunilor depuse de regie, a actelor normative pe care le-a invocat și a

interogatoriului formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata

I.C.C.C.F. București a solicitat respingerea recursului, arătând că suma de

12.619.457.171 lei reprezintă dobânzi pentru plăți efectuate cu întârziere de

recurentă de 200 la 341 zile, că pentru orice cerință de plată antreprenorul

întocmea o „situație de plată” iar emiterea certificatului de plată de către

consultant devenea obligație de plată pentru beneficiar, art. 60.2 modificat

nefăcând trimitere la clauza 53.5 din FIDIC.

Recursul nu este fondat.

a) În întâmpinarea depusă la instanța de fond

pârâta - recurentă nu a făcut referire și nu a invocat clauza 53.5 din FIDIC.

Despre aceasta ea face vorbire numai în concluziile scrise, depuse la dosar

după închiderea dezbaterilor, pentru termenul la care s-a amânat pronunțarea,

când susținerea nu putea fi luată în considerare de către instanță decât cu

încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

În aceste condiții, critica recurentei

sprijinită pe ignorarea de către instanță, a clauzei 53.5 din FIDIC nu poate fi

primită, obligativitatea depunerii întâmpinării instituită prin art. 720

4

alin. (2) și art. 118 C. proc. civ. având ca finalitate și respectarea

principiilor susamintite.

În tot cazul, conținutul clauzelor 60/2 și 60/10

din contractul nr. 14/1995 încheiat și executat de către părți, de pârâtă însă

cu întârziere sunt lămuritoare prin ele însele și nu contravin altor clauze din

contract, de vreme ce consultantul BECOM a emis cele trei certificate

interimare care certifică sumele datorate de beneficiar antreprenorului și care

reprezintă dovada convenită de părți a obligațiilor de plată.

b) Recurenta pârâtă a avut reprezentarea exactă

a destinației sumelor solicitate de reclamantă prin acțiune, stabilind corect

în întâmpinarea depusă la instanța de fond că lucrările de reabilitare a DN 1 –

tronsonul Comarnic – Brașov ce au făcut obiectul contractului nr. 14/1995 au fost

executate de reclamantă în 1997 și că suma de 12.619.457.171 lei solicitată de

aceasta reprezintă în realitate „dobânzi și sume aferente daunelor interese”

pentru întârzierea în plata prețului, suma pe care o și detaliază.

Prin urmare, chiar recurenta pârâtă a depășit

orice impediment semantic, stabilind și recunoscând totodată ce reprezintă suma

de 12.619.457.171 lei iar răspunsul reclamantei la întâmpinare lămurește orice

neclarități din cererea de chemare în judecată așa încât nici critica cu privire

la obiectul acesteia nu poate fi primită.

2.Cu privire la al doilea motiv de recurs.

a) Instanța de fond s-a pronunțat asupra

litigiului cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate iar nu

numai a raportului de expertiză, cum greșit susține recurenta.

Expertiza contabilă a fost o probă necesară care

a permis instanței verificarea de către un specialist a realității sumelor de

bani pretinse de reclamantă, fiind deci firesc ca soluția instanței să se

sprijine pe concluziile raportului de expertiză.

Recurenta pârâtă a semnat și parafat, alături de

reclamantă și expert procesul verbal întocmit de acesta la 12 iunie 2002 cu

privire la obiectivele expertizei, fără a formula vreo obiecțiune asupra lor,

poziție care confirmă atitudinea procesuală a acesteia de la termenul din 28

mai 2002 când nu a avut în ce o privește obiective de solicitat.

b) La întocmirea raportului de expertiză, astfel

cum rezultă din conținutul acestuia, expertul a avut în vedere prevederile H.G.

nr. 321/1997 și ale H.G. nr. 666/1997, afirmația recurentei în sens contrar

fiind una generală iar nu o critică concretă susceptibilă de verificare.

c) Instanța de fond, după depunerea raportului

de expertiză la dosar la 10 septembrie 2002, a acordat părților un nou termen

de judecată pentru ca acestea să ia cunoștință de raport și desigur pentru a

formula eventuale obiecțiuni.

La termenul acordat, pârâta, deși prezentă, nu a

formulat obiecțiuni, acestea fiind depuse neprocedural la termenul la care

cauza s-a soluționat pe fond, ele constând de fapt în două faze de apreciere

generală asupra celor două obiective iar nu în identificarea unor erori cu

consecințe asupra concluziilor și respectiv asupra soluției, nefiind deci în

ipoteza art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

d) În ce privește interogatoriu pe care

recurenta pârâtă l-a depus la fond, acesta nu a fost semnat și de

reprezentantul regiei și nici ștampilat, iar eventualele răspunsuri nu s-ar fi

încadrat nici ele în ipoteza art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece răspunsul

reclamantei la întâmpinare a fost edificator pentru instanță, critica fiind

deci neîntemeiată.

și alte motive în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., pentru

considerentele expuse va respinge recursul declarat, menținând decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de

pârâta

A.N.D. ROMÂNIA R.A. împotriva sentinței civile nr. 118 din 19 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția V comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.