ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3827/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A. I. C.C.C.F. București a chemat în judecată pe pârâta A.N.D. R.A. București solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.619.457.171 lei reprezentând contravaloare situații de lucrări executate în baza contractului nr. 14 (anexa 1) conform facturilor: 21079 din 29 ianuarie 1999; 21102 din 17 martie 1999 și 21158 din 31 iulie 1999 precum și la plata sumei de 19.003.621.794 lei cu titlu de dobândă , cuantum ce a fost majorat conform raportului de expertiză efectuat în cauză, la 22.200.025.136 lei, sume generate de executarea cu întârziere a contractului nr. 14/1995 . În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 969, art. 970 și art. 1066 C. civ.

Reclamanta a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, conform art. 720 1 C. proc. civ., dar pârâta nu a dat curs convocării. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, urmare probelor administrate, prin sentința nr. 118 din 19 noiembrie 2002 a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta la plata sumei totale de 34.819.482.307 lei, din care 12.619.457.171 lei reprezentând contravaloarea certificatelor intermediare nr. 14/29; 14/30 și 14/31 și 22.200.025.136 lei reprezentând dobânda aferentă sumelor din certificatele intermediare și facturile 21179, 21102 și 21158/1999. Sentința pronunțată s-a întemeiat pe înscrisurile de la dosar depuse în susținerea acțiunii, pe răspunsurile pârâtei la interogatoriu și pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză care a constatat realitatea sumelor consemnate în certificatele intermediare semnate și ștampilate de B.C.E.O.M., sume la care s-a calculat dobânda contractuală datorată.

Pârâta A.N.D. R.A. a declarat recurs împotriva sentinței. Criticile recurentei se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. și se rezumă, în esență la următoarele aspecte: 1. art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ignorarea de către instanța de fond a clauzei 53.5 din FIDIC, reclamanta nefăcând dovada consultării dintre inginer - B.C.E.O.M., antreprenor și beneficiar cum prevede acesta în cazul reclamațiilor, sumele consemnate în facturi nereprezentând contravaloare lucrări ci dobânzi; 2. art. 304 pct. 10 C. proc. civ., pronunțarea sentinței strict pe baza concluziilor raportului de expertiză, cu ignorarea obiecțiunilor depuse de regie, a actelor normative pe care le-a invocat și a interogatoriului formulat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata I.C.C.C.F. București a solicitat respingerea recursului, arătând că suma de 12.619.457.171 lei reprezintă dobânzi pentru plăți efectuate cu întârziere de recurentă de 200 la 341 zile, că pentru orice cerință de plată antreprenorul întocmea o „situație de plată” iar emiterea certificatului de plată de către consultant devenea obligație de plată pentru beneficiar, art. 60.2 modificat nefăcând trimitere la clauza 53.5 din FIDIC. Recursul nu este fondat. 1. Cu privire la primul motiv de recurs a) În întâmpinarea depusă la instanța de fond pârâta - recurentă nu a făcut referire și nu a invocat clauza 53.5 din FIDIC. Despre aceasta ea face vorbire numai în concluziile scrise, depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, pentru termenul la care s-a amânat pronunțarea, când susținerea nu putea fi luată în considerare de către instanță decât cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

În aceste condiții, critica recurentei sprijinită pe ignorarea de către instanță, a clauzei 53.5 din FIDIC nu poate fi primită, obligativitatea depunerii întâmpinării instituită prin art. 720 4 alin. (2) și art. 118 C. proc. civ. având ca finalitate și respectarea principiilor susamintite. În tot cazul, conținutul clauzelor 60/2 și 60/10 din contractul nr. 14/1995 încheiat și executat de către părți, de pârâtă însă cu întârziere sunt lămuritoare prin ele însele și nu contravin altor clauze din contract, de vreme ce consultantul BECOM a emis cele trei certificate interimare care certifică sumele datorate de beneficiar antreprenorului și care reprezintă dovada convenită de părți a obligațiilor de plată.

b) Recurenta pârâtă a avut reprezentarea exactă a destinației sumelor solicitate de reclamantă prin acțiune, stabilind corect în întâmpinarea depusă la instanța de fond că lucrările de reabilitare a DN 1 – tronsonul Comarnic – Brașov ce au făcut obiectul contractului nr. 14/1995 au fost executate de reclamantă în 1997 și că suma de 12.619.457.171 lei solicitată de aceasta reprezintă în realitate „dobânzi și sume aferente daunelor interese” pentru întârzierea în plata prețului, suma pe care o și detaliază. Prin urmare, chiar recurenta pârâtă a depășit orice impediment semantic, stabilind și recunoscând totodată ce reprezintă suma de 12.619.457.171 lei iar răspunsul reclamantei la întâmpinare lămurește orice neclarități din cererea de chemare în judecată așa încât nici critica cu privire la obiectul acesteia nu poate fi primită.

2.Cu privire la al doilea motiv de recurs. a) Instanța de fond s-a pronunțat asupra litigiului cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate iar nu numai a raportului de expertiză, cum greșit susține recurenta. Expertiza contabilă a fost o probă necesară care a permis instanței verificarea de către un specialist a realității sumelor de bani pretinse de reclamantă, fiind deci firesc ca soluția instanței să se sprijine pe concluziile raportului de expertiză. Recurenta pârâtă a semnat și parafat, alături de reclamantă și expert procesul verbal întocmit de acesta la 12 iunie 2002 cu privire la obiectivele expertizei, fără a formula vreo obiecțiune asupra lor, poziție care confirmă atitudinea procesuală a acesteia de la termenul din 28 mai 2002 când nu a avut în ce o privește obiective de solicitat.

b) La întocmirea raportului de expertiză, astfel cum rezultă din conținutul acestuia, expertul a avut în vedere prevederile H.G. nr. 321/1997 și ale H.G. nr. 666/1997, afirmația recurentei în sens contrar fiind una generală iar nu o critică concretă susceptibilă de verificare. c) Instanța de fond, după depunerea raportului de expertiză la dosar la 10 septembrie 2002, a acordat părților un nou termen de judecată pentru ca acestea să ia cunoștință de raport și desigur pentru a formula eventuale obiecțiuni. La termenul acordat, pârâta, deși prezentă, nu a formulat obiecțiuni, acestea fiind depuse neprocedural la termenul la care cauza s-a soluționat pe fond, ele constând de fapt în două faze de apreciere generală asupra celor două obiective iar nu în identificarea unor erori cu consecințe asupra concluziilor și respectiv asupra soluției, nefiind deci în ipoteza art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. d) În ce privește interogatoriu pe care recurenta pârâtă l-a depus la fond, acesta nu a fost semnat și de reprezentantul regiei și nici ștampilat, iar eventualele răspunsuri nu s-ar fi încadrat nici ele în ipoteza art. 304 pct. 10 C. proc. civ., deoarece răspunsul reclamantei la întâmpinare a fost edificator pentru instanță, critica fiind deci neîntemeiată. 3. Curtea, constatând că recurenta nu a formulat și alte motive în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., pentru considerentele expuse va respinge recursul declarat, menținând decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.D. ROMÂNIA R.A. împotriva sentinței civile nr. 118 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția V comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2003.