ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată secției comerciale

a Tribunalului București, la data de 4 noiembrie 1999, înregistrată la nr. 7754,

reclamanta SC E.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC C.R.D. SRL, solicitând

obligarea acesteia să-i plătească suma de 11.379.416 lei, reprezentând garanții

din valoarea lucrărilor în perioada 6 august 1996 – 5 decembrie 1997; suma de

8.600.405 lei, reprezentând garanții reținute din valoarea lucrărilor în

perioada 13 martie 1997 – 14 noiembrie 1997; suma de 101.370.302 lei,

reprezentând diferență de preț neachitat pentru lucrările executate și

facturate sub nr. 1361575 din 28 noiembrie 1997; suma de 74.000.320 lei,

reprezentând penalități convenționale; suma de 19.112.044 lei, reprezentând

preț al lucrărilor executate și neachitate și cheltuielile de judecată.

Secția comercială a Tribunalului

București, prin sentința civilă nr. 1332, pronunțată la data de 6 martie 2000,

în dosarul nr. 7754/1999, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, pe

care a obligat-o să plătească pârâtei suma de 15.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, ca fiind

prematură, cererea reclamantei de restituire a garanțiilor, atâta timp cât

recepția lucrărilor executate nu a avut loc și nu a făcut dovada executării

lucrărilor al căror preț îl solicită; situația de lucrări nu a fost semnată de

beneficiar sau dirigintele de șantier, potrivit contractului încheiat, iar

aceasta nu a prezentat facturile pentru principalele materiale puse în operă și

nici certificatele de calitate ale acestora.

Secția a VI a comercială a Curții de

Apel București, prin decizia civilă nr. 336, pronunțată la data de 12 martie

2001, în dosarul nr. 2135/2000, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva

acestei hotărâri, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte

acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de

22.912.395 lei, reprezentând contravaloare garanții, suma de 600.000 lei,

reprezentând avans scăzut, în plus, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie

1997; suma de 74.000.320 lei, reprezentând penalități de întârziere și suma de

12.223.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând celelalte

capete de cerere, ca rămase fără obiect, obligând intimata să plătească

apelantei cheltuielile de judecată efectuate în apel, în cuantum de 6.198.378

lei.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de control judiciar a reținut că materialul probator administrat,

astfel cum a fost completat cu expertiza efectuată în apel, relevă executarea

lucrărilor al căror preț a fost solicitat și achitat cu întârziere de

reclamantă, recepționarea acestora de către dirigintele de șantier, precum și

faptul că, la factura nr. 1361572 din 14 noiembrie 1997, s-a scăzut, în plus,

suma de 600.000 lei, reprezentând avans.

Împotriva deciziei pronunțată în apel

a formulat recurs intimata-pârâtă, invocând, ca temei de drept al cererii sale,

dispozițiile art. 304 pct. 9, pct. 10 și pct. 11 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că instanța de apel, prin obligarea pârâtei la plata sumei de

22.312.395 lei, cu titlu de garanții, a acordat mai mult decât s-a cerut, iar

prin obligarea acesteia la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de avans

scăzut, în plus, a acordat ceea ce nu s-a cerut de reclamantă; a ignorat că nu

există temei contractual pentru acordarea penalităților și nu s-a pronunțat

asupra Protocolului încheiat la data de 27 octombrie 2000, prin care reclamanta

recunoaște că nu i-a fost confirmată situația de lucrări aferentă lunii noiembrie

1997.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului, apreciind că argumentele instanței de apel

sunt corecte.

Analizând criticile recurentei, Curtea

apreciază că acestea sunt în parte întemeiate.

Astfel, este de observat că, prin cererea

introductivă, reclamanta, în exercițiul dreptului său de dispoziție, a

solicitat, cu titlu de garanții reținute din valoarea lucrărilor, suma totală

de 19.979.821 lei și nu a cerut a-i fi restituită suma de 600.000 lei,

reprezentând avans scăzut în plus, față de factura nr. 131575 din 14 noiembrie

1997.

Așa fiind, cum instanța este

obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința

obiectului litigiului, să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse

în justiție, în acest sens, fiind și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. și cum instanța de apel, prin obligarea pârâtei la plata sumei de

22.912.395 lei, reprezentând contravaloare garanții și la plata sumei de

600.000 lei, reprezentând avans scăzut, în plus, la factura nr. 1361572 din 14

noiembrie 1997, a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut,

nesocotind, astfel, principiul disponibilității procesuale, se constată că, în

cauză, sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la criticile ce vizează

incidența art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., se reține că acestea sunt

nefondate, întrucât, prin contractul de subantrepriză nr. 1 din 3 iunie 1996,

părțile au stipulat o clauză penală, conform art. 7, iar Protocolul încheiat la

data de 27 octombrie 2000, nu constituie o probă hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

Față de cele ce preced, în temeiul art.

312 alin. (1) teza 1 și alin. (2) și (3) C. proc. civ., Curtea va admite

recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că, pe fond, va obliga pârâta

să plătească reclamantei suma de 19.979.821 lei, cu titlu de garanții, și o va

exonera de obligația de a plăti acesteia suma de 600.000 lei, cu titlu de

„avans scăzut în plus la factura nr. 13671172 din 14 noiembrie 1997”, menținând

celelalte dispoziții  ale deciziei.

Având în vedere culpa procesuală a

intimatei și dreptul recurentei de a fi despăgubită cu suma reprezentând

cheltuielile, făcute justificat cu ocazia judecății recursului, în temeiul art.

274 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va dispune obligarea intimatei să plătească

recurentei suma de 278.257 lei, cu acest titlu, reprezentând taxa judiciară de

timbru și timbru judiciar, aferente cererilor încuviințate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC C.R.D. SRL București împotriva deciziei nr. 336 din 12 martie

2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, modifică în

parte decizia atacată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma

de 219.979.821 lei, în loc de 22.312.395 lei, cu titlu de garanții și

exonerării acesteia de plata sumei de 600.000 lei, reprezentând „avans scăzut

în plus la factura nr. 13671172 din 14 noiembrie 1997”.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei atacate. Obligă intimata să plătească recurentei suma de 278.257 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 11 martie 2003.