ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2308/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2308/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată că, prin cererea reconvenționala formulată la 23

noiembrie 2004 în dosarul nr. 8593/2004, pârâta-reclamanta C.N.A.D.N. R. SA a

solicitat în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC R. SRL obligarea acesteia

la plata sumei de 2.932.296 dolari SUA cu titlu de avans acordat la începerea

lucrărilor și nejustificat până la data rezilierii contractului.

Pârâta SC R.

SRL a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune,

susținând că începerea lucrărilor la tronsonul București - Fundulea a avut loc

în anul 1991, moment care coincide cu acordarea avansului pretins de

C.N.A.D.N.R. SA.

Prin sentința

comerciala nr. 1912 din 26 aprilie 2005 Tribunalul București, secția comerciala,

a admis excepția prescripției și a respins cererea reclamantei față de pârâtă

ca prescrisă.

S-a luat act

că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut ca în baza dispozițiilor art. 60.6 pct. a din

condițiile speciale la contractul de execuție de lucrări încheiat la 21

decembrie 1990, reclamanta a plătit avansul în suma de 3.673.296 dolari SUA,

din care s-a recuperat suma de 741.190 dolari SUA.

Pentru avansul

nejustificat în suma de 2.932.106 dolari SUA termenul de prescripție a început

să curgă la data de 31 decembrie 2000, data până la care reclamanta s-a obligat

să achite toate lucrările efectuate și costurile de reziliere.

Împotriva

sentinței comerciale nr. 1912 din 26 aprilie 2005 a declarat apel reclamanta C.N.A.D.N. R. SA, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței

apelate și pe fond admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia

nr. 90 din 20 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, apelul a fost respins ca nefondat, reținând din analiza

actelor de la dosar că, prin sentința apelată s-a respins ca prescrisă cererea

în pretenții a reclamantei, în cuantum de 2.932.296 dolari SUA, cu titlu de

avans acordat intimatei, în baza contractului încheiat la 21 decembrie 1990,

privind executarea secțiunii Autostrăzii Transeuropeana Nord-Sud - Tronson

București - Fundulea. Curtea nu a reținut critica formulată în apel, conform

căreia greșit s-a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958, întrucât lucrările au fost suspendate de angajator,

apelanta-reclamanta ­la 17 februarie 1997 din lipsa de fonduri.

Părțile au

încheiat în acest sens Convenția din 4 septembrie 1998, și au stabilit

încetarea contractului de antrepriză la 30 septembrie 1998.

Nu a fost

reținut nici că termenul de prescripție s-a întrerupt prin reluarea lucrărilor

prin Ordinul nr. 92/3438 din 6 martie 2001, la data de 9 martie 2001, și că

acestea au fost finalizate la 2 septembrie 2004, întrucât procesul-verbal de

terminarea lucrărilor nr. 93/109541 din 2 septembrie 2004 (fila 23 dosar fond)

face vorbire despre un alt contract, și anume contractul A2/01 din 22 februarie

2001, încheiat ulterior convenției de reziliere.

În consecință,

instanța de apel a considerat că în mod corect a reținut instanța de fond ca

s-a reziliat contractul de execuție din 21 decembrie 1990, în baza căruia s-a

acordat contractul la 30 septembrie 1998 și ca termenul de prescripție de 3 ani

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs reclamanta, ce urmează a fi analizat în urma

admiterii contestației în anulare prin decizia nr. 707 din 4 martie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Înalta Curte,

sintetizând motivele de recurs formulate de C.N.A.D.N.R. SA va reține că

aceasta critică următoarele:

fast pronunțata cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, temei de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele

susțineri ale recurentei:

a) „În acord cu

prevederile art. 60 alin. (6) pct. a din condițiile speciale la contractul de

execuție a lucrărilor recurenta s-a obligat la plata unui avans de 10% din

prețul de bază a contractului plătibil atât în lei cât și în dolari SUA, odată

cu, sau înainte de data ordinului de începere a lucrărilor, avans plătit în

baza situației lunare de lucrări nr. 00/octombrie 1991, astfel cum acesta a

fost și acceptat pentru plata sub semnătura dirigintelui coordonator în data de

20 noiembrie 1991”.

„Potrivit

acelorași prevederi avansul de plată urma a fi rambursat prin 17 certificate

interimare (începând cu certificatul pentru lucrurile executate în martie 1992)

în 17 rate egale, iar dacă până la emiterea certificatului de recepție au rămas

rate de avans nerambursate, orice diferența din avansul de plata nerestituită trebuie

plătită imediat beneficiarului de către antreprenor.”

„Prin situația

lunară de lucrări aferentă lunii octombrie 1991 (luna de începere a lucrărilor)

s-a acceptat contractorului SC R. SRL plata în avans a sumei de 3.673.296 dolari

SUA, avans ce urma a fi recuperat prin deducerea din situațiile lunare de

lucrări pe care contractorul SC R. SRL le introducea la plata pe măsura

efectuării lucrărilor la tronsonul de autostrada București - Fundulea.”

„Din plata

acestui avans în valută nu a fost dedusă nicio suma în primele 36 de

certificate de plată, de abia de la certificatul 37 până la certificatul 52 s-a

procedat la rețineri lunare a sumelor”.

b) ”Totalul

sumelor reținute contractorului SC R. SRL în baza situației de lucrări din

avansul acordat în valută de 3.673.296 dolari SUA se ridică la suma de 741.190 dolari

SUA, astfel cum rezultă și din cuprinsul certificatului lunar de plata nr. 52

din noiembrie 1997, introdus la plata de către contractor și acceptat de C.N.A.D.N.R.

SA.”

c) ”Prin

procesul-verbal încheiat între reprezentanții celor doua părți la data de 26

mai 2000 se stipulează la pct. 2 că plata efectuată în avans și neachitată va

fi dedusă din valoarea costurilor revizuite de reziliere convenite de părți.

Aceste costuri

revizuite de reziliere au fost stipulate la art. 2 din Convenția încheiata între

cele doua părți și datată 4 august 1998 la suma de 12.605.000 dolari SUA.”

d) În baza

ordinului de începere a lucrărilor înregistrat sub nr. 92/3438 din 6 martie 2001,

intimata a reluat lucrările de execuție la tronsonul Autostrada București -

Fundulea, în baza aceluiași contract de execuție, iar prin procesul-verbal de

recepție la terminarea lucrărilor nr. 93/109541 din 2 septembrie 2004,

lucrările au fost finalizate. Prin urmare, acesta ar fi momentul care marchează

începutul prescripției în speță, în opinia recurentei.

e) „Fiind

vorba de o plată efectuată prin bancă acum 14 ani este foarte greu dacă nu

aproape imposibil de găsit ordinul de plată și extrasul de cont”, susține

recurenta în cadrul motivelor de recurs.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Cât privește

primul contract, obiectul și părțile, Curte va reține că între A.N.D. (actuala

C.N. A.N.D.R.), în calitate de angajator-beneficiar și SC R. SRL în calitate de

contractor-antreprenor, s-a încheiat la data de 21 decembrie 1990 contractul de

executare a secțiunii autostrăzii denumită „Autostrada Transeuropeana Nord-Sud

- Tronson București – Fundulea” (26,5 Km).

Potrivit art. 4

din Contractul cuprinzând Condițiile generale, prețul pentru execuția

lucrărilor a fost stabilit parțial în lei și parțial preț în dolari SUA.

Lucrările au fost începute și executate până la data de 17 februarie 1997 când

au fast suspendate de către Angajator, întrucât acesta se afla în

imposibilitate de a mai asigura resursele financiare necesare continuării lor.

(decizia 2786 din 8 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția comercială, pag. 6

paragraf. 5- pag. 308 din prezentul dosar).

Rezilierea

contractului s-a produs din inițiativa C.N.A.D.N.R. SA. Întrucât lucrările nu

au fast reluate, prin Convenția încheiată de părți la data de 4 septembrie 1998,

părțile au reziliat contractul, totalul costurilor de reziliere fiind de

12.605.000 dolari SUA (valoare neta) plus suma aferentă TVA. (decizia 2786 din 8

octombrie 2008 a I.C.C.J., secția comercială, - pag. 6 paragraf ultim pag. 308

din prezentul dosar).

Ca urmare a

neplății, la data de 26 mai 2000 s-a încheiat o nouă Convenție (denumita

Proces-verbal) prin care, în preambul se invocă Convenția încheiata în data de

4 septembrie 1998 „În vederea stabilirii încetării contractului și a condițiilor

aferente”, iar la pct. 2 se precizează că "Plata efectuată în avans, în

numerar, și neachitată, va fi dedusa din valoarea costurilor revizuite de

reziliere convenite între părți", anterior prin Convenția din 4 septembrie

1998, ca fiind în cuantum de 12.605.000 dolari SUA.

În speța,

instanțele au reținut în mod corect ca dreptul la acțiune al recurentei C.N.A.D.N.R.

SA pentru restituirea avansului s-a născut conform pct. 2 din Convenția data de

26 mai 2000 la data de 31 decembrie 2000, iar termenul de prescripție de 3 ani

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit la data de 1 ianuarie

2004.

Așadar,

raportat la momentul care marchează începutul prescripției în cauză (31

decembrie 2000) și data introducerii acțiunii (23 noiembrie 2004), excepția

prescripției este întemeiată.

De altfel,

însăși recurenta afirma în motivele și completările la motivele de recurs că

datorită trecerii a peste „14 ani de la plata avansului nu mai deține actele

contabile și certificatele intermediare cu privire la proba plății și a

restituirilor parțiale. Chiar această afirmație, prin ea însăși, susține teza

pasivității efective a recurentei (prin persoanele responsabile) după 26 mai 2000,

privind reglarea practică a situației avansului, care face obiectul acestei

cauze.

Recurenta

susține, eronat, ca termenul de prescripție a fost întrerupt conform art. 16

din Decretul nr. 167/1958 întrucât prin ordinul nr. 92/3438 din 6 martie 2001

din data de 9 martie 2001 au fost reluate lucrările la tronsonul de autostrada

București - Fundulea, în baza aceluiași contract de execuție. În final se

retine ca: „ ...procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 93/10951

din 2 septembrie 2004 atesta că de abia la această dată lucrările au fost

finalizate și că abia de la această dată curge termenul de prescripție de 3

ani.”

Curtea reține

însă că procesul-verbal de recepție nr. 93/10951 din 2 septembrie 2004 se referă

la contractul nr.A2/2001 din 22 februarie 2001, încheiat între C.N. A.D.N.R. SA

și asocierea I. - S.C. C.C.C.F. S.A., și nicidecum la contractul invocat în

acțiune ca izvor al raportului juridic obligațional încheiat în anul 1990 și

reziliat în 1998 între C.N. A.D.N.R. SA și SC R. SRL (persoana juridică diferită

de I. și S.C. C.C.C.F. S.A.).

Înalta Curte

mai reține că, indiferent de susținerile recurentei (și neprobate în niciun

fel) nu trebuie omis faptul că prezenta acțiune a rezultat din disjungerea

cererii reconvenționale de acțiunea principală, care a fost soluționată

irevocabil prin decizia nr. 2786 din 8 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția comercială. (pag. 304-311 din prezentul dosar). Obiectul cererii principale

privea pretențiile reclamantei decurgând din contractul încheiat la data de 21

decembrie 1990 între A.N.D. în calitate de angajator Beneficiar și SC R. SRL în

calitate de contractor-antreprenor.

Or, potrivit

art. 720

5

C. proc. civ. cererea reconvențională nu putea privi decât

tot pretenții derivând din același raport juridic, adică din contractul

încheiat în 1990 și reziliat de părți la 4 septembrie 1998.

În consecință,

instanța de fond și de apel au reținut corect că procesul verbal la care își

raportează recurenta calculul prescripției, privește un alt contract (A2/01 din

22 februarie 2001) și nu contractul din 21 decembrie 1990. Dealtfel, acesta

este și singurul aflat la dosarul de fond cauzei, iar nu contractul A2/01 din 22

februarie 2001. (filele 19-20 și 33-71 cu accent pe 54-55 dosar fond). Nici nu

avea cum să fie altfel, atât timp cât nu contractul A2/01 din 22 februarie 2001

formează obiectul litigiului, ci contractul din 1990.

Suma pentru

care s-a formulat cererea reconvențională la data de 23 noiembrie 2004 s-a

plătit de către recurentă la 20noiembrie 1991(fila 7 dosar fond) în baza

contractului din 21 decembrie 1990 (fila 33 dosar fond).

Acest contract

a fost reziliat, după cum s-a mai arătat, iar părțile au avut posibilitatea să

efectueze o serie de regularizări până la 31 decembrie 2000.

La 22

februarie 2001 se încheie un nou contract, în baza unei noi oferte pentru

același obiectiv și se dă un nou ordin de începere a lucrărilor. (fila 22 dosar

fond). Acest nou contract a fost depus pentru prima dată în prezentul dosar și

în urma dispoziției Înaltei Curți. Din clauzele acestui nou contract nu rezultă

că el reînvie contractul din 1990 sau că se completează în vreun fel cu acesta.

Rezultă deci că acesta este un contract distinct, cu o existență de sine

stătătoare, încheiat în baza unei noi oferte.

Acest contract

nu are aceleași părți, are numai același obiectiv. Dar chiar și dacă ar avea

aceleași părți, nu are nicio relevanță dacă între aceleași persoane și pentru

același obiectiv se încheie un nou contract. De altfel, chiar părțile, prin

acordul de reziliere al primului contract, prevăd (art. 3) posibilitatea

câștigării unei noi licitații de către același antreprenor, cu posibilitatea

renegocierii prețului.

Ceea ce n-au

renegociat părțile nu poate suplini instanța, intervenind peste voința

manifestată de către acestea de la momentul încheierii contractului.

În mod

evident, plata pentru suma ce se pretinde prin cererea reconvențională s-a

făcut în baza contractului din 1990 și nu rezultă că ea ar fi fost cuprinsă în

noul contract din 2001. Deci, nu există temeiuri pentru a calcula termenul de

prescripție în raport de procesul verbal din 2 septembrie 2004 (fila 23 dosar

fond) emis în executarea noului contract A2/01 din 22 februarie 2001.

Pentru toate

aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul

declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 90 din 20 februarie

2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta la cheltuieli de

judecată în sumă de 119.000 lei către intimata SC R. SRL BUCUREȘTI.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 90 din 20

februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Obligă

recurenta la cheltuieli de judecată în sumă de 119.000 lei către intimata SC R.

SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 7 octombrie 2009.