ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2308/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin cererea reconvenționala formulată la 23 noiembrie 2004 în dosarul nr. 8593/2004, pârâta-reclamanta C.N.A.D.N. R. SA a solicitat în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC R. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 2.932.296 dolari SUA cu titlu de avans acordat la începerea lucrărilor și nejustificat până la data rezilierii contractului. Pârâta SC R. SRL a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că începerea lucrărilor la tronsonul București - Fundulea a avut loc în anul 1991, moment care coincide cu acordarea avansului pretins de C.N.A.D.N.R. SA. Prin sentința comerciala nr. 1912 din 26 aprilie 2005 Tribunalul București, secția comerciala, a admis excepția prescripției și a respins cererea reclamantei față de pârâtă ca prescrisă.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut ca în baza dispozițiilor art. 60.6 pct. a din condițiile speciale la contractul de execuție de lucrări încheiat la 21 decembrie 1990, reclamanta a plătit avansul în suma de 3.673.296 dolari SUA, din care s-a recuperat suma de 741.190 dolari SUA. Pentru avansul nejustificat în suma de 2.932.106 dolari SUA termenul de prescripție a început să curgă la data de 31 decembrie 2000, data până la care reclamanta s-a obligat să achite toate lucrările efectuate și costurile de reziliere. Împotriva sentinței comerciale nr. 1912 din 26 aprilie 2005 a declarat apel reclamanta C.N.A.D.N. R. SA, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 90 din 20 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, apelul a fost respins ca nefondat, reținând din analiza actelor de la dosar că, prin sentința apelată s-a respins ca prescrisă cererea în pretenții a reclamantei, în cuantum de 2.932.296 dolari SUA, cu titlu de avans acordat intimatei, în baza contractului încheiat la 21 decembrie 1990, privind executarea secțiunii Autostrăzii Transeuropeana Nord-Sud - Tronson București - Fundulea. Curtea nu a reținut critica formulată în apel, conform căreia greșit s-a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât lucrările au fost suspendate de angajator, apelanta-reclamanta ­la 17 februarie 1997 din lipsa de fonduri.

Părțile au încheiat în acest sens Convenția din 4 septembrie 1998, și au stabilit încetarea contractului de antrepriză la 30 septembrie 1998. Nu a fost reținut nici că termenul de prescripție s-a întrerupt prin reluarea lucrărilor prin Ordinul nr. 92/3438 din 6 martie 2001, la data de 9 martie 2001, și că acestea au fost finalizate la 2 septembrie 2004, întrucât procesul-verbal de terminarea lucrărilor nr. 93/109541 din 2 septembrie 2004 (fila 23 dosar fond) face vorbire despre un alt contract, și anume contractul A2/01 din 22 februarie 2001, încheiat ulterior convenției de reziliere. În consecință, instanța de apel a considerat că în mod corect a reținut instanța de fond ca s-a reziliat contractul de execuție din 21 decembrie 1990, în baza căruia s-a acordat contractul la 30 septembrie 1998 și ca termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, ce urmează a fi analizat în urma admiterii contestației în anulare prin decizia nr. 707 din 4 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Înalta Curte, sintetizând motivele de recurs formulate de C.N.A.D.N.R. SA va reține că aceasta critică următoarele: 1. Hotărârea a fast pronunțata cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, temei de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru următoarele susțineri ale recurentei: a) „În acord cu prevederile art. 60 alin. (6) pct. a din condițiile speciale la contractul de execuție a lucrărilor recurenta s-a obligat la plata unui avans de 10% din prețul de bază a contractului plătibil atât în lei cât și în dolari SUA, odată cu, sau înainte de data ordinului de începere a lucrărilor, avans plătit în baza situației lunare de lucrări nr. 00/octombrie 1991, astfel cum acesta a fost și acceptat pentru plata sub semnătura dirigintelui coordonator în data de 20 noiembrie 1991”.

„Potrivit acelorași prevederi avansul de plată urma a fi rambursat prin 17 certificate interimare (începând cu certificatul pentru lucrurile executate în martie 1992) în 17 rate egale, iar dacă până la emiterea certificatului de recepție au rămas rate de avans nerambursate, orice diferența din avansul de plata nerestituită trebuie plătită imediat beneficiarului de către antreprenor.” „Prin situația lunară de lucrări aferentă lunii octombrie 1991 (luna de începere a lucrărilor) s-a acceptat contractorului SC R. SRL plata în avans a sumei de 3.673.296 dolari SUA, avans ce urma a fi recuperat prin deducerea din situațiile lunare de lucrări pe care contractorul SC R. SRL le introducea la plata pe măsura efectuării lucrărilor la tronsonul de autostrada București - Fundulea.” „Din plata acestui avans în valută nu a fost dedusă nicio suma în primele 36 de certificate de plată, de abia de la certificatul 37 până la certificatul 52 s-a procedat la rețineri lunare a sumelor”.

b) ”Totalul sumelor reținute contractorului SC R. SRL în baza situației de lucrări din avansul acordat în valută de 3.673.296 dolari SUA se ridică la suma de 741.190 dolari SUA, astfel cum rezultă și din cuprinsul certificatului lunar de plata nr. 52 din noiembrie 1997, introdus la plata de către contractor și acceptat de C.N.A.D.N.R. SA.” c) ”Prin procesul-verbal încheiat între reprezentanții celor doua părți la data de 26 mai 2000 se stipulează la pct. 2 că plata efectuată în avans și neachitată va fi dedusă din valoarea costurilor revizuite de reziliere convenite de părți.

Aceste costuri revizuite de reziliere au fost stipulate la art. 2 din Convenția încheiata între cele doua părți și datată 4 august 1998 la suma de 12.605.000 dolari SUA.” d) În baza ordinului de începere a lucrărilor înregistrat sub nr. 92/3438 din 6 martie 2001, intimata a reluat lucrările de execuție la tronsonul Autostrada București - Fundulea, în baza aceluiași contract de execuție, iar prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 93/109541 din 2 septembrie 2004, lucrările au fost finalizate. Prin urmare, acesta ar fi momentul care marchează începutul prescripției în speță, în opinia recurentei. e) „Fiind vorba de o plată efectuată prin bancă acum 14 ani este foarte greu dacă nu aproape imposibil de găsit ordinul de plată și extrasul de cont”, susține recurenta în cadrul motivelor de recurs.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Cât privește primul contract, obiectul și părțile, Curte va reține că între A.N.D. (actuala C.N. A.N.D.R.), în calitate de angajator-beneficiar și SC R. SRL în calitate de contractor-antreprenor, s-a încheiat la data de 21 decembrie 1990 contractul de executare a secțiunii autostrăzii denumită „Autostrada Transeuropeana Nord-Sud - Tronson București – Fundulea” (26,5 Km). Potrivit art. 4 din Contractul cuprinzând Condițiile generale, prețul pentru execuția lucrărilor a fost stabilit parțial în lei și parțial preț în dolari SUA. Lucrările au fost începute și executate până la data de 17 februarie 1997 când au fast suspendate de către Angajator, întrucât acesta se afla în imposibilitate de a mai asigura resursele financiare necesare continuării lor.

(decizia 2786 din 8 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția comercială, pag. 6 paragraf. 5- pag. 308 din prezentul dosar). Rezilierea contractului s-a produs din inițiativa C.N.A.D.N.R. SA. Întrucât lucrările nu au fast reluate, prin Convenția încheiată de părți la data de 4 septembrie 1998, părțile au reziliat contractul, totalul costurilor de reziliere fiind de 12.605.000 dolari SUA (valoare neta) plus suma aferentă TVA. (decizia 2786 din 8 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția comercială, - pag. 6 paragraf ultim pag. 308 din prezentul dosar).

Ca urmare a neplății, la data de 26 mai 2000 s-a încheiat o nouă Convenție (denumita Proces-verbal) prin care, în preambul se invocă Convenția încheiata în data de 4 septembrie 1998 „În vederea stabilirii încetării contractului și a condițiilor aferente”, iar la pct. 2 se precizează că "Plata efectuată în avans, în numerar, și neachitată, va fi dedusa din valoarea costurilor revizuite de reziliere convenite între părți", anterior prin Convenția din 4 septembrie 1998, ca fiind în cuantum de 12.605.000 dolari SUA. În speța, instanțele au reținut în mod corect ca dreptul la acțiune al recurentei C.N.A.D.N.R.

SA pentru restituirea avansului s-a născut conform pct. 2 din Convenția data de 26 mai 2000 la data de 31 decembrie 2000, iar termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2004. Așadar, raportat la momentul care marchează începutul prescripției în cauză (31 decembrie 2000) și data introducerii acțiunii (23 noiembrie 2004), excepția prescripției este întemeiată. De altfel, însăși recurenta afirma în motivele și completările la motivele de recurs că datorită trecerii a peste „14 ani de la plata avansului nu mai deține actele contabile și certificatele intermediare cu privire la proba plății și a restituirilor parțiale. Chiar această afirmație, prin ea însăși, susține teza pasivității efective a recurentei (prin persoanele responsabile) după 26 mai 2000, privind reglarea practică a situației avansului, care face obiectul acestei cauze.

Recurenta susține, eronat, ca termenul de prescripție a fost întrerupt conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958 întrucât prin ordinul nr. 92/3438 din 6 martie 2001 din data de 9 martie 2001 au fost reluate lucrările la tronsonul de autostrada București - Fundulea, în baza aceluiași contract de execuție. În final se retine ca: „ ...procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 93/10951 din 2 septembrie 2004 atesta că de abia la această dată lucrările au fost finalizate și că abia de la această dată curge termenul de prescripție de 3 ani.” Curtea reține însă că procesul-verbal de recepție nr. 93/10951 din 2 septembrie 2004 se referă la contractul nr.A2/2001 din 22 februarie 2001, încheiat între C.N.

A.D.N.R. SA și asocierea I. - S.C. C.C.C.F. S.A., și nicidecum la contractul invocat în acțiune ca izvor al raportului juridic obligațional încheiat în anul 1990 și reziliat în 1998 între C.N. A.D.N.R. SA și SC R. SRL (persoana juridică diferită de I. și S.C. C.C.C.F. S.A.). Înalta Curte mai reține că, indiferent de susținerile recurentei (și neprobate în niciun fel) nu trebuie omis faptul că prezenta acțiune a rezultat din disjungerea cererii reconvenționale de acțiunea principală, care a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 2786 din 8 octombrie 2008 a I.C.C.J., secția comercială. (pag. 304-311 din prezentul dosar). Obiectul cererii principale privea pretențiile reclamantei decurgând din contractul încheiat la data de 21 decembrie 1990 între A.N.D.

în calitate de angajator Beneficiar și SC R. SRL în calitate de contractor-antreprenor. Or, potrivit art. 720 5 C. proc. civ. cererea reconvențională nu putea privi decât tot pretenții derivând din același raport juridic, adică din contractul încheiat în 1990 și reziliat de părți la 4 septembrie 1998. În consecință, instanța de fond și de apel au reținut corect că procesul verbal la care își raportează recurenta calculul prescripției, privește un alt contract (A2/01 din 22 februarie 2001) și nu contractul din 21 decembrie 1990. Dealtfel, acesta este și singurul aflat la dosarul de fond cauzei, iar nu contractul A2/01 din 22 februarie 2001. (filele 19-20 și 33-71 cu accent pe 54-55 dosar fond).

Nici nu avea cum să fie altfel, atât timp cât nu contractul A2/01 din 22 februarie 2001 formează obiectul litigiului, ci contractul din 1990. Suma pentru care s-a formulat cererea reconvențională la data de 23 noiembrie 2004 s-a plătit de către recurentă la 20noiembrie 1991(fila 7 dosar fond) în baza contractului din 21 decembrie 1990 (fila 33 dosar fond). Acest contract a fost reziliat, după cum s-a mai arătat, iar părțile au avut posibilitatea să efectueze o serie de regularizări până la 31 decembrie 2000. La 22 februarie 2001 se încheie un nou contract, în baza unei noi oferte pentru același obiectiv și se dă un nou ordin de începere a lucrărilor. (fila 22 dosar fond). Acest nou contract a fost depus pentru prima dată în prezentul dosar și în urma dispoziției Înaltei Curți.

Din clauzele acestui nou contract nu rezultă că el reînvie contractul din 1990 sau că se completează în vreun fel cu acesta. Rezultă deci că acesta este un contract distinct, cu o existență de sine stătătoare, încheiat în baza unei noi oferte. Acest contract nu are aceleași părți, are numai același obiectiv. Dar chiar și dacă ar avea aceleași părți, nu are nicio relevanță dacă între aceleași persoane și pentru același obiectiv se încheie un nou contract. De altfel, chiar părțile, prin acordul de reziliere al primului contract, prevăd (art. 3) posibilitatea câștigării unei noi licitații de către același antreprenor, cu posibilitatea renegocierii prețului. Ceea ce n-au renegociat părțile nu poate suplini instanța, intervenind peste voința manifestată de către acestea de la momentul încheierii contractului.

În mod evident, plata pentru suma ce se pretinde prin cererea reconvențională s-a făcut în baza contractului din 1990 și nu rezultă că ea ar fi fost cuprinsă în noul contract din 2001. Deci, nu există temeiuri pentru a calcula termenul de prescripție în raport de procesul verbal din 2 septembrie 2004 (fila 23 dosar fond) emis în executarea noului contract A2/01 din 22 februarie 2001. Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 90 din 20 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta la cheltuieli de judecată în sumă de 119.000 lei către intimata SC R. SRL BUCUREȘTI.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 90 din 20 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la cheltuieli de judecată în sumă de 119.000 lei către intimata SC R.

SRL BUCUREȘTI.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2009.