ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3092/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3092/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea formulată la 3 aprilie
2003, reclamanta A.F.I., a chemat în judecată pârâta SC V.M. SRL București,
pentru a fi obligată la plata sumei de 116.523,37 dolari S.U.A., reprezentând
chirie restantă și penalități de întârziere pentru perioada august 1998 –
noiembrie 2002, iar ulterior a pretins obligarea la 46.624 dolari S.U.A.,
reprezentând restanțe pentru perioada aprilie 2000 – noiembrie 2002.
Prin sentința comercială nr. 559 din
15 ianuarie 2004, instanța a admis în parte acțiunea precizată și a obligat
pârâta către reclamantă la plata sumei de 46.624 dolari S.U.A., reprezentând
contravaloare folosință spațiu și a respins capătul de acțiune privind
penalitățile de întârziere.
Pentru a se pronunța astfel instanța
de fond a avut în vedere că pentru pretențiile solicitate pe perioada august
1999 – 3 aprilie 2000, termenul general de prescripție de 3 ani este prescris,
debitul solicitat nefiind o creanță bugetară în sensul prevăzut de O.G. nr. 61/2002,
iar pentru restul pretențiilor s-a avut în vedere fișa de calcul nr. 12786/1999
și D.P. nr. 105/1998.
Capătul de cerere privind plata
penalităților de întârziere s-a apreciat ca fondat, deoarece între părți nu
există o clauză penală negociată, iar actele normative se referă strict la
neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de asociere.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel reclamanta criticând modul de soluționare a excepției prescrierii
dreptului la acțiune, încălcându-se dispozițiile art. 138 alin. (1), raportat
la art. 3 din O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 39/2003, care reglementează
prescripția specială de 5 ani, incident în speță.
În ceea ce privește capătul de
cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere s-a invocat încălcarea
hotărârilor C.A.M.B. și D.P.G., contractul părților fiind un contract de
adeziune care nu presupune clauze negociate.
Curtea de Apel București, secția a
V-a comercială, prin decizia comercială nr. 194 din 10 mai 2004, a respins
apelul ca nefondat reținând că reclamanta face confuzie între termenul de
prescripție prevăzut pentru executarea silită a creanțelor și termenul pentru
realizarea acestora, pe calea acțiunii în justiție.
În ceea ce privește penalitățile de
întârziere, în cauză, nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de asociere
în participațiune, fișa de calcul neîndeplinind condițiile unei oferte de a
încheia un contract de colaborare, nefiind fermă, precisă și completă.
Prin urmare, s-a concluzionat că, în
mod legal, instanța de fond a respins această cerere nefiind aplicabile
dispozițiile actelor cu caracter normativ invocate.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamanta susținând că, în mod nelegal, instanța de apel a
considerat că termenul de prescripție de 5 ani este inaplicabil deoarece,
obiectul acțiunii îl constituie recuperarea unei sume care se face venit la
bugetul local, iar interesul se înscrie în planul mai larg al executării
silite, derogatorii, de la dreptul comun, potrivit art. 40 alin. (1) coroborat
cu art. 1 și 2 din O.G. nr. 61/2002, cu privire la neacordarea penalităților de
întârziere; instanța de apel a înlăturat în mod nelegal criticile sale și a dat
o interpretare greșită conținutului raporturilor juridice dintre părți pârâta
încadrându-se în categoria persoanelor juridice care au angajat spațiul fără
acordul locatorului dobândind aceleași drepturi și obligații ca și titularii
contractelor de asociere, obligațiile privind plata chiriei și a majorărilor
având aceeași natură juridică, iar legea nu impune existența unui înscris
pentru a dovedi existența clauzei penale.
Recursul este nefondat.
Textele de lege invocate în
susținerea recursului vizează colectarea creanțelor bugetare pentru care statul
are un titlu executoriu, nefiind incidente, în cauză, reclamanta urmărind prin
acțiunea formulată să obțină un titlu apt de a fi adus la îndeplinire pe calea
executării silite, așa cum susține chiar în conținutul motivelor de recurs.
Prin urmare, în mod legal instanța
de apel a constatat că instanța de fond a soluționat legal excepția prescrierii
dreptului la acțiune, termenul de prescripție aplicabil, în speță, fiind
termenul general de 3 ani și nu termenul de 5 ani care vizează executarea
silită pe baza titlului executoriu.
Cât privește conținutul raporturilor
juridice, este evident, în raport de actele avute în vedere și analizate de
instanța de apel că pârâta a utilizat spațiul cu altă destinație în baza fișei
de calcul nr. 12786/1999 și a D.P. nr. 105/1998.
Ocuparea spațiului s-a făcut,
într-adevăr, prin acordarea dreptului de folosință de către fostul locatar dar
reclamanta i-a notificat încetarea contractului de asociere încât, în lipsa
încheierii unei convenții asemănătoare cu actualul deținător, pârâta în cauză,
nu poate susține că voința părților a fost aceea de a se menține obligațiile
privind plata contravalorii folosinței și a majorărilor de întârziere, în lipsa
unui înscris doveditor față de caracterul intuitu – personae al contractului,
iar actele cu caracter normativ fac trimitere la contractele de asociere în
participațiune.
Așa fiind, hotărârea instanței de
apel a fost dată cu interpretarea corectă a legii și cu respectarea voinței
clar exprimată de părți încât, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8
și 9 C. proc. civ., nu sunt fondate, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta A.F.I. București, împotriva deciziei nr. 194 din 10 mai
2004 a Curții de Apel București.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 25 mai 2005.