ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3092/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 3 aprilie

2003, reclamanta A.F.I., a chemat în judecată pârâta SC V.M. SRL București,

pentru a fi obligată la plata sumei de 116.523,37 dolari S.U.A., reprezentând

chirie restantă și penalități de întârziere pentru perioada august 1998 –

noiembrie 2002, iar ulterior a pretins obligarea la 46.624 dolari S.U.A.,

reprezentând restanțe pentru perioada aprilie 2000 – noiembrie 2002.

Prin sentința comercială nr. 559 din

15 ianuarie 2004, instanța a admis în parte acțiunea precizată și a obligat

pârâta către reclamantă la plata sumei de 46.624 dolari S.U.A., reprezentând

contravaloare folosință spațiu și a respins capătul de acțiune privind

penalitățile de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a avut în vedere că pentru pretențiile solicitate pe perioada august

1999 – 3 aprilie 2000, termenul general de prescripție de 3 ani este prescris,

debitul solicitat nefiind o creanță bugetară în sensul prevăzut de O.G. nr. 61/2002,

iar pentru restul pretențiilor s-a avut în vedere fișa de calcul nr. 12786/1999

și D.P. nr. 105/1998.

Capătul de cerere privind plata

penalităților de întârziere s-a apreciat ca fondat, deoarece între părți nu

există o clauză penală negociată, iar actele normative se referă strict la

neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de asociere.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta criticând modul de soluționare a excepției prescrierii

dreptului la acțiune, încălcându-se dispozițiile art. 138 alin. (1), raportat

la art. 3 din O.G. nr. 61/2002 și O.G. nr. 39/2003, care reglementează

prescripția specială de 5 ani, incident în speță.

În ceea ce privește capătul de

cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere s-a invocat încălcarea

hotărârilor C.A.M.B. și D.P.G., contractul părților fiind un contract de

adeziune care nu presupune clauze negociate.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia comercială nr. 194 din 10 mai 2004, a respins

apelul ca nefondat reținând că reclamanta face confuzie între termenul de

prescripție prevăzut pentru executarea silită a creanțelor și termenul pentru

realizarea acestora, pe calea acțiunii în justiție.

În ceea ce privește penalitățile de

întârziere, în cauză, nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de asociere

în participațiune, fișa de calcul neîndeplinind condițiile unei oferte de a

încheia un contract de colaborare, nefiind fermă, precisă și completă.

Prin urmare, s-a concluzionat că, în

mod legal, instanța de fond a respins această cerere nefiind aplicabile

dispozițiile actelor cu caracter normativ invocate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta susținând că, în mod nelegal, instanța de apel a

considerat că termenul de prescripție de 5 ani este inaplicabil deoarece,

obiectul acțiunii îl constituie recuperarea unei sume care se face venit la

bugetul local, iar interesul se înscrie în planul mai larg al executării

silite, derogatorii, de la dreptul comun, potrivit art. 40 alin. (1) coroborat

cu art. 1 și 2 din O.G. nr. 61/2002, cu privire la neacordarea penalităților de

întârziere; instanța de apel a înlăturat în mod nelegal criticile sale și a dat

o interpretare greșită conținutului raporturilor juridice dintre părți pârâta

încadrându-se în categoria persoanelor juridice care au angajat spațiul fără

acordul locatorului dobândind aceleași drepturi și obligații ca și titularii

contractelor de asociere, obligațiile privind plata chiriei și a majorărilor

având aceeași natură juridică, iar legea nu impune existența unui înscris

pentru a dovedi existența clauzei penale.

Recursul este nefondat.

Textele de lege invocate în

susținerea recursului vizează colectarea creanțelor bugetare pentru care statul

are un titlu executoriu, nefiind incidente, în cauză, reclamanta urmărind prin

acțiunea formulată să obțină un titlu apt de a fi adus la îndeplinire pe calea

executării silite, așa cum susține chiar în conținutul motivelor de recurs.

Prin urmare, în mod legal instanța

de apel a constatat că instanța de fond a soluționat legal excepția prescrierii

dreptului la acțiune, termenul de prescripție aplicabil, în speță, fiind

termenul general de 3 ani și nu termenul de 5 ani care vizează executarea

silită pe baza titlului executoriu.

Cât privește conținutul raporturilor

juridice, este evident, în raport de actele avute în vedere și analizate de

instanța de apel că pârâta a utilizat spațiul cu altă destinație în baza fișei

de calcul nr. 12786/1999 și a D.P. nr. 105/1998.

Ocuparea spațiului s-a făcut,

într-adevăr, prin acordarea dreptului de folosință de către fostul locatar dar

reclamanta i-a notificat încetarea contractului de asociere încât, în lipsa

încheierii unei convenții asemănătoare cu actualul deținător, pârâta în cauză,

nu poate susține că voința părților a fost aceea de a se menține obligațiile

privind plata contravalorii folosinței și a majorărilor de întârziere, în lipsa

unui înscris doveditor față de caracterul intuitu – personae al contractului,

iar actele cu caracter normativ fac trimitere la contractele de asociere în

participațiune.

Așa fiind, hotărârea instanței de

apel a fost dată cu interpretarea corectă a legii și cu respectarea voinței

clar exprimată de părți încât, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., nu sunt fondate, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.F.I. București, împotriva deciziei nr. 194 din 10 mai

2004 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 mai 2005.