ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3778/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de

20 iunie 2003 sub nr. 11228/2003, reclamantul M.B. prin P.G. în contradictoriu

cu pârâta SC O.E.O. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 17.182,48 dolari

S.U.A., în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectuării

plății, reprezentând: 5.171 dolari S.U.A., contravaloare lipsă folosință spațiu

calculată pentru perioada aprilie 1999 – februarie 2000 și 12.011,48 dolari

S.U.A., reprezentând majorări de întârziere pentru neplata acestei sume

calculată pentru perioada aprilie 1999 – 31 octombrie 2002.

Tribunalul București, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 2930 din 27 februarie 2004, a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.

S-a reținut că, față de data

debitului, aprilie 1999 – februarie 2000, acțiunea introductivă la 20 iunie

2003 este prescrisă, fiind depășit termenul general de prescripție de 3 ani.

Apelul reclamantului împotriva

sentinței menționate a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia nr. 661 din 18 noiembrie 2004.

Instanța a reținut ca nefondate

susținerile apelantei în sensul aplicării termenului de prescripție de 5 ani pe

motiv că sumele se fac venit la bugetul local, întrucât pretențiile își au

temeiul într-un contract comercial, imobilul închiriat făcând parte din

domeniul privat al statului.

S-a mai reținut că art. 138 alin. (1)

din O.G. nr. 61/2002, invocat de apelantă, prevede un termen de prescripție de

5 ani, dar nu pentru dreptul la acțiune, ci pentru dreptul de a cere executarea

silită a creanțelor bugetare.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că sumele

datorate de pârâtă nu-și au temeiul într-un contract comercial, ci sunt creanțe

bugetare, astfel că este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani.

Recursul este nefondat.

Litigiul dintre părți având ca

obiect suma cuvenită reclamantului proprietar pentru spațiul adus în contractul

de asociere încheiat cu pârâta, a fost soluționat de instanță pe excepția de

prescripție, reținându-se ca aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani

prevăzut de art. 3 alin. (1) din decretul nr. 167/1958, termen ce a fost

depășit.

Susținerea recurentului reclamant în

sensul aplicării unui alt termen de prescripție, de 5 ani, prevăzut de O.G. nr.

61/2002, întrucât creanța față de pârâtă are caracter bugetar, toate veniturile

obținute din exploatarea unor bunuri de municipalitate făcându-se venit la

bugetul local, nu poate fi primită.

Veniturile bugetare sunt acele

resurse, taxe, impozite, amenzi și alte venituri, datorate în baza unor prevederi

legale, după cum se prevede în Legea nr. 189/1998 și în O.U.G. nr. 45/2003.

Așa cum întemeiat a reținut curtea

de apel, sumele pretinse de reclamant nu-și au temeiul într-o prevedere legală

ci, într-un contract comercial, negociat cu pârâta, prin care s-a convenit

asocierea cu un spațiu din domeniul privat al statului pentru ca pârâta să-l

exploateze, restaureze, consolideze, modernizeze (art. 1) și, în schimb,

reclamantul să primească 8 % din comisionul realizat din exploatarea bunului,

dar nu mai puțin de 550 dolari S.U.A. pe lună, în echivalent lei, sume ce se

plătește în contul D.A.F.I.

Ca urmare, aceste creanțe, care își

au temeiul în raporturi comerciale de asociere reglementate de normele

dreptului comercial (art. 251 C. com.) sunt supuse normelor dreptului comun,

iar prescripția aplicabilă este cea prevăzută de decretul nr. 167/1958.

Acționarea pârâtei debitoare pentru

plata cotei de asociere  făcându-se cu depășirea termenului de 3 ani, fapt

necontestat de recurentă, hotărârea de respingere a acțiunii ca prescrisă este

legală, astfel că recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei comerciale nr. 601

din 18 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 iunie 2005.