ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1878/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 24 ianuarie 2002, reclamanta, SC C.X. SA a solicitat obligarea pârâtei, A.N.D.

RA, la plata sumei de 22.298.613.183 lei, reprezentând despăgubiri în urma

rezilierii unilaterale de către pârâtă a contractelor de antrepriză încheiate

la 20 ianuarie 1992, și reactualizarea sumei cu rata inflației aplicabilă de la

data scadenței până la data plății efective.

Ulterior, reclamanta și-a

majorat pretențiile, în temeiul art. 132 C. proc. civ., cu suma de

9.177.183.783 lei în raport de concluziile raportului de expertiză.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin sentința nr. 32 din 3 aprilie 2003, a admis în

parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la 22.298.613.183 lei,

reprezentând costuri reziliere și a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere

privind actualizarea acestei sume cu rata inflației.

S-au respins pretențiile

reclamantei, privind plata sumei de 9.177.183.783 lei, ca neîntemeiate, și

pârâta a fost obligată la 798.905.462 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

taxă de timbru, onorariu de avocat și onorariu de expert.

Prin încheierea din 17

octombrie 2002, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Pe fondul litigiului s-a

reținut că pârâta a dispus suspendarea lucrărilor ce au făcut obiectul

contractelor încheiate la 20 ianuarie 1992 și, ulterior, rezilierea

contractului, așa încât reclamanta, în calitate de antreprenor, beneficiază de

drepturile cuvenite de părți în art. 5.10, 5.11 și 5.12 și art. 16.1 lit. d) și

16.3 din convenția părților.

Susținerea pârâtei, în

sensul că reclamanta nu a depus documentația pentru reziliere și deci sumele

datorate de investitor nu sunt certificate, a fost înlăturată de instanță,

întrucât, din înscrisurile de la dosar, rezultă că aceasta a fost prezentată,

certificată de consultanți (prin aplicarea ștampilei) și au fost avizate

centralizatoarele privind sumele acceptate de 13.289.513.185 lei, și respectiv

9.009.099.988 lei.

Apărarea pârâtei a fost

infirmată și de înscrisul depus (fila 85), din care rezultă că aceasta a

solicitat prelungirea termenului pentru depunerea actelor justificative până la

17 februarie 1999, și a cerut consultanților să se verifice documentele

prezentate de reclamantă în calitate de antreprenor general.

Cererea reclamantei de

majorare a pretențiilor cu suma de 9.177.183.783 lei a fost respinsă, întrucât

nu a fost dovedită.

Împotriva acestei sentințe,

pârâta A.N.D. RA a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ., și a susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că, în

mod greșit, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată în temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958, deoarece termenul de 3

ani a început să curgă la 31 decembrie 1998, când a intrat în vigoare

rezilierea contractelor încheiate cu reclamanta, iar acțiunea a fost depusă la

23 ianuarie 2003, deci după expirarea acestuia.

S-a susținut că, în speță,

nu sunt întrunite cele două condiții cerute cumulativ pentru a opera întreruperea

cursului prescripției extinctive, în temeiul art. 16 din Decretul 167/1958,

întrucât acțiunea formulată anterior de reclamantă, în dosarul nr. 11126/2001,

potrivit O.G. nr. 5/2001, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 55 din 9

ianuarie 2002 a Tribunalului București.

Pe fondul litigiului,

recurenta a invocat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că

reclamanta este cea care nu a depus documentația necesară pentru stabilirea

costului rezilierii. Că prețul rezilierii nu a putut fi calculat, certificat de

inginerul consultant și consfințit de A.N.D., în calitatea sa de beneficiar al

lucrărilor executate pe tronsoanele Fundulea-Lehliu și Lehliu-Drajna.

A precizat recurenta că,

pentru a fi îndreptățită să primească prețul rezilierii unilaterale, reclamanta

trebuia să facă dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 17.3 din condițiile

speciale ale contractului încheiat între părți.

Prin întâmpinare, intimata SC

C.X. SA București a solicitat respingerea recursului, întrucât a depus documentația

la consultanța care au certificat-o, dar pârâta este cea care nu a prezentat

valoarea rezilierii, așa cum s-a obligat, și a tergiversat plata costurilor de

reziliere.

S-a susținut că, în mod

corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune

și a reținut că aceasta a fost întreruptă prin adresa nr. 93 din 10 februarie

1999, emisă de recurenta pârâtă.

Recursul pârâtei nu este

fondat.

Prima critică invocată

vizează rezolvarea unei probleme de drept, și anume a prescripției dreptului la

acțiune, invocată pe cale de excepție și la instanța de fond.

Termenul de prescripție de 3

ani a început să curgă de la 31 decembrie 1998, dată la care a intrat în

vigoare decizia intimatei A.N.D. RA de reziliere a contractului încheiat între

părți, dar acesta a fost întrerupt în condițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr.

167/1958.

Potrivit acestui text de

lege prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se

prescrie.

Prin adresa nr. 93/DA/CLA/933

din 10 februarie 1999 (fila 84 fond), recurenta pârâtă a înțeles să achite

obligația, reprezentând costurile de reziliere, și a solicitat ca până la data

de 17 februarie 1999, dacă nu se prezintă documentele justificative, ea însăși

va stabili valoarea acestora.

Această recunoaștere a

pârâtei a întrerupt cursul prescripției, așa cum, în mod corect, a reținut

instanța de fond, și nu susținerile contradictorii ale părților, întemeiate pe

dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 5/2001.

Potrivit art. 17 alin. (1) și

(2) din Decretul nr. 167/1958, prescripția, care a început să curgă de la 31

decembrie 1998 și până la 10 februarie 1999, este înlăturată, și o nouă

prescripție începe să curgă de la data întreruperii celei dintâi.

Așa fiind, în raport de noul

curs al prescripției, 10 februarie 1999, acțiunea formulată de reclamantă la 24

ianuarie 2001 nu este prescrisă.

Criticile ce vizează fondul

litigiului sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

La data de 20 ianuarie 1992

s-au încheiat contractele de antrepriză între recurenta pârâtă A.N.D., în

calitate de investitor, și intimata reclamantă SC C.X. SA, în calitate de

antreprenor general, având ca obiectiv lucrările de construcție ale Autostrăzii

Transeuropene Nord Sud, secțiunea Fundulea-Fetești, și tronsoanele

Fundulea-Lehliu și Lehliu-Drajna.

Lucrările au fost executate

până la data de 17 februarie 1997, când a intervenit suspendarea urmată de

rezilierea de către pârâta recurentă a contractelor.

În mod corect, instanța de

fond a stabilit că pretențiile intimatei reclamante sunt întemeiate, în raport

de clauzele stipulate de părți la art. 5.10, 5.11 și 5.12 din condițiile

generale de contractare.

Pe de altă parte, la art. 16

lit. d) din condițiile generale, s-a prevăzut că investitorul poate notifica

antreprenorului că, din motive neprevăzute și datorită unor conjuncturi

economice, îi este imposibil să continue îndeplinirea obligațiilor

contractuale, dar la art. 16.3 s-a stabilit că acesta va plăti antreprenorului

suma corespunzătoare pierderilor sau daunelor aduse acestuia, care decurg în

legătură sau ca urmare a întreruperii sau încetării contractului.

Este adevărat că, potrivit

clauzei de la art. 17.3 din aceleași condiții generale, s-a stipulat că

antreprenorul va fi îndreptățit să primească numai acea sumă sau sume care sunt

certificate de consultant că sunt datorate de investitor.

Intimata reclamantă a făcut

dovada, cu adresa din 16 decembrie 1997 (fila 128 fond), că a depus

documentația ce a fost ulterior certificată de consultanți, care au acceptat

alte sume decât cele propuse de antreprenor.

Această situație de fapt

este confirmată de adresa emisă de pârâtă la 11 februarie 1999 (fila 85), prin

care aceasta a solicitat prelungirea termenului pentru depunerea actelor

justificative până la 17 februarie 1999 și a solicitat consultanților

verificarea documentelor prezentate de reclamantă în calitate de antreprenor

general.

În raport de toate aceste

considerente, apărarea pârâtei, în sensul că reclamanta este cea care nu a

depus documentația avizată de consultanți, conform art. 17.3, va fi înlăturată,

întrucât nu are suport probator.

Costurile generate de

rezilierea contractelor prezentate centralizat și avizate de cei doi

consultanți de specialitate (I.P.T.A.M.A. S.H. și I.P.C.C.F.) au fost stabilite

în raportul de expertiză contabilă la care nu s-au formulat obiecțiuni, la suma

de 22.298.613.183 lei, ale cărui concluzii au fost reținute în mod corect de

instanța de fond.

De altfel, pârâta nu a

contestat valoarea costurilor de reziliere și numai actualizarea acestora,

cerere formulată de reclamantă, dar care nu a fost admisă de instanță.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică și, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de pârâta A.N.D., actualmente C.N.A.D.N.R. SA București, împotriva sentinței nr.

32 din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 26 mai 2004.