ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 208 din 21 martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 128/2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional declarat de SC R. SA împotriva sentinței nr. 73/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Cluj, în dosarul nr. 4/2002. Pentru a pronunța această decizie, secția jurisdicțională a reținut următoarele: Prin sentința nr. 73 din 16 decembrie 2002, Colegiul jurisdicțional a admis în parte actul de sesizare nr. 1/9036/D/2002, formulat de către Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Cluj, respingând ca neîntemeiat, primul capăt de sesizare privind obligarea în solidar a pârâtelor P.I.

și H.A., să plătească SC R. SA București, pentru sucursala Cluj, suma de 167.530.661 lei, cu titlu de despăgubiri civile și 91.769.835, foloase nerealizate, a admis în parte capătul II al actului de sesizare, obligând-o pe H.A., să plătească unității păgubite, suma de 4.336.926 lei, cu titlu de despăgubiri civile, cu o dobândă de 22,2% pe an, datorată din 15 iulie 1999, asupra sumei de 343.000 lei și datorată din 17 aprilie 2002, pentru suma de 3.993.926 lei, până la achitarea în întregime a debitului de bază, la care a fost obligată, a respins în parte acest capăt de sesizare față de pârâta H.A., pentru suma de 881.650 lei, ca fiind prescrisă și a respins în întregime capătul II de sesizare, față de pârâta P.I.

Pentru a pronunța această sentință , instanța de fond a avut în vedere următoarele: Ca urmare a controlului efectuat la SC R. SA, sucursala Cluj, Direcția de Control Financiar Cluj a constatat că în perioada 1 ianuarie 1999 - 30 septembrie 2001 s-au acordat vânzătorilor de presă, salarii în procente superioare celui de 8% din valoarea presei vândute în zilele lucrătoare, prevăzut de art. 71 din contractele colective de muncă, încheiate în anii 1999 - 2001. Astfel, s-a apreciat că s-a cauzat unității păgubite, un prejudiciu efectiv în valoare de 172.183.387 lei, reprezentând salarii brute acordate în plus, pentru care s-au calculat foloase nerealizate, la data controlului, în valoare de 96.691.274 lei.

S-a mai apreciat că potrivit competențelor și atribuțiilor de serviciu, răspunzătoare pentru producerea prejudiciului se fac P.C., în calitate de director și H.A., în calitate de contabil șef, care au avizat și ordonat plata salariilor. La pct. 8 din procesul-verbal de control s-a reținut că la 31 decembrie 2001, contul 416 „clienți incerți” prezenta un sold debitor în valoare de 5.629.511 lei, din care 5.128.576 reprezintă debite cu o vechime mai mare de 3 ani. Pentru aceste sume există sentințe rămase definitive și executorii, nevalorificate în termen legal de prescripție. Pentru prejudiciul cauzat, astfel, unității, raportat la atribuțiile de serviciu stabilite prin fișele postului, obligația de a lua măsurile pentru executarea silită a creanțelor certe și exigibile revenea pârâtei H.A., în calitate de contabil-șef, care coordona direct activitatea compartimentului financiar-contabil.

SC R. SA a formulat recurs jurisdicțional, susținând că la sucursala Cluj, în perioada 1999 - 2000, drepturile salariale au fost calculate în mod nelegal, cu încălcarea clauzelor contractuale colective de muncă pentru anii respectivi. Secția jurisdicțională a respins recursul jurisdicțional, cu motivarea că prin adresa nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, transmisă la toate sucursalele din țară, s-a dispus că începând cu luna noiembrie 1998, procentul de salarizare se va majora de la 8%, la 10%, pentru presa vândută în zilele de luni - vineri, astfel că intimatele-pârâte nu au făcut altceva decât să se conformeze acestei dispoziții, neputând fi angajată răspunderea acestora, neexistând culpă.

Împotriva acestei decizii, SC R. SA a formulat recurs, susținând că secția jurisdicțională a dat o hotărâre nelegală și netemeinică, acordând relevanță juridică unui act anterior contractelor colective de muncă, în baza cărora urma să se realizeze salarizarea personalului în anii 1999 și, respectiv, 2000. De asemenea, a mai susținut că secția jurisdicțională a reținut în mod greșit lipsa vinovăției intimatelor-pârâte, acestea calculând și acordând drepturi salariale, cu încălcarea clauzelor contractuale colective de muncă. Recursul este întemeiat. Este necontestat că în contractele colective de muncă pentru anii 1999 și, respectiv, 2000, s-a stipulat că vânzătorii remizieri de presă vor fi salarizați cu procente de remiză cuprinse între 4 - 8% din valoarea presei vândute în cursul săptămânii și de 11%, pentru presa vândută în zilele de sâmbătă.

De asemenea, este necontestat că în cazul sucursalei Cluj a SC R. SA, intimații-pârâți care dețineau funcțiile de director și, respectiv, contabil-șef, au aprobat și avizat salarii de 10% în cazul remizierilor, în anii 1999 și 2000, aceștia invocând existența adresei nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, trimisă de șeful serviciului resurse umane din cadrul SCR. SA, care le permitea acest lucru. Dar, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă este convenția prin care se stabilesc, între altele, salarizarea și alte drepturi care decurg din raporturile de muncă. Or, potrivit prevederilor art. 30 din aceeași lege, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, iar conform art. 37, aceste contracte produc efecte, până la data împlinirii termenului pentru care au fost încheiate.

Deci, pentru ca salarizarea vânzătorilor remizieri să se fi putut face legal cu procentele din adresa nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, era necesar ca acestea să fi fost preluate în contractele colective de muncă, pentru anii 1999 și, respectiv, 2000, ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel fiind, în mod greșit au reținut instanțele jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi, lipsa de răspundere a intimaților-pârâți, sesizarea procurorului financiar fiind legală și temeinică și în privința cap. I, în ceea ce privește cererea de obligare în solidar a intimatelor-pârâte să plătească unității recurente păgubite, sumele achitate în plus, 167.530.661 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și foloase nerealizate, calculate la suma de 91.769.835 lei la data controlului.

În concluzie, recursul de față și recursul jurisdicțional vor fi admise, decizia atacată va fi casată, iar sentința nr. 73 din 16 decembrie 2002, va fi modificată, în sensul celor de mai sus, cu mențiunea celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R. SA București împotriva deciziei nr. 208 din 21 martie 2003, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi. Casează decizia atacată și în fond modifică sentința nr. 73 din 16 decembrie 2002, a Colegiului jurisdicțional Cluj, în sensul că admite și primul capăt al sesizării. Obligă în solidar pe pârâtele P.I. și H.A., să plătească SC R. SA București, suma de 167.530.661 lei despăgubiri și 91.769.835 lei, foloase nerealizate. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.