ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 208 din 21

martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 128/2003, secția jurisdicțională a

Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional declarat de SC R. SA

împotriva sentinței nr. 73/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional al

Camerei de Conturi Cluj, în dosarul nr. 4/2002.

Pentru a pronunța această

decizie, secția jurisdicțională a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 73 din 16

decembrie 2002, Colegiul jurisdicțional a admis în parte actul de sesizare nr. 1/9036/D/2002,

formulat de către Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Cluj,

respingând ca neîntemeiat, primul capăt de sesizare privind obligarea în

solidar a pârâtelor P.I. și H.A., să plătească SC R. SA București, pentru sucursala

Cluj, suma de 167.530.661 lei, cu titlu de despăgubiri civile și 91.769.835,

foloase nerealizate, a admis în parte capătul II al actului de sesizare,

obligând-o pe H.A., să plătească unității păgubite, suma de 4.336.926 lei, cu

titlu de despăgubiri civile, cu o dobândă de 22,2% pe an, datorată din 15 iulie

1999, asupra sumei de 343.000 lei și datorată din 17 aprilie 2002, pentru suma

de 3.993.926 lei, până la achitarea în întregime a debitului de bază, la care a

fost obligată, a respins în parte acest capăt de sesizare față de pârâta H.A.,

pentru suma de 881.650 lei, ca fiind prescrisă și a respins în întregime

capătul II de sesizare, față de pârâta P.I.

Pentru a pronunța această

sentință , instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Ca urmare a controlului

efectuat la SC R. SA, sucursala Cluj, Direcția de Control Financiar Cluj a constatat

că în perioada 1 ianuarie 1999 - 30 septembrie 2001 s-au acordat vânzătorilor

de presă, salarii în procente superioare celui de 8% din valoarea presei

vândute în zilele lucrătoare, prevăzut de art. 71 din contractele colective de

muncă, încheiate în anii 1999 - 2001. Astfel, s-a apreciat că s-a cauzat unității

păgubite, un prejudiciu efectiv în valoare de 172.183.387 lei, reprezentând

salarii brute acordate în plus, pentru care s-au calculat foloase nerealizate,

la data controlului, în valoare de 96.691.274 lei.

S-a mai apreciat că potrivit

competențelor și atribuțiilor de serviciu, răspunzătoare pentru producerea

prejudiciului se fac P.C., în calitate de director și H.A., în calitate de

contabil șef, care au avizat și ordonat plata salariilor.

La pct. 8 din procesul-verbal

de control s-a reținut că la 31 decembrie 2001, contul 416 „clienți incerți”

prezenta un sold debitor în valoare de 5.629.511 lei, din care 5.128.576

reprezintă debite cu o vechime mai mare de 3 ani. Pentru aceste sume există

sentințe rămase definitive și executorii, nevalorificate în termen legal de

prescripție.

Pentru prejudiciul cauzat,

astfel, unității, raportat la atribuțiile de serviciu stabilite prin fișele

postului, obligația de a lua măsurile pentru executarea silită a creanțelor

certe și exigibile revenea pârâtei H.A., în calitate de contabil-șef, care

coordona direct activitatea compartimentului financiar-contabil.

SC R. SA a formulat recurs

jurisdicțional, susținând că la sucursala Cluj, în perioada 1999 - 2000,

drepturile salariale au fost calculate în mod nelegal, cu încălcarea clauzelor

contractuale colective de muncă pentru anii respectivi.

Secția jurisdicțională a

respins recursul jurisdicțional, cu motivarea că prin adresa nr. 92/10075 din

23 noiembrie 1998, transmisă la toate sucursalele din țară, s-a dispus că începând

cu luna noiembrie 1998, procentul de salarizare se va majora de la 8%, la 10%,

pentru presa vândută în zilele de luni - vineri, astfel că intimatele-pârâte nu

au făcut altceva decât să se conformeze acestei dispoziții, neputând fi angajată

răspunderea acestora, neexistând culpă.

Împotriva acestei decizii, SC

R. SA a formulat recurs, susținând că secția jurisdicțională a dat o hotărâre

nelegală și netemeinică, acordând relevanță juridică unui act anterior

contractelor colective de muncă, în baza cărora urma să se realizeze

salarizarea personalului în anii 1999 și, respectiv, 2000.

De asemenea, a mai susținut

că secția jurisdicțională a reținut în mod greșit lipsa vinovăției intimatelor-pârâte,

acestea calculând și acordând drepturi salariale, cu încălcarea clauzelor

contractuale colective de muncă.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că în

contractele colective de muncă pentru anii 1999 și, respectiv, 2000, s-a

stipulat că vânzătorii remizieri de presă vor fi salarizați cu procente de

remiză cuprinse între 4 - 8% din valoarea presei vândute în cursul săptămânii

și de 11%, pentru presa vândută în zilele de sâmbătă.

De asemenea, este

necontestat că în cazul sucursalei Cluj a SC R. SA, intimații-pârâți care

dețineau funcțiile de director și, respectiv, contabil-șef, au aprobat și

avizat salarii de 10% în cazul remizierilor, în anii 1999 și 2000, aceștia

invocând existența adresei nr. 92/10075 din 23 noiembrie 1998, trimisă de șeful

serviciului resurse umane din cadrul SCR. SA, care le permitea acest lucru.

Dar, potrivit prevederilor art.

1 din Legea nr. 130/1996, republicată, contractul colectiv de muncă este

convenția prin care se stabilesc, între altele, salarizarea și alte drepturi

care decurg din raporturile de muncă.

Or, potrivit prevederilor art.

30 din aceeași lege, executarea contractului colectiv de muncă este

obligatorie, iar conform art. 37, aceste contracte produc efecte, până la data

împlinirii termenului pentru care au fost încheiate.

Deci, pentru ca salarizarea

vânzătorilor remizieri să se fi putut face legal cu procentele din adresa nr. 92/10075

din 23 noiembrie 1998, era necesar ca acestea să fi fost preluate în

contractele colective de muncă, pentru anii 1999 și, respectiv, 2000, ceea ce

nu s-a întâmplat.

Astfel fiind, în mod greșit

au reținut instanțele jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi, lipsa de

răspundere a intimaților-pârâți, sesizarea procurorului financiar fiind legală

și temeinică și în privința cap. I, în ceea ce privește cererea de obligare în

solidar a intimatelor-pârâte să plătească unității recurente păgubite, sumele

achitate în plus, 167.530.661 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și

foloase nerealizate, calculate la suma de 91.769.835 lei la data controlului.

În concluzie, recursul de

față și recursul jurisdicțional vor fi admise, decizia atacată va fi casată,

iar sentința nr. 73 din 16 decembrie 2002, va fi modificată, în sensul celor de

mai sus, cu mențiunea celorlalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

R. SA București împotriva deciziei nr. 208 din 21 martie 2003, a secției jurisdicționale

a Curții de Conturi.

Casează decizia atacată și

în fond modifică sentința nr. 73 din 16 decembrie 2002, a Colegiului jurisdicțional

Cluj, în sensul că admite și primul capăt al sesizării. Obligă în solidar pe

pârâtele P.I. și H.A., să plătească SC R. SA București, suma de 167.530.661 lei

despăgubiri și 91.769.835 lei, foloase nerealizate.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2005.