ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5262/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2002, la Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanta S.A.R. A. SA, sucursala București a chemat în judecată pe pârâta S.M.M., pentru a fi obligată la plata sumei de 128.488.875 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobândă la nivelul celei practicate de B.N.R., de la data punerii în întârziere a debitoarei, 29 noiembrie 2001, până la achitarea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că la 28 septembrie 1999 s-a produs un accident de circulație din culpa pârâtei, iar autoturismul proprietatea SC N. SRL a fost avariat, societatea de asigurări achitând despăgubirile prevăzute în contractul de asigurare pe care le pretinde pârâtei prin subrogare în drepturile asiguratului, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Prin încheierea nr. 304 din 21 ianuarie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj unde s-a format dosarul nr. 1790/2003, iar prin sentința civilă nr. 3506 din 9 septembrie 2003 a acestei instanțe s-a respins acțiunea S.A.R. A. SA București cu motivarea că în cauză nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., respectiv încercarea de conciliere cu pârâta. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 93 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a fost respins apelul reclamantei ca nefondat. Cu actul înregistrat la 8 aprilie 2004, societatea-reclamantă a formulat motive de recurs susținând că, în realitate, pârâta a fost convocată de două ori la conciliere, ulterior fiind și pusă în întârziere și solicitând casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul reclamantei este fondat. Din considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză rezultă că instanțele au respins acțiunea societății de asigurare cu motivarea că nu s-au respectat prevederile art. 720 1 C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. În realitate, așa cum s-a dovedit cu actele prezentate de societatea reclamantă, la data de 22 aprilie 2002, cu adresa nr. 33871/2002, aceasta a încercat concilierea directă cu pârâta S.M.M., care a primit adresa respectivă la 3 mai 2002, ceea ce înseamnă că în mod greșit instanțele au reținut nerespectarea dispozițiilor procedurale privind concilierea directă.

Ulterior, prin adresa nr. J 442 din 7 august 2000, S.A.R. A. SA București a comunicat pârâtei și notificarea pentru despăgubirile ce formează obiectul litigiului, așa încât critica reclamantei este întemeiată, iar recursul va fi admis conform art. 312 alin. (3), teza a doua C. proc. civ. și vor fi casate ambele hotărâri pronunțate în cauză, pricina urmând a fi trimisă Judecătoriei Cluj competentă să o soluționeze conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA București împotriva deciziei nr. 93 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ. Casează decizia atacată și sentința nr. 3506 din 9 septembrie 2003 a Tribunalului Cluj și trimite cauza la Judecătoria Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 decembrie 2004.