ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul G.C.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Protecția Familiei M.M.C. - Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei, anularea Deciziei nr. 102 din 16 iulie 2008 emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei prin care a fost sancționat cu mustrare scrisă; obligarea pârâților în solidar la plata de daune în cuantum de 120.000 RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul a invocat excepția de nelegalitatea a două acte administrative unilaterale, respectiv a Ordinului de numire a Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Familiei și a Deciziei nr. 91/2008 emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei respectiv de pârâtă - persoană fizică.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că decizia de sancționare cu mustrare scrisă, este nelegală și netemeinică, datorită faptului că în cauză nu a fost realizată o cercetare disciplinară conform dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, iar decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 50, alin. (1), (3) și 849 din H.G. nr. 1.344/2007 în sensul că decizia contestată nu conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nu este indicată instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ și nu este atașat un raport al comisiei de disciplină. Ca motive de netemeinicie s-a arătat că absențele de la serviciu sunt justificate, fiind în concediu de odihnă și concediu fără plată datorită problemelor de sănătate.

S-a mai susținut că decizia contestată i-a produs daune materiale și morale având în vedere statutul său de funcționar public. În ceea ce privește excepția de nelegalitate reclamantul a arătat că Ordinul de numire a Președinției Agenției Naționale pentru Protecția Familiei este nelegal, aceasta fiind făcut cu încălcare dispozițiilor art. 44 și 60 din Legea nr. 90/2001 în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999, iar Decizia nr. 91/2008 emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei este nelegală în raport de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 188/1999 și art. 4, 9 și 11 din H.G. nr. 1.344/2007. Pârâții prin întâmpinare au invocat în principal excepția de necompetență materială, excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - persoană fizică, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, inclusiv a excepției de nelegalitate.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța a admis pentru ambele părți proba cu acte, pârâții depunând la dosar actele care au stat la baza deciziei de sancționare contestată. În baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâte. Prin Sentința civilă nr. 1185 din 19 martie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția de nelegalitate și a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond nu a reținut motivele de nelegalitate invocate de reclamant în acțiune privind lipsa motivării în fapt, lipsa raportului comisiei de disciplină și neindicarea instanței competente să verifice legalitatea măsurii de sancționare disciplinară a reclamantului, în condițiile în care faptele reținute în sarcina reclamantului sunt cuprinse și explicate în referatul de motivare a deciziei care face parte integrantă din decizie, comunicate reclamantului, neputând fi reținute încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.344/2007. Instanța de fond a apreciat că decizia de sancționare este motivată în drept și amplu motivată în fapt fiind posibil a fi exercitat controlul de legalitate de instanța de contencios.

S-a mai constatat că decizia de sancționare este temeinică fiind justificată de comportamentul inadecvat al reclamantului la locul de muncă calitatea sa de funcționar public prin absențele nejustificate ale reclamantului la locul de muncă prin absențe nemotivate, în timpul orelor de program, plecări neanunțate în prealabil fără durată fixă și fără învoirea legală a superiorului ierarhic, ceea ce reprezintă o nerespectare a disciplinei muncii. De asemenea, instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate invocată de reclamant nu este întemeiată, ambele acte contestate fiind legal emise. Ordinul nr. 314 din 13 aprilie 2007 - prin care pârâta - persoană fizică a fost numită pe funcția de conducere de Președinte este legal emis de Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse în urma câștigării concursului pentru ocuparea acestei funcții de către pârâtă nefiind încălcate dispozițiile art. 44 și 60 din Legea nr. 90/2001.

Aceasta deoarece această funcție de conducere nu este condiționată de calitatea de funcționar public. Această condiție nu poate fi impusă Președintelui în baza H.G. nr. 381/2007 și H.G. nr. 1.624/2003. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea comisiei de disciplină pentru funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Familiei, instanța de fond a constatat că este emisă legal, în executarea dispozițiilor H.G. nr. 1.344/2007 activitatea fiind legal desfășurată la sediul Agenției cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Iar față de reclamant în concret, excepția de nelegalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, deoarece pentru măsura de sancționare prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 respectiv „mustrare scrisă" nu era necesară intervenția comisiei de disciplină, deoarece această sancțiune se aplică direct conform art. 78 (1) din Legea nr. 188/1999 de către persoana competentă. Instanța de fond a mai reținut că cererea de daune formulată de reclamant are caracter subsidiar, acțiunea principală vizând anularea deciziei de sancționare, instanța apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul nu a probat producerea unor daune materiale și morale.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul G.C.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs s-a arătat: 1. Instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. a) În ceea ce privește soluționarea excepțiilor de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008, instanța a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a soluționat excepțiile de nelegalitate de urgență și cu precădere față de fondul cauzei. Întrucât instanța s-a pronunțat deopotrivă asupra fondului excepțiilor și asupra fondului cauzei, recurentul-reclamant nu a putut să administreze probe în legătură cu aceste excepții, să formuleze căile de atac prevăzute de lege.

b) Instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, făcând referire la acte care nu au fost comunicate recurentului și fără a se face mențiune despre depunerea lor în cursul procesului. c) În mod nejustificat, instanța de fond a respins proba cu martori pentru a putea dovedi netemeinicia sancțiunii cu mustrare care i-a fost aplicată recurentului. Această probă ar fi putut dovedi că nu a lipsit nemotivat de la serviciu niciodată, că recurentul s-a adresat întotdeauna cuviincios și faptul că a fost în realitate hărțuit cu note de serviciu numeroase la care i se cerea recurentului să răspundă în 10 minute. Proba cu martori ar fi fost utilă, arată recurentul și pentru dovedirea daunelor morale.

2. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. a) Consideră recurentul că pe fond excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse privind numirea președintei Agenției Naționale pentru Protecția Familiei - a fost soluționată greșit - președinta Agenției neavând competență legală de numire în funcția publică conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. b) Aprecierea instanței că aplicarea directă a sancțiunii cu mustrare de către persoana care are competență legală de numire în funcția publică este posibilă fără existența unei cercetări disciplinare, este nelegală și încalcă prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

De asemenea nu au fost respectate dispozițiile art. 75 și 77 din Legea nr. 188/1999, recurentul nu a avut astfel posibilitatea de a se apăra și a aduce dovezi că nu a săvârșit abateri disciplinare cu vinovăție. Nu s-a făcut o cercetare obiectivă pentru a se constata unde se afla recurentul în momentele sau zilele în care se pretinde că a absentat nemotivat, acesta aflându-se în exercitarea îndatoririlor de serviciu. c) Mustrarea descrie fapte generice care ar fi fost săvârșite de recurent fără o descriere concretă a raporturilor de serviciu, iar instanța de fond a apreciat nelegal că sancțiunea disciplinară ar fi fost suficient motivată în fapt. d) Instanța de fond a făcut aprecieri fără un suport probator referitoare la absențele nemotivate, plecări neanunțate în prealabil, nefiind administrate dovezi privind existența abaterii disciplinare și a vinovăției săvârșirii faptei.

Pârâta intimată Agenția Națională pentru Protecția Familiei a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. S-a arătat că excepțiile de nelegalitate au fost constatate de către instanța de fond ca neavând legătură cu fondul și în dezlegarea pricinii aduse judecății. În ceea ce privește Decizia nr. 102 din 16 iulie 2007 - instanța de fond a constatat că sancțiunea aplicată recurentului este temeinică, motivată în fapt și în drept, și a fost corect individualizată. Intimatul-pârât Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.

De asemenea Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea comisiei de disciplină pentru funcționarii publici ai Agenției Naționale pentru Protecția Familiei . La termenul din 8 decembrie 2009, în locul intimatei-pârâte Agenția Națională pentru Protecția Familiei - a fost introdusă în cauză Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului în calitate de succesoare în drepturi conform H.G. nr. 1.385/2009. Examinând cererea de recurs în raport de motivele invocate precum și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea Comisiei de disciplină pentru funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Familiei, Înalta Curte constată că cererea de recurs este tardiv formulată, având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare.

Sentința civilă recurată a fost pronunțată atât pe excepția de nelegalitate cât și pe fondul cererii de anulare a Deciziei nr. 102 din 16 iulie 2007 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Familiei iar comunicarea acesteia s-a efectuat în data de 22 aprilie 2009. Cum recurentul a formulat cererea de recurs la data de 6 mai 2009, rezultă depășirea termenului de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, se va respinge recursul privind cele două excepții de nelegalitate ca tardiv formulat. Referitor la excepția lipsei calități procesual pasive a Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale în raport de excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008, față de respingerea recursului ca tardiv formulat în privința excepțiilor de nelegalitate, această excepție a lipsei calității procesual pasive este de prisos a fi analizată.

În ceea ce privește criticile aduse sentinței de fond în raport de Decizia nr. 102 din 16 iulie 2007 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Familiei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Referitor la nelegala respingere a probei cu martori pentru dovedirea absențelor nemotivate și a neîndeplinirii obligațiilor de serviciu, Înalta Curte constată că în raport de ceea ce se dorea a fi probat cu martori, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că nu este utilă cauzei, existând acte oficiale peste care nu se poate face o contraprobă cu martori. De asemenea se constată că prin încheierea de la data de 20 noiembrie 2008, instanța de fond a admis proba cu acte pentru toate părțile, respectând astfel „principiul egalității armelor”.

În privința nerespectării prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, se reține că acesta a fost inaplicabil în privința recurentului-reclamant, deoarece sancțiunea primită - mustrare scrisă - se poate aplica în mod direct de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică (art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999). Această din urmă dispoziție se corelează cu prevederile art. 30 alin. (1) din Hotărârea nr. 1.344/2007 privind normele de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină conform căruia „Procedura cercetării administrative este obligatorie pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. b) - e) din Legea nr. 188/1999 precum și în cazul în care sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din același act normativ a fost contestată la conducătorul autorității sau instituției publice.

Rezultă așadar din cele prezentate mai sus că dacă nu s-a contestat sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) la conducătorul autorității, nu este obligatorie procedura cercetării administrative (audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului a cărui faptă a fost sesizată ca abatere, administrarea probelor propuse de părți, dezbaterea cazului) contestația sancțiunii s-a făcut direct în instanță. În ceea ce privește temeinicia sancțiunii disciplinare, se constată că instanța de fond a apreciat corect în ansamblul probator administrat că absențele recurentului-reclamant de la locul de muncă au fost nejustificate, nemotivate, acesta nu a explicat absențele, deși i s-au cerut note explicative.

În Decizia de sancționare contestată sunt indicate abaterile săvârșite de reclamant, acestea fiind descrise în amănunt în Referatul de motivare anexat, ce face parte integrantă din decizie. Totodată s-a probat cu înscrisuri că recurentul-reclamant a plecat în repetate rânduri de la locul de muncă, în timpul programului de lucru, fără să anunțe șeful ierarhic superior, încălcând disciplina muncii, de asemenea a întârziat la ședințele de lucru, deși a fost atenționat și i s-au cerut note explicative, acesta nu a avut nici un răspuns și a avut chiar comportament necuviincios față de șeful ierarhic. Împrejurarea constatată de instanța de fond în sensul că așa cum rezultă din cartea de muncă în anul 2001 recurentului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru lipsa nemotivată de la serviciu conform art. 130 lit. i) C. muncii, de către SC S.B.

- se circumscrie concluziilor acesteia că sancțiunea a fost motivată în fapt și în drept, fiind individualizată - prin aplicarea celei mai blânde sancțiuni. Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, Înalta Curte în raport cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.C.D. împotriva Sentinței civile nr. 1185 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge ca tardiv formulat recursul privind excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse precum și a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Familiei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2010.