ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul G.C.D., a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Protecția

Familiei M.M.C. - Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei,

anularea Deciziei nr. 102 din 16 iulie 2008 emisă de Președintele Agenției

Naționale pentru Protecția Familiei prin care a fost sancționat cu mustrare

scrisă; obligarea pârâților în solidar la plata de daune în cuantum de 120.000

RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a invocat

excepția de nelegalitatea a două acte administrative unilaterale, respectiv a

Ordinului de numire a Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția

Familiei și a Deciziei nr. 91/2008 emisă de Președintele Agenției Naționale

pentru Protecția Familiei respectiv de pârâtă - persoană fizică.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că decizia de sancționare cu mustrare scrisă, este

nelegală și netemeinică, datorită faptului că în cauză nu a fost realizată o

cercetare disciplinară conform dispozițiilor art. 78 alin. (3) din Legea nr.

188/1999, iar decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 50, alin.

(1), (3) și 849 din H.G. nr. 1.344/2007 în sensul că decizia contestată nu

conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, nu este

indicată instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ și

nu este atașat un raport al comisiei de disciplină.

Ca motive de

netemeinicie s-a arătat că absențele de la serviciu sunt justificate, fiind în

concediu de odihnă și concediu fără plată datorită problemelor de sănătate.

S-a mai susținut că

decizia contestată i-a produs daune materiale și morale având în vedere

statutul său de funcționar public.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate reclamantul a arătat că Ordinul de numire a

Președinției Agenției Naționale pentru Protecția Familiei este nelegal, aceasta

fiind făcut cu încălcare dispozițiilor art. 44 și 60 din Legea nr. 90/2001 în

raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999, iar Decizia nr. 91/2008 emisă de

Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei este nelegală în

raport de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 188/1999 și art. 4, 9 și 11 din

H.G. nr. 1.344/2007.

Pârâții prin

întâmpinare au invocat în principal excepția de necompetență materială,

excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr.

554/2004, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - persoană

fizică, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, inclusiv

a excepției de nelegalitate.

În baza art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 instanța a admis pentru ambele părți proba cu acte,

pârâții depunând la dosar actele care au stat la baza deciziei de sancționare

contestată.

În baza art. 137

alin. (1) C. proc. civ. instanța de fond a respins ca neîntemeiate excepțiile

invocate de pârâte.

Prin Sentința civilă

nr. 1185 din 19 martie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția de

nelegalitate și a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond nu a reținut motivele de nelegalitate

invocate de reclamant în acțiune privind lipsa motivării în fapt, lipsa

raportului comisiei de disciplină și neindicarea instanței competente să

verifice legalitatea măsurii de sancționare disciplinară a reclamantului, în condițiile

în care faptele reținute în sarcina reclamantului sunt cuprinse și explicate în

referatul de motivare a deciziei care face parte integrantă din decizie,

comunicate reclamantului, neputând fi reținute încălcarea dispozițiilor art. 50

alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1.344/2007.

Instanța de fond a

apreciat că decizia de sancționare este motivată în drept și amplu motivată în

fapt fiind posibil a fi exercitat controlul de legalitate de instanța de

contencios.

S-a mai constatat că

decizia de sancționare este temeinică fiind justificată de comportamentul

inadecvat al reclamantului la locul de muncă calitatea sa de funcționar public

prin absențele nejustificate ale reclamantului la locul de muncă prin absențe

nemotivate, în timpul orelor de program, plecări neanunțate în prealabil fără

durată fixă și fără învoirea legală a superiorului ierarhic, ceea ce reprezintă

o nerespectare a disciplinei muncii.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că excepția de nelegalitate invocată de reclamant nu este

întemeiată, ambele acte contestate fiind legal emise.

Ordinul nr. 314 din

13 aprilie 2007 - prin care pârâta - persoană fizică a fost numită pe funcția

de conducere de Președinte este legal emis de Ministerul Muncii Familiei și

Egalității de Șanse în urma câștigării concursului pentru ocuparea acestei

funcții de către pârâtă nefiind încălcate dispozițiile art. 44 și 60 din Legea

nr. 90/2001. Aceasta deoarece această funcție de conducere nu este condiționată

de calitatea de funcționar public. Această condiție nu poate fi impusă

Președintelui în baza H.G. nr. 381/2007 și H.G. nr. 1.624/2003.

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind

constituirea comisiei de disciplină pentru funcționarii publici din cadrul

Agenției Naționale pentru Protecția Familiei, instanța de fond a constatat că

este emisă legal, în executarea dispozițiilor H.G. nr. 1.344/2007 activitatea

fiind legal desfășurată la sediul Agenției cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 188/1999. Iar față de reclamant în concret, excepția de nelegalitate

invocată nu are legătură cu fondul cauzei, deoarece pentru măsura de

sancționare prevăzută la art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999

respectiv „mustrare scrisă" nu era necesară intervenția comisiei de disciplină,

deoarece această sancțiune se aplică direct conform art. 78 (1) din Legea nr.

188/1999 de către persoana competentă.

Instanța de fond a

mai reținut că cererea de daune formulată de reclamant are caracter subsidiar,

acțiunea principală vizând anularea deciziei de sancționare, instanța apreciind

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, iar reclamantul nu a probat producerea unor daune materiale

și morale.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul G.C.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs s-a arătat:

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

a) În ceea ce

privește soluționarea excepțiilor de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13

aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și

excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008, instanța a

încălcat normele de procedură prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în

sensul că nu a soluționat excepțiile de nelegalitate de urgență și cu precădere

față de fondul cauzei.

Întrucât instanța s-a

pronunțat deopotrivă asupra fondului excepțiilor și asupra fondului cauzei,

recurentul-reclamant nu a putut să administreze probe în legătură cu aceste

excepții, să formuleze căile de atac prevăzute de lege.

b) Instanța de fond a

încălcat principiul contradictorialității, făcând referire la acte care nu au

fost comunicate recurentului și fără a se face mențiune despre depunerea lor în

cursul procesului.

c) În mod

nejustificat, instanța de fond a respins proba cu martori pentru a putea dovedi

netemeinicia sancțiunii cu mustrare care i-a fost aplicată recurentului.

Această probă ar fi putut dovedi că nu a lipsit nemotivat de la serviciu

niciodată, că recurentul s-a adresat întotdeauna cuviincios și faptul că a fost

în realitate hărțuit cu note de serviciu numeroase la care i se cerea

recurentului să răspundă în 10 minute. Proba cu martori ar fi fost utilă, arată

recurentul și pentru dovedirea daunelor morale.

pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

a) Consideră

recurentul că pe fond excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13

aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse privind

numirea președintei Agenției Naționale pentru Protecția Familiei - a fost

soluționată greșit - președinta Agenției neavând competență legală de numire în

funcția publică conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

b) Aprecierea

instanței că aplicarea directă a sancțiunii cu mustrare de către persoana care

are competență legală de numire în funcția publică este posibilă fără existența

unei cercetări disciplinare, este nelegală și încalcă prevederile art. 78 alin.

(3) din Legea nr. 188/1999.

De asemenea nu au

fost respectate dispozițiile art. 75 și 77 din Legea nr. 188/1999, recurentul

nu a avut astfel posibilitatea de a se apăra și a aduce dovezi că nu a săvârșit

abateri disciplinare cu vinovăție. Nu s-a făcut o cercetare obiectivă pentru a

se constata unde se afla recurentul în momentele sau zilele în care se pretinde

că a absentat nemotivat, acesta aflându-se în exercitarea îndatoririlor de

serviciu.

c) Mustrarea descrie

fapte generice care ar fi fost săvârșite de recurent fără o descriere concretă

a raporturilor de serviciu, iar instanța de fond a apreciat nelegal că

sancțiunea disciplinară ar fi fost suficient motivată în fapt.

d) Instanța de fond a

făcut aprecieri fără un suport probator referitoare la absențele nemotivate,

plecări neanunțate în prealabil, nefiind administrate dovezi privind existența

abaterii disciplinare și a vinovăției săvârșirii faptei.

Pârâta intimată

Agenția Națională pentru Protecția Familiei a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

S-a arătat că

excepțiile de nelegalitate au fost constatate de către instanța de fond ca

neavând legătură cu fondul și în dezlegarea pricinii aduse judecății.

În ceea ce privește

Decizia nr. 102 din 16 iulie 2007 - instanța de fond a constatat că sancțiunea

aplicată recurentului este temeinică, motivată în fapt și în drept, și a fost

corect individualizată.

Intimatul-pârât

Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată.

De asemenea

Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive față de excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91

din 30 iunie 2008 privind constituirea comisiei de disciplină pentru

funcționarii publici ai Agenției Naționale pentru Protecția Familiei .

La termenul din 8

decembrie 2009, în locul intimatei-pârâte Agenția Națională pentru Protecția

Familiei - a fost introdusă în cauză Autoritatea Națională pentru Protecția

Familiei și a Drepturilor Copilului în calitate de succesoare în drepturi

conform H.G. nr. 1.385/2009.

Examinând cererea de

recurs în raport de motivele invocate precum și prin prisma prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13 aprilie 2007 emis de

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și excepția de nelegalitate

a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 privind constituirea Comisiei de disciplină

pentru funcționarii publici din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția

Familiei, Înalta Curte constată că cererea de recurs este tardiv formulată,

având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 - termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare.

Sentința civilă

recurată a fost pronunțată atât pe excepția de nelegalitate cât și pe fondul

cererii de anulare a Deciziei nr. 102 din 16 iulie 2007 emisă de Agenția

Națională pentru Protecția Familiei iar comunicarea acesteia s-a efectuat în

data de 22 aprilie 2009.

Cum recurentul a

formulat cererea de recurs la data de 6 mai 2009, rezultă depășirea termenului

de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, se va

respinge recursul privind cele două excepții de nelegalitate ca tardiv

formulat.

Referitor la excepția

lipsei calități procesual pasive a Ministerului Muncii Familiei și Protecției

Sociale în raport de excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 91 din 30 iunie

2008, față de respingerea recursului ca tardiv formulat în privința excepțiilor

de nelegalitate, această excepție a lipsei calității procesual pasive este de

prisos a fi analizată.

În ceea ce privește

criticile aduse sentinței de fond în raport de Decizia nr. 102 din 16 iulie

2007 emisă de Agenția Națională pentru Protecția Familiei, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate.

Referitor la nelegala

respingere a probei cu martori pentru dovedirea absențelor nemotivate și a neîndeplinirii

obligațiilor de serviciu, Înalta Curte constată că în raport de ceea ce se

dorea a fi probat cu martori, în mod corect s-a apreciat de către instanța de

fond că nu este utilă cauzei, existând acte oficiale peste care nu se poate

face o contraprobă cu martori. De asemenea se constată că prin încheierea de la

data de 20 noiembrie 2008, instanța de fond a admis proba cu acte pentru toate

părțile, respectând astfel „principiul egalității armelor”.

În privința

nerespectării prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, se reține

că acesta a fost inaplicabil în privința recurentului-reclamant, deoarece

sancțiunea primită - mustrare scrisă - se poate aplica în mod direct de către

persoana care are competența legală de numire în funcția publică (art. 78 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999).

Această din urmă

dispoziție se corelează cu prevederile art. 30 alin. (1) din Hotărârea nr.

1.344/2007 privind normele de organizare și funcționare a Comisiilor de

disciplină conform căruia „Procedura cercetării administrative este obligatorie

pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 77 alin. (3) lit.

b) - e) din Legea nr. 188/1999 precum și în cazul în care sancțiunea

disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din același act normativ a

fost contestată la conducătorul autorității sau instituției publice.

Rezultă așadar din

cele prezentate mai sus că dacă nu s-a contestat sancțiunea disciplinară

prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) la conducătorul autorității, nu este

obligatorie procedura cercetării administrative (audierea persoanei care a

formulat sesizarea și a funcționarului a cărui faptă a fost sesizată ca

abatere, administrarea probelor propuse de părți, dezbaterea cazului)

contestația sancțiunii s-a făcut direct în instanță.

În ceea ce privește

temeinicia sancțiunii disciplinare, se constată că instanța de fond a apreciat

corect în ansamblul probator administrat că absențele recurentului-reclamant de

la locul de muncă au fost nejustificate, nemotivate, acesta nu a explicat absențele,

deși i s-au cerut note explicative.

În Decizia de

sancționare contestată sunt indicate abaterile săvârșite de reclamant, acestea

fiind descrise în amănunt în Referatul de motivare anexat, ce face parte

integrantă din decizie. Totodată s-a probat cu înscrisuri că

recurentul-reclamant a plecat în repetate rânduri de la locul de muncă, în

timpul programului de lucru, fără să anunțe șeful ierarhic superior, încălcând

disciplina muncii, de asemenea a întârziat la ședințele de lucru, deși a fost

atenționat și i s-au cerut note explicative, acesta nu a avut nici un răspuns

și a avut chiar comportament necuviincios față de șeful ierarhic.

Împrejurarea

constatată de instanța de fond în sensul că așa cum rezultă din cartea de muncă

în anul 2001 recurentului i s-a desfăcut contractul de muncă pentru lipsa

nemotivată de la serviciu conform art. 130 lit. i) C. muncii, de către SC S.B.

- se circumscrie concluziilor acesteia că sancțiunea a fost motivată în fapt și

în drept, fiind individualizată - prin aplicarea celei mai blânde sancțiuni.

Față de cele arătate

mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și

temeinică, Înalta Curte în raport cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.C.D. împotriva

Sentinței civile nr. 1185 din 19 martie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge ca tardiv

formulat recursul privind excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 314 din 13

aprilie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse precum

și a Deciziei nr. 91 din 30 iunie 2008 emisă de Agenția Națională pentru

Protecția Familiei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2010.