ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de recurs atacată pe calea contestației în anulare Prin Decizia nr. 4013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC V.R. SRL Craiova împotriva sentinței civile nr. 3568 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență, că organul competent să efectueze controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare este cel prevăzut de actul normativ aplicabil la data încheierii procesului verbal de constatare, respectiv în conformitate cu O.G.

nr. 49/2005, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, neavând relevanță că la data solicitării de fonduri, respectiv în anul 2004, nu exista această prevedere legală. S-a mai reținut că organele de control precum și instanța de fond au arătat că certificatul de atestare fiscală nu se regăsea în dosarul licitației, în plus, existând dovada de netăgăduit a existenței datoriilor SC M.E. SRL la bugetul de stat. Fată de celelalte critici invocate, instanța de recurs a mai constatat că nu este interzisă soluționarea contestației de aceleași persoane care au întocmit procesul - verbal de constatare, că potrivit contractului de grant beneficiarul de grant s-a obligat să ia toate măsurile necesare evitării conflictului de interese și nu limitează acest conflict la rudele de gradul II.

În fine, a mai reținut Înalta Curte, ca instanță de control judiciar, că recurenta avea cunoștință de constatarea cuprinsă în procesul - verbal din 10 iunie 2008, în sensul că licitația pentru componenta achiziție lucrări de construcții a fost simulată, fiind în măsură așadar să formuleze contestație inclusiv pe acest aspect. 2. Motivele căii de atac exercitate împotriva deciziei nr. 4013 din 1 octombrie 2009 La data de 4 noiembrie 2009 recurenta SC V.R. SRL a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate de instanța de control judiciar, sus-arătată, indicând ca temei legal al căii extraordinare de atac promovate, prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., după cum s-a precizat și oral, la termenul de judecată de astăzi.

Prin motivele invocate, pe temeiul legal arătat, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre fără a lua în considerare elemente determinante asupra situației de fapt și de drept, respectiv împrejurarea că în momentul licitării au fost întrunite cerințele legii, în sensul existenței certificatului fiscal emis de un departament al intimatei. S-a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivul de recurs în care s-a invocat necompetența intimatei în emiterea deciziei contestate, respectiv faptul că nu este agenție de implementare în sensul cerut de lege și implicit nu poate dispune de aceste prerogative. 3. Considerentele instanței investite cu soluționarea contestației în anulare de față.

Soluția dată contestației în anulare. Examinând contestația de față raportat la conținutul deciziei atacate și prin prisma motivului invocat de contestatoarea recurentă, respectiv prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare, în considerarea celor în continuare arătate. În sensul prevederilor art. 318 C. proc. civ. contestația în anulare specială, cale de atac de retractare, este deschisă atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Nu este întemeiată susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu a examinat și nu s-ar fi pronunțat asupra motivului de recurs în care s-a invocat necompetența intimatei în emiterea deciziei contestate, câtă vreme în considerentele deciziei pronunțate, nr. 4013 din 1 octombrie 2009, la pct. II – 1, 2 și 3, instanța de recurs prin argumente comune și sistematizate a răspuns punctual criticilor vizând organul competent a efectua controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare, explicând care sunt motivele pentru care un astfel de motiv nu poate fi primit. Înalta Curte reține totodată, din cuprinsul deciziei atacate pe această cale a contestației în anulare că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, grupându-și argumentele corespunzător motivelor de nelegalitate invocate.

În concluzie, față de cele arătate nu se poate reține că instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe asupra motivului de recurs indicat de contestatoare, astfel că se va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare de față, formulată de contestatoarea SC V.R. SRL și îndreptată împotriva Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4013 din 1 octombrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC V.R. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 4013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.