ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 503/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

instanței de recurs atacată pe calea contestației în anulare

Prin Decizia

nr. 4013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul

declarat de SC V.R. SRL Craiova împotriva sentinței civile nr. 3568 din 17

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență, că organul competent

să efectueze controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare este cel

prevăzut de actul normativ aplicabil la data încheierii procesului verbal de

constatare, respectiv în conformitate cu O.G. nr. 49/2005, Oficiul de Plăți și

Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, neavând relevanță

că la data solicitării de fonduri, respectiv în anul 2004, nu exista această

prevedere legală.

S-a mai

reținut că organele de control precum și instanța de fond au arătat că

certificatul de atestare fiscală nu se regăsea în dosarul licitației, în plus,

existând dovada de netăgăduit a existenței datoriilor SC M.E. SRL la bugetul de

stat.

Fată de

celelalte critici invocate, instanța de recurs a mai constatat că nu este

interzisă soluționarea contestației de aceleași persoane care au întocmit

procesul - verbal de constatare, că potrivit contractului de grant beneficiarul

de grant s-a obligat să ia toate măsurile necesare evitării conflictului de

interese și nu limitează acest conflict la rudele de gradul II.

În fine, a

mai reținut Înalta Curte, ca instanță de control judiciar, că recurenta avea

cunoștință de constatarea cuprinsă în procesul - verbal din 10 iunie 2008, în

sensul că licitația pentru componenta achiziție lucrări de construcții a fost

simulată, fiind în măsură așadar să formuleze contestație inclusiv pe acest

aspect.

de atac exercitate împotriva deciziei nr. 4013 din 1 octombrie 2009

La data de 4

noiembrie 2009 recurenta SC V.R. SRL a formulat o contestație în anulare împotriva

deciziei pronunțate de instanța de control judiciar, sus-arătată, indicând ca

temei legal al căii extraordinare de atac promovate, prevederile art. 318 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., după cum s-a precizat și oral, la termenul de

judecată de astăzi.

Prin

motivele invocate, pe temeiul legal arătat, contestatoarea a susținut că

instanța de recurs a pronunțat o hotărâre fără a lua în considerare elemente

determinante asupra situației de fapt și de drept, respectiv împrejurarea că în

momentul licitării au fost întrunite cerințele legii, în sensul existenței

certificatului fiscal emis de un departament al intimatei.

S-a mai susținut

că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivul de recurs în care s-a invocat

necompetența intimatei în emiterea deciziei contestate, respectiv faptul că nu

este agenție de implementare în sensul cerut de lege și implicit nu poate dispune

de aceste prerogative.

3.

Considerentele instanței investite cu soluționarea contestației în anulare de

față. Soluția dată contestației în anulare.

Examinând

contestația de față raportat la conținutul deciziei atacate și prin prisma motivului

invocat de contestatoarea recurentă, respectiv prevederile art. 318 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată și

urmează a fi respinsă ca atare, în considerarea celor în continuare arătate.

În sensul prevederilor

art. 318 C. proc. civ. contestația în anulare specială, cale de atac de

retractare, este deschisă atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau

de casare.

Nu este întemeiată

susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu a examinat și nu

s-ar fi pronunțat asupra motivului de recurs în care s-a invocat necompetența intimatei

în emiterea deciziei contestate, câtă vreme în considerentele deciziei pronunțate,

nr. 4013 din 1 octombrie 2009, la pct. II – 1, 2 și 3, instanța de recurs prin argumente

comune și sistematizate a răspuns punctual criticilor vizând organul competent

a efectua controlul în domeniul gestionării fondurilor comunitare, explicând

care sunt motivele pentru care un astfel de motiv nu poate fi primit.

Înalta Curte

reține totodată, din cuprinsul deciziei atacate pe această cale a contestației în

anulare că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs,

grupându-și argumentele corespunzător motivelor de nelegalitate invocate.

În

concluzie, față de cele arătate nu se poate reține că instanța de recurs ar fi omis

să se pronunțe asupra motivului de recurs indicat de contestatoare, astfel că se

va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare de față, formulată de contestatoarea

SC V.R. SRL și îndreptată împotriva Deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 4013 din 1 octombrie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de SC V.R. SRL Craiova împotriva Deciziei nr.

4013 din 1 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2

februarie 2010.