ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4480/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 115/F din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL Covasna în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plați și Contractare PHARE, și a dispus anularea Deciziei nr. 60 din 11 martie 2009 și a Procesului-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008 emisă, și respectiv, încheiat de autoritatea pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a întocmit un plan de afaceri pentru accesarea unor fonduri PHARE în vederea achiziționării unui microbuz de transport necesar realizării obiectului principal de activitate, constând în proiectarea și executarea de construcții civile, instalații termice, de apă, canal, electrice, lucrări de reparații capitale, amenajări, consolidări și modernizări ale construcțiilor existente. În urma analizării planului de afaceri de către Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, a fost încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. RO9904.04-2557, iar reclamanta a efectuat demersurile necesare pentru achiziționarea microbuzului și a organizat o licitație la care au participat trei societăți comerciale, respectiv SC A.B.S.

C. SRL, SC A. SRL și SC T. SRL, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de SC A.B.S. C. SRL, ca fiind oferta cu prețul cel mai mic, iar ulterior licitației a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 99 din 28 mai 2004. În urma controlului efectuat în perioada 30 iunie - 10 iulie 2008, Departamentul pentru Lupta Antifraudă a constatat că licitația organizată nu a fost reală, fiind organizată doar formal pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate privind achizițiile efectuate din fondurile aprobate, întrucât societatea a achiziționat microbuzul de la SC A.B.S.

C. SRL anterior datei limită de depunere a ofertei (21 mai 2004), și anume la data de 14 mai 2004 în baza Contractului de vânzare nr. 98 din 14 mai 2004. Prin Procesul-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008 încheiat de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE s-a consemnat faptul că nu au fost depuse documentele de eligibilitate în termen de 15 zile, așa cum se prevede în instrucțiunile către ofertanți și că microbuzul a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat anterior datei de depunere a ofertelor și emiterii raportului de evaluare. Pe cale de consecință, prin procesul-verbal de constatare a fost stabilită în sarcina reclamantei SC C.O. SRL Covasna obligația de a restitui suma de 21.849,58 Euro, ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității utilizării și administrării fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente.

Prin Decizia nr. 60 din 11 martie 2009, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din Ministerul Finanțelor Publice a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de SC C.O. SRL Covasna împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008. Curtea de apel a reținut că sunt neîntemeiate aspectele reținute în procesul-verbal de constatare și care au justificat stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de restituire a sumei de 21.849,58 Euro. În acest sens, instanța a reținut că reclamanta a organizat licitația pentru achiziționarea microbuzului, a formulat la data de 21 aprilie 2004 invitația de participare la licitație și a prevăzut ca termen limită pentru depunerea ofertelor data de 21 mai 2004, întocmind instrucțiuni pentru participanți.

În urma evaluării ofertelor depuse de cele 3 societăți menționate anterior, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de SC A.B.S.C.I. SRL și ulterior a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 99 din 28 mai 2004 având ca obiect achiziționarea microbuzului Volkswagen Transporter Kombi pentru prețul de 22.000 Euro. A reținut instanța că este neîntemeiată constatarea organului de control în sensul că nu au fost depuse documentele de eligibilitate, întrucât ofertantul câștigător a depus declarația de eligibilitate la data de 20 mai 2004 și certificatul de cazier fiscal la data de 01 iunie 2004, în termen de 4 zile de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut în instrucțiunile de participare la licitație, iar microbuzul a fost livrat la data de 21 iunie 2004, conform procesului-verbal de predare-primire (fila 84 la dosarul de fond, vol.I).

În ceea ce privește existența unor relații contractuale anterioare între reclamantă și societatea a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare, Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, între reclamantă și SC A.B.S.C.I. SRL a fost încheiat Contractul nr. 98 din 14 mai 2004 având ca obiect Volkswagen Transporter T5 Kombi LRS la prețul de 27.494 Euro, însă acest contract nu a produs efecte juridice, deoarece prețul nu a fost achitat, aspect care rezultă și din nota de refuzare din 19 mai 2004, aceste operațiuni juridice fiind anterioare atât datei de 21 mai 2004 - data limită pentru depunerea ofertelor de participare la licitație, cât și datei de 20 mai 2004 - data la care SC A.B.S.C.I. SRL a depus oferta sa de participare la licitație.

A mai motivat instanța că, la pronunțarea soluției, a avut în vedere și contextul economico-social în care s-a desfășurat procedura de achiziție, faptul că microbuzul achiziționat se afla la data pronunțării sentinței în proprietatea reclamantei, fiind utilizat potrivit destinației pentru care a fost achiziționat, precum și finalitatea acordării fondurilor nerambursabile, și anume încurajarea activității societăților comerciale. Împotriva sentinței civile nr. 115/F din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 2651 din 20 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, a casat sentința atacată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL Covasna, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut următoarele: În speță, nu sunt contestate constatările consemnate în procesul-verbal din 25 iulie 2008 și care se regăsesc și în procesul-verbal nr. 23487 din 18 decembrie 2008 încheiat de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, acestea fiind însă interpretate în sensul golirii lor de semnificațiile juridice reținute de organele de control.

Astfel, nu se contestă faptul că pentru autovehiculul care a făcut obiectul licitației a existat anterior un contract de vânzare-cumpărare, în legătură cu care societatea comercială intimată a susținut, iar instanța de fond a reținut, că nu a produs efecte juridice, așa cum rezultă din nota de refuzare a plății din data de 19 mai 2004, astfel că nu se poate vorbi de relații contractuale anterioare între părți. Concluzia instanței de fond fiind nelegală, din moment ce neexecutarea unui contract și rezilierea acestuia nu are ca efect inexistența contractului respectiv și a relațiilor contractuale stabilite în baza acelui contract. Așa fiind, organele de control au reținut în mod întemeiat incidența dispozițiilor pct. 2.4.11.

- Clauze etice, din Ghidul practic pentru procedurile de contractare PHARE, ISPA și SAPARD, potrivit cărora, în esență, societatea comercială intimată era datoare să informeze autoritatea contractantă în legătură cu relațiile contractuale anterioare avute cu societatea comercială pe care a declarat-o câștigătoare la licitația de achiziționare a autovehiculului respectiv. Totodată, verificarea condițiilor de eligibilitate a societății comerciale declarate câștigătoare la licitația pentru achiziționarea autovehiculului, precum și încheierea contractului nr. 99 din 28 mai 2004 s-au făcut în lipsa unor documente care au fost depuse ulterior: cazierul fiscal nr. 7620 din 1 iunie 2004, așa cum reține, de altfel, chiar instanța de fond.

Concluzionând, instanța de control judiciar a reținut că, potrivit dispozițiilor Ghidului practic și anexele generale (PRAG), contractul se semnează cu câștigătorul ulterior certificării eligibilității acestuia, dispoziții care însă au fost ignorate de către societatea comercială intimată. Împotriva deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare SC C.O. SRL, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac de retractare, anularea deciziei atacate și - urmare rejudecării cauzei - respingerea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE împotriva sentinței civile nr. 115/F din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

A învederat contestatoarea, prin motivele contestației în anulare, că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., dezlegarea dată recursului fiind rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, s-a susținut că niciuna din reținerile instanței de recurs nu corespunde realității: se arată că este necontestat faptul că pentru autovehiculul ce a făcut obiectul licitației a existat anterior un contract de vânzare cumpărare; - se consideră că instanța de fond a concluzionat greșit cu privire la inexistența contractului anterior, întrucât neexecutarea unui contract nu are ca efect inexistența lui: - se consideră că în conformitate cu Clauzele etice pct. 2.4.11 societatea comercială avea obligația de informare a autorității contractante asupra relațiilor contractuale anterioare; - se ia în considerare argumentul OPCP referitor la lipsa documentelor de eligibilitate.

Or, a precizat contestatoarea, din dosar rezultă opusul celor constatate de instanța de recurs, în sensul că : - SC C.O. SRL a contestat permanent contractarea anterioară a aceluiași vehicul; - nașterea contractului nr. 98 a fost afectată de modalitatea condiției plății unui avans (neîndeplinirea condiției are ca efect însăși inexistența contractului, ceea ce înseamnă că nu rezilierea a dus la neperfectare ci neplata avansului); - punctul 2.4.11 din Clauzele etice nu conține obligația de informare asupra unor relații contractuale, ci doar a asocierilor și a legăturilor de influență; - semnarea contractului nr. 99 din 28 mai 2004 s-a făcut tot sub condiția depunerii în 15 zile a documentelor de eligibilitate, condiție care s-a îndeplinit integral la 1 iunie 2004 (contractul nu s-a perfectat decât ulterior acestei date, plata și predarea făcându-se la 21 iunie 2004). În plus, contestatoarea a subliniat că deși conform art. 10 alin. (8) din O.U.G.

nr. 49/2005, OPCP putea întocmi procesul verbal doar „în baza motivelor de fapt constatate de către Departament (DLAF) și temeiului de drept indicat de acesta", procesul-verbal din data de 25 iulie 2008 încheiat la sediul DLAF nu conține nici o constatare cu privire la eligibilitate, în sensul de acte care atestă plata obligațiilor bugetare, singura chestiune semnalată fiind cea legată de existența unui contract anterior. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Primul motiv al contestației în anulare reglementate de art. 318 C. proc. civ. și invocat în cauză de către contestatoare vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, cu alte cuvinte greșeli formale care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului, sau, altfel spus, greșeli involuntare și evidente, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei (cum ar fi: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; mențiunea greșită din dispozitivul hotărârii că partea a renunțat la judecată și nu la dreptul pretins; anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru sau respingerea recursului ca tardiv deși a fost depus în termen la poștă dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea greșită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără calitate; pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotărâri decât cea recurată).

Contestația în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor „greșeli de judecată", precum cele privind stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor, interpretarea unor dispoziții legale (de drept substanțial ori procedural) sau rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da pârtilor posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. În mod evident, în ipoteza avută în vedere de prevederile art. 318 teza I C. proc.

civ., contestația în anulare este concepută ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu și pentru reformarea unor greșeli de fond. Se constată, în cauză, că prin contestația în anulare formulată de reclamantă și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. se invocă critici referitoare nu la aspectele formale ale judecății ci la aspectele de fond ale litigiului, soluționate irevocabil prin decizia instanței de recurs. Pe cale de consecință, cum nu sunt relevate prin calea de atac motive care să ducă la concluzia că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale, exercitate în temeiul art. 318 teza I C. proc.

civ., astfel că se va dispune, în baza art. 320 C. proc. civ., respingerea ca inadmisibilă a contestației în anularea deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulate de SC C.O. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC C.O. SRL Covasna împotriva deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.