ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4480/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4480/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 115/F din
12 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL Covasna în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plați și
Contractare PHARE, și a dispus anularea Deciziei nr. 60 din 11 martie 2009 și a
Procesului-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008 emisă, și
respectiv, încheiat de autoritatea pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție,
Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta a întocmit un plan de
afaceri pentru accesarea unor fonduri PHARE în vederea achiziționării unui
microbuz de transport necesar realizării obiectului principal de activitate, constând
în proiectarea și executarea de construcții civile, instalații termice, de apă,
canal, electrice, lucrări de reparații capitale, amenajări, consolidări și
modernizări ale construcțiilor existente.
În urma analizării planului de
afaceri de către Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului
Finanțelor Publice, a fost încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. RO9904.04-2557,
iar reclamanta a efectuat demersurile necesare pentru achiziționarea
microbuzului și a organizat o licitație la care au participat trei societăți
comerciale, respectiv SC A.B.S. C. SRL, SC A. SRL și SC T. SRL, fiind declarată
câștigătoare oferta depusă de SC A.B.S. C. SRL, ca fiind oferta cu prețul cel
mai mic, iar ulterior licitației a fost încheiat contractul de
vânzare-cumpărare nr. 99 din 28 mai 2004.
În urma controlului efectuat în
perioada 30 iunie - 10 iulie 2008, Departamentul pentru Lupta Antifraudă a
constatat că licitația organizată nu a fost reală, fiind organizată doar formal
pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate privind achizițiile efectuate
din fondurile aprobate, întrucât societatea a achiziționat microbuzul de la SC
A.B.S. C. SRL anterior datei limită de depunere a ofertei (21 mai 2004), și
anume la data de 14 mai 2004 în baza Contractului de vânzare nr. 98 din 14 mai 2004.
Prin Procesul-verbal de constatare
nr. 505730 din 18 decembrie 2008 încheiat de Oficiul de Plăți și Contractare
PHARE s-a consemnat faptul că nu au fost depuse documentele de eligibilitate în
termen de 15 zile, așa cum se prevede în instrucțiunile către ofertanți și că
microbuzul a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat
anterior datei de depunere a ofertelor și emiterii raportului de evaluare.
Pe cale de consecință, prin
procesul-verbal de constatare a fost stabilită în sarcina reclamantei SC C.O.
SRL Covasna obligația de a restitui suma de 21.849,58 Euro, ca urmare a
nerespectării legalității, conformității și regularității utilizării și
administrării fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente.
Prin Decizia nr. 60 din 11 martie
2009, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din Ministerul Finanțelor Publice a
respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de SC C.O. SRL Covasna
împotriva Procesului-verbal de constatare nr. 505730 din 18 decembrie 2008.
Curtea de apel a reținut că sunt
neîntemeiate aspectele reținute în procesul-verbal de constatare și care au
justificat stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de restituire a sumei
de 21.849,58 Euro.
În acest sens, instanța a reținut că
reclamanta a organizat licitația pentru achiziționarea microbuzului, a formulat
la data de 21 aprilie 2004 invitația de participare la licitație și a prevăzut
ca termen limită pentru depunerea ofertelor data de 21 mai 2004, întocmind
instrucțiuni pentru participanți.
În urma evaluării ofertelor depuse
de cele 3 societăți menționate anterior, a fost declarată câștigătoare oferta
depusă de SC A.B.S.C.I. SRL și ulterior a fost încheiat Contractul de
vânzare-cumpărare nr. 99 din 28 mai 2004 având ca obiect achiziționarea
microbuzului Volkswagen Transporter Kombi pentru prețul de 22.000 Euro.
A reținut instanța că este
neîntemeiată constatarea organului de control în sensul că nu au fost depuse
documentele de eligibilitate, întrucât ofertantul câștigător a depus declarația
de eligibilitate la data de 20 mai 2004 și certificatul de cazier fiscal la
data de 01 iunie 2004, în termen de 4 zile de la data încheierii contractului
de vânzare-cumpărare și cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut în instrucțiunile
de participare la licitație, iar microbuzul a fost livrat la data de 21 iunie 2004,
conform procesului-verbal de predare-primire (fila 84 la dosarul de fond,
vol.I).
În ceea ce privește existența unor
relații contractuale anterioare între reclamantă și societatea a cărei ofertă a
fost declarată câștigătoare, Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, între
reclamantă și SC A.B.S.C.I. SRL a fost încheiat Contractul nr. 98 din 14 mai 2004
având ca obiect Volkswagen Transporter T5 Kombi LRS la prețul de 27.494 Euro,
însă acest contract nu a produs efecte juridice, deoarece prețul nu a fost
achitat, aspect care rezultă și din nota de refuzare din 19 mai 2004, aceste
operațiuni juridice fiind anterioare atât datei de 21 mai 2004 - data limită
pentru depunerea ofertelor de participare la licitație, cât și datei de 20 mai 2004
- data la care SC A.B.S.C.I. SRL a depus oferta sa de participare la licitație.
A mai motivat instanța că, la
pronunțarea soluției, a avut în vedere și contextul economico-social în care
s-a desfășurat procedura de achiziție, faptul că microbuzul achiziționat se
afla la data pronunțării sentinței în proprietatea reclamantei, fiind utilizat
potrivit destinației pentru care a fost achiziționat, precum și finalitatea
acordării fondurilor nerambursabile, și anume încurajarea activității
societăților comerciale.
Împotriva sentinței civile nr. 115/F
din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ
și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de
Plăți și Contractare PHARE, susținând, în esență, că instanța de fond a dat o
hotărâre nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 2651 din 20
mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de
Ministerul Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, a casat
sentința atacată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.O. SRL
Covasna, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de control judiciar a reținut următoarele:
În speță, nu sunt contestate
constatările consemnate în procesul-verbal din 25 iulie 2008 și care se
regăsesc și în procesul-verbal nr. 23487 din 18 decembrie 2008 încheiat de
Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, acestea fiind însă interpretate în
sensul golirii lor de semnificațiile juridice reținute de organele de control.
Astfel, nu se contestă faptul că
pentru autovehiculul care a făcut obiectul licitației a existat anterior un
contract de vânzare-cumpărare, în legătură cu care societatea comercială
intimată a susținut, iar instanța de fond a reținut, că nu a produs efecte
juridice, așa cum rezultă din nota de refuzare a plății din data de 19 mai 2004,
astfel că nu se poate vorbi de relații contractuale anterioare între părți.
Concluzia instanței de fond fiind
nelegală, din moment ce neexecutarea unui contract și rezilierea acestuia nu
are ca efect inexistența contractului respectiv și a relațiilor contractuale
stabilite în baza acelui contract.
Așa fiind, organele de control au
reținut în mod întemeiat incidența dispozițiilor pct. 2.4.11. - Clauze etice,
din Ghidul practic pentru procedurile de contractare PHARE, ISPA și SAPARD,
potrivit cărora, în esență, societatea comercială intimată era datoare să
informeze autoritatea contractantă în legătură cu relațiile contractuale
anterioare avute cu societatea comercială pe care a declarat-o câștigătoare la
licitația de achiziționare a autovehiculului respectiv.
Totodată, verificarea condițiilor de
eligibilitate a societății comerciale declarate câștigătoare la licitația
pentru achiziționarea autovehiculului, precum și încheierea contractului nr. 99
din 28 mai 2004 s-au făcut în lipsa unor documente care au fost depuse
ulterior: cazierul fiscal nr. 7620 din 1 iunie 2004, așa cum reține, de altfel,
chiar instanța de fond.
Concluzionând, instanța de control
judiciar a reținut că, potrivit dispozițiilor Ghidului practic și anexele
generale (PRAG), contractul se semnează cu câștigătorul ulterior certificării
eligibilității acestuia, dispoziții care însă au fost ignorate de către
societatea comercială intimată.
Împotriva deciziei nr. 2651 din 20
mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare SC C.O.
SRL, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac de
retractare, anularea deciziei atacate și - urmare rejudecării cauzei -
respingerea recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Oficiul de
Plăți și Contractare PHARE împotriva sentinței civile nr. 115/F din 12
octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și
fiscal.
A învederat contestatoarea, prin
motivele contestației în anulare, că sunt incidente în cauză dispozițiile art.
318 teza I C. proc. civ., dezlegarea dată recursului fiind rezultatul unei
greșeli materiale. Astfel, s-a susținut că niciuna din reținerile instanței de
recurs nu corespunde realității: se arată că este necontestat faptul că pentru
autovehiculul ce a făcut obiectul licitației a existat anterior un contract de
vânzare cumpărare; - se consideră că instanța de fond a concluzionat greșit cu
privire la inexistența contractului anterior, întrucât neexecutarea unui
contract nu are ca efect inexistența lui: - se consideră că în conformitate cu
Clauzele etice pct. 2.4.11 societatea comercială avea obligația de informare a
autorității contractante asupra relațiilor contractuale anterioare; - se ia în
considerare argumentul OPCP referitor la lipsa documentelor de eligibilitate.
Or, a precizat contestatoarea, din dosar rezultă opusul celor constatate de
instanța de recurs, în sensul că : - SC C.O. SRL a contestat permanent
contractarea anterioară a aceluiași vehicul; - nașterea contractului nr. 98 a fost afectată de modalitatea condiției plății unui avans (neîndeplinirea condiției are ca efect
însăși inexistența contractului, ceea ce înseamnă că nu rezilierea a dus la
neperfectare ci neplata avansului); - punctul 2.4.11 din Clauzele etice nu
conține obligația de informare asupra unor relații contractuale, ci doar a
asocierilor și a legăturilor de influență; - semnarea contractului nr. 99 din 28
mai 2004 s-a făcut tot sub condiția depunerii în 15 zile a documentelor de
eligibilitate, condiție care s-a îndeplinit integral la 1 iunie 2004 (contractul
nu s-a perfectat decât ulterior acestei date, plata și predarea făcându-se la
21 iunie 2004). În plus, contestatoarea a subliniat că deși conform art. 10
alin. (8) din O.U.G. nr. 49/2005, OPCP putea întocmi procesul verbal doar „în
baza motivelor de fapt constatate de către Departament (DLAF) și temeiului de
drept indicat de acesta", procesul-verbal din data de 25 iulie 2008
încheiat la sediul DLAF nu conține nici o constatare cu privire la
eligibilitate, în sensul de acte care atestă plata obligațiilor bugetare,
singura chestiune semnalată fiind cea legată de existența unui contract
anterior.
Contestația în anulare este
inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C.
proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație
în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când
instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv al contestației în
anulare reglementate de art. 318 C. proc. civ. și invocat în cauză de către
contestatoare vizează situația când dezlegarea dată recursului este rezultatul
unei greșeli materiale. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter
procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, cu alte cuvinte
greșeli formale care sunt săvârșite în legătură cu examinarea recursului, sau,
altfel spus, greșeli involuntare și evidente, realizate prin confundarea unor
elemente importante sau a unor date materiale aflate la dosarul cauzei (cum ar
fi: stabilirea taxei de timbru în raport cu o sumă mai mare decât suma
contestată, urmată de anularea recursului ca insuficient timbrat; mențiunea
greșită din dispozitivul hotărârii că partea a renunțat la judecată și nu la dreptul
pretins; anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa
de plată a taxei de timbru sau respingerea recursului ca tardiv deși a fost
depus în termen la poștă dar instanța nu a observat recipisa scrisorii
recomandate luând în considerare data înregistrării căii de atac; anularea
greșită a recursului ca nemotivat sau ca fiind făcut de un mandatar fără
calitate; pronunțarea instanței de recurs asupra altei hotărâri decât cea
recurată).
Contestația în anulare specială,
întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., nu poate fi exercitată
pentru remedierea unor „greșeli de judecată", precum cele privind
stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor,
interpretarea unor dispoziții legale (de drept substanțial ori procedural) sau
rezolvarea unui incident procedural, întrucât a da pârtilor posibilitatea de a
se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat
probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna
să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a
recursului, ceea ce este inadmisibil.
În mod evident, în ipoteza avută în
vedere de prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestația în anulare
este concepută ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege
doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu și pentru reformarea unor
greșeli de fond.
Se constată, în cauză, că prin
contestația în anulare formulată de reclamantă și întemeiată în drept pe
dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. se invocă critici referitoare nu la
aspectele formale ale judecății ci la aspectele de fond ale litigiului,
soluționate irevocabil prin decizia instanței de recurs. Pe cale de consecință,
cum nu sunt relevate prin calea de atac motive care să ducă la concluzia că
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter
procedural, se reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale
contestației în anulare speciale, exercitate în temeiul art. 318 teza I C.
proc. civ., astfel că se va dispune, în baza art. 320 C. proc. civ.,
respingerea ca inadmisibilă a contestației în anularea deciziei nr. 2651 din 20
mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, formulate de SC C.O. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de SC C.O. SRL Covasna împotriva deciziei nr. 2651 din 20 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca
inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21
octombrie 2010.