ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3641/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3641/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta

SC E.D. SRL Buzău

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Economiei și

Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, constatarea nulității

absolute a procesului-verbal de constatare din 29 august 2007, precum și a deciziei

nr. 28 din 05 decembrie 2007 emise de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice

- Oficiul de Plăți și Contractare PHARE.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta a arătat că a fost beneficiara proiectului „Achiziționarea unei

linii tehnologice pentru un flux de topit, extras și prelucrat sticla” finanțat

prin Programul PHARE, valoarea contractului fiind de 128.607 euro, din care 60%

- 77.164,20 euro reprezentau finanțare comunitară, iar 40% - 51.442,80 euro contribuție

proprie.

A mai arătat reclamanta

că în urma controlului efectuat de Departamentul de Luptă Antifraudă din cadrul

Cancelariei Primului Ministru, au fost sesizate Poliția Economică din Buzău care

a constatat că nu s-au adus prejudicii, nu s-a fraudat și nu s-au deturnat fonduri,

precum și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Economiei

și Finanțelor care a emis procesul-verbal de constatare

din 29 august 2007 prin

care s-a constatat neeligibilitatea întregii sume cheltuite, solicitând rambursarea

finanțării.

Contestația formulată

de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare din 29 august 2007 a fost

respinsă prin decizia nr. 28 din 05 decembrie 2007, argumentele invocate la emiterea

actului contestat fiind menținute.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anularea procesului-verbal de constatare,

arătând că doar decizia dată în soluționarea contestației împotriva procesului -verbal

este susceptibilă de a fi atacată în contencios administrativ, nu și procesul-verbal.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând, în esență, că în contract

se stipulează clar că anexele contractului constituie parte integrantă a acesteia,

că reclamanta nu și-a respectat obligațiile privind menținerea numărului de 34 de

angajați pe toată durata implementării proiectului și, de asemenea, reclamanta nu

a respectat procedurile privind eligibilitatea ofertanților și furnizorilor.

Prin încheierea de ședință

din 09 septembrie 2008, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității

acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă

nr.

2563

din 16 iunie 2009, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei

SC E.D. SRL Buzău

în

contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți

și Contractare PHARE.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia pronunțată în soluționarea

contestației depuse împotriva procesului-verbal de constatare, este legală și temeinică,

întrucât, potrivit contractului de grant semnat de către reclamantă, este evident

că reclamanta s-a obligat la îndeplinirea atât a condițiilor speciale, cât și a

celor generale ce fac obiectul Anexei II la acest contract.

Instanța de fond a mai

reținut că reclamanta nu a respectat obligațiile asumate prin contract, obligații

care priveau menținerea numărului de angajați cel puțin 2 ani după finalizarea proiectului,

nu a respectat dispozițiile legale privind „procedura pentru contractare” în cadrul

căreia au fost organizate licitații defectuoase atât sub aspectul eligibilității

ofertanților, cât și din punct de vedere al respectării clauzelor de etică.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că procesul-verbal al

Oficiului de Plăți și Contractare PHARE

este legal, fiind emis

în baza actului

de control emis de Departamentul pentru Luptă Antifraudă, în conformitate cu dispozițiile

art. 7 lit. b) din O.U.G. nr. 49/2005.

Împotriva sentinței

nr.

2563

din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta SC E.D.

SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ

.

Prin cererea de recurs

se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu a

avut în vedere că incidente în cauză erau dispozițiile legale de la momentul controlului,

respectiv O.U.G. nr. 49/2005, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în

cadrul administrației publice centrale, ce a intrat în vigoare de la 17 mai 2005,

și nu dispozițiile aceluiași act normativ în forma modificată ulterior, la 23

aprilie 2007, care nu puteau retroactiva,

Departamentul de Luptă Antifraudă neputând să

emită o notă de informare care să fie însușită de către

Oficiul de Plăți și

Contractare PHARE

fără vreo verificare.

Prin urmare, sancționarea

sa conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 49/2005, modificată, este nelegală.

Se aduc critici sentinței

recurate și în ceea ce privește modul de soluționare a fondului cauzei arătându-se

că și-a îndeplinit obligațiile contractuale în integralitate.

Se susține că în perioada

derulării proiectului a angajat mai mult de 34 de persoane și a respectat toate

prevederile legale referitoare la procedura de achiziție desfășurată potrivit O.U.G.

nr. 60/2001, ofertanții au depus declarații pe proprie răspundere referitoare la

datoriile la bugetul de stat nefiind necesară depunerea certificatului de atestare

fiscală, iar sumele reprezentând datorii la bugetul de stat de 887 RON la momentul

eligibilității SC M. SRL Buzău și a SC T.T.C. SRL sunt nerelevante, nu afectează

derularea contractului și cu atât mai mult a proiectului.

Ministerul Economiei și

Finanțelor - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE a formulat întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este

legală și temeinică deoarece procesul-verbal de constatare ce face obiectul prezentei

contestații este legal, fiind corect întocmit sub aspectul competenței emitentului,

cât și sub aspectul constatărilor menționate în cuprinsul acestuia.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate,

prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal

de constatare din 29 august 2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor - Oficiul

de Plăți și Contractare PHARE, care constituie titlu executoriu, precum și a deciziei

nr. 28 din 05 decembrie 2007 privind soluționarea contestației formulată de SC

E.D. SRL Buzău, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 71.262,17 euro,

respectiv 231.559,30 RON, acte emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind

controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, în ceea ce

privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor

dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1

- Prezenta ordonanță

reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit

din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană

și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli”;

„Art. 2 - În sensul prezentei

ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d)

creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul

general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în

numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării

necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau

ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din

sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”;

Art. 3 alin. (2) lit.

a): „(2) Constituie titlu de creanță:

a)

actul/documentul de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare

”;

Art. 3 alin. (4)-(6):

„(4)

Titlul de creanță specificat

la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului

administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum și elemente specifice,

acolo unde este necesar.

(5)

Titlul de creanță se

comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.

(6)

Împotriva titlului de

creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și

termenele stabilite de O.G.

nr. 92/2003

privind

C.

proc. fisc., aprobată cu modificări și completări

prin Legea

nr.

74/2004

,

republicată, cu modificările și completările ulterioare”;

Art. 4 alin. „(2)

Creanțele bugetare rezultate din nereguli

sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile și debitorilor

”.

Din cuprinsul dispozițiilor

citate, rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită

în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41

C. proc. fisc.

, ce

poate fi contestat conform procedurii

reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor

formulate împotriva actelor administrative fiscale”.

Decizia nr. 28 din 05

decembrie 2007 ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor

C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate

împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin.

(2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura

de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii.”

În temeiul

normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea

ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze

contestația formulată împotriva deciziei nr. 28/2007, sunt aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea

și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste

dispoziții

instituie

două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum

urmează:

- criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale)

a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit

pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face

obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței

Tribunalului de cea a Curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

În cauză,

fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de

231.559,30 RON

– asimilată

creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ

se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ

și fiscal a Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial

potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312

alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

București, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere

și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de

SC E.D.

SRL Buzău

împotriva sentinței civile nr.

2563 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința, trimite

cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2010.