ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3641/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC E.D. SRL Buzău a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, constatarea nulității absolute a procesului-verbal de constatare din 29 august 2007, precum și a deciziei nr. 28 din 05 decembrie 2007 emise de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE. În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că a fost beneficiara proiectului „Achiziționarea unei linii tehnologice pentru un flux de topit, extras și prelucrat sticla” finanțat prin Programul PHARE, valoarea contractului fiind de 128.607 euro, din care 60% - 77.164,20 euro reprezentau finanțare comunitară, iar 40% - 51.442,80 euro contribuție proprie.

A mai arătat reclamanta că în urma controlului efectuat de Departamentul de Luptă Antifraudă din cadrul Cancelariei Primului Ministru, au fost sesizate Poliția Economică din Buzău care a constatat că nu s-au adus prejudicii, nu s-a fraudat și nu s-au deturnat fonduri, precum și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor care a emis procesul-verbal de constatare din 29 august 2007 prin care s-a constatat neeligibilitatea întregii sume cheltuite, solicitând rambursarea finanțării. Contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare din 29 august 2007 a fost respinsă prin decizia nr. 28 din 05 decembrie 2007, argumentele invocate la emiterea actului contestat fiind menținute.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anularea procesului-verbal de constatare, arătând că doar decizia dată în soluționarea contestației împotriva procesului -verbal este susceptibilă de a fi atacată în contencios administrativ, nu și procesul-verbal. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând, în esență, că în contract se stipulează clar că anexele contractului constituie parte integrantă a acesteia, că reclamanta nu și-a respectat obligațiile privind menținerea numărului de 34 de angajați pe toată durata implementării proiectului și, de asemenea, reclamanta nu a respectat procedurile privind eligibilitatea ofertanților și furnizorilor.

Prin încheierea de ședință din 09 septembrie 2008, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 2563 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC E.D. SRL Buzău în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că decizia pronunțată în soluționarea contestației depuse împotriva procesului-verbal de constatare, este legală și temeinică, întrucât, potrivit contractului de grant semnat de către reclamantă, este evident că reclamanta s-a obligat la îndeplinirea atât a condițiilor speciale, cât și a celor generale ce fac obiectul Anexei II la acest contract.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta nu a respectat obligațiile asumate prin contract, obligații care priveau menținerea numărului de angajați cel puțin 2 ani după finalizarea proiectului, nu a respectat dispozițiile legale privind „procedura pentru contractare” în cadrul căreia au fost organizate licitații defectuoase atât sub aspectul eligibilității ofertanților, cât și din punct de vedere al respectării clauzelor de etică. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că procesul-verbal al Oficiului de Plăți și Contractare PHARE este legal, fiind emis în baza actului de control emis de Departamentul pentru Luptă Antifraudă, în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. b) din O.U.G.

nr. 49/2005. Împotriva sentinței nr. 2563 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta SC E.D. SRL Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ . Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere că incidente în cauză erau dispozițiile legale de la momentul controlului, respectiv O.U.G. nr. 49/2005, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, ce a intrat în vigoare de la 17 mai 2005, și nu dispozițiile aceluiași act normativ în forma modificată ulterior, la 23 aprilie 2007, care nu puteau retroactiva, Departamentul de Luptă Antifraudă neputând să emită o notă de informare care să fie însușită de către Oficiul de Plăți și Contractare PHARE fără vreo verificare.

Prin urmare, sancționarea sa conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 49/2005, modificată, este nelegală. Se aduc critici sentinței recurate și în ceea ce privește modul de soluționare a fondului cauzei arătându-se că și-a îndeplinit obligațiile contractuale în integralitate. Se susține că în perioada derulării proiectului a angajat mai mult de 34 de persoane și a respectat toate prevederile legale referitoare la procedura de achiziție desfășurată potrivit O.U.G. nr. 60/2001, ofertanții au depus declarații pe proprie răspundere referitoare la datoriile la bugetul de stat nefiind necesară depunerea certificatului de atestare fiscală, iar sumele reprezentând datorii la bugetul de stat de 887 RON la momentul eligibilității SC M. SRL Buzău și a SC T.T.C.

SRL sunt nerelevante, nu afectează derularea contractului și cu atât mai mult a proiectului. Ministerul Economiei și Finanțelor - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este legală și temeinică deoarece procesul-verbal de constatare ce face obiectul prezentei contestații este legal, fiind corect întocmit sub aspectul competenței emitentului, cât și sub aspectul constatărilor menționate în cuprinsul acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subzistă în cauză motivul de ordine publică, de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 3 invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ. și pus în dezbaterea părților, recursul fiind fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare din 29 august 2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, care constituie titlu executoriu, precum și a deciziei nr. 28 din 05 decembrie 2007 privind soluționarea contestației formulată de SC E.D. SRL Buzău, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 71.262,17 euro, respectiv 231.559,30 RON, acte emise în baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, în ceea ce privește procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor dispoziții ale O.G. nr. 79/2003: „Art. 1 - Prezenta ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a unor nereguli”; „Art.

2 - În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri”; Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare ”; Art. 3 alin. (4)-(6): „(4) Titlul de creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc.

fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar. (5) Titlul de creanță se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. (6) Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare”; Art. 4 alin. „(2) Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor ”. Din cuprinsul dispozițiilor citate, rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc.

fisc. , ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”. Decizia nr. 28 din 05 decembrie 2007 ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.” În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei nr. 28/2007, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței Tribunalului de cea a Curții de apel fiind suma de 500.000 RON. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară – în sumă de 231.559,30 RON – asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

În consecință, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC E.D. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 2563 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința, trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.