ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

F.D.S.C. a solicitat anularea deciziei nr. 3/2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice - Serviciul I.G. - C.S.C. și a procesului-verbal de constatare din 14

decembrie 2009 întocmit de inspectorii pârâtei și comunicat reclamantei la data

de 17 decembrie 2009.

De asemenea, în temeiul

art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal

de constatare din 28 ianuarie 2010 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că actele administrativ-fiscale sunt nelegale, debitul fiind

stabilit în sarcina sa în contradicție cu prevederile legale aplicabile, deoarece

aceste sume nu constituie o creanță rezultată din nereguli în sensul prevederilor

O.G. nr. 79/2003.

Reclamanta a precizat

că sumele stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare nu constituie

o creanță născută din nereguli în sensul art. 2 lit. o) din O.G. nr. 119/1999, care

definesc legalitatea, regularitatea și conformitatea, prin raportare la art. 3

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, întrucât, în speță, nu sunt întrunite elementele

răspunderii juridice patrimoniale.

A susținut, în acest sens,

că nu a încălcat normele comunitare prin simpla realizare a unor cheltuieli neeligibile,

neputându-se reține că membrii Consiliului de Administrație ai F.D.S.C. s-ar fi

aflat în conflict de interese cu privire la aprobarea proiectelor selectate a fi

finanțate din fondurile comunitare aferente Programului PHARE YY, întrucât au fost

respectate întocmai prevederile regulamentului de organizare al F.D.S.C., simpla

prezență în Consiliul de Administrație neputând conduce automat la existența conflictului

de interese, dacă membrii Consiliului de Administrație nu au participat la deliberări,

respectiv nu și-a exprimat poziția prin acordarea votului.

În ceea ce privește încălcarea

prevederilor legale sau contractuale menționate în procesul-verbal de constatare,

reclamanta a arătat că nu a încălcat nici Nota de Debit din 15 iulie 2009 emisă

de Comisia Europeană, însă această adresă nu reprezintă o prevedere legală sau contractuală

încălcată, ci este un act administrativ ce constată anumite cheltuieli neeligibile

pentru Comisia Europeană.

Aceasta a precizat că

debitul reținut în procesul-verbal de constatare a fost stabilit în sarcina sa în

flagrantă contradicție cu dispozițiile legale aplicabile, respectiv art. 2 lit.

f), art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, neexistând o neregulă

săvârșită, nu a fost verificată sesizarea de către autoritățile competente, cu privire

la existența sau inexistența acestei nereguli, Nota de debit nefiind suficientă

pentru a da naștere unei creanțe rezultate din nereguli în sarcina administratorului

acelor fonduri.

Totodată, reclamanta a

invocat faptul că dreptul de a stabili obligația de plată a creanțelor bugetare

rezultate din nereguli cu privire la Programul PHARE YY era prescris la data încheierii

procesului-verbal de constatare, având în vedere prevederile art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003, ultima plată în cadrul Programului fiind realizată la data

de 09 august 1999, iar termenul de prescripție de 5 ani s-a împlinit la data de

09 august 2004. Chiar dacă s-ar considera că acest termen de prescripție de 5 ani

ar începe să curgă de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 79/2003, respectiv

data de 01 ianuarie 2004, în ceea ce privește Programul PHARE YY, termenul de prescripție

prevăzut de art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003 s-a împlinit la data de 01

ianuarie 2009.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data

de 14 decembrie 2010 s-a luat act de faptul că reclamanta a consemnat cauțiunea

fixată de instanță prin Rezoluție, în ceea ce privește cererea de suspendare.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 1902

din 11 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Comisia Europeană, în

baza Acordului cadru încheiat cu România la data de 12 martie 1991, față de existența

unui posibil conflict de interese și existând suspiciuni în legătură cu modul de

desfășurare a programelor, a declanșat procedura de verificare financiară, verificarea

fiind realizată de către firma M.S. care a întocmit Raportul de audit nr. 1 din

data de 18 aprilie 2000.

În raportul de audit s-a

făcut o analiză amănunțită a situației, reținându-se că, în două cazuri, membrii

Consiliului de Administrație ai F.D.S.C. au fost prezenți când s-au aprobat granturi

pentru ONG-uri la care aceștia aveau interese, respectiv Asociația P.D., dl. M.L.,

fost membru al Consiliului de Administrație în perioada decembrie 1994-iulie 1997

și coordonator regional al Asociației P.D., prezent la ședința în care s-a aprobat

contractul, care a fost semnat cu această organizație în noiembrie 1996.

De asemenea, în ceea ce

privește U.N.I.T.E.R., dl C.I. - membru al Consiliului de Administrație în perioada

decembrie 1994-iulie 1997 și Președinte U.N.I.T.E.R., a fost prezent la ședința

în care s-a aprobat grantul, iar contractul a fost semnat cu această organizație

în octombrie 1996.

Raportul menționează că

în minuta Consiliului de Administrație nu se precizează nimic despre faptul că membrii

Consiliului au părăsit ședința când se aprobau granturile, iar declarațiile de imparțialitate

semnate de membrii de mai sus sunt în legătură cu solicitările de granturi pe care

acestea le evaluau în calitate de expert și nu ca proceduri ale ședinței în sine.

Raportul de audit a identificat

ca risc posibilitatea ca membrii Consiliului, având conflicte de interese, să fi

putut influența în mod eronat decizia Consiliului când s-au aprobat granturile.

Comisia Europeană și-a

însușit aceste constatări.

Obligația de a dovedi

soliditatea și coerența contractelor revenea utilizatorului fondurilor, respectiv

F.D.S.C., care trebuia în mod evident să consemneze în procesul-verbal al ședinței

Consiliului de Administrație sau „minuta” ședinței, faptul că cei doi membrii ai

Consiliului de Administrație care se aflau în conflict de interese au părăsit sala

și nu au participat la luarea deciziei.

Declarațiile ulterioare,

date în fața notarului, respectiv a avocatului la data de 12 martie 2010, în sensul

că cei doi membri ai Consiliului de Administrație nu au participat la luarea deciziei,

nu pot acoperi lipsurile actelor întocmite cu ocazia ședinței Consiliului de

Administrație, cutuma invocată de reclamantă, în sensul că de fiecare dată când

membrii Consiliului de Administrație susceptibili de a se afla în conflict de interese

la un anumit proiect părăseau sala în momentul în care era discutat, nefiind susținută

de nici o dovadă.

Așa cum a fost recomandat

în raportul de audit, ar fi trebuit să se asigure evitarea oricăror conflicte de

interese prin excluderea oricăror membri ai Consiliului la ședințele respective

și consemnarea acestui lucru în ședința respectivă.

Instanța de fond a apreciat

că, pentru a ne afla în fața unei nereguli, trebuie să avem o abatere de la regularitate,

or aspectul mai sus menționat reprezintă o abatere de la regularitate, care a justificat

emiterea Notei de debit din 15 iulie 2009 emisă de Comisia Europeană, prin care

s-a stabilit în sarcina beneficiarului debitul în sumă totală de 33.381,82 euro,

fiind actul care declanșează procedura de recuperare a acestor sume, potrivit O.G.

nr. 79/2002.

Consecința declarării

de către UE a acestor cheltuieli ca fiind recuperabile a fost aceea că, la data

de 28 august 2009, A.C.P. din Ministerul Finanțelor Publice a achitat către serviciile

CE suma de 33.381,82 euro datorată de reclamantă, în condițiile în care aceasta

din urmă nu a achitat către A.C.P. această sumă.

Prin urmare, această sumă

a devenit pentru

Ministerul

Finanțelor Publice creanță bugetară rezultată din nereguli, așa cum este definită

la art. 2 lit. d) din O.G. nr. 79/2003, respectiv sumă de recuperat ca urmare a

obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de

finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri.

În ceea ce privește incidența

prescripției dreptului de

a stabili obligația de plată a creanțelor bugetare rezultate

din nereguli cu privire la Programul PHARE YY, Curtea a apreciat că pârâta a susținut

în mod corect că termenul curge de la data comunicării scrisorii de închidere a

Programului de către CE, respectiv 14 decembrie 2009, așa cum prevede expres dispoziția

legală prevăzută de art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003, astfel că a nu și-a

însușit susținerea reclamantei.

În ceea ce privește cererea

de suspendare a executării, Curtea a reținut că, sub aspectul condițiilor de formă,

reclamanta a făcut dovada înregistrării la autoritatea fiscală a contestației în

calea administrativă de atac, prin care a contestat procesul-verbal de constatare

din 28 ianuarie 2010, contestație soluționată prin Decizia privind soluționarea

contestației nr. 3/2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice Serviciul I.G., însă,

referitor la condițiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat

și paguba iminentă, acestea nefiind îndeplinite cumulative, având în vedere soluția

de fond, cererea de suspendare nu este întemeiată.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamanta

F.D.S.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs s-au arătat în esență, următoarele:

- Consideră recurenta

că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii F.D.S.C. potrivit dispozițiilor

O.G. nr. 79/2003, deoarece în sarcina subscrisei nu poate fi reținută nici o neregulă

în sensul acestui act normativ iar dreptul de a stabili obligația de plată a creanțelor

bugetare rezultate din nereguli cu privire la Programul Phare YY era prescris la

data încheierii procesului verbal de constatare.

-Arată recurenta că obligarea

sa la achitarea către statul român a sumelor indicate în Procesul verbal de constatare

din 28 ianuarie 2010 nu poate avea ca temei o răspundere obiectivă, din moment ce

beneficiarul fondurilor comunitare, conform Acordului cadru din 1991, era Statul

Român și numai față de acesta se poate pune în discuție, o angajare a răspunderii

patrimoniale față de Comisia Europeană, în baza notelor de debit.

- Recurenta arată că în

cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (5) lit. d) din O.G. nr. 79/2003

- întrucât pârâta merge pe teza existenței unei răspunderi patrimoniale bazate pe

o prezumție absolută de vinovăție a F.D.S.C., de existență a faptei ilicite, argumentare

preluată în mod eronat și de instanța de fond.

-Se arată de asemenea

că prevederile H.G. nr. 1306/2007 nu pot fi interpretate sau aplicate într-un mod

contrar dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 - act juridic cu forță superioară.

-Instanța de fond a reținut

în mod eronat vinovăția F.D.S.C. pentru aprobarea contractelor de grant aferente

proiectelor U.N.I.T.E.R. și P.D., pornind de la premisa că doi membri ai Consiliului

de Administrație al F.D.S.C. s-ar fi aflat în conflict de interese.

A arătat recurenta că

membrii menționați al Consiliului de Administrați ai F.D.S.C. au părăsit sala cu

ședința în discuție, existența unei situații de „conflict de interese” nu poate

fi prezumată și nici nu poate fi dedusă, acest fapt a fost confirmat și de cei doi

membri în mod expres și chiar de A.C.P. precum și de reprezentanții Delegației Comisiei

Europene și ai Guvernului României care au participat la toate ședințele.

-În mod greșit instanța

de fond a acordat o forță probantă decisivă verificării realizate de auditorul M.S.

- contrar celorlalte elemente probatorii din cauză.

-Instanța de fond în mod

greșit a reținut că termenul de prescripție pentru stabilirea obligațiilor de plată

a creanței bugetare era de 5 ani de la momentul comunicării scrisorii de închidere

a programului Phare YY(în speță 14 decembrie 2009).

Dimpotrivă consideră recurenta

că erau incidente dispozițiile cu caracter general ale O.U.G. nr. 70/1997 privind

controlul fiscal care prevedea la art. 21, un termen de prescripție de 5 ani pentru

dreptul statului de a stabili creanțe bugetare aferente unei anumite perioade.

Din acest punct de vedere,

se arată că dispozițiile art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003 nici nu puteau

fi aplicate retroactiv, acest text fiind introdus abia în 2007 și modificat în 2008.

Precizează astfel recurenta

că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile H.G. nr. 1306/2007 și să constate

că termenul de prescripție chiar dacă ar fi început să curgă de la data intrării

în vigoare a O.G. nr. 79/2003, respectiv de la 1 ianuarie 2004, s-a împlinit cel

mai târziu la data de 1 ianuarie 2009.

-În ceea ce privește cererea

de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare în condițiile art. 15

din Legea nr. 554/2004, în mod greșit instanța de fond a considerat că nu este întrunită

în cauză condiția cazului bine justificat, în condițiile în care prin sentința civilă

nr. 1328 din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, s-au apreciat

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și s-a dispus

suspendarea executării procesului-verbal de constatare până la pronunțarea instanței

de fond.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată

pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Argumente de fapt și de

drept relevante

În fapt, în perioada 16

noiembrie 2009-28 ianuarie 2010, Serviciul I.G. din cadrul Ministerului finanțelor

a efectuat verificarea modului de utilizare a fondurilor comunitare în cadrul Programului

PHARE YY - Program pentru Dezvoltarea Societății Civile la F.D.S.C., verificare

în urma căreia a fost încheiat Procesul Verbal de Constatare.

Prin Procesul Verbal de

Constatare s-a reținut că, referitor la Programul PHARE YY, Comisia Europeană a

emis pe numele A.C.P. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Nota de Debit

din 15 iulie 2009 (Anexa nr. 9 a Procesului Verbal de Constatare - denumită în continuare

"Nota de Debit") privind cheltuieli neeligibile în valoare de 33.381,82

euro.

Aceste cheltuieli neeligibile

au fost stabilite ca urmare a constatării cuprinse în Raportul de audit privind

Programul PHARE YY elaborat de M.S. la 18 aprilie 2000 (Anexa nr. 10 a Procesului-verbal

de constatare - denumit în continuare "Raportul de Audit") prin care se

menționează existența unui posibil conflict de interese referitor la anumiți membri

ai Consiliului de administrație ai F.D.S.C. care ar fi aprobat fonduri pentru unele

organizații neguvernamentale ("O.N.G.") unde aceștia aveau interese.

Suma stabilită prin Nota

de Debit a fost plătită de A.C.P. la data de 28 august 2009, conform dispoziției

de plată externe care constituie Anexa nr. 16 a Procesului Verbal de Constatare.

Față de această împrejurare,

prin Procesul Verbal de Constatare s-a reținut că F.D.S.C. figurează în evidențele

A.C.P. ca debitor cu suma de 33.381,82 euro, debit care se datorează faptului că

prin Raportul de Audit s-a constatat existența unui posibil conflict de interese

în administrarea fondurilor aferente Programului YY, iar astfel ar fi fost încălcate.

Nota de Debit din 15 iulie 2009, precum și art. 16 - Inspecția și verificarea financiară

din Anexa A - Condiții Generale privind Memorandumurile de Finanțare a Acordului

Cadru încheiat Comisia Comunităților Europene și Guvernul României la 12 martie

1991.

Pe cale de consecință,

prin Procesul Verbal de Constatare s-a stabilit că suma aferenta cheltuielilor neeligibile

reținute de Comisia Europeană prin Nota de Debit cu privire la Programul PHARE YY

constituie o creanță bugetară rezultată din nereguli în sensul O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, care îi este imputabilă F.D.S.C.,

în cuantum de 33.381,82 euro, echivalentul a 137.463,00 RON.

Prin decizia nr. 3/2010

emisă de C.S.C. al Serviciului Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice (denumit in continuare Serviciul I.G.") și înregistrată din data de

16 aprilie 2010, a fost respinsă contestația formulată de F.D.S.C. împotriva Procesului

Verbal de Constatare.

În drept,

Art. 2 lit. a) din O.G.

nr. 79/2003 definește neregula ca reprezentând „orice abatere de la legalitate,

regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare,

precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate

în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene

și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din

care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.

Potrivit art. 2 lit. o)

din O.G. nr. 119/1999, legalitatea este definită ca fiind „caracteristica unei "operațiuni

de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data

efect nării acesteia", regularitatea este definită ca fiind „caracteristica

unei operațiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor

procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care

face parte", iar conformitatea ca fiind „caracteristica unei operațiuni, a

unor acte sau fapte administrative produse în cadrul unei entități publice de a

corespunde politicii asumate în mod expres în domeniul respectiv de către entitatea

în cauză sau de către autoritate superioară acesteia, potrivit legii".

Art. 3 alin. (1) din O.G.

nr. 79/2003 prevede că „Obiectul constatării existenței creanțelor bugetare îl constituie

stabilirea neregulilor, prejudiciilor și/sau a persoanelor juridice ori fizice debitoare,

ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității utilizării

și administrării fondurilor comunitare și a fondurilor de cofinanțare aferente."

Conform prevederilor

art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003, dreptul de a stabili obligația de plată

aferentă creanței bugetare născute din nereguli se prescrie în termen de 5 ani de

la data închiderii programului.

Art. 11 alin. (5) din

Normele Metodologice ale O.G. nr. 79/2003 precizează că este considerată a fi „data

închiderii programului" fie data confirmării scrise de către Comisia Europeană

a închiderii programului, fie data ultimei plăți în cadrul programelor de preaderare

după cum este cazul Programului PHARE YY), în cazul în care nu există o astfel de

confirmare scrisă.

Examinând cu prioritate,

prin raportare la dispozițiile de principiu ale art. 137 alin. (1) din C. proc.civ.,

motivul de recurs constând în greșita considerare, de către judecătorul fondului,

a faptului că dreptul de a stabili obligația de plată a creanțelor rezultate din

nereguli cu privire la programele PHARE nu ar fi fost prescris la data încheierii

procesului verbal de constatare, se reține că acesta este întemeiat.

Rezultă, din probatoriul

administrat în litigiu, că termenul de prescripție pentru efectuarea controlului

și stabilirea eventualelor creanțe bugetare născute din nereguli în gestionarea

fondurilor comunitare a curs și s-a împlinit, pentru programul Phare administrat

de recurentul F.D.S.C., anterior încheierii procesului verbal de constatare din

data de 28 ianuarie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice-Serviciul I.G..

Într-adevăr, analizând

succesiunea în timp a legislației interne, raportată la intervalul de timp în care

s-au efectuat plăți în cadrul Programelor Phare (1996-1999 pentru programul Phare

YY se constată că sunt incidente în litigiu dispozițiile O.G. nr. 70/1997 privind

controlul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Art. 21 din O.G.

nr. 70/1997 privind controlul fiscal prevedea un termen de prescripție de 5 ani

pentru dreptul organelor de control fiscal de a stabili creanțe bugetare aferente

unei anumite perioade, termen care, în speță, a început să curgă (prin raportare

la momentul efectuării ultimei plăți din fondurile comunitare) în cursul anului

1999 și s-a împlinit cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2005, cu mult înainte

de încheierea procesului verbal de constatare contestat în procesul de față.

Prin urmare, atâta vreme

cât dreptul statului de a stabili în sarcina reclamantei F.D.S.C. creanțe bugetare

rezultate din pretinse nereguli în legătură cu administrarea programelor Phare era

prescris încă din anul 2005, este evident că nu-și pot găsi aplicare, în cauză,

dispozițiile art. 11

2

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul

și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente

utilizate necorespunzător. Aceste prevederi legale, care prevăd că „Dreptul de a

stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii

programului” și care au fost introduse în corpul O.G. nr. 79/2003 prin O.G. nr.

12/2007 (publicată în M. Of. nr. 84/02.02.2007), nu pot produce efecte decât pentru

viitor și nu pot aduce atingere termenelor de prescripție care erau deja împlinite

potrivit dispozițiilor cu caracter general ale O.G. nr. 70/1997.

Altfel spus, prin prisma

principiului neretroactivității consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din

Constituția României, prevederile cu caracter special ale art. 11

2

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare

nu pot avea ca efect începerea curgerii unui nou termen de prescripție de 5 ani

pentru stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli în legătură cu Programele

PHARE, în condițiile în care la data intrării în vigoare a acestor dispoziții legale

(5 februarie 2007) era împlinit termenul de prescripție general de 5 ani, reglementat

de O.G. nr. 70/1997, privitor la dreptul statului de a stabili obligații bugetare

în legătură cu activitatea recurentei F.D.S.C. aferentă perioadei 1995-1999.

Pe de altă parte, se constată

că dreptul statului de a stabili creanțe bugetare rezultate din eventuale nereguli

cu privire la Programele PHARE era prescris la data încheierii procesului verbal

de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice chiar și în situația în care s-ar considera că își găsesc aplicarea,

în litigiu, dispozițiile art. 11

2

alin. (1) din O.G. nr. 79/2003. Art.

11 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin

H.G. nr. 1306/2007 (publicată în M. Of. nr. 753/06.11.2007) precizează că ”Termenul

de prescripție prevăzut la art. 11

2

alin. (1) din ordonanță începe să

curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându-se data confirmării

scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care

nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plății

finale în cadrul programelor de preaderare și al programelor operaționale”. Or,

cum la data intrării în vigoare a art. 11

2

din O.G. nr. 79/2003 și a

H.G. nr. 1306/2007 nu exista vreo scrisoare de confirmare a închiderii programelor

Phare administrate de reclamantă (cu toate că aceste programe s-au desfășurat și

au fost finalizate cu mult timp înainte), iar ultima plată în cadrul acestor programe

a fost efectuată în cursul anului 1999, termenul de prescripție cu privire la stabilirea

obligațiilor de plată pentru creanțe rezultate din nereguli aferente fiecăruia din

cele trei programe Phare s-a împlinit la expirarea unui termen de 5 ani calculat

cu începere de la data ultimei plăți în cadrul respectivului program, respectiv

cel mai târziu în cursul anului 2004.

Programul PHARE YY implementat

în perioada 1986-1999, s-a încheiat în decembrie 1989, ultima factură (din 15

decembrie 1999 a fost achitată la data de 24 decembrie 1999 (OP din 24

decembrie 1999).

Înalta Curte subliniază

că acest punct de vedere a fost împărtășit la nivel de jurisprudență, în acest sens

fiind și decizia nr. 4530 din 1 noiembrie 2012.

Temeiul legal al soluției

adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai

sus, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat

la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința

recurată în sensul că se va anula Decizia nr. 3/2010 emisă de Serviciul I.G. din

cadrul Ministerului Finanțelor Publice - C.S.C., se va anula procesul-verbal de

constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. Ministerul Finanțelor

Publice.

Având în vedere soluția

irevocabilă de anulare a actelor administrative contestate se va respinge cererea

de suspendare a executării actelor administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de F.D.S.C. împotriva sentinței civile nr. 1902 din 11 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantei și, în consecință:

Anulează decizia nr. 3/2010

emisă de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice - C.S.C..

Anulează procesul-verbal

de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice.

Respinge cererea de suspendare

a executării procesului-verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul

I.G. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2013.