ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2012

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 434 din 26 august 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost condamnat inculpatul A.L.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., raportat la prevederile art. 320 1 C. proc. pen. la pedeapsa de 90 de zile de închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. pen. pedeapsa s-a adăugat la restul de pedeapsă de 736 de zile rămase de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cumulată de 826 de zile, cu aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu 06 iulie 2011 la zi. În temeiul art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a mijlocului de probă, înregistrat în registrul mijloacelor de probă al Tribunalului Maramureș, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul A.L.I. pentru comiterea infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În fapt, inculpatul A.L.I.

a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr. 686/R din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj. În baza hotărârii judecătorești, a fost emis mandatul de executare a pedepsei din 16 septembrie 2010, inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Gherla, iar prin decizia din 19 octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 275/2006, s-a dispus repartizarea, începând cu data de 19 octombrie 2010 a deținutului A.L.I. în regim semideschis, acesta fiind transferat în Penitenciarul Baia Mare.

La data de 05 iulie 2011, în jurul orelor 07:20, martorii B.V.L. și I.I., angajați ai Penitenciarului Baia Mare, cu atribuții de escortă și pază a deținuților, au escortat un număr de 13 deținuți, printre care și inculpatul A.L.I. la punctul de lucru exterior M.H. de pe raza localității Groși. Ajunși la punctul de lucru, unde deținuții efectuau lucrări în construcții, martorul B.V.L., șef al punctului de lucru a stabilit atribuțiile pentru fiecare deținut, i-a repartizat pe cele trei nivele ale clădirii în construcție, supraveghindu-i în timp ce își îndeplineau atribuțiile, iar martorul I.I. supraveghea deținuții de la baza clădirii. În jurul orelor 10:30, întrucât era pauză de masă, martorul B.V.L.

a chemat deținuții în fața clădirii, aceștia s-au dus în sala de mese amenajată într-un corp de clădire aflat la o distanță de 3 m de corpul în construcție. Deținuții s-au așezat la mese, martorul I.I. le-a servit masa, timp în care martorul B.V.L. îi supraveghea din fața sălii. Inculpatul A.L.I. nu s-a așezat la masă și după aproximativ 2 minute a ieșit din sala de mese, îndreptându-se spre zona garajelor, fără a se mai întoarce. Deținutul N.N. a observat lipsa inculpatului și l-a anunțat pe martorul B.V.L. Cei doi gardieni împreună cu deținuții l-au căutat pe inculpat în imediata apropiere a sălii de mese și întrucât nu l-au găsit au anunțat, la ora 10:45 conducerea penitenciarului. S-a procedat la darea în urmărire generală a inculpatului, conform Dispoziției I.G.P.R.

din 05 iulie 2011. La data de 06 iulie 2011, în jurul orelor 09:30, martorii T.G.C. și C.C.V., angajați ai Penitenciarului Baia Mare, care au participat la acțiuni de căutare a inculpatului, în timp ce se aflau la intersecția DN 18 cu drumul public spre localitatea Groși, l-au observat pe inculpat în imediata apropiere a intersecției, l-au imobilizat și predat la penitenciar, unde a fost reîncarcerat.

Odată cu prinderea inculpatului, a fost revocată urmărirea acestuia prin Dispoziția IGPR din 06 iulie 2011. Fapta și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu mijloace de probă ce au constat în: proces-verbal de sesizare din oficiu; adresa din 05 iulie 2011 a Penitenciarului Baia Mare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; sentința penală din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare prin care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare din a cărei executare a evadat inculpatul; copia mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Baia Mare pe numele inculpatului; decizia de executare de către inculpat a regimului semideschis, acordul și angajamentul de muncă ale inculpatului; copii ale documentelor și dosarul de la Penitenciarul Baia Mare privindu-l pe inculpat; dovada de ridicare a unui caiet aparținând inculpatului; un caiet aparținând inculpatului conținând diverse notițe; declarațiile martorilor B.V.L., I.I., N.N., T.G.C., C.C.V.; declarațiile inculpatului.

La termenul de judecată din 23 august 2011, Tribunalul a adus la cunoștința inculpatului prevederile art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea vinovăției, precum și învinuirea adusă prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. La același termen de judecată, inculpatul a declarat în fața instanței că dorește să fie judecat potrivit procedurii simplificate reglementate de art. 320 1 C. proc. pen., recunoscându-și vinovăția pentru faptele de care este acuzat și însușindu-și toate probele administrate în cursul urmăririi penale, ne dorind să fie administrate probe suplimentare. Tribunalul, luând act de declarația de recunoaștere a vinovăției făcută de inculpat, a admis cererea de judecare potrivit art. 320 1 C. proc.

pen. și a reținut vinovăția inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată dovedite cu actele administrate în cursul urmăririi penale. S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului A.L.I., care la data de 05 iulie 2011, fiind deținut în Penitenciarul Baia Mare unde executa în regim semideschis pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de complicitate la furt calificat, a evadat în timp ce se afla la punctul de lucru exterior M.H. de pe raza localității Groși, județul Maramureș, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În privința inculpatului A.L.I., a fost menținută revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și în temeiul art. 61 C. pen.

a fost contopit restul de 736 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa menționată cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cumulată de 826 de zile. La individualizarea pedepsei aplicate, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă diminuate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., starea de recidivă postcondamnatorie, precum și atitudinea de recunoaștere și regret a faptei, aspect reținut în favoarea inculpatului ca circumstanță atenuantă. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu 06 iulie 2011 la zi.

Împotriva sentinței Tribunalului Maramureș a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, criticând-o sub aspectul omisiunii anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii și a emiterii unui nou mandat conform hotărârii pronunțate, precum și cu privire la cuantumul redus al pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea acesteia în acord cu prevederile art. 72 C. pen. Prin decizia penală nr. 171/A din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul parchetului, a desființat în parte hotărârea primei instanțe numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului A.L.I. și a emiterii unui nou mandat de executare conform prezentei și rejudecând în aceste limite.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului A.L.I. pentru comiterea infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. de la 90 zile de închisoare la 120 zile de închisoare. Conform art. 269 alin. (3) C. pen. pedeapsa aplicată s-a adăugat la restul de 736 de zile de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată 856 de zile în regim de detenție. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 06 iulie 2011 la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și emiterea unui nou mandat, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

S-a reținut în esență că, instanța de fond, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate probe suficiente pentru a dovedi fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului și starea de fapt reținută în rechizitoriu și raportat la poziția procesuală exprimată fără echivoc de către inculpat cu ocazia audierii, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Din probele administrate în cursul urmăririi penale și însușite în totalitate de către inculpat a reieșit că, la data de 5 iulie 2011, fiind deținut în Penitenciarul Baia Mare unde executa în regim semideschis o pedeapsă de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru comiterea unor infracțiuni de complicitate la furt calificat, inculpatul a evadat în timp ce se afla la punctul de lucru exterior M.H.

de pe raza localității Groși din jud. Maramureș. Faptei i-a fost dată o corectă încadrare juridică întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa din a cărui executare a evadat inculpatul. S-a apreciat că în mod corect instanța de fond a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 190/2010 a Judecătoriei Baia Mare, numai că pedeapsa aplicată inculpatului de 90 de zile de închisoare nu a fost just individualizată. Instanța de apel a apreciat că o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, de 120 zile închisoare, este mai în măsură să-și atingă scopul prevăzut de lege acela de a preveni comiterea de noi infracțiuni.

Pentru a aplica această pedeapsă s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, limitele de pedeapsă reduse cu o treime urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. respectiv între 4 luni și 1 an și 4 luni închisoare fără a-i mai reține inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. deoarece acestora li s-a dat eficiență prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Pedeapsă de 120 zile închisoare a fost cumulată la restul de 736 zile de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare anterior menționată urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cumulată de 856 zile de închisoare în regim de detenție. Din această pedeapsă a fost dedusă perioada executată începând cu data de 6 iulie 2011 la zi.

De asemenea, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 204 din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Baia Mare dispunând emiterea unui nou mandat conform prezentei în conformitate cu dispozițiile art. 420 și urm. C. proc. pen. Pentru aceste considerente a fost admis apelul parchetului. Împotriva deciziei penale nr. 171/A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs inculpatul A.L.I. invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc. pen. În motivare, a susținut în esență că se impune deducerea corectă a perioadei executate din pedeapsa aplicată, de la data de 16 septembrie 2010 la zi, iar nu de la 6 iulie 2011 cum greșit s-a dispus prin decizia atacată.

De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile. Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului A.L.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În cauza dedusă judecății se reține că împotriva sentinței penale nr. 434 din 26 august 2011 a Tribunalului Maramureș, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A.L.I. la o pedeapsă rezultantă de 826 zile închisoare pentru infracțiunea de evadare (cu deducerea perioadei executate de la 6 iulie 2011 la zi), inculpatul A.L.I. nu a declarat apel.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată numai de parchet și numai sub aspectul individualizării pedepsei inculpatului, în sensul majorării acesteia și emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Prin decizia penală nr. 171/A din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis apelul parchetului, a majorat pedeapsa inculpatului A.L.I., urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 856 zile închisoare și a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și emiterea unuia nou. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile legale enunțate în situația în care inculpatul nu folosește apelul, iar în apelul declarat de procuror se modifică numai durata pedepsei închisorii în sensul majorării și se dispune a fi emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., recursul inculpatului poate fi examinat numai sub aceste două aspecte, iar nu și cu privire la alte chestiuni ce au fost definitiv stabilite prin hotărârea de condamnare, pe care inculpatul nu a înțeles să o atace achiesand la hotărârea pronunțată. Așadar, recursul inculpatului A.L.I. se impune a fi analizat doar cu privire la durata pedepsei majorată în apel la 120 zile închisoare, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 11 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată că majorând pedeapsa inculpatului A.L.I. pentru infracțiunea săvârșită de evadare, de la 90 zile închisoare la 120 zile închisoare, instanța de apel, corect a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise, infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției, împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, inclusiv circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist în modalitatea recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, evadarea fiind comisă în timpul executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la furt calificat. Este adevărat că inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, la cererea inculpatului, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. și implicit reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Însă, aceeași împrejurare, în cauza de față, comportarea sinceră în proces, se poate valorifica o singură dată, prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, obligatoriu de instanța de judecată; aceasta deoarece nu ne aflăm în situația unui concurs de stări de atenuare a pedepsei (prevăzute în partea generală a codului penal: tentativa și minoritatea) și care să producă efecte fiecare în parte asupra pedepsei în sensul că determină fiecare câte o atenuare a pedepsei, acționând succesiv asupra acesteia. Prin urmare, nu se mai justifică a fi reținută în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. c) C. pen.

din considerentele arătate. Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa, ca măsură de constrângere, are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului A.L.I. spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. pen. pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se depăși maximul general al închisorii. Sintagma "pedeapsa ce se execută" conținută în dispozițiile alin. (3) se interpretează în sensul că se referă la pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul la momentul evadării (I.C.C.J, secțiile unite, decizia nr. 81 din 10 decembrie 2007). Prin urmare, corect pedeapsa aplicată pentru evadare stabilită de instanța de apel la 120 zile închisoare s-a adăugat la 736 zile închisoare rămase de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și în a cărei executare se afla inculpatul la momentul evadării, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată de 856 zile închisoare.

În cauză, de la data comiterii infracțiunii de evadare, 6 iulie 2011, a luat naștere starea de recidivă postcondamnatorie, iar partea din pedeapsa ce se execută după data săvârșirii infracțiunii de evadare până Ia data hotărârii definitive de condamnare pentru această infracțiune se deduce din pedeapsa rezultantă, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (3) C. pen. Ca atare, deducerea perioadei executate se face începând cu data de 6 iulie 2011 la zi, cum corect au procedat cele două instanțe fond și apel. Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.L.I.

împotriva deciziei penale nr. 171/A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Va deduce perioada executată de la 6 iulie 2011 la 23 ianuarie 2012, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr. 171/A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce perioada executată de la 6 iulie 2011 la 23 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.