ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față:

Prin sentința penală

nr. 434 din 26 august 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost condamnat

inculpatul A.L.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, prevăzută de art.

269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C.

pen., art. 76 lit. e) C. pen., raportat la prevederile art. 320

1

C.

proc. pen. la pedeapsa de 90 de zile de închisoare.

În temeiul

dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. pen. pedeapsa s-a adăugat la restul de

pedeapsă de 736 de zile rămase de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia

Mare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cumulată de 826 de zile, cu

aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a

II-a C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu 06 iulie 2011 la zi.

În temeiul art. 109

alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a mijlocului de

probă, înregistrat în registrul mijloacelor de probă al Tribunalului Maramureș,

iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul A.L.I. pentru

comiterea infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, inculpatul

A.L.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare în regim

de detenție pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat

prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare,

definitivă prin decizia penală nr. 686/R din 15 septembrie 2010 a Curții de Apel

Cluj.

În baza hotărârii

judecătorești, a fost emis mandatul de executare a pedepsei din 16 septembrie

2010, inculpatul fiind încarcerat în Penitenciarul Gherla, iar prin decizia din

19 octombrie 2010, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 275/2006, s-a

dispus repartizarea, începând cu data de 19 octombrie 2010 a deținutului A.L.I.

în regim semideschis, acesta fiind transferat în Penitenciarul Baia Mare.

La data de 05 iulie

2011, în jurul orelor 07:20, martorii B.V.L. și I.I., angajați ai

Penitenciarului Baia Mare, cu atribuții de escortă și pază a deținuților, au

escortat un număr de 13 deținuți, printre care și inculpatul A.L.I. la punctul

de lucru exterior M.H. de pe raza localității Groși. Ajunși la punctul de

lucru, unde deținuții efectuau lucrări în construcții, martorul B.V.L., șef al

punctului de lucru a stabilit atribuțiile pentru fiecare deținut, i-a

repartizat pe cele trei nivele ale clădirii în construcție, supraveghindu-i în

timp ce își îndeplineau atribuțiile, iar martorul I.I. supraveghea deținuții de

la baza clădirii.

În jurul orelor

10:30, întrucât era pauză de masă, martorul B.V.L. a chemat deținuții în fața

clădirii, aceștia s-au dus în sala de mese amenajată într-un corp de clădire

aflat la o distanță de 3 m de corpul în construcție. Deținuții s-au așezat la

mese, martorul I.I. le-a servit masa, timp în care martorul B.V.L. îi

supraveghea din fața sălii.

Inculpatul A.L.I. nu

s-a așezat la masă și după aproximativ 2 minute a ieșit din sala de mese,

îndreptându-se spre zona garajelor, fără a se mai întoarce. Deținutul N.N. a

observat lipsa inculpatului și l-a anunțat pe martorul B.V.L. Cei doi gardieni

împreună cu deținuții l-au căutat pe inculpat în imediata apropiere a sălii de

mese și întrucât nu l-au găsit au anunțat, la ora 10:45 conducerea

penitenciarului. S-a procedat la darea în urmărire generală a inculpatului,

conform Dispoziției I.G.P.R. din 05 iulie 2011.

La data de 06 iulie

2011, în jurul orelor 09:30, martorii T.G.C. și C.C.V., angajați ai

Penitenciarului Baia Mare, care au participat la acțiuni de căutare a

inculpatului, în timp ce se aflau la intersecția DN 18 cu drumul public spre

localitatea Groși, l-au observat pe inculpat în imediata apropiere a

intersecției, l-au imobilizat și predat la penitenciar, unde a fost reîncarcerat.

Odată cu prinderea inculpatului, a fost revocată urmărirea acestuia prin

Dispoziția IGPR din 06 iulie 2011.

Fapta și vinovăția

inculpatului au fost dovedite cu mijloace de probă ce au constat în:

proces-verbal de sesizare din oficiu; adresa din 05 iulie 2011 a

Penitenciarului Baia Mare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa

foto aferentă; sentința penală din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare

prin care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare din a cărei executare a

evadat inculpatul; copia mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria

Baia Mare pe numele inculpatului; decizia de executare de către inculpat a

regimului semideschis, acordul și angajamentul de muncă ale inculpatului; copii

ale documentelor și dosarul de la Penitenciarul Baia Mare privindu-l pe

inculpat; dovada de ridicare a unui caiet aparținând inculpatului; un caiet

aparținând inculpatului conținând diverse notițe; declarațiile martorilor

B.V.L., I.I., N.N., T.G.C., C.C.V.; declarațiile inculpatului.

La termenul de

judecată din 23 august 2011, Tribunalul a adus la cunoștința inculpatului

prevederile art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea

vinovăției, precum și învinuirea adusă prin rechizitoriul întocmit de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Maramureș.

La același termen de

judecată, inculpatul a declarat în fața instanței că dorește să fie judecat

potrivit procedurii simplificate reglementate de art. 320

1

C. proc.

pen., recunoscându-și vinovăția pentru faptele de care este acuzat și

însușindu-și toate probele administrate în cursul urmăririi penale, ne dorind

să fie administrate probe suplimentare.

Tribunalul, luând act

de declarația de recunoaștere a vinovăției făcută de inculpat, a admis cererea

de judecare potrivit art. 320

1

C. proc. pen. și a reținut vinovăția

inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată dovedite cu

actele administrate în cursul urmăririi penale.

S-a reținut că, în

drept, fapta inculpatului A.L.I., care la data de 05 iulie 2011, fiind deținut

în Penitenciarul Baia Mare unde executa în regim semideschis pedeapsa de 3 ani

închisoare pentru comiterea unor infracțiuni de complicitate la furt calificat,

a evadat în timp ce se afla la punctul de lucru exterior M.H. de pe raza

localității Groși, județul Maramureș, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen.

În privința

inculpatului A.L.I., a fost menținută revocarea beneficiului liberării

condiționate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și în temeiul

art. 61 C. pen. a fost contopit restul de 736 zile închisoare rămas neexecutat

din pedeapsa menționată cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând

să execute pedeapsa cumulată de 826 de zile.

La individualizarea

pedepsei aplicate, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă diminuate ca urmare

a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., starea de

recidivă postcondamnatorie, precum și atitudinea de recunoaștere și regret a

faptei, aspect reținut în favoarea inculpatului ca circumstanță atenuantă.

În temeiul art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu 06 iulie 2011 la zi.

Împotriva sentinței

Tribunalului Maramureș a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Maramureș, criticând-o sub aspectul omisiunii anulării mandatului de executare

a pedepsei închisorii și a emiterii unui nou mandat conform hotărârii

pronunțate, precum și cu privire la cuantumul redus al pedepsei aplicate

inculpatului, solicitând majorarea acesteia în acord cu prevederile art. 72 C.

pen.

Prin decizia penală

nr. 171/A din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, în temeiul dispozițiilor

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul parchetului, a desființat

în parte hotărârea primei instanțe numai sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate inculpatului A.L.I. și a emiterii unui nou mandat de executare conform

prezentei și rejudecând în aceste limite. A majorat pedeapsa aplicată inculpatului

A.L.I. pentru comiterea infracțiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1)

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. de la 90 zile de închisoare la 120 zile de închisoare.

Conform art. 269

alin. (3) C. pen. pedeapsa aplicată s-a adăugat la restul de 736 de zile de

executat din pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul

prin sentința penală nr. 190 din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cumulată 856 de zile în regim de

detenție. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 06

iulie 2011 la zi. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei

închisorii din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și emiterea unui nou

mandat, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

S-a reținut în esență

că, instanța de fond, constatând că în faza de urmărire penală au fost

administrate în condiții de legalitate probe suficiente pentru a dovedi fără

putință de tăgadă vinovăția inculpatului și starea de fapt reținută în

rechizitoriu și raportat la poziția procesuală exprimată fără echivoc de către

inculpat cu ocazia audierii, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen.

Din probele

administrate în cursul urmăririi penale și însușite în totalitate de către

inculpat a reieșit că, la data de 5 iulie 2011, fiind deținut în Penitenciarul

Baia Mare unde executa în regim semideschis o pedeapsă de 3 ani închisoare ce

i-a fost aplicată pentru comiterea unor infracțiuni de complicitate la furt

calificat, inculpatul a evadat în timp ce se afla la punctul de lucru exterior

M.H. de pe raza localității Groși din jud. Maramureș. Faptei i-a fost dată o

corectă încadrare juridică întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen. primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa din a cărui

executare a evadat inculpatul.

S-a apreciat că în

mod corect instanța de fond a menținut revocarea beneficiului liberării

condiționate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată

prin sentința penală nr. 190/2010 a Judecătoriei Baia Mare, numai că pedeapsa

aplicată inculpatului de 90 de zile de închisoare nu a fost just

individualizată.

Instanța de apel a

apreciat că o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, de 120 zile închisoare,

este mai în măsură să-și atingă scopul prevăzut de lege acela de a preveni

comiterea de noi infracțiuni.

Pentru a aplica

această pedeapsă s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a

pedepsei, limitele de pedeapsă reduse cu o treime urmare a aplicării dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. respectiv între 4 luni și 1 an și 4 luni

închisoare fără a-i mai reține inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute

de art. 74 lit. c) C. pen. deoarece acestora li s-a dat eficiență prin

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

Pedeapsă de 120 zile

închisoare a fost cumulată la restul de 736 zile de executat din pedeapsa de 3

ani închisoare anterior menționată urmând ca inculpatul să execute în final

pedeapsa cumulată de 856 zile de închisoare în regim de detenție. Din această

pedeapsă a fost dedusă perioada executată începând cu data de 6 iulie 2011 la

zi. De asemenea, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 204

din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Baia Mare dispunând emiterea unui nou

mandat conform prezentei în conformitate cu dispozițiile art. 420 și urm. C.

proc. pen. Pentru aceste considerente a fost admis apelul parchetului.

Împotriva deciziei

penale nr. 171/A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj a declarat recurs

inculpatul A.L.I. invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art.

385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen.

În motivare, a

susținut în esență că se impune deducerea corectă a perioadei executate din

pedeapsa aplicată, de la data de 16 septembrie 2010 la zi, iar nu de la 6 iulie

2011 cum greșit s-a dispus prin decizia atacată.

De asemenea, a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei, urmând a se avea în vedere

circumstanțele personale favorabile.

Examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul

inculpatului A.L.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

În cauza dedusă

judecății se reține că împotriva sentinței penale nr. 434 din 26 august 2011 a

Tribunalului Maramureș, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A.L.I. la

o pedeapsă rezultantă de 826 zile închisoare pentru infracțiunea de evadare (cu

deducerea perioadei executate de la 6 iulie 2011 la zi), inculpatul A.L.I. nu a

declarat apel.

Hotărârea primei instanțe

a fost atacată numai de parchet și numai sub aspectul individualizării pedepsei

inculpatului, în sensul majorării acesteia și emiterii unui nou mandat de

executare a pedepsei închisorii.

Prin decizia penală

nr. 171/A din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis apelul

parchetului, a majorat pedeapsa inculpatului A.L.I., urmând să execute o

pedeapsă rezultantă de 856 zile închisoare și a dispus anularea mandatului de

executare a pedepsei închisorii din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Baia Mare

și emiterea unuia nou.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., persoanele

prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel,

chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost

modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Prin urmare, în

raport cu dispozițiile legale enunțate în situația în care inculpatul nu

folosește apelul, iar în apelul declarat de procuror se modifică numai durata

pedepsei închisorii în sensul majorării și se dispune a fi emis un nou mandat

de executare a pedepsei închisorii, potrivit dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., recursul inculpatului poate fi examinat numai sub

aceste două aspecte, iar nu și cu privire la alte chestiuni ce au fost

definitiv stabilite prin hotărârea de condamnare, pe care inculpatul nu a

înțeles să o atace achiesand la hotărârea pronunțată.

Așadar, recursul

inculpatului A.L.I. se impune a fi analizat doar cu privire la durata pedepsei

majorată în apel la 120 zile închisoare, prin prisma cazului de casare prevăzut

de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 11 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată

că majorând pedeapsa inculpatului A.L.I. pentru infracțiunea săvârșită de

evadare, de la 90 zile închisoare la 120 zile închisoare, instanța de apel,

corect a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime

prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., natura și

gravitatea faptei comise, infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției,

împrejurările comiterii faptei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită,

inclusiv circumstanțele personale ale inculpatului, recidivist în modalitatea

recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Fiind

stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de

lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care

circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât și

pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și

modalitatea în care a acționat, evadarea fiind comisă în timpul executării

pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de

complicitate la furt calificat.

Este adevărat că

inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârșirea faptei

reținută în actul de sesizare a instanței, judecata realizându-se pe baza

probelor administrate la urmărire penală, la cererea inculpatului, ceea ce a

atras incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și implicit

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Însă, aceeași

împrejurare, în cauza de față, comportarea sinceră în proces, se poate

valorifica o singură dată, prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. și reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, obligatoriu de

instanța de judecată; aceasta deoarece nu ne aflăm în situația unui concurs de

stări de atenuare a pedepsei (prevăzute în partea generală a codului penal:

tentativa și minoritatea) și care să producă efecte fiecare în parte asupra

pedepsei în sensul că determină fiecare câte o atenuare a pedepsei, acționând

succesiv asupra acesteia. Prin urmare, nu se mai justifică a fi reținută în

favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prevăzută de dispozițiile art.

74 lit. c) C. pen. din considerentele arătate.

Avându-se în vedere

dispozițiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa, ca măsură de

constrângere, are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită cât și în ce privește comportarea

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie

individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale

similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului A.L.I.

spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție.

Potrivit

dispozițiilor art. 269 alin. (3) C. pen. pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se depăși maximul

general al închisorii. Sintagma "pedeapsa ce se execută" conținută în

dispozițiile alin. (3) se interpretează în sensul că se referă la pedeapsa

rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul la

momentul evadării (I.C.C.J, secțiile unite, decizia nr. 81 din 10 decembrie

2007).

Prin urmare, corect

pedeapsa aplicată pentru evadare stabilită de instanța de apel la 120 zile

închisoare s-a adăugat la 736 zile închisoare rămase de executat din pedeapsa

de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală

din 11 februarie 2010 a Judecătoriei Baia Mare și în a cărei executare se afla

inculpatul la momentul evadării, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cumulată de 856 zile închisoare.

În cauză, de la data

comiterii infracțiunii de evadare, 6 iulie 2011, a luat naștere starea de

recidivă postcondamnatorie, iar partea din pedeapsa ce se execută după data

săvârșirii infracțiunii de evadare până Ia data hotărârii definitive de

condamnare pentru această infracțiune se deduce din pedeapsa rezultantă, în

conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (3) C. pen. Ca atare, deducerea

perioadei executate se face începând cu data de 6 iulie 2011 la zi, cum corect

au procedat cele două instanțe fond și apel.

Constatând că decizia

atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale

nr. 171/A din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori. Va deduce perioada executată de la 6 iulie 2011 la 23 ianuarie 2012,

iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune

obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de inculpatul A.L.I. împotriva deciziei penale nr. 171/A din

10 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce perioada

executată de la 6 iulie 2011 la 23 ianuarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 ianuarie 2012.