ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1224 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții M.M. și M.M.I., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București și a dispus anularea deciziilor nr. 464 și nr. 471 din 6 iunie 2001 și obligarea primei pârâte să elibereze reclamanților, decizii, conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, pentru perioada iunie 1941 - august 1944. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că în intervalul de timp sus-menționat, reclamanții au fost strămutați în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 3981 din 18 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 1 lit. c) din Decretul - lege nr. 118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/1999. Prin încheierea din 23 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamanți, în baza art. 281 C. proc. civ. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1224/2002, în sensul că se va menționa art. 1 lit. c) din Decretul - lege nr. 118/1990, în loc de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva încheierii a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, învederând că, deși din actele cauzei rezultă că reclamanții au fost strămutați în altă localitate, decât cea de domiciliu, în perioada iulie 1941 - august 1944, fiind persecutați din motive etnice și rasiale, textul de lege în baza cărora le pot fi acordate drepturile, este art. 1 lit. a) din Decretul - lege nr. 118/1990, modificat și completat prin O.G. nr. 105/1999, și nu art. 1 lit. c) din actul normativ sus-menționat. Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea recursului, arătând că prin deciziile de revizuire nr. 236/471 și nr. 237/464 din 9 februarie 2004, pârâta Casa de Pensii a municipiului București le-a acordat drepturile pentru perioada 15 iunie 1941 - 23 august 1944, în baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel cum rezultă din copiile deciziilor, pârâta a procedat, încă de la data de 9 februarie 2004, la executarea sentinței civile nr. 1224 din 17 decembrie 2002, în sensul revizuirii deciziilor inițiale de respingere și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, reținând că reclamanții au fost persecutați din motive etnice, în intervalul 15 iunie 1941 - 23 august 1944. În raport cu actele noi depuse în recurs, Curtea constată că prezentul recurs apare ca lipsit de interes, situația de fapt fiind corect încadrată în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, ce reglementează persecuția etnică și rasială, prin strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva încheierii din 23 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 255/2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2005.