ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1224

din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții M.M. și M.M.I.,

în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București și Direcția pentru

Dialog, Familie și Solidaritate Socială București și a dispus anularea

deciziilor nr. 464 și nr. 471 din 6 iunie 2001 și obligarea primei pârâte să

elibereze reclamanților, decizii, conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

pentru perioada iunie 1941 - august 1944.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut în esență că în intervalul de timp sus-menționat,

reclamanții au fost strămutați în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 3981

din 18 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reținut că

sunt îndeplinite cerințele art. 1 lit. c) din Decretul - lege nr. 118/1990,

modificat prin O.G. nr. 105/1999.

Prin încheierea din 23

martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis cererea formulată de reclamanți, în baza art. 281 C. proc. civ. și a

dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile

nr. 1224/2002, în sensul că se va menționa art. 1 lit. c) din Decretul - lege nr.

118/1990, în loc de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva încheierii a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, învederând că,

deși din actele cauzei rezultă că reclamanții au fost strămutați în altă

localitate, decât cea de domiciliu, în perioada iulie 1941 - august 1944, fiind

persecutați din motive etnice și rasiale, textul de lege în baza cărora le pot

fi acordate drepturile, este art. 1 lit. a)

din Decretul - lege nr. 118/1990,

modificat și completat prin O.G. nr. 105/1999, și nu art. 1 lit. c) din actul

normativ sus-menționat.

Prin întâmpinare,

reclamanții au solicitat respingerea recursului, arătând că prin deciziile de

revizuire nr. 236/471 și nr. 237/464 din 9 februarie 2004, pârâta Casa de

Pensii a municipiului București le-a acordat drepturile pentru perioada 15

iunie 1941 - 23 august 1944, în baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivul invocat și cu prevederile art. 304 și

304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel cum rezultă din

copiile deciziilor, pârâta a procedat, încă de la data de 9 februarie 2004, la

executarea sentinței civile nr. 1224 din 17 decembrie 2002, în sensul

revizuirii deciziilor inițiale de respingere și de acordare a drepturilor

prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, reținând că reclamanții au

fost persecutați din motive etnice, în intervalul 15 iunie 1941 - 23 august

1944.

În raport cu actele noi

depuse în recurs, Curtea constată că prezentul recurs apare ca lipsit de

interes, situația de fapt fiind corect încadrată în prevederile art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, ce reglementează persecuția etnică și rasială, prin

strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Având în vedere cele expuse

mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva încheierii din 23 martie

2004, pronunțată în dosarul nr. 255/2002, a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2005.