ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 467 din 22 martie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul V.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 5774/9488 bis din 8 iulie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c). Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 989 din 4 mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.R., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A anulat hotărârea nr. 5774/9488 bis din 8 iulie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), începând cu data de 1 iulie 2003, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945. În motivarea soluției s-a reținut că, prin actele depuse în dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamantul nu a făcut dovada datei la care a încetat perioada refugiului său.

Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Din declarațiile martorilor R.V. și T.L., rezultă că reclamantul V.R.

s-a refugiat împreună cu părinții săi, V.P. și V.A., din municipiul Cluj, în orașul Turda, în luna septembrie 1940, din cauza cedării Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena, stabilindu-se apoi, la București și nu a mai revenit la Cluj. Arhivele Naționale confirmă în fișa nr. 2433 din 28 septembrie 1940, că familia V., compusă din tatăl P., mama A. și trei copii minori, printre care și reclamantul, aveau statut de refugiat, cu avere mobiliară și imobiliară rămasă la Cluj, în teritoriul ocupat. Așa fiind, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 989 din 4 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.