ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1299/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 noiembrie 2003, reclamanta Ș.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 7854/7078 din 15 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că dintr-o eroare, în cererea adresată pârâtei a indicat anul de început al refugiului său, ca fiind 1943, în loc de 1944, anul când s-a refugiat împreună cu părinții săi, P.Ș. și P.P., din comuna Tărășeni, județul Cernăuți, stabilindu-se la București.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 192 din 3 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2003. Instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în condițiile art. 4 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea contestată a fost corect emisă, în baza actelor prezentate de reclamantă.

În ce privește încadrarea în dispozițiile Legii nr. 189/2000, recurenta-pârâtă a apreciat că aceasta se poate face de către instanță, numai cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea. Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și cu normele legale incidente, se constată că recursul este nefondat. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, împreună cu părinții săi, P.Ș. și P.P. s-au refugiat din județul Cernăuți, în România, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice la care a fost supusă populația din zonă. Astfel, din certificatul de naștere seria NI nr. 062650, rezultă că reclamanta este fiica lui P.Ș. și P.P. și s-a născut la data de 8 aprilie 1941, în localitatea Tărășeni, Cernăuți - U.R.S.S.

Din declarația autentificată sub nr. 3239 din 11 noiembrie 2003, dată de martorii R.V. și S.A. rezultă că aceștia o cunosc bine pe reclamantă și știu că în data de 12 martie 1944 s-a refugiat împreună cu familia, din comuna Tărășeni, județul Cernăuți - URSS, în București, unde s-a stabilit definitiv, nerevenind niciodată în localitatea natală. Martorul R.V. are, la rândul său, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, conform hotărârii nr. 558 din 27 iunie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București. Pentru dovedirea calității sale de refugiată, reclamanta a prezentat și fotocopia unui extras din lucrarea „Severin din Bucovina - memorial al durerii (romanul unui refugiat)”, publicată de Editura V.C.

București, 1944, în care se consemnează că la 26 martie 1944, după intrarea armatei sovietice în Bucovina de Nord, autorul l-a întâlnit într-unul din ultimele trenuri care se retrăgeau spre România, pe P.Ș., împreună cu soția și fetița lui. Este adevărat că în cererea adresată Casei de Pensii a municipiului București, reclamanta a afirmat, ca fiind data de început a refugiului, anul 1943, însă, în raport cu dovezile dosarului, se apreciază că este o eroare, de altfel explicabilă, dată fiind vârsta reclamantei (3 ani) la data refugiului. Prin urmare, din probele administrate, rezultă că reclamanta a făcut dovada refugiului său din Bucovina de Nord, în condițiile cerute de lege. Cât privește critica ce vizează luarea în considerare de către instanță, a probelor prezentate în cursul judecății, nici aceasta nu poate fi reținută, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 167 C. proc.

civ., instanța poate încuviința dovezile care pot duce la dezlegarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 192 din 3 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.