ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1299/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

noiembrie 2003, reclamanta Ș.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 7854/7078

din 15 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București

și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că dintr-o eroare, în cererea adresată pârâtei a indicat anul de început

al refugiului său, ca fiind 1943, în loc de 1944, anul când s-a refugiat

împreună cu părinții săi, P.Ș. și P.P., din comuna Tărășeni, județul Cernăuți,

stabilindu-se la București.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 192 din 3 februarie 2004, a

admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să

emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 martie 1944 - 6 martie

1945, începând cu data de 1 februarie 2003.

Instanța a reținut că reclamanta a

făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

în condițiile art. 4 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea contestată a fost corect

emisă, în baza actelor prezentate de reclamantă.

În ce privește încadrarea în

dispozițiile Legii nr. 189/2000, recurenta-pârâtă a apreciat că aceasta se

poate face de către instanță, numai cu data prezentării dovezilor și în funcție

de acestea.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și cu normele legale

incidente, se constată că recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că reclamanta, împreună cu părinții săi, P.Ș. și P.P. s-au refugiat din

județul Cernăuți, în România, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice

la care a fost supusă populația din zonă.

Astfel, din certificatul de naștere

seria NI nr. 062650, rezultă că reclamanta este fiica lui P.Ș. și P.P. și s-a

născut la data de 8 aprilie 1941, în localitatea Tărășeni, Cernăuți - U.R.S.S.

Din declarația autentificată sub nr.

3239 din 11 noiembrie 2003, dată de martorii R.V. și S.A. rezultă că aceștia o

cunosc bine pe reclamantă și știu că în data de 12 martie 1944 s-a refugiat

împreună cu familia, din comuna Tărășeni, județul Cernăuți - URSS, în

București, unde s-a stabilit definitiv, nerevenind niciodată în localitatea

natală.

Martorul R.V. are, la rândul său,

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, conform hotărârii nr. 558 din 27

iunie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București.

Pentru dovedirea calității sale de

refugiată, reclamanta a prezentat și fotocopia unui extras din lucrarea „Severin

din Bucovina - memorial al durerii (romanul unui refugiat)”, publicată de

Editura V.C. București, 1944, în care se consemnează că la 26 martie 1944, după

intrarea armatei sovietice în Bucovina de Nord, autorul l-a întâlnit într-unul

din ultimele trenuri care se retrăgeau spre România, pe P.Ș., împreună cu soția

și fetița lui.

Este adevărat că în cererea adresată

Casei de Pensii a municipiului București, reclamanta a afirmat, ca fiind data

de început a refugiului, anul 1943, însă, în raport cu dovezile dosarului, se

apreciază că este o eroare, de altfel explicabilă, dată fiind vârsta

reclamantei (3 ani) la data refugiului.

Prin urmare, din probele

administrate, rezultă că reclamanta a făcut dovada refugiului său din Bucovina

de Nord, în condițiile cerute de lege.

Cât privește critica ce vizează

luarea în considerare de către instanță, a probelor prezentate în cursul

judecății, nici aceasta nu poate fi reținută, având în vedere că, potrivit

dispozițiilor art. 167 C. proc. civ., instanța poate încuviința dovezile care

pot duce la dezlegarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 192 din

3 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 martie 2005.