ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2266/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1583 din 14 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3522/2004, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.E. A fost obligat revizuientul la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2004, condamnatul B.E. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că nu au fost luate în considerare toate declarațiile date de el în faza de urmărire penală, iar situația de fapt a fost greșit reținută pe baza depozițiilor „neclare” ale unor martori, astfel că se impune readministrarea probatoriului, respectiv reaudierea părților vătămate S.G. și P.D., precum și a martorilor C.Șt., M.C. și M.M.A. În cauză a fost efectuat de către procuror referatul cu nr. 2446/III – 6 din 16 iunie 2004, în condițiile art. 399 C. proc. pen. A fost atașată copia sentinței penale nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, cu un referat întocmit de către B.E.P. Examinând actele dosarului, prima instanță a reținut că revizuientul B.E.

se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4359 din 9 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., și că a solicitat revizuirea sentinței penale pentru împrejurări care au fost avute în vedere de către instanță la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea căilor ordinare de atac, greșita apreciere a probelor administrate. Prima instanță a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia, în condițiile art. 63 C. proc. pen., precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat. Cum aceste aspecte au fost cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul B.E. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială. Prin decizia penală nr. 73 din 4 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 454/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.E. A fost obligat apelantul la plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen., sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv greșita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în nici unul dintre acestea. În consecință, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal a declarat recurs revizuientul B.E. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Potrivit art. 399 și următoarele C. proc.

pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înaintat acelei instanțe cererea de revizuire a condamnatului B.E., după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată. Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege. Astfel, potrivit art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal, ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.)]. În cauză, însă, se observă că deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea părților vătămate și a martorilor ce au dat inițial declarații, atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, aspecte ce nu pot fi realizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393 și următoarele C. proc.

pen., întrucât nu este admisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate. În ceea ce privește înscrisul intitulat „declarație”, prin care partea vătămată P.D. arată că își retrage plângerea împotriva lui B.E., întrucât cel care l-a agresat este numitul T.M., Înalta Curte apreciază că acesta nu reprezintă o faptă sau împrejurare nouă, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., schimbarea poziției uneia dintre părți neputând să conducă singură la admiterea cererii de revizuire. Înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit că motivul invocat de revizuient, respectiv readministrarea probatoriului, nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. și nici în celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de textul de lege menționat, în care se poate face revizuirea. Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încălcarea dreptului la apărare, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, reținerea greșită a stării de recidivă, nereținerea stării de legitimă apărare ori incorecta soluționare a laturii civile a cauzei nu pot forma obiectul cererii de revizuire, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile de ordinare și extraordinare de atac, ce ar conduce la prelungirea sine die a soluționării cauzelor penale.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient B.E. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul revizuient la plata cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient B.E. împotriva deciziei penale nr. 73 din 4 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2005.