ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2266/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1583 din 14 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în dosarul nr. 3522/2004, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de condamnatul B.E.

A fost obligat revizuientul

la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 21

iunie 2004, condamnatul B.E. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 861

din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

În motivarea cererii,

revizuientul a arătat că nu au fost luate în considerare toate declarațiile

date de el în faza de urmărire penală, iar situația de fapt a fost greșit

reținută pe baza depozițiilor „neclare” ale unor martori, astfel că se impune

readministrarea probatoriului, respectiv reaudierea părților vătămate S.G. și

P.D., precum și a martorilor C.Șt., M.C. și M.M.A.

În cauză a fost efectuat de

către procuror referatul cu nr. 2446/III – 6 din 16 iunie 2004, în condițiile

art. 399 C. proc. pen.

A fost atașată copia

sentinței penale nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, cu un

referat întocmit de către B.E.P.

Examinând actele dosarului,

prima instanță a reținut că revizuientul B.E. se află în executarea unei

pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4359 din 9 octombrie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.

20, raportat la art. 174, combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., și că a

solicitat revizuirea sentinței penale pentru împrejurări care au fost avute în

vedere de către instanță la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea

căilor ordinare de atac, greșita apreciere a probelor administrate.

Prima instanță a constatat

că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres

și limitativ prevăzute de lege.

Revizuientul a invocat

motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a fost

administrat, aprecierea acestuia, în condițiile art. 63 C. proc. pen., precum

și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost

respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul

controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în

cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.

Cum aceste aspecte au fost

cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au

fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea

revizuientului ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel revizuientul B.E. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Prin decizia penală nr. 73

din 4 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în dosarul nr. 454/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul B.E.

A fost obligat apelantul la

plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a

dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că în cuprinsul

dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., sunt enumerate expres și limitativ

cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele

invocate de revizuient, respectiv greșita apreciere a materialului probator, nu

se încadrează în nici unul dintre acestea.

În consecință, criticile

apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal a declarat recurs revizuientul B.E. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art.

385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Potrivit art. 399 și

următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a

înaintat acelei instanțe cererea de revizuire a condamnatului B.E., după

efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia

ca nefondată.

Într-adevăr, din examinarea

conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a

apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C.

proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate

fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Astfel, potrivit art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau

un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit

ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Nici în apel condamnatul

revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ

prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de

temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia

judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Din analiza dispozițiilor

art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin.

(1) lit. a) al acestui articol este dublu condiționată, în sensul că trebuie să

fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal, ori

de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.)].

În cauză, însă, se observă

că deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau

împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea

părților vătămate și a martorilor ce au dat inițial declarații, atât în fața

organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, aspecte ce nu pot fi

realizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393 și următoarele C. proc.

pen., întrucât nu este admisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o

prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost

deja administrate.

În ceea ce privește

înscrisul intitulat „declarație”, prin care partea vătămată P.D. arată că își

retrage plângerea împotriva lui B.E., întrucât cel care l-a agresat este

numitul T.M., Înalta Curte apreciază că acesta nu reprezintă o faptă sau

împrejurare nouă, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

schimbarea poziției uneia dintre părți neputând să conducă singură la admiterea

cererii de revizuire.

Înalta Curte apreciază că în

mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit că motivul invocat de

revizuient, respectiv readministrarea probatoriului, nu se încadrează în

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici în celelalte

cazuri expres și limitativ prevăzute de textul de lege menționat, în care se

poate face revizuirea.

Vinovăția ori nevinovăția

făptuitorului, încălcarea dreptului la apărare, încadrarea juridică a faptei,

cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, reținerea

greșită a stării de recidivă, nereținerea stării de legitimă apărare ori

incorecta soluționare a laturii civile a cauzei nu pot forma obiectul cererii

de revizuire, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 394 C.

proc. pen. și pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile de ordinare

și extraordinare de atac, ce ar conduce la prelungirea sine die a soluționării

cauzelor penale.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul revizuient B.E.

Potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va obliga pe recurentul revizuient la plata cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul revizuient B.E. împotriva deciziei penale nr.

73 din 4 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

revizuient la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2005.