Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
28 ianuarie 2005

Decizia nr. 610/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 83/2004 a Judecătoriei Pucioasa

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 83 din 5 februarie 2004 a Judecătoriei Pucioasa a fost respinsă acțiunea formulată de P.G. împotriva pârâților P.V. și O.S., fiind admisă excepția autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 4734/1997 a Judecătoriei Târgoviște prin care a fost respinsă acțiunea privind anularea aceluiași contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10525/1991, între aceleași părți. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat prin decizia nr. 1322 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recursul de față la data de 11 mai 2004, fără a-l motiva, hotărârea din apel fiind comunicată la 3 mai 2004. În această situație, recursul fiind deci nemotivat sunt incidente prevederile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. potrivit căruia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, de 15 zile de la data comunicării, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2) al aceluiași text, care nu se regăsesc în speță. Așa fiind, urmează a se face aplicarea prevederilor procedurale menționate și a se declara nul recursul de față.

DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.