ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului

de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. 9552/2002, reclamanta SC A.R.A.

SA, a chemat în judecată pe pârâta SC A.N.B. SA, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 22.775 euro

(44.544 mărci germane), în echivalent în lei la data plății, reprezentând

contravaloarea autoturismului, distrus în întregime în ziua de 18 ianuarie

2000.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 18 ianuarie 2000, a avut loc o avarie la

rețeaua de alimentare cu apă din zona Foișorul de Foc, avarie determinată de

cedarea unui blind montat pe traseul principal al rețelei, ca urmare a uzurii

avansate.

Inundația a produs pagube la

subsolul clădirii din Pache Protopopescu, unde se afla garat autoturismul, care

aparținea utilizatorului SC J.R.E. SRL. Ca urmare a acestui incident, garajul a

fost inundat până la cota superioară, acoperind complet autoturismul fapt care

a dus la degradarea totală a acestuia.

Întrucât la data producerii

evenimentului, autoturismul era asigurat al reclamantei, conform contractului,

aceasta a suportat contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 44.544 mărci

germane, urmând să recupereze suma plătită conform art. 122 din Legea 136/1996

de la persoanele vinovate de producerea accidentului.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, întrucât nu i se poate reține

culpa în producerea daunelor auto.

Prin sentința civilă nr.

1544 din 5 martie 2003, Judecătoria sector 1 a respins ca nefondată acțiunea.

Prin decizia civilă nr. 1308

din 25 iunie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

formulat de reclamantă, s-a anulat sentința civilă 1544/2002 și s-a trimis

cauza spre soluționare, în primă instanță, secției comerciale a Tribunalului

București.

Cauza a fost înregistrată la

data de 26 august 2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care

prin sentința civilă 207 din 8 ianuarie 2004, a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC A.R.A. SA, împotriva pârâtei SC A.N.B. SA.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 18 ianuarie 2000

la rețeaua de alimentare cu apă din zona Foișorul de Foc, a avut loc o explozie

din care a rezultat un debit mare de apă depășind capacitatea de prelevare a

rețelei de canalizare din zonă, ducând la inundarea unor zone adiacente printre

care și imobilul situat în București B-dul Pache Protopopescu. În subsolul

clădirii amenajat ca garaj se afla autoturismul, utilizator fiind SC J.R.E. SRL,

autoturism asigurat al reclamantei prin contract de asigurare.

Întrucât autoturismul a fost

avariat, utilizatorul s-a adresat asigurătorului, precum și B.P.R. Lucrătorii

de poliție rutieră nu au făcut cercetări la fața locului eliberând însă

autorizația de construcție din 25 februarie 2000, în baza declarației făcută de

un angajat al utilizatorului. Pe baza autorizației de reparație și procesul

verbal încheiat de D.G.P.M.B. utilizatorul a solicitat despăgubiri de asigurător.

Înainte de efectuarea plății

de către asigurător, SC J.R.E. SRL, a cesionat polița de asigurare în favoarea

cesionarului P.B.A., aceasta având cont deschis la banca H.S.B.C.T.B. din

Dusseldorf.

Constatarea pagubelor

produse autoturismului s-a făcut numai în prezența utilizatorului, fără a fi

prezenți reprezentanți ai asigurătorului și pârâtei din prezenta cauză.

Cu toate că devizul de

reparații cât și constatarea pagubelor s-a făcut numai în prezența

utilizatorului, asigurătorul – reclamanta din prezenta cauză achita suma

stabilită de către P.R., în contul cedentului respectiv banca din Dusseldorf.

Prin raportul de expertiză

efectuat în cauză s-a stabilit că avarierea autoturismului s-a datorat apei ce

a pătruns în subsolul imobilului din B-dul Pache Protopopescu, acesta fiind

complet acoperit de ape reziduale precum și de produse petroliere din centrala

imobilului, aflat la același nivel cu locul unde era parcat autoturismul.

Autoturismul a fost reparat conform devizului din data de 24 februarie 2000,

valoarea totală a reparației fiind de 656.056.283 lei inclusiv T.V.A., după

care a fost predat proprietarului plata fiind preluată (la nivelul drepturilor

de asigurare) de SC A.R.A. SA.

Asigurătorul răspunde în

baza raporturilor contractuale iar pârâtul din prezenta cauză răspunde în

măsura în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate

de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

În cazul răspunderii civile

contractuale culpa este prezumată, iar în cazul răspunderii delictuale culpa

trebuie dovedită. În speța de față din probatoriul administrat în cauză nu

rezulta culpa pârâtei, întrucât pârâta nu avea obligația de înlocuire a

conductelor uzate, ci doar de exploatare a acestora fapt ce rezulta din

hotărârea C.G.M.B., privind regulamentul de branșare și utilizare a apei

potabile din sistemul de alimentare cu apă al Municipiului București,

regulament aprobat prin Hotărârea 109 din 26 iunie 1997.

De asemenea, din actele de

la dosar nu rezulta raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu,

condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta SC A.R.A. SA, criticând-o pentru următoarele aspecte:

Pârâta a fost convocată la

constatarea avariilor, după cum recunoaște la interogatoriu, iar procesul -

verbal de constatare a avariilor a fost întocmit în prezența inspectorului de

daune al societății apelante.

De asemenea, s-a susținut că

pârâta avea obligația de a înlocui conductele uzate, obligație pe care nu a

îndeplinit-o și prin aceasta se află în culpă și este răspunzătoare pentru

prejudiciile cauzate terților.

În cauză s-a făcut dovada că

inundația s-a produs ca urmare a exploziei unei conducte magistrale cu apă

datorită vechimii și uzurii acesteia, starea de uzură avansată fiind cunoscută

de către intimată.

Intimata a formulat

întâmpinarea solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin sentința comercială 395 din 21 septembrie 2004, conform art.

296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta –

reclamantă SC A.R.A. SA, împotriva sentinței civile 207/2004 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC A.N.B.

SA.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a avut în vedere următoarele:

Incidentul din 18 ianuarie

2000 s-a produs din cauza contractării forțate a conductelor de apă ca urmare a

temperaturii scăzute de la acea dată.

Apelanta reclamantă nu a

făcut dovada raportului de cauzalitate dintre evenimentul din 18 ianuarie și

paguba utilizatorului autoturismului asigurat, respectiv dovada că avariile

autoturismului s-au produs din cauza inundației ce a avut loc la această dată.

În procesul verbal de

constatare al daunelor trebuie menționate expres avariile constatate la

momentul producerii inundației, neavând relevanță devizul estimativ întocmit

după aproximativ o lună și jumătate de la eveniment.

În cauză s-a făcut dovada

cuantumului prejudiciului efectiv produs autoturismului.

În raportul de expertiză

tehnică auto se arată că, autoturismul a fost reparat pe baza devizului din

data de 24 februarie 2000 și ca atare a fost repus în exploatare.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC A.R.A. SA.

Un prim motiv de recurs se

referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de

probă, din care rezultă că incidentul menționat s-a produs din alte cauze decât

cele reținute de Curte, respectiv adresa nr. 7052 din 29 septembrie 2000 a

pârâtei, prin care se comunica M.I. că uzura unui blind, a determinat cedarea

acestuia și, adresa emisă de I.N.M.H., în care se arată că la data de

referință, temperaturile au fost cuprinse între +7

0

și -6

0

C, fără precipitații iar solul era protejat de un strat de zăpadă de 8 cm.

De asemenea, se critică

soluția instanței de apel și sub aspectul existenței raportului de cauzalitate,

care rezultă din raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză.

Un alt motiv de recurs se

referă la cuantumul prejudiciului efectiv produs autoturismului, care a fost

probat și este egal cu suma menționată în devizul estimativ (69.153 mărci

germane) deviz care a fost verificat și de către expert. Prejudiciul cauzat

este cel încercat de asigurător prin plata despăgubirilor și este egal cu

contravaloarea acesteia, 44.544 mărci germane, fiind probat cu documentele care

atestă efectuarea plății externe către beneficiarul asigurării P.B.A.

Dusseldorf.

Reclamanta a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fondul

cauzei admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulate, cu cheltuieli de

judecată.

În drept, recurenta și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ. Pârâta a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând hotărârea

recurată, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, soluția instanței de apel fiind legală și

temeinică.

Astfel, Înalta Curte reține

că la data de 18 ianuarie 2000 a avut loc un incident, respectiv spargerea unei

conducte de apă situată pe B-dul Pache Protopopescu, incident datorat uzurii în

timp a conductei de serviciu, a cărei vechime depășește 60 ani și cedării unui

blind, montat pe tronsonul principal al rețelei din zona Foișorul de Foc.

În urma acestui accident, a

fost avariat autoturismul, al cărui utilizator era SC J.R.E. SRL, autoturismul

fiind asigurat al reclamantei, conform contractului de asigurare.

Utilizatorul autoturismului

avariat s-a adresat asigurătorului, precum și B.P.

Lucrătorii de poliție nu au

efectuat cercetări la fața locului, autorizația de reparație din 25 februarie

2000, a fost eliberată în baza declarației date de un angajat al firmei

utilizatorului și a constatărilor efectuate de A.S.P.R. din 7 februarie 2000.

În urma acestei avarieri,

utilizatorul a solicitat asigurătorului plata daunelor în conformitate cu

polița de asigurare.

Înaintea efectuării plății,

utilizatorul a cesionat polița de asigurare în favoarea unui terț, respectiv H.S.B.C.T.B.

Dusseldorf, iar asigurătorul a achitat suma stabilită din devizul de reparații

de către P.R., cedentului respectiv băncii din Germania.

În temeiul art. 22 din Legea

36/1994, care prevede că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este

subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării

contra celor răspunzători de producerea pagubei, reclamanta a chemat-o în

judecată pe pârâtă în vederea recuperării pagubei.

Cum bine s-a stabilit în

cauză, asigurătorul răspunde în baza raporturilor contractuale cu asiguratul,

iar cel răspunzător de parcurgerea pagubei răspunde în temeiul răspunderii

civile delictuale, prevăzute de art. 998 – 999 C. civ.

Pentru angajarea răspunderii

civile delictuale trebuie dovedită culpa persoanei vinovate de producerea

prejudiciului, cât și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În cauză, reclamanta nu a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale cum,

corect, au reținut și instanța de fond și cea de apel.

Prin motivele de recurs,

reclamanta, practic, critică modul de apreciere a probelor cât și a divizului

estimativ, care nu pot forma obiectul recursului, cale extraordinară de atac,

prin care se poate verifica legalitatea unei hotărâri.

Instanța de apel s-a

pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă, care de altfel au fost analizate

și de către instanța de fond, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența

unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite, a unui raport de

cauzalitate între prejudiciu cu fapta ilicită și existența vinovăției celui

care a cauzat prejudiciul.

În cauză, pentru dovedirea

daunei reclamanta a depus la dosar autorizația de reparație, emisă de B.P.R. la

25 februarie 2000, autorizație eliberată în baza declarației delegatului firmei

SC J.R.E. SRL, fără ca lucrătorii de poliție să facă cercetări la fața locului.

În dovedirea pagubei,

recurenta a invocat și constatările efectuate de A.P.R.

În baza acestor acte, a fost

întocmit devizul estimativ la 29 februarie 2000, în baza căreia a fost

efectuată plata, fără a exista un deviz final de reparație.

Nici din cuprinsul acestui

deviz estimativ nici din raportul de expertiză tehnică nu rezultă că avariile

autoturismului au fost cauzate de inundația din 18 ianuarie 2000.

De altfel, conform

asigurării facultative una din condițiile stabilirii pagubei este aceea ca

pretențiile care vor fi luate în calcul sunt cele practicate la data producerii

evenimentului asigurat, condiție nerespectată oricum de către reclamantă, plata

fiind făcută pe baza devizului estimativ întocmit în 29 februarie 2000, deși

accidentul a avut loc în 18 ianuarie 2000.

Mai mult decât atât,

constatarea avariilor s-a făcut fără participarea vreunui reprezentant al

intimatei pârâte.

Culpa pârâtei nu poate fi

reținută în cauză având în vedere, pe de altă parte, că încăperea unde se afla

autoturismul nu îndeplinea condițiile pentru a fi folosită precum garaj, iar

efectele avariei au fost agravate și de modificările și instalațiile efectuate

la subsolul imobilului fără autorizațiile legale. Astfel, a fost suprimată

bordura din dreptul accesului în garaj, bordură care avea rolul unei rigole

pentru dirijarea apelor către gurile de scurgere. Desființarea acestei borduri,

apele din stradă care au avut un debit mare, au pătruns în garaj inundând cele

două subsoluri.

Totodată, culpa intimatei -

pârâte nu poate fi reținută în cauzarea prejudiciului și datorită faptului că,

după cum rezultă din hotărârea C.G.M.B., privind regulamentul de branșare și

utilizare a apei potabile din sistemul de alimentare cu apă al Municipiului

București, regulament aprobat prin hotărârea 109 din 26 iunie 1997, aceasta nu

avea obligația de înlocuire a conductelor uzate, ci doar de exploatare.

În aceste condiții, nici

critica recurentei referitoare la uzura și vechimea conductelor, care a stat la

baza cauzării prejudiciului, nu poate fi primită.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.

Văzând și dispozițiile art. 274

C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala București, împotriva deciziei nr. 395 din

21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca

nefondat. Obligă recurenta la plata către intimata pârâtă SC A.N.B. SA

București a sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.