ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2005

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București sub nr. 9552/2002, reclamanta SC A.R.A. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC A.N.B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 22.775 euro (44.544 mărci germane), în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea autoturismului, distrus în întregime în ziua de 18 ianuarie 2000. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 18 ianuarie 2000, a avut loc o avarie la rețeaua de alimentare cu apă din zona Foișorul de Foc, avarie determinată de cedarea unui blind montat pe traseul principal al rețelei, ca urmare a uzurii avansate.

Inundația a produs pagube la subsolul clădirii din Pache Protopopescu, unde se afla garat autoturismul, care aparținea utilizatorului SC J.R.E. SRL. Ca urmare a acestui incident, garajul a fost inundat până la cota superioară, acoperind complet autoturismul fapt care a dus la degradarea totală a acestuia. Întrucât la data producerii evenimentului, autoturismul era asigurat al reclamantei, conform contractului, aceasta a suportat contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 44.544 mărci germane, urmând să recupereze suma plătită conform art. 122 din Legea 136/1996 de la persoanele vinovate de producerea accidentului. Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, întrucât nu i se poate reține culpa în producerea daunelor auto.

Prin sentința civilă nr. 1544 din 5 martie 2003, Judecătoria sector 1 a respins ca nefondată acțiunea. Prin decizia civilă nr. 1308 din 25 iunie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamantă, s-a anulat sentința civilă 1544/2002 și s-a trimis cauza spre soluționare, în primă instanță, secției comerciale a Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată la data de 26 august 2003 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care prin sentința civilă 207 din 8 ianuarie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.A. SA, împotriva pârâtei SC A.N.B. SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: La data de 18 ianuarie 2000 la rețeaua de alimentare cu apă din zona Foișorul de Foc, a avut loc o explozie din care a rezultat un debit mare de apă depășind capacitatea de prelevare a rețelei de canalizare din zonă, ducând la inundarea unor zone adiacente printre care și imobilul situat în București B-dul Pache Protopopescu. În subsolul clădirii amenajat ca garaj se afla autoturismul, utilizator fiind SC J.R.E. SRL, autoturism asigurat al reclamantei prin contract de asigurare. Întrucât autoturismul a fost avariat, utilizatorul s-a adresat asigurătorului, precum și B.P.R. Lucrătorii de poliție rutieră nu au făcut cercetări la fața locului eliberând însă autorizația de construcție din 25 februarie 2000, în baza declarației făcută de un angajat al utilizatorului.

Pe baza autorizației de reparație și procesul verbal încheiat de D.G.P.M.B. utilizatorul a solicitat despăgubiri de asigurător. Înainte de efectuarea plății de către asigurător, SC J.R.E. SRL, a cesionat polița de asigurare în favoarea cesionarului P.B.A., aceasta având cont deschis la banca H.S.B.C.T.B. din Dusseldorf. Constatarea pagubelor produse autoturismului s-a făcut numai în prezența utilizatorului, fără a fi prezenți reprezentanți ai asigurătorului și pârâtei din prezenta cauză. Cu toate că devizul de reparații cât și constatarea pagubelor s-a făcut numai în prezența utilizatorului, asigurătorul – reclamanta din prezenta cauză achita suma stabilită de către P.R., în contul cedentului respectiv banca din Dusseldorf.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că avarierea autoturismului s-a datorat apei ce a pătruns în subsolul imobilului din B-dul Pache Protopopescu, acesta fiind complet acoperit de ape reziduale precum și de produse petroliere din centrala imobilului, aflat la același nivel cu locul unde era parcat autoturismul. Autoturismul a fost reparat conform devizului din data de 24 februarie 2000, valoarea totală a reparației fiind de 656.056.283 lei inclusiv T.V.A., după care a fost predat proprietarului plata fiind preluată (la nivelul drepturilor de asigurare) de SC A.R.A. SA. Asigurătorul răspunde în baza raporturilor contractuale iar pârâtul din prezenta cauză răspunde în măsura în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 C. civ.

În cazul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată, iar în cazul răspunderii delictuale culpa trebuie dovedită. În speța de față din probatoriul administrat în cauză nu rezulta culpa pârâtei, întrucât pârâta nu avea obligația de înlocuire a conductelor uzate, ci doar de exploatare a acestora fapt ce rezulta din hotărârea C.G.M.B., privind regulamentul de branșare și utilizare a apei potabile din sistemul de alimentare cu apă al Municipiului București, regulament aprobat prin Hotărârea 109 din 26 iunie 1997. De asemenea, din actele de la dosar nu rezulta raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A.R.A.

SA, criticând-o pentru următoarele aspecte: Pârâta a fost convocată la constatarea avariilor, după cum recunoaște la interogatoriu, iar procesul - verbal de constatare a avariilor a fost întocmit în prezența inspectorului de daune al societății apelante. De asemenea, s-a susținut că pârâta avea obligația de a înlocui conductele uzate, obligație pe care nu a îndeplinit-o și prin aceasta se află în culpă și este răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate terților. În cauză s-a făcut dovada că inundația s-a produs ca urmare a exploziei unei conducte magistrale cu apă datorită vechimii și uzurii acesteia, starea de uzură avansată fiind cunoscută de către intimată. Intimata a formulat întâmpinarea solicitând respingerea apelului, ca nefondat.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială 395 din 21 septembrie 2004, conform art. 296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta – reclamantă SC A.R.A. SA, împotriva sentinței civile 207/2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC A.N.B. SA. Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele: Incidentul din 18 ianuarie 2000 s-a produs din cauza contractării forțate a conductelor de apă ca urmare a temperaturii scăzute de la acea dată. Apelanta reclamantă nu a făcut dovada raportului de cauzalitate dintre evenimentul din 18 ianuarie și paguba utilizatorului autoturismului asigurat, respectiv dovada că avariile autoturismului s-au produs din cauza inundației ce a avut loc la această dată.

În procesul verbal de constatare al daunelor trebuie menționate expres avariile constatate la momentul producerii inundației, neavând relevanță devizul estimativ întocmit după aproximativ o lună și jumătate de la eveniment. În cauză s-a făcut dovada cuantumului prejudiciului efectiv produs autoturismului. În raportul de expertiză tehnică auto se arată că, autoturismul a fost reparat pe baza devizului din data de 24 februarie 2000 și ca atare a fost repus în exploatare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC A.R.A. SA. Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă, din care rezultă că incidentul menționat s-a produs din alte cauze decât cele reținute de Curte, respectiv adresa nr. 7052 din 29 septembrie 2000 a pârâtei, prin care se comunica M.I.

că uzura unui blind, a determinat cedarea acestuia și, adresa emisă de I.N.M.H., în care se arată că la data de referință, temperaturile au fost cuprinse între +7 0 și -6 0 C, fără precipitații iar solul era protejat de un strat de zăpadă de 8 cm. De asemenea, se critică soluția instanței de apel și sub aspectul existenței raportului de cauzalitate, care rezultă din raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză. Un alt motiv de recurs se referă la cuantumul prejudiciului efectiv produs autoturismului, care a fost probat și este egal cu suma menționată în devizul estimativ (69.153 mărci germane) deviz care a fost verificat și de către expert. Prejudiciul cauzat este cel încercat de asigurător prin plata despăgubirilor și este egal cu contravaloarea acesteia, 44.544 mărci germane, fiind probat cu documentele care atestă efectuarea plății externe către beneficiarul asigurării P.B.A.

Dusseldorf. Reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulate, cu cheltuieli de judecată. În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 10 și 9 C. proc. civ. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică. Astfel, Înalta Curte reține că la data de 18 ianuarie 2000 a avut loc un incident, respectiv spargerea unei conducte de apă situată pe B-dul Pache Protopopescu, incident datorat uzurii în timp a conductei de serviciu, a cărei vechime depășește 60 ani și cedării unui blind, montat pe tronsonul principal al rețelei din zona Foișorul de Foc.

În urma acestui accident, a fost avariat autoturismul, al cărui utilizator era SC J.R.E. SRL, autoturismul fiind asigurat al reclamantei, conform contractului de asigurare. Utilizatorul autoturismului avariat s-a adresat asigurătorului, precum și B.P. Lucrătorii de poliție nu au efectuat cercetări la fața locului, autorizația de reparație din 25 februarie 2000, a fost eliberată în baza declarației date de un angajat al firmei utilizatorului și a constatărilor efectuate de A.S.P.R. din 7 februarie 2000. În urma acestei avarieri, utilizatorul a solicitat asigurătorului plata daunelor în conformitate cu polița de asigurare. Înaintea efectuării plății, utilizatorul a cesionat polița de asigurare în favoarea unui terț, respectiv H.S.B.C.T.B.

Dusseldorf, iar asigurătorul a achitat suma stabilită din devizul de reparații de către P.R., cedentului respectiv băncii din Germania. În temeiul art. 22 din Legea 36/1994, care prevede că în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâtă în vederea recuperării pagubei. Cum bine s-a stabilit în cauză, asigurătorul răspunde în baza raporturilor contractuale cu asiguratul, iar cel răspunzător de parcurgerea pagubei răspunde în temeiul răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 – 999 C. civ. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie dovedită culpa persoanei vinovate de producerea prejudiciului, cât și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale cum, corect, au reținut și instanța de fond și cea de apel. Prin motivele de recurs, reclamanta, practic, critică modul de apreciere a probelor cât și a divizului estimativ, care nu pot forma obiectul recursului, cale extraordinară de atac, prin care se poate verifica legalitatea unei hotărâri. Instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă, care de altfel au fost analizate și de către instanța de fond, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între prejudiciu cu fapta ilicită și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

În cauză, pentru dovedirea daunei reclamanta a depus la dosar autorizația de reparație, emisă de B.P.R. la 25 februarie 2000, autorizație eliberată în baza declarației delegatului firmei SC J.R.E. SRL, fără ca lucrătorii de poliție să facă cercetări la fața locului. În dovedirea pagubei, recurenta a invocat și constatările efectuate de A.P.R. În baza acestor acte, a fost întocmit devizul estimativ la 29 februarie 2000, în baza căreia a fost efectuată plata, fără a exista un deviz final de reparație.

Nici din cuprinsul acestui deviz estimativ nici din raportul de expertiză tehnică nu rezultă că avariile autoturismului au fost cauzate de inundația din 18 ianuarie 2000. De altfel, conform asigurării facultative una din condițiile stabilirii pagubei este aceea ca pretențiile care vor fi luate în calcul sunt cele practicate la data producerii evenimentului asigurat, condiție nerespectată oricum de către reclamantă, plata fiind făcută pe baza devizului estimativ întocmit în 29 februarie 2000, deși accidentul a avut loc în 18 ianuarie 2000. Mai mult decât atât, constatarea avariilor s-a făcut fără participarea vreunui reprezentant al intimatei pârâte. Culpa pârâtei nu poate fi reținută în cauză având în vedere, pe de altă parte, că încăperea unde se afla autoturismul nu îndeplinea condițiile pentru a fi folosită precum garaj, iar efectele avariei au fost agravate și de modificările și instalațiile efectuate la subsolul imobilului fără autorizațiile legale.

Astfel, a fost suprimată bordura din dreptul accesului în garaj, bordură care avea rolul unei rigole pentru dirijarea apelor către gurile de scurgere. Desființarea acestei borduri, apele din stradă care au avut un debit mare, au pătruns în garaj inundând cele două subsoluri. Totodată, culpa intimatei - pârâte nu poate fi reținută în cauzarea prejudiciului și datorită faptului că, după cum rezultă din hotărârea C.G.M.B., privind regulamentul de branșare și utilizare a apei potabile din sistemul de alimentare cu apă al Municipiului București, regulament aprobat prin hotărârea 109 din 26 iunie 1997, aceasta nu avea obligația de înlocuire a conductelor uzate, ci doar de exploatare. În aceste condiții, nici critica recurentei referitoare la uzura și vechimea conductelor, care a stat la baza cauzării prejudiciului, nu poate fi primită.

În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala București, împotriva deciziei nr. 395 din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimata pârâtă SC A.N.B. SA București a sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.