ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 3527 din 2 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului București, secția comercială,

reclamanta SA A.R. SA a chemat în judecată pe pârâta R.G.A. București și a

solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 55.125 dolari

S.U.A. (în echivalent în lei la cursul oficial din ziua plății) cu titlu de

despăgubiri. A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

11637 din 13 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis în parte acțiunea introdusă de SA A.R. SA și în totalitate acțiunea

conexă formulată de SC A. SA. A obligat pârâta să plătească primei reclamante

55.125 dolari S.U.A. (în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății) cu titlu

de despăgubiri și 149.002.734,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar

celei de-a doua reclamante 1.235.407.359 lei cu titlu de despăgubiri și

54.483.143 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea SA A.R. SA

de obligare a Municipiului București în solidar cu SC A.N.B. SA, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, explozia unei conducte de apă la 18

ianuarie 2000 în București, zona Foișorul de Foc, cu consecința inundării mai

multor imobile, printre care și cel aparținând SC E. SRL și cel aparținând B.R.D.,

filiala Carol, cele două societăți având contract de asigurare cu societățile

reclamante.

A reținut că antecesoarea

pârâtei, fostă R.G.A.B., a fost convocată imediat după producerea inundației,

dar nu a acceptat o întâlnire decât la 1 martie 2000, la o lună și jumătate de

la producerea pagubei, motiv pentru care Asociația de Proprietari a imobilului

respectiv a solicitat și obținut la 28 ianuarie 2000 o asigurare de dovezi,

dată la care s-a întocmit procesul-verbal al executorului judecătoresc cu

privire la starea imobilului.

A reținut că pentru

asigurarea folosinței normale a imobilului și față de pasivitatea

administratorului rețelei de apă, au fost efectuate reparații la instalațiile

avariate, care au fost înlocuite cu instalații noi fără a se produce modificarea

la schemele funcționale și că, în baza devizelor de lucrări, cu respectarea

cotei corepunzătoare societății asigurate, reclamantele, ca asigurători, au

făcut plata despăgubirilor în sumele pretinse prin acțiune, respectându-se atât

clauzele contractuale, cât și sumele pretinse prin acțiune, cât și dispozițiile

articolelor 24 și 27 din Legea nr. 136/1995.

Prima instanță a apreciat

că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 219/1998

privind regimul juridic al concesionărilor, activitatea de concesionare

presupune transmiterea exploatării bunului sau serviciul public ce face

obiectul contractului în exploatarea exclusivă și pe riscul concesionarului,

bunul (serviciul) fiind dat în rizica pericolul concesionarului, care va răspunde

ca și proprietarul.

A reținut că în litigiu au

rămas culpa pârâtei și cuantumul despăgubirilor, iar în ce privește primul

aspect litigios, a constatat că în toate rapoartele de expertiză s-a sesizat

edificarea construcției cu o înălțime la nivelul stradal al trotuarului de 5

cm., în loc de 15 cm. Dar că aceasta nu este de natură a o exonera de

răspundere pe pârâtă, întrucât racordarea imobilelor prejudiciate la rețeaua de

apă s-a făcut, contrar autorizației de construire, cu avizul R.G.A.B. nr. 28

din 8 august 1995. Pe același aspect, prima instanță a reținut că, și dacă se respecta

nivelul de 15 cm. prevăzut de autorizația de construire, distrugerile nu puteau

fi împiedicate, experții conchizând că fluxul de apă a fost uriaș, inundarea

subsolurilor fiind inevitabilă. A înlăturat astfel, susținerea pârâtei despre

culpa concurentă a celor ce au realizat necorespunzător construcția clădirii,

reținând culpa exclusivă a pârâtei.

În ce privește întinderea

prejudiciului, tribunalul a reținut pasivitatea autoarei pârâte (R.G.A.B.) la

momentul constatării pagubelor, precum și faptul că experții au arătat

instanței că este cu neputință ca, la mai mult de 2 ani de la producerea

inundației, să se restabilească situația exactă a avariilor produse.

A reținut că pagubele au

făcut obiectul a trei categorii de expertize: instalații aferente

construcțiilor civile, electrotehnice și energetice, electronică,

telecomunicații, instalații de automatizare și instalații mecanice și

contabilă.

Prin decizia comercială nr. 355

din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC A.N.B. SA împotriva sentinței

comerciale nr. 11637 din 13 octombrie 2004, pronunțată de Secția a VI-a

Comercială a Tribunalului București în dosarul nr. 3527/2001 în contradictoriu

cu intimatele SA A.R. SA București, SC A. SA București și intimatul-pârât

Municipiul București prin Primar General.

Obligă pe apelantă să

plătească intimatei SC A.R. SA 24.988,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

în apel.

Instanța de apel a reținut

că obligația de a întreține (în care se include și cea de reparare) rețeaua de

apă este stabilită expres în sarcina R.G.A.B. prin actul de înființare, în care

s-a prevăzut chiar obligația de a extinde această rețea. Împrejurarea că, în

acest scop, R.G.A.B. nu dispune de fonduri proprii, ci depinde de fondurile

alocate de Municipiul București nu o exonerează de răspundere, nu transferă

către municipiu această obligație, R.G.A.B. trebuind să facă dovada că a

solicitat alocarea fondurilor, că nu le-a primit și că, în procesele în care i

se impută nerespectarea acestei obligații, a chemat în garanție Municipiul

București.

Că deficiențele în urma

cărora s-a produs faptul cauzator de prejudicii dedus judecății de față, îi

sunt imputabile tot R.G.A.B. reiese și din argumentația adusă chiar de

apelanta-reclamantă, care arată că lucrările de reparații și de înlocuire a

conductelor de alimentare cu apă erau eficiente la momentul de referință, dar

nu ca administrator al rețelei, ci ca executant în înțelesul Legii nr. 10/1995.

Or, conform considerentelor ce preced, în baza articolului 2 alin. (2) din H.C.G.M.B.

nr. 108/1997 R.G.A.B. avea calitatea de prestator al serviciului, cu atribuții

de administrare și exploatare, în baza actului de înființare avea obligația

întreținerii și chiar a extinderii rețelei de apă, iar în conformitate cu H.C.G.M.B.

nr. 106/1997 (invocată chiar de apelanta-pârâtă), pentru punerea în aplicare a

strategiei serviciilor de alimentare cu apă, s-au căutat soluții de finanțare a

programelor din surse proprii ale bugetului local, din surse propii ale R.G.A.B.

și din alte surse, ceea ce infirmă susținerea apelantei-pârâte cu privire la

calitatea de executant a R.G.A.B. în realizarea lucrărilor de întreținere.

De asemenea, Curtea reține

că nu apelantei-pârâte îi revine sarcina de a stabili dacă o persoană fizică

sau juridică folosește un spațiu conform destinației din autorizația de

construire, ci instituțiilor abilitate de Legea nr. 51/1990, care au competența

de a stabili, dacă este cazul, și caracterul faptei și sancțiunea.

Față de dezinteresul

manifestat de apelanta-pârâtă, de pasivitatea sa până la momentul acționării în

judecată, față de împrejurarea că nici o probă nu arată în concret efectuarea

de reparații nejustificate în raport cu pagubele, ca și față de împrejurarea că

reparațiile au fost făcute după evaluări ale pagubelor, Curtea apreciază că

despăgubirile plătite sunt cele datorate, prin absența de la momentul constatării

și evaluării acestor daune apelanta-pârâtă asumându-și riscul suportării lor în

acest cuantum.

Prin recursul declarat, în

temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâta SC A.N.B. SA a expus

întreaga situație de fapt, susținând că intimata-reclamantă A. nu a efectuat în

mod legal procedura concilierii directe; A.N. nu are calitate procesuală pasivă

și în mod greșit instanța a respins proba cu expertiza tehnică specialitatea

instalații sanitare.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, se precizează că în mod greșit instanța a considerat că dispozițiile art.

720

1

C. proc. civ., referitoare la comunicarea actelor pe care se

bazează cererea reclamantului ar fi fost respectate.

În lipsa unui acord expres

între proprietar și administrator, obligația de reparare/înlocuire a

conductelor de alimentare cu apă aparține proprietarului Municipiului

București. În această situație, A.N. nu are calitate procesuală pasivă în

prezenta cauză. Instanța a ignorat faptul că expertul în instalații pentru construcții

a apreciat că proporțiile inundației ar fi fost mai reduse în cazul în care

înălțimea bordurii ar fi fost cea stabilită prin autorizația de construcție.

Autorizația de construire

pentru imobilul în cauză prevedea exact care urmau să fie destinațiile

spațiilor din subsoluri. În realitate, aceste destinații au fost modificate

fără a se obține o autorizație pentru această operațiune. Expertiza tehnică

pentru construcții civile notează în detaliu aceste modificări și adaugă că

„niciuna dintre părți nu a prezentat experților documentele legale, cu

respectarea Legii nr. 50/1990 și a Legii nr. 10/1995, privind modificările

prezentate mai sus”.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și

de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să

conducă la casarea deciziei recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din

situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei

nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în

concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la

toate pretențiile formulate, conducând logic și convingător la soluția din

dispozitiv.

În ceea ce privește al

doilea motiv de recurs, recurenta nu a făcut distincție între caracterul

imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, ci a

reiterat în fapt apărările de fond ce nu se impun a fi analizate privind

netemeinicia deciziei recurate întrucât părțile au beneficiat deja de căi

devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în

concordanță cu acestea.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de pârâta SC A.N.B. SA împotriva deciziei comerciale nr. 355

din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Conform dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., se va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată

către intimata-reclamantă SA A.R. SA București, în sumă de 16185,79 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A.N.B. SA, împotriva deciziei comerciale nr. 355 din 15 iunie 2006

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să

plătească intimatei-reclamante SA A.R. SA București la plata sumei de 16185,79

lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 16 februarie 2007.