ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3527 din 2 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului București, secția comercială, reclamanta SA A.R. SA a chemat în judecată pe pârâta R.G.A. București și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 55.125 dolari S.U.A. (în echivalent în lei la cursul oficial din ziua plății) cu titlu de despăgubiri. A solicitat cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 11637 din 13 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea introdusă de SA A.R. SA și în totalitate acțiunea conexă formulată de SC A. SA. A obligat pârâta să plătească primei reclamante 55.125 dolari S.U.A.

(în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății) cu titlu de despăgubiri și 149.002.734,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar celei de-a doua reclamante 1.235.407.359 lei cu titlu de despăgubiri și 54.483.143 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea SA A.R. SA de obligare a Municipiului București în solidar cu SC A.N.B. SA, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, explozia unei conducte de apă la 18 ianuarie 2000 în București, zona Foișorul de Foc, cu consecința inundării mai multor imobile, printre care și cel aparținând SC E. SRL și cel aparținând B.R.D., filiala Carol, cele două societăți având contract de asigurare cu societățile reclamante.

A reținut că antecesoarea pârâtei, fostă R.G.A.B., a fost convocată imediat după producerea inundației, dar nu a acceptat o întâlnire decât la 1 martie 2000, la o lună și jumătate de la producerea pagubei, motiv pentru care Asociația de Proprietari a imobilului respectiv a solicitat și obținut la 28 ianuarie 2000 o asigurare de dovezi, dată la care s-a întocmit procesul-verbal al executorului judecătoresc cu privire la starea imobilului.

A reținut că pentru asigurarea folosinței normale a imobilului și față de pasivitatea administratorului rețelei de apă, au fost efectuate reparații la instalațiile avariate, care au fost înlocuite cu instalații noi fără a se produce modificarea la schemele funcționale și că, în baza devizelor de lucrări, cu respectarea cotei corepunzătoare societății asigurate, reclamantele, ca asigurători, au făcut plata despăgubirilor în sumele pretinse prin acțiune, respectându-se atât clauzele contractuale, cât și sumele pretinse prin acțiune, cât și dispozițiile articolelor 24 și 27 din Legea nr. 136/1995.

Prima instanță a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul juridic al concesionărilor, activitatea de concesionare presupune transmiterea exploatării bunului sau serviciul public ce face obiectul contractului în exploatarea exclusivă și pe riscul concesionarului, bunul (serviciul) fiind dat în rizica pericolul concesionarului, care va răspunde ca și proprietarul. A reținut că în litigiu au rămas culpa pârâtei și cuantumul despăgubirilor, iar în ce privește primul aspect litigios, a constatat că în toate rapoartele de expertiză s-a sesizat edificarea construcției cu o înălțime la nivelul stradal al trotuarului de 5 cm., în loc de 15 cm.

Dar că aceasta nu este de natură a o exonera de răspundere pe pârâtă, întrucât racordarea imobilelor prejudiciate la rețeaua de apă s-a făcut, contrar autorizației de construire, cu avizul R.G.A.B. nr. 28 din 8 august 1995. Pe același aspect, prima instanță a reținut că, și dacă se respecta nivelul de 15 cm. prevăzut de autorizația de construire, distrugerile nu puteau fi împiedicate, experții conchizând că fluxul de apă a fost uriaș, inundarea subsolurilor fiind inevitabilă. A înlăturat astfel, susținerea pârâtei despre culpa concurentă a celor ce au realizat necorespunzător construcția clădirii, reținând culpa exclusivă a pârâtei. În ce privește întinderea prejudiciului, tribunalul a reținut pasivitatea autoarei pârâte (R.G.A.B.) la momentul constatării pagubelor, precum și faptul că experții au arătat instanței că este cu neputință ca, la mai mult de 2 ani de la producerea inundației, să se restabilească situația exactă a avariilor produse.

A reținut că pagubele au făcut obiectul a trei categorii de expertize: instalații aferente construcțiilor civile, electrotehnice și energetice, electronică, telecomunicații, instalații de automatizare și instalații mecanice și contabilă. Prin decizia comercială nr. 355 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC A.N.B. SA împotriva sentinței comerciale nr. 11637 din 13 octombrie 2004, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr. 3527/2001 în contradictoriu cu intimatele SA A.R. SA București, SC A. SA București și intimatul-pârât Municipiul București prin Primar General. Obligă pe apelantă să plătească intimatei SC A.R.

SA 24.988,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Instanța de apel a reținut că obligația de a întreține (în care se include și cea de reparare) rețeaua de apă este stabilită expres în sarcina R.G.A.B. prin actul de înființare, în care s-a prevăzut chiar obligația de a extinde această rețea. Împrejurarea că, în acest scop, R.G.A.B. nu dispune de fonduri proprii, ci depinde de fondurile alocate de Municipiul București nu o exonerează de răspundere, nu transferă către municipiu această obligație, R.G.A.B. trebuind să facă dovada că a solicitat alocarea fondurilor, că nu le-a primit și că, în procesele în care i se impută nerespectarea acestei obligații, a chemat în garanție Municipiul București.

Că deficiențele în urma cărora s-a produs faptul cauzator de prejudicii dedus judecății de față, îi sunt imputabile tot R.G.A.B. reiese și din argumentația adusă chiar de apelanta-reclamantă, care arată că lucrările de reparații și de înlocuire a conductelor de alimentare cu apă erau eficiente la momentul de referință, dar nu ca administrator al rețelei, ci ca executant în înțelesul Legii nr. 10/1995. Or, conform considerentelor ce preced, în baza articolului 2 alin. (2) din H.C.G.M.B. nr. 108/1997 R.G.A.B. avea calitatea de prestator al serviciului, cu atribuții de administrare și exploatare, în baza actului de înființare avea obligația întreținerii și chiar a extinderii rețelei de apă, iar în conformitate cu H.C.G.M.B.

nr. 106/1997 (invocată chiar de apelanta-pârâtă), pentru punerea în aplicare a strategiei serviciilor de alimentare cu apă, s-au căutat soluții de finanțare a programelor din surse proprii ale bugetului local, din surse propii ale R.G.A.B. și din alte surse, ceea ce infirmă susținerea apelantei-pârâte cu privire la calitatea de executant a R.G.A.B. în realizarea lucrărilor de întreținere. De asemenea, Curtea reține că nu apelantei-pârâte îi revine sarcina de a stabili dacă o persoană fizică sau juridică folosește un spațiu conform destinației din autorizația de construire, ci instituțiilor abilitate de Legea nr. 51/1990, care au competența de a stabili, dacă este cazul, și caracterul faptei și sancțiunea.

Față de dezinteresul manifestat de apelanta-pârâtă, de pasivitatea sa până la momentul acționării în judecată, față de împrejurarea că nici o probă nu arată în concret efectuarea de reparații nejustificate în raport cu pagubele, ca și față de împrejurarea că reparațiile au fost făcute după evaluări ale pagubelor, Curtea apreciază că despăgubirile plătite sunt cele datorate, prin absența de la momentul constatării și evaluării acestor daune apelanta-pârâtă asumându-și riscul suportării lor în acest cuantum. Prin recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâta SC A.N.B. SA a expus întreaga situație de fapt, susținând că intimata-reclamantă A. nu a efectuat în mod legal procedura concilierii directe; A.N.

nu are calitate procesuală pasivă și în mod greșit instanța a respins proba cu expertiza tehnică specialitatea instalații sanitare. În dezvoltarea motivelor de recurs, se precizează că în mod greșit instanța a considerat că dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., referitoare la comunicarea actelor pe care se bazează cererea reclamantului ar fi fost respectate. În lipsa unui acord expres între proprietar și administrator, obligația de reparare/înlocuire a conductelor de alimentare cu apă aparține proprietarului Municipiului București. În această situație, A.N. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Instanța a ignorat faptul că expertul în instalații pentru construcții a apreciat că proporțiile inundației ar fi fost mai reduse în cazul în care înălțimea bordurii ar fi fost cea stabilită prin autorizația de construcție.

Autorizația de construire pentru imobilul în cauză prevedea exact care urmau să fie destinațiile spațiilor din subsoluri. În realitate, aceste destinații au fost modificate fără a se obține o autorizație pentru această operațiune. Expertiza tehnică pentru construcții civile notează în detaliu aceste modificări și adaugă că „niciuna dintre părți nu a prezentat experților documentele legale, cu respectarea Legii nr. 50/1990 și a Legii nr. 10/1995, privind modificările prezentate mai sus”. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate, conducând logic și convingător la soluția din dispozitiv. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, ci a reiterat în fapt apărările de fond ce nu se impun a fi analizate privind netemeinicia deciziei recurate întrucât părțile au beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC A.N.B. SA împotriva deciziei comerciale nr. 355 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă SA A.R. SA București, în sumă de 16185,79 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.N.B. SA, împotriva deciziei comerciale nr. 355 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SA A.R. SA București la plata sumei de 16185,79 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 februarie 2007.