ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4080/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 238 din 12

martie 2004 Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta A.P.A.P.S. și a respins ca

fiind prescrisă acțiunea modificată și formulată de reclamanții E.S. și D.E. împotriva

pârâților SC T. SA București, A.P.A.P.S. București, și Ministerului Finanțelor

Publice București, acțiune având ca obiect anularea unui titlu, în baza Legii

nr. 10/2001.

Din considerentele sentinței

rezultă că instanța de fond, a făcut aplicația art. 46 alin. (5) din Legea nr.

10/2001 modificată prin O.U.G. nr. 145/2001, care prevede că, prin derogare de

la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, absolută sau relativă,

dreptul la acțiune se prescrie în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2001, termen special de

prescripție, derogatoriu de la dreptul comun (Decretul nr. 167/1958).

Se subliniază că reclamanții au

formulat cerere în constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 534/1994, la data de 18 octombrie 2002, cu

mult mai târziu decât termenul limită, care era 14 august 2002.

Curtea de Apel București, secția a

III–a civilă, cu decizia civilă nr. 1739/A din 9 septembrie 2004 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanți, constatând că în mod corect s-a

calculat și aplicat termenul special de prescripție de 18 luni, de instanța de

fond.

S.E. și D.E. au declarat recurs

împotriva deciziei civile nr. 1739 din 9 septembrie 2004 pronunțată de Curtea

de Apel București, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând în esență că acțiunea a fost introdusă anterior datei de 14

august 2002 când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, iar termenul se calculează

în raport de data luării la cunoștință a contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni și anume 12 martie 2004, când acest contract le-a fost comunicat de SC T.

SA.

De asemenea, se arată că greșit s-a

reținut în decizia recurată că invocă propria culpă referitor la faptul că nu

au cunoscut adresa inițială a imobilului deoarece în actele de proprietate

vechi, imobilul era situat în strada I. nr. 78 A, iar în urma expertizei de

identificare s-a constatat că în prezent este nr. 78 B.

O altă critică se referă la faptul

că imobilul a fost preluat de stat fără titlu și de aceea ei își păstrează

calitatea de proprietar avută la data preluării, iar certificatul de atestare a

dreptului de proprietate MO7 nr. 0889/1993 emis pentru SC T. SA, de Ministerul

Agriculturii și Alimentației nu este valabil pentru că nu s-a urmat procedura

instituită de art. 13 din Legea nr. 199/1999.

Față de cele învederate, recurenții

au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare Tribunalului București.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor urma:

În primul rând, trebuie subliniat că

instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă, astfel că și motivele

de recurs ce vor fi analizate, vor fi numai acelea care privesc această

excepție. Celelalte motive care se referă la fondul cauzei, exced codului

procesual și în această situație nu se impune analiza acestora.

Așa cum de altfel, recunosc chiar

reclamanții în cuprinsul cererii de recurs, acțiune expediată instanței prin poștă,

poartă pe plic data de 13 august 2002 și era îndreptată împotriva a opt

persoane fizice. Obiectul acestei acțiuni era constatarea nulității absolute a

șase contracte de vânzare-cumpărare încheiate între SC C. SA și chiriași pentru

apartamente situate în București, str. I. Temeiul de drept al acțiunii îl

constituia art. 1200 pct. 1 C. civ. raportat la art. 1 din Legea nr. 112/1995,

art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 20/1996, art. 1 din H.G. nr. 11/1997 și

dispozițiile art. 46 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.

La data de 18 octombrie 2002,

reclamanții depun la dosarul nr. 12247/2002 al Judecătoriei sector 1 București

o cerere în care arătând că a fost în eroare asupra adresei imobilului; și

datorită acestui fapt s-a îndreptat cu acțiune împotriva pârâților, persoane

fizice, înțeleg să renunțe la cererea împotriva acestora, să solicite

introducerea în cauză în calitate de pârât a SC T. SA și să se constate

nulitatea absolută a altui act, respectiv a certificatului de atestare nr. 0889

din 24 martie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de noul

pârât cu A.P.A.P.S.

Atașat cererii s-au depus o serie de

acte printre care la fila 68 un răspuns al Primăriei Municipiului București,

adresa nr. 22445/6770 din 13 mai 2002, Timiș doamnei avocate a reclamanților L.C.,

prin care aceasta era informată că în baza prevederilor H.G. nr. 834/1991, SC T.

SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate … pentru

terenul în suprafață de 2307 mp situat în str. I.”.

Aceeași cerere precizatoare, cu modificarea

celui pentru care se cere introducerea în cauză, și anume A.P.A.P.S. București

se depune la data de 15 noiembrie 2002.

Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, modificat prin O.U.G. nr. 145/2001, prin derogare de la dreptul

comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în

termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de

14 august 2001. Acest termen este unul special, ce derogă de la dreptul comun,

ce-l constituie Decretul nr. 167/1958.

Este adevărat că acțiunea inițială

împotriva persoanelor fizice a fost introdusă pe data de 13 august 2001 dar

această dată s-ar fi luat în considerare față de pârâții inițiali.

Modificarea acțiunii reclamanților a

avut loc din toate punctele de vedere și anume schimbarea obiectului, părților

și cauzei, ceea ce echivalează cu o adevărată nouă acțiune și nu cu o

modificare în sensul art. 132 C. proc. civ.

În literatura juridică s-a stabilit

că întregirea sau modificarea acțiunii conform art. 132 C. proc. civ., înseamnă

a formula „cereri adiționale” care presupun completarea lipsurilor din cererea

inițială sau de a explica mărirea pretențiilor.

Oricum, în cazul schimbării

pârâților, termenul de introducere al acțiunii se socotește în raport de data

înregistrării cererii modificatoare la instanță, împotriva pârâților din urmă.

Este de necontestat că împotriva SC T.

SA, cererea s-a depus la data de 18 octombrie 2002, iar împotriva AVAS (A.P.A.P.S.

la acea dată) la 15 noiembrie 2002 peste termenul special de prescripție,

ultima zi fiind 14 august 2002.

După cum este de observat, ambele

instanțe au făcut o justă aplicare a legii, nefiind corectă susținerea

recurenților că termenul de prescripție s-ar calcula de la data luării la

cunoștință de existența contractului a cărui nulitate s-a cerut a fi

constatată.

Nefondată este și critica greșitei

rețineri a faptului că recurenții ar fi susținut necunoașterea adresei

imobilului din litigiu, situație ce ar fi întârziat promovarea acțiunii.

Chiar recurenții-reclamanți în cererea

depusă la dosarul Judecătoriei sectorului 1 București, prezintă situația de mai

sus, ca o scuză pentru a renunța la judecata în contradictoriu cu persoanele

fizice și a chema în judecată intimații de acum. De aceea în mod corect

instanța de apel a reținut că reclamanții nu pot invoca propria culpă.

S-a criticat decizia și sub aspectul

că termenul trebuia să curgă de la data de 12 martie 2004 când au luat

cunoștință de atestatul dreptului de proprietate și contractul de

vânzare-cumpărare al SC T. SA.

Această critică nu este fondată, nu

numai pentru că operează termenul special al Legii nr. 10/2001 invocată ca

temei de drept al acțiunii, dar și pentru faptul că reclamanții au cunoscut de

existența actelor contestate cu mult timp înainte și anume 13 mai 2002, așa cum

rezultă din actul de la fila 68 prin care Primăria Municipiului București îi

transmitea în scris acele informații avocatei recurenților (act depus la dosar

chiar de aceștia).

Cauza fiind soluționată pe excepția

prescripției, nu se impune analiza criticilor ce vizează fondul pricinii.

Față de cele de mai sus, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții S.E. și D.E. împotriva deciziei nr. 1739 din 9

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.