ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4080/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 238 din 12 martie 2004 Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta A.P.A.P.S. și a respins ca fiind prescrisă acțiunea modificată și formulată de reclamanții E.S. și D.E. împotriva pârâților SC T. SA București, A.P.A.P.S. București, și Ministerului Finanțelor Publice București, acțiune având ca obiect anularea unui titlu, în baza Legii nr. 10/2001. Din considerentele sentinței rezultă că instanța de fond, a făcut aplicația art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin O.U.G.

nr. 145/2001, care prevede că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, absolută sau relativă, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2001, termen special de prescripție, derogatoriu de la dreptul comun (Decretul nr. 167/1958). Se subliniază că reclamanții au formulat cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 534/1994, la data de 18 octombrie 2002, cu mult mai târziu decât termenul limită, care era 14 august 2002. Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, cu decizia civilă nr. 1739/A din 9 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, constatând că în mod corect s-a calculat și aplicat termenul special de prescripție de 18 luni, de instanța de fond.

S.E. și D.E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1739 din 9 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că acțiunea a fost introdusă anterior datei de 14 august 2002 când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, iar termenul se calculează în raport de data luării la cunoștință a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și anume 12 martie 2004, când acest contract le-a fost comunicat de SC T. SA.

De asemenea, se arată că greșit s-a reținut în decizia recurată că invocă propria culpă referitor la faptul că nu au cunoscut adresa inițială a imobilului deoarece în actele de proprietate vechi, imobilul era situat în strada I. nr. 78 A, iar în urma expertizei de identificare s-a constatat că în prezent este nr. 78 B. O altă critică se referă la faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu și de aceea ei își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO7 nr. 0889/1993 emis pentru SC T. SA, de Ministerul Agriculturii și Alimentației nu este valabil pentru că nu s-a urmat procedura instituită de art. 13 din Legea nr. 199/1999.

Față de cele învederate, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma: În primul rând, trebuie subliniat că instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă, astfel că și motivele de recurs ce vor fi analizate, vor fi numai acelea care privesc această excepție. Celelalte motive care se referă la fondul cauzei, exced codului procesual și în această situație nu se impune analiza acestora. Așa cum de altfel, recunosc chiar reclamanții în cuprinsul cererii de recurs, acțiune expediată instanței prin poștă, poartă pe plic data de 13 august 2002 și era îndreptată împotriva a opt persoane fizice.

Obiectul acestei acțiuni era constatarea nulității absolute a șase contracte de vânzare-cumpărare încheiate între SC C. SA și chiriași pentru apartamente situate în București, str. I. Temeiul de drept al acțiunii îl constituia art. 1200 pct. 1 C. civ. raportat la art. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 20/1996, art. 1 din H.G. nr. 11/1997 și dispozițiile art. 46 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.

La data de 18 octombrie 2002, reclamanții depun la dosarul nr. 12247/2002 al Judecătoriei sector 1 București o cerere în care arătând că a fost în eroare asupra adresei imobilului; și datorită acestui fapt s-a îndreptat cu acțiune împotriva pârâților, persoane fizice, înțeleg să renunțe la cererea împotriva acestora, să solicite introducerea în cauză în calitate de pârât a SC T. SA și să se constate nulitatea absolută a altui act, respectiv a certificatului de atestare nr. 0889 din 24 martie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de noul pârât cu A.P.A.P.S. Atașat cererii s-au depus o serie de acte printre care la fila 68 un răspuns al Primăriei Municipiului București, adresa nr. 22445/6770 din 13 mai 2002, Timiș doamnei avocate a reclamanților L.C., prin care aceasta era informată că în baza prevederilor H.G.

nr. 834/1991, SC T. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate … pentru terenul în suprafață de 2307 mp situat în str. I.”. Aceeași cerere precizatoare, cu modificarea celui pentru care se cere introducerea în cauză, și anume A.P.A.P.S. București se depune la data de 15 noiembrie 2002. Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, modificat prin O.U.G. nr. 145/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 14 august 2001. Acest termen este unul special, ce derogă de la dreptul comun, ce-l constituie Decretul nr. 167/1958. Este adevărat că acțiunea inițială împotriva persoanelor fizice a fost introdusă pe data de 13 august 2001 dar această dată s-ar fi luat în considerare față de pârâții inițiali.

Modificarea acțiunii reclamanților a avut loc din toate punctele de vedere și anume schimbarea obiectului, părților și cauzei, ceea ce echivalează cu o adevărată nouă acțiune și nu cu o modificare în sensul art. 132 C. proc. civ. În literatura juridică s-a stabilit că întregirea sau modificarea acțiunii conform art. 132 C. proc. civ., înseamnă a formula „cereri adiționale” care presupun completarea lipsurilor din cererea inițială sau de a explica mărirea pretențiilor. Oricum, în cazul schimbării pârâților, termenul de introducere al acțiunii se socotește în raport de data înregistrării cererii modificatoare la instanță, împotriva pârâților din urmă. Este de necontestat că împotriva SC T. SA, cererea s-a depus la data de 18 octombrie 2002, iar împotriva AVAS (A.P.A.P.S.

la acea dată) la 15 noiembrie 2002 peste termenul special de prescripție, ultima zi fiind 14 august 2002. După cum este de observat, ambele instanțe au făcut o justă aplicare a legii, nefiind corectă susținerea recurenților că termenul de prescripție s-ar calcula de la data luării la cunoștință de existența contractului a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată. Nefondată este și critica greșitei rețineri a faptului că recurenții ar fi susținut necunoașterea adresei imobilului din litigiu, situație ce ar fi întârziat promovarea acțiunii. Chiar recurenții-reclamanți în cererea depusă la dosarul Judecătoriei sectorului 1 București, prezintă situația de mai sus, ca o scuză pentru a renunța la judecata în contradictoriu cu persoanele fizice și a chema în judecată intimații de acum.

De aceea în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanții nu pot invoca propria culpă. S-a criticat decizia și sub aspectul că termenul trebuia să curgă de la data de 12 martie 2004 când au luat cunoștință de atestatul dreptului de proprietate și contractul de vânzare-cumpărare al SC T. SA. Această critică nu este fondată, nu numai pentru că operează termenul special al Legii nr. 10/2001 invocată ca temei de drept al acțiunii, dar și pentru faptul că reclamanții au cunoscut de existența actelor contestate cu mult timp înainte și anume 13 mai 2002, așa cum rezultă din actul de la fila 68 prin care Primăria Municipiului București îi transmitea în scris acele informații avocatei recurenților (act depus la dosar chiar de aceștia).

Cauza fiind soluționată pe excepția prescripției, nu se impune analiza criticilor ce vizează fondul pricinii. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.E. și D.E. împotriva deciziei nr. 1739 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.