ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6692 din 30

octombrie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de

reclamanții M.V. și M.R., în contradictoriu cu M.L., prin mandatar P.L.M., ca

prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții au cerut să se constate că este

valabilă vânzarea intervenită între părți la data de 1 septembrie 1986 și să se

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare,

pentru imobilul situat în București.

Între părți, la data de 1 septembrie

1986, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, fiind întocmit

înscrisul sub semnătură privată, intitulat „chitanță”, în care se consemnează

că actele de vânzare-cumpărare vor fi încheiate în aproximativ 6 luni.

Reține instanța de fond, că prin

încheierea acestui act nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra

imobilului. În sarcina ambelor părți s-a născut obligația de a face, respectiv

de a încheia contractul de vânzare-cumpărare și pentru că reclamanții nu invocă

un drept real, acțiunea este personală, prescriptibilă în termenul general de

prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la

prescripția extinctivă.

În prezenta cauză, acțiunea este

formulată cu depășirea termenului de prescripție, iar reclamanții nu au făcut

dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a prescripției.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 304/A din 19 februarie 2004, a respins apelul declarat de

reclamanți împotriva acestei hotărâri, reținând, în esență, că prin actul

încheiat de părți, la data de 1 septembrie 1986, s-a născut în sarcina acestora

obligația de a face, că acțiunea formulată de reclamanți este personală și se

prescrie în termenul de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și că

dreptul la acțiune fiind născut la momentul încheierii actului, acțiunea

înregistrată la instanță la data de 7 august 2003 s-a formulat cu depășirea

termenului de prescripție.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, au declarat recurs reclamanții M.V. și M.R. Recurenții, invocând

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că, în mod greșit s-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de instanță, deși

reclamanții au intrat în posesia imobilului odată cu încheierea actului de

vânzare-cumpărare și s-au comportat ca adevărați proprietari, plătind toate

taxele datorate statului, iar pârâta, care nu a invocat prescripția, a fost de

acord să-și execute voluntar obligația.

Arată recurenții că, deoarece prin

prescripția extinctivă nu se stinge dreptul subiectiv civil și nici obligația

corelativă, acestea pot fi executate voluntar, iar în raport cu dispozițiile

art. 20 din Decretul nr. 167/1958, o asemenea executare este valabilă.

De aceea, față de poziția părților,

instanța putea trece peste dispozițiile acestui decret.

Recursul va fi admis, pentru

considerentele la care ne vom referi în continuare.

Criticile formulate fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispozițiile acestui text sunt

incidente în cauză.

Hotărârea atacată, prin care s-a

păstrat sentința pronunțată de instanța de fond, este dată cu aplicarea greșită

a dispozițiilor înscrise în Decretul nr. 167/1958.

În cauză, în raport cu probele

administrate și susținerile părților, la data formulării cererii, care are ca

obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare, dreptul la acțiune al reclamanților nu era prescris.

Între părți s-a încheiat, la data de

1 septembrie 1986, un antecontract prin care acestea s-au angajat să încheie

ulterior contractul de vânzare-cumpărare, asumându-și obligația de a face.

Deoarece antecontractul este o promisiune

bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligației asumate

răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligației de

a face se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei

hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de

prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Acest termen curge din momentul

încheierii convenției, însă atunci când promitentul-cumpărător a preluat

imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului-vânzător, echivalează cu

recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art. 16 lit. b) din decret.

În asemenea situații, prescripția

dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător

se manifestă expres, în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător.

Or, în prezenta cauză,

reclamanții-recurenți au preluat bunul odată cu încheierea antecontractului de

vânzare-cumpărare, având stăpânirea lui și în prezent, iar pârâta-intimată, în

întâmpinarea aflată la fila 14 din dosarul instanței de apel, confirmă acest

fapt, precizează că recunoaște dreptul reclamanților la acțiune și cere să se

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Raportat la aceste împrejurări, care

fac dovada recunoașterii de către intimata-pârâtă a dreptului recurenților-reclamanți,

greșit prin decizia atacată, reținându-se că excepția invocată, din oficiu, de

prima instanță este întemeiată, s-a păstrat hotărârea apelată.

Pentru considerentele expuse, se va

admite recursul declarat de reclamanți, va fi casată hotărârea pronunțată de

instanța de apel și, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite

cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, urmând ca instanța de trimitere să

procedeze conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții M.V. și M.R. împotriva deciziei nr. 304/A din 19 februarie 2004 a

Curții de Apel București, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe

spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.