ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 7 octombrie 2003,

reclamantul S.I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, ICRAL

H.N. SA București, G.G.N. și G.G., instanța de judecată să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2634/30246 din 8 ianuarie 1997,

încheiat între SC H.N. SA București și soții G., având ca obiect imobilul

situat în București.

În motivarea cererii reclamantul a

invocat calitatea sa de proprietar asupra imobilului, în baza contractului de

construire, trecerea imobilului în proprietatea statului în temeiul Decretului

nr. 223/1974 printr-o decizie administrativă necomunicată, ca urmare a plecării

sale din țară în anul 1986.

Deși a solicitat Primăriei sectorului

1 București restituirea în natură a imobilului, s-a adresat instanței de

judecată în vederea constatării valabilității neîntrerupte a dreptului de

proprietate și s-a adresat pârâtei SC H.N. SA București cu o cerere de blocare

a vânzării, apartamentul a fost vândut soților G.

Prin sentința nr. 7933 din 16

decembrie 2003, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea, reținând că

reclamantul a sesizat instanța de judecată cu depășirea termenului prevăzut de

art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Aceeași instanță, învestită cu o

cerere de completare a hotărârii, a admis cererea pârâților G.G. și G.G.N.,

prin sentința nr. 1613 din 4 martie 2004, și a obligat reclamantul la plata

cheltuielilor de judecată în favoarea pârâților menționați.

Împotriva celor două hotărâri ale

primei instanțe, reclamantul a declarat apel, pe care nu l-a motivat.

Prin decizia nr. 405/A din 27 mai

2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a

respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței nr. 7933/2003 și ca

tardiv declarat apelul formulat împotriva sentinței nr. 1613/2004, ambele ale

Judecătoriei sectorului 1 București.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de actele dosarului, în

mod judicios prima instanță a statuat cu privire la prescripția dreptului la

acțiune.

Cu privire la cel de al doilea apel,

privind sentința dată în cererea de completare a hotărârii, acesta a fost

formulat cu depășirea termenului prevăzut de legea procesual civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamantul S.I. a declarat recurs.

S-a susținut că în mod greșit s-a

admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de împrejurarea că

imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar cererea s-a întemeiat

pe dispozițiile art. 966-968 C. civ.

În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului la

prima instanță în vederea continuării judecății.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din motive ce țin de stabilitatea și

certitudinea raporturilor juridice, precum și de securitatea circuitului civil,

cu referire la necesitatea înlăturării drepturilor lăsate în părăsire și

asigurării situațiilor îndelung admise, legiuitorul a statuat asupra unui

mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material, ca urmare a

neexercitării acestuia în termen.

Drept urmare, la împlinirea

termenului dreptul și obligația corelativă se sting simultan, ca urmare a

pierderii de către partea interesată a concursului statului în obținerea unei

hotărâri judecătorești, pe calea acțiunii în justiție.

Dat fiind caracterul de sancțiune

instituită de lege și gravitatea acesteia pentru titularul dreptului, care nu a

sesizat în termen instanța de judecată, aceasta este obligată totdeauna a

stabili natura raportului juridic litigios și data nașterii dreptului la

acțiune.

În cauză, instanțele au stabilit

judicios asupra incidenței normei speciale menționate și, în raport de data

sesizării cu acțiune în constatarea nulității, depășirea termenului imperativ.

Ca atare, respingând apelul și

menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o

hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., vizat de reclamant.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, văzând și cererea de

cheltuieli dovedită cu acte depuse la dosar, Curtea va face aplicația art. 274

C. proc. civ. și va obliga reclamantul la plata cheltuielilor de judecată,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.I.

împotriva deciziei civile nr. 405/A din 27 mai 2004 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și litigii de muncă, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de

8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către G.G. și G.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

13 iunie 2005.