ÎCCJ, decizie (scj.ro #82209)

Contract vânzare-cumpărare. Antecontract . Acțiune pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Prescripție Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Partea specială. Contract de vânzare-cumpărare. Antecontract . Hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Prescripția extinctivă Index alfabetic : Drept civil - antecontract de vânzare-cumpărare - hotărâre care să țină loc de act autentic - prescripția extinctivă C. civ ., art . 942, art.969, art . 1073 și urm., art . 1294 Decretul nr . 167/1958, art . 1, art . 3, art . 7, art . l6 lit.a Antecontractul , de vânzare-cumpărare a unui imobil, este o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură, a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripție prevăzut de art . 3 din Decretul nr . 167/1958.

Termenul prescripției curge din momentul încheierii contractului, însă atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui, cu acordul promitentului-vânzător , echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art . 16 lit . a din decret. Prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător . Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.1212 din 17 februarie 2005 Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr . 6692 din 30 octombrie 2003, confirmată de Curtea de Apel București, prin decizia nr . 304 din 19 februarie 2004, a respins ca prescrisă acțiunea prin care reclamantele M.V.

și M.R. au cerut, în contradictoriu cu pârâta M.L., să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un imobil situat în București. În esență, s-a reținut că, prin actul încheiat între părți, la 1 septembrie 1986, s-a născut, în sarcina acestora, obligația de a face, că acțiunea este personală și s-a prescris în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr . 167/1958, care a curs de la data antecontractului de vânzare-cumpărare și s-a împlinit înainte de data acțiunii de 7 august 2003. Recursul reclamanților este fondat. În raport cu probele administrate și susținerile părților, la data formulării cererii, care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dreptul la acțiune nu era prescris.

Între părți s-a încheiat, la data de 1 septembrie 1986, un antecontract prin care acestea s-au angajat să încheie ulterior contractul de vânzare-cumpărare, asumându-și obligația de a face. Deoarece antecontractul este o promisiune bilaterală de a contracta, în caz de neexecutare a obligației asumate răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligației de a face se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, supusă termenului de prescripție prevăzut de art . 3 din Decretul nr . 167/1958. Acest termen curge din momentul încheierii convenției, însă atunci când promitentul-cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui cu acordul promitentului-vânzător , echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia, în sensul art . 16 lit . a) din decret.

În asemenea situații, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul-vânzător se manifestă expres, în sensul negării dreptului promitentului-cumpărător . Or, în prezenta cauză, reclamanții-recurenți au preluat bunul odată cu încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 1986, având stăpânirea lui și în prezent, iar pârâta-intimată, în întâmpinare, confirmă acest fapt, precizează că recunoaște dreptul reclamanților la acțiune și cere să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Raportat la aceste împrejurări, care fac dovada recunoașterii de către intimata-pârâtă a dreptului recurenților-reclamanți, greșit s-a reținut că excepția invocată, din oficiu, de prima instanță, este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul s-a casată hotărârea pronunțată de instanța de apel și s-a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare , urmând ca instanța de trimitere să procedeze conform art . 297 (1) C.proc.civ .