ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, constată: La data de 27 mai 2010, petiționarii B.C. și G.G. au formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției din data de 26 aprilie 2010 adoptată în Dosarul nr. 1567/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010. În motivarea plângerii, petiționarii au susținut, în esență, că procurorii care au adoptat soluțiile susmenționate, ori nu au sesizat, ori au evitat să analizeze două aspecte esențiale și anume: actele de procedură depuse de recurentul G.D.

la declararea apelului, precum și după calificarea căii de atac ca fiind recurs, și nerespectarea și încălcarea de către instanță a normelor de procedură privitoare la termenul de depunere a contestației în anulare, aspecte ce au condus la soluționarea în defavoarea lor a unui litigiu având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în București, str. Mircea-Vodă. Petiționarii au solicitat admiterea plângerii și, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale deoarece s-a făcut o analiză superficială a probelor de către judecătorii care s-au pronunțat în Dosarul civil nr. 12114/2003 al Judecătoriei s ectorului 3 București, atât în fond, cât și în căile de atac.

Examinând plângerea formulată în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 5 martie 2009, petiționarii B.C. și G.G. au solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., D.R.I., R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C., M.S. și N.D.G., judecători în cadrul Tribunalului București, în legătură cu soluționarea în căile de atac a unei cauze civile privind imobilul situat în București, str. Mircea-Vodă.

Plângerile au fost trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București unde au fost înregistrate sub nr. 537/P/2009 și nr. 538/P/2009, fiind conexate la data de 13 octombrie 2009. Prin ordonanța nr. 537/P/2009 din 18 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, având în vedere calitatea magistratului D.R.I., de judecător la Curtea de Apel București. La data de 10 martie 2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția nr. 1567/P/2009, în temeiul dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. a) și art. 209 alin. (3) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii D.R.I. de la Curtea de Apel București și P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., M.S., R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C. și N.D.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de fals intelectual prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și, respectiv, de art. 289 C. pen. În motivarea rezoluției susmenționate, procurorul de caz a reținut că petiționarii B.C. și G.G. au formulat plângere penală împotriva a 16 judecători care ar fi comis infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 și de art. 289 C. pen., cu ocazia soluționării Dosarului cu nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 București, atât în fond, cât și în căile de atac promovate de petenți; esența nemulțumirilor petenților constând în soluționarea în defavoarea lor a unui litigiu civil având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a imobilului situat în București, str. Mircea-Vodă.

Prin sentința civilă nr. 8240 din 20 octombrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 București, s-a respins, atât cererea formulată de reclamanții B.C. și G.G. prin care aceștia solicitaseră să se constate desființat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 de B.N.P. - J.M., precum și cererea reconvențională formulată de G.G. prin care acesta solicitase pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilul indicat mai sus. Împotriva sentinței civile nr. 8240 din 20 octombrie 2004 au formulat apel toate părțile, iar instanța la care a fost înregistrat apelul, respectiv, Curtea de Apel București, a calificat calea de atac drept recurs și și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, decizie care a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurată de părți.

Prin decizia civilă nr. 161 din 7 februarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului București, s-a respins recursul formulat de recurenții reclamanți-pârâți B.C. și G.G., s-a admis recursul formulat de recurentul-pârât G.D. și s-a modificat sentința prin admiterea cererii reconvenționale și pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părți pentru imobilul în litigiu. B.C. și G.G. au formulat și o contestație în anulare care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1239/R din 23 august 2007 pronunțată în Dosarul nr. 6705/3/2007 al Tribunalului București. După epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de lege, petiționarii au formulat plângere penală împotriva judecătorilor care au pronunțat hotărârile susmenționate, exprimându-și nemulțumirea față de soluțiile adoptate în litigiul la care au participat.

Procurorul de caz a concluzionat că, cei nemulțumiți de soluțiile pronunțate, pot uza de căile legale de atac prin care se verifică legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești, fiind inadmisibil recursul la plângerea penală împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, după ce au fost parcurse toate căile de atac. Invocând și jurisprudența, procurorul a reținut că nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de abuz în serviciu sau de neglijență în serviciu, persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, în legătură cu soluțiile pe care le pronunță. Prin rezoluția nr. 3177/1617/II-2/2010 din data de 26 aprilie 2010, procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de B.C. și G.G. împotriva rezoluției nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În considerentele rezoluției susmenționate s-a reținut că soluția adoptată de procurorul de caz este legală și temeinică, neexistând indicii cu privire la săvârșirea de către magistrații judecători reclamați de petiționari a vreunei fapte penale în contextul instrumentării cauzelor civile în care petiționarii au avut calitatea de părți. Hotărârile adoptate de magistrați sunt fundamentate pe dispozițiile legale incidente în cauzele respective, fiind avute în vedere, inclusiv, prevederile Codului de procedură civilă care reglementează termenele de exercitare a căilor ordinare sau extraordinare de atac, precum și cele privind competența materială a instanțelor judecătorești.

În cauză, Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea petiționarilor în sensul de a se dispune admiterea plângerii pe care au formulat-o și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de judecătorii care s-au pronunțat în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 București, atât în fond, cât și în căile de atac, în condițiile în care nu există indicii cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și de art. 289 C. pen. Din actele premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că petiționarii s-au adresat Judecătoriei Sectorului 3 București în vederea constatării nulității antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P.

- J.M., privind apartamentul nr. 70 situat în București, str. Mircea-Vodă, ca urmare a nerespectării obligației de perfectare a tranzacției de către promitentul-cumpărător G.D. La rândul său, acesta din urmă a formulat cerere reconvențională, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, finalizarea vânzării nefiind realizată din culpa promitenților-vânzători. Ambele cereri au fost respinse prin sentința civilă nr. 8240/2004, pronunțată în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 București. În considerentele sentinței s-a reținut că, reclamanții-pârâți și pârâtul-reclamant au încheiat la 18 iunie 2003, antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menționat, prețul total al vânzării fiind de 23.600 dolari SUA, din care promitentul-cumpărător a plătit suma de 5.000 dolari SUA cu titlu de avans, diferența urmând a fi achitată până la 10 iulie 2003, în momentul perfectării tranzacției.

Avansul urma a fi folosit de către promitentul-vânzător pentru plata creditului obținut de la Bancorex în temeiul contractului nr. x/1996, garantat prin instituirea ipotecii asupra imobilului. Au fost prevăzute sancțiuni în sarcina părților pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, inclusiv, ca în situația neîncheierii actului de vânzare-cumpărare din vina promitenților-vânzători, promitentul-cumpărător să poată solicita instanței, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare. S-a reținut de către judecătorul fondului că, reclamanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligația de rambursare a sumei de 5.000 dolari SUA către A.V.A.B. și nici pe cea de a se prezenta până la data de 10 iulie 2003 în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

Neplata creditului a avut drept consecință, emiterea somației de către A.V.A.B., imobilul, urmând a fi scos la vânzare prin licitație publică. Creditul a fost rambursat către A.V.A.B. de către pârâtul-reclamant conform actului adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți, fiind astfel acoperit și o parte din prețul de vânzare. Instanța de fond a mai reținut că reclamanții pârâți au încercat să obțină un preț mai mare de la fiul pârâtului-reclamant, în lipsa acestuia și că, la scurt timp după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare au semnat contractul de comodat din 24 iulie 2003, cu privire la același imobil, cu SC C.M.A. SA. S-a stabilit că pârâtul-reclamant și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, a achitat datoriile reclamanților-pârâți și a stins datoria acestora către A.V.A.B., făcând demersuri în vederea finalizării tranzacției.

De asemenea, pârâtul-reclamant a încercat realizarea unei înțelegeri cu reclamanții-pârâți, fiind dispus să plătească diferența de preț la care s-a obligat, concilierea nefiind posibilă din cauza celor din urmă care au tergiversat încheierea contractului, pretinzând un preț mai mare decât cel stabilit inițial. În ce privește cererea reconvențională, judecătorul fondului a apreciat că promitentul-cumpărător, deși de bună-credință, nu a depus suficiente diligențe pentru a-și achita obligația de plată integrală a prețului în termenul prevăzut în antecontract, apelând la instituția ofertei de plată, urmată de consemnațiune în condițiile art. 1114 C. civ., independent de întâlnirea cu promitenții-vânzători.

Hotărârea susmenționată i-a fost comunicată pârâtului-reclamant G.D. la data de 6 decembrie 2004, prin afișare la ușa locuinței și a fost atacată cu apel la 20 decembrie 2004 în termenul de 15 zile prevăzut în art. 284 C. proc. civ. Cererea de apel a fost depusă la instanța de fond, respectiv, Judecătoria Sectorului 3, în conformitate cu dispozițiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva sentinței civile nr. 8240/2004 au declarat apel și reclamanții pârâți. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a calificat calea de atac exercitată de părți ca fiind recurs, și nu apel, prin raportare la valoarea obiectului litigiului și, prin decizia civilă nr. 869/A din 19 mai 2005 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată la Secția a IV-a civilă sub nr. 2535/2005.

Prin decizia civilă nr. 161/R din 7 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2535/2005 a fost respins recursul declarat de B.C. și G.G. - petiționarii din prezenta cauză - și a fost admis recursul formulat de G.D. Instanța de recurs a modificat în parte sentința, în sensul admiterii cererii reconvenționale, stabilind că hotărârea ține loc de contract de vânzare-cumpărare între B.C. și G.G., în calitate de vânzători și G.D., în calitate de cumpărător, pentru imobilul în litigiu ce a format obiectul antecontractului autentificat, la prețul de 23.600 dolari SUA. Din completele de judecată care au instrumentat Dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului București au făcut parte magistrații: R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., D.R.I., C.C., N.D.G., R.L.M.

și M.S. Împotriva deciziei nr. 161/R/2007 au formulat contestație în anulare B.C. și G.G., invocând nerespectarea dispozițiilor legale privind competența. La data de 22 iunie 2007, printr-o cerere completatoare, contestatorii au invocat un nou aspect de nelegalitate a hotărârii cu privire la care s-a dispus disjungerea, constatându-se tardivitatea în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1239/R din 23 august 2007 pronunțată în Dosarul nr. 6705/3/2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, magistrații P.A., D.D.A. și N.I. au respins contestația în anulare ca neîntemeiată. În considerentele deciziei s-a reținut că instanța competentă să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei hotărârii recurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data soluționării recursului era Tribunalul București.

Cauza disjunsă a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 24752/3/2007. Prin decizia civilă nr. 441/R din 7 martie 2008 pronunțată de magistrații P.A., C.L. și R.M. s-a respins contestația în anulare ca tardiv formulată, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 C. proc. civ., termen care curge de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărârea atacată. Față de cele mai sus expuse, nu rezultă că magistrații judecători și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu sau că au falsificat hotărârile pronunțate, acestea fiind adoptate în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. referitoare la termenele de exercitare a căilor de atac, la calificarea unei căi de atac și la competența materială a instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, verificarea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești se poate realiza, exclusiv, prin exercitarea de către părțile nemulțumite a căilor ordinare sau extraordinare de atac, în condițiile și în termenele prevăzute de lege, judecătorii neputând fi subiecți activi ai infracțiunilor de abuz în serviciu în legătură cu soluțiile pe care le pronunță. În consecință, reținând că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G. împotriva rezoluției nr. 1567/P/2010 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică -, rezoluție pe care o menține.

Potrivit art. 192 alin. (2) și 4 C. proc. pen., petiționarii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G. împotriva rezoluției nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. În baza art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., obligă petiționarii la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2010.