ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, constată:
La data de 27 mai
2010, petiționarii B.C. și G.G. au formulat, în conformitate cu dispozițiile art.
278
1
C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției din data de 26
aprilie 2010 adoptată în Dosarul nr. 1567/P/2009 al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și
criminalistică, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată
împotriva rezoluției nr. 1567/P/2009 din 10 martie 2010.
În motivarea
plângerii, petiționarii au susținut, în esență, că procurorii care au adoptat
soluțiile susmenționate, ori nu au sesizat, ori au evitat să analizeze două
aspecte esențiale și anume: actele de procedură depuse de recurentul G.D. la
declararea apelului, precum și după calificarea căii de atac ca fiind recurs,
și nerespectarea și încălcarea de către instanță a normelor de procedură
privitoare la termenul de depunere a contestației în anulare, aspecte ce au
condus la soluționarea în defavoarea lor a unui litigiu având ca obiect
contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în București, str. Mircea-Vodă.
Petiționarii au
solicitat admiterea plângerii și, în conformitate cu dispozițiile art. 278
1
alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la procuror în vederea
începerii urmăririi penale deoarece s-a făcut o analiză superficială a probelor
de către judecătorii care s-au pronunțat în Dosarul civil nr. 12114/2003 al
Judecătoriei
s
ectorului 3
București, atât în fond, cât și în căile de atac.
Examinând plângerea
formulată în conformitate cu dispozițiile art. 278
1
alin. (7) C.
proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Înalta
Curte constată că aceasta este nefondată.
Prin plângerile
adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de
5 martie 2009, petiționarii B.C. și G.G. au solicitat efectuarea de cercetări
față de magistrații P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., D.R.I., R.E., T.I.,
L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C., M.S. și N.D.G., judecători în cadrul
Tribunalului București, în legătură cu soluționarea în căile de atac a unei
cauze civile privind imobilul situat în București, str. Mircea-Vodă.
Plângerile au fost
trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București unde au fost
înregistrate sub nr. 537/P/2009 și nr. 538/P/2009, fiind conexate la data de 13
octombrie 2009.
Prin ordonanța nr. 537/P/2009
din 18 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus
declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și
criminalistică, având în vedere calitatea magistratului D.R.I., de judecător la
Curtea de Apel București.
La data de 10 martie 2010,
procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția nr. 1567/P/2009,
în temeiul dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 lit. a) și art. 209 alin.
(3) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii D.R.I.
de la Curtea de Apel București și P.A., D.D.A., N.I., C.L., R.M., R.L.M., M.S.,
R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., C.C. și N.D.G. sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de fals
intelectual prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și, respectiv, de art. 289
C. pen.
În motivarea
rezoluției susmenționate, procurorul de caz a reținut că petiționarii B.C. și G.G.
au formulat plângere penală împotriva a 16 judecători care ar fi comis
infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 și de art. 289 C. pen., cu
ocazia soluționării Dosarului cu nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3
București, atât în fond, cât și în căile de atac promovate de petenți; esența
nemulțumirilor petenților constând în soluționarea în defavoarea lor a unui
litigiu civil având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare a imobilului
situat în București, str. Mircea-Vodă.
Prin sentința civilă nr.
8240 din 20 octombrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei
Sector 3 București, s-a respins, atât cererea formulată de reclamanții B.C. și G.G.
prin care aceștia solicitaseră să se constate desființat antecontractul de
vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 de B.N.P. - J.M., precum și
cererea reconvențională formulată de G.G. prin care acesta solicitase
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic
pentru imobilul indicat mai sus.
Împotriva sentinței
civile nr. 8240 din 20 octombrie 2004 au formulat apel toate părțile, iar
instanța la care a fost înregistrat apelul, respectiv, Curtea de Apel
București, a calificat calea de atac drept recurs și și-a declinat competența
de soluționare în favoarea Tribunalului București, decizie care a intrat în
puterea lucrului judecat, nefiind recurată de părți.
Prin decizia civilă nr.
161 din 7 februarie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului
București, s-a respins recursul formulat de recurenții reclamanți-pârâți B.C.
și G.G., s-a admis recursul formulat de recurentul-pârât G.D. și s-a modificat
sentința prin admiterea cererii reconvenționale și pronunțarea unei hotărâri
care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părți pentru imobilul
în litigiu. B.C. și G.G. au formulat și o contestație în anulare care a fost
respinsă prin decizia civilă nr. 1239/R din 23 august 2007 pronunțată în Dosarul
nr. 6705/3/2007 al Tribunalului București.
După epuizarea
tuturor căilor de atac prevăzute de lege, petiționarii au formulat plângere
penală împotriva judecătorilor care au pronunțat hotărârile susmenționate,
exprimându-și nemulțumirea față de soluțiile adoptate în litigiul la care au
participat.
Procurorul de caz a
concluzionat că, cei nemulțumiți de soluțiile pronunțate, pot uza de căile
legale de atac prin care se verifică legalitatea și temeinicia unei hotărâri
judecătorești, fiind inadmisibil recursul la plângerea penală împotriva persoanelor
care îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile pronunțate în
cadrul acesteia, după ce au fost parcurse toate căile de atac.
Invocând și
jurisprudența, procurorul a reținut că nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de
abuz în serviciu sau de neglijență în serviciu, persoanele care îndeplinesc o
activitate de jurisdicție, în legătură cu soluțiile pe care le pronunță.
Prin rezoluția nr. 3177/1617/II-2/2010
din data de 26 aprilie 2010, procurorul șef al Secției de urmărire penală și
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins
ca neîntemeiată plângerea formulată de B.C. și G.G. împotriva rezoluției nr. 1567/P/2009
din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
În considerentele
rezoluției susmenționate s-a reținut că soluția adoptată de procurorul de caz
este legală și temeinică, neexistând indicii cu privire la săvârșirea de către
magistrații judecători reclamați de petiționari a vreunei fapte penale în
contextul instrumentării cauzelor civile în care petiționarii au avut calitatea
de părți. Hotărârile adoptate de magistrați sunt fundamentate pe dispozițiile
legale incidente în cauzele respective, fiind avute în vedere, inclusiv,
prevederile Codului de procedură civilă care reglementează termenele de
exercitare a căilor ordinare sau extraordinare de atac, precum și cele privind
competența materială a instanțelor judecătorești.
În cauză, Înalta
Curte constată că nu poate fi primită solicitarea petiționarilor în sensul de a
se dispune admiterea plângerii pe care au formulat-o și trimiterea cauzei la
procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de judecătorii care s-au
pronunțat în dosarul nr. 12114/2003 al Judecătoriei Sector 3 București, atât în
fond, cât și în căile de atac, în condițiile în care nu există indicii cu
privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor prevăzute și pedepsite
de art. 246 și de art. 289 C. pen.
Din actele
premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că petiționarii s-au adresat
Judecătoriei Sectorului 3 București în vederea constatării nulității
antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P. -
J.M., privind apartamentul nr. 70 situat în București, str. Mircea-Vodă, ca
urmare a nerespectării obligației de perfectare a tranzacției de către
promitentul-cumpărător G.D. La rândul său, acesta din urmă a formulat cerere
reconvențională, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină
loc de contract de vânzare-cumpărare, finalizarea vânzării nefiind realizată
din culpa promitenților-vânzători.
Ambele cereri au fost
respinse prin sentința civilă nr. 8240/2004, pronunțată în dosarul nr. 12114/2003
al Judecătoriei Sector 3 București. În considerentele sentinței s-a reținut că,
reclamanții-pârâți și pârâtul-reclamant au încheiat la 18 iunie 2003,
antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menționat, prețul
total al vânzării fiind de 23.600 dolari SUA, din care promitentul-cumpărător a
plătit suma de 5.000 dolari SUA cu titlu de avans, diferența urmând a fi
achitată până la 10 iulie 2003, în momentul perfectării tranzacției. Avansul
urma a fi folosit de către promitentul-vânzător pentru plata creditului obținut
de la Bancorex în temeiul contractului nr. x/1996, garantat prin instituirea
ipotecii asupra imobilului. Au fost prevăzute sancțiuni în sarcina părților
pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, inclusiv, ca în situația
neîncheierii actului de vânzare-cumpărare din vina promitenților-vânzători,
promitentul-cumpărător să poată solicita instanței, pronunțarea unei hotărâri
care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
S-a reținut de către
judecătorul fondului că, reclamanții-pârâți nu și-au îndeplinit obligația de
rambursare a sumei de 5.000 dolari SUA către A.V.A.B. și nici pe cea de a se
prezenta până la data de 10 iulie 2003 în vederea perfectării contractului de
vânzare-cumpărare. Neplata creditului a avut drept consecință, emiterea
somației de către A.V.A.B., imobilul, urmând a fi scos la vânzare prin
licitație publică. Creditul a fost rambursat către A.V.A.B. de către
pârâtul-reclamant conform actului adițional la antecontractul de
vânzare-cumpărare încheiat de părți, fiind astfel acoperit și o parte din
prețul de vânzare. Instanța de fond a mai reținut că reclamanții pârâți au
încercat să obțină un preț mai mare de la fiul pârâtului-reclamant, în lipsa
acestuia și că, la scurt timp după încheierea antecontractului de
vânzare-cumpărare au semnat contractul de comodat din 24 iulie 2003, cu privire
la același imobil, cu SC C.M.A. SA.
S-a stabilit că
pârâtul-reclamant și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, a
achitat datoriile reclamanților-pârâți și a stins datoria acestora către
A.V.A.B., făcând demersuri în vederea finalizării tranzacției. De asemenea,
pârâtul-reclamant a încercat realizarea unei înțelegeri cu reclamanții-pârâți,
fiind dispus să plătească diferența de preț la care s-a obligat, concilierea
nefiind posibilă din cauza celor din urmă care au tergiversat încheierea
contractului, pretinzând un preț mai mare decât cel stabilit inițial.
În ce privește
cererea reconvențională, judecătorul fondului a apreciat că
promitentul-cumpărător, deși de bună-credință, nu a depus suficiente diligențe
pentru a-și achita obligația de plată integrală a prețului în termenul prevăzut
în antecontract, apelând la instituția ofertei de plată, urmată de
consemnațiune în condițiile art. 1114 C. civ., independent de întâlnirea cu
promitenții-vânzători.
Hotărârea
susmenționată i-a fost comunicată pârâtului-reclamant G.D. la data de 6
decembrie 2004, prin afișare la ușa locuinței și a fost atacată cu apel la 20
decembrie 2004 în termenul de 15 zile prevăzut în art. 284 C. proc. civ.
Cererea de apel a fost depusă la instanța de fond, respectiv, Judecătoria
Sectorului 3, în conformitate cu dispozițiile art. 288 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva sentinței
civile nr. 8240/2004 au declarat apel și reclamanții pârâți.
Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a
calificat calea de atac exercitată de părți ca fiind recurs, și nu apel, prin
raportare la valoarea obiectului litigiului și, prin decizia civilă nr. 869/A
din 19 mai 2005 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București,
cauza fiind înregistrată la Secția a IV-a civilă sub nr. 2535/2005.
Prin decizia civilă nr.
161/R din 7 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2535/2005 a fost respins
recursul declarat de B.C. și G.G. - petiționarii din prezenta cauză - și a fost
admis recursul formulat de G.D. Instanța de recurs a modificat în parte
sentința, în sensul admiterii cererii reconvenționale, stabilind că hotărârea
ține loc de contract de vânzare-cumpărare între B.C. și G.G., în calitate de
vânzători și G.D., în calitate de cumpărător, pentru imobilul în litigiu ce a
format obiectul antecontractului autentificat, la prețul de 23.600 dolari SUA.
Din completele de
judecată care au instrumentat Dosarul nr. 2535/2005 al Tribunalului București
au făcut parte magistrații: R.E., T.I., L.M., P.A.G., I.C.C., S.C., D.R.I., C.C.,
N.D.G., R.L.M. și M.S.
Împotriva deciziei nr.
161/R/2007 au formulat contestație în anulare B.C. și G.G., invocând
nerespectarea dispozițiilor legale privind competența. La data de 22 iunie 2007,
printr-o cerere completatoare, contestatorii au invocat un nou aspect de
nelegalitate a hotărârii cu privire la care s-a dispus disjungerea,
constatându-se tardivitatea în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr.
1239/R din 23 august 2007 pronunțată în Dosarul nr. 6705/3/2007, Tribunalul
București, secția a III-a civilă, magistrații P.A., D.D.A. și N.I. au respins
contestația în anulare ca neîntemeiată.
În considerentele
deciziei s-a reținut că instanța competentă să se pronunțe asupra legalității
și temeiniciei hotărârii recurate în conformitate cu prevederile legale în
vigoare la data soluționării recursului era Tribunalul București.
Cauza disjunsă a fost
înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 24752/3/2007.
Prin decizia civilă nr. 441/R din 7 martie 2008 pronunțată de magistrații P.A.,
C.L. și R.M. s-a respins contestația în anulare ca tardiv formulată, după
împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 C. proc. civ., termen
care curge de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărârea
atacată.
Față de cele mai sus
expuse, nu rezultă că magistrații judecători și-au exercitat în mod abuziv
atribuțiile de serviciu sau că au falsificat hotărârile pronunțate, acestea
fiind adoptate în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. referitoare la
termenele de exercitare a căilor de atac, la calificarea unei căi de atac și la
competența materială a instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte,
verificarea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești se poate
realiza, exclusiv, prin exercitarea de către părțile nemulțumite a căilor
ordinare sau extraordinare de atac, în condițiile și în termenele prevăzute de
lege, judecătorii neputând fi subiecți activi ai infracțiunilor de abuz în
serviciu în legătură cu soluțiile pe care le pronunță.
În consecință,
reținând că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică, în baza art.
278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca
nefondată plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G. împotriva rezoluției
nr. 1567/P/2010 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică -, rezoluție
pe care o menține.
Potrivit art. 192 alin.
(2) și 4 C. proc. pen., petiționarii vor fi obligați la plata sumei de câte 200
lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, plângerea formulată de
petiționarii B.C. și G.G. împotriva rezoluției nr. 1567/P/2009 din 10 martie
2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică, pe care o menține.
În baza art. 192 alin.
(2) și (4) C. proc. pen., obligă petiționarii la plata sumei de câte 200 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință
publică, azi 10 noiembrie 2010.