ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3915/2009

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 242 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții L.I. și L.V. împotriva rezoluțiilor nr. 1075/P/2005 din 1 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nr. 1105/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului general ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluțiile atacate. Petenții au fost obligați să plătească câte 100 RON, fiecare cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Petenții L.I.

și L.V. au criticat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. rezoluțiile dispuse în Dosarul nr. 1075/P/2009 și în Dosarul nr. 1105/11/2/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimata I.C. - judecătorul care a pronunțat o sentință nelegală în Dosarul nr. 9191/1997 al Judecătoriei sector 2 București, actualmente intimata fiind avocat. În motivarea plângerii se arată că rezoluțiile criticate prin care s-a dispus și confirmat măsura de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. de către intimată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, sunt nelegale, deoarece faptelor reclamate de petenți li s-ar fi dat o încadrare juridică greșită cu consecința raportării la termene de prescripție mai scurte.

O altă critică se referă la faptul că plângerea formulată împotriva rezoluției din 1 iulie 2009 nu a fost soluționată de procurorul ierarhic superior în termenul de 20 zile prev. de art. 277 C. proc. pen. Au fost atașate la dosarul instanței Dosarele nr. 1075/P/2009 și nr. 1105/11/2/3009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Curtea, efectuând controlul de legalitate și temeinicie a rezoluțiilor criticate, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. a reținut că prin Sentința civilă nr. 7171 din 19 iunie 1997 Judecătoria sector 2 București (magistrați I.C. și G.E.) a admis acțiunea reclamanților M.M.M. și M.A. și a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, str. I.L.C., sector 2. Reclamantelor le-a fost atribuite cele 2/3 proprietate de stat de la etajul 1 și etajul 2, cum și podul imobilului de la adresa menționată, cauza judecându-se în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București.

Prin rezoluția din 1 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a constatat că față de data pronunțării Sentinței nr. 7171, respectiv 19 iunie 1997 și, apreciind că pretinsa faptă a fost comisă la această dată, iar fapta reclamată este cea de abuz în serviciu, s-a împlinit termenul de prescripție prev. de art. 122 lit. d) C. proc. pen., motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Această măsură a fost confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 20 iulie 2009, prin respingerea plângerii petenților. Cu privire la plângerea formulată împotriva rezoluției din 1 iulie 2009 se constată că petenții au depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 15 iulie 2009 fără a o motiva și făcând referire tot la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

Procurorul General a soluționat plângerea la 20 iulie 2009, încadrându-se astfel în termenul de 20 zile prev. de art. 277 C. proc. pen., situație în care se constată netemeinicia criticii petenților sub acest aspect. Referitor la intervenirea prescripției răspunderii penale s-a constatat că aceasta a fost corect reținută, dispozițiile legale în materie fiind imperative și constituindu-se într-un impediment dirimant pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, așa cum prevede art. 10 lit. g) C. proc. pen. Faptul că în prezent, petenții,în fața instanței (susțin că fapta reclamată împotriva intimatei ar fi cea de abuz în serviciu în formă calificată (susținând că s-ar impune efectuarea unei expertize evaluatoare), nu poate înfrânge consecințele prescripției răspunderii penale și nici nu poate face obiectul examinării instanței, câtă vreme actele procurorului criticate au avut în vedere o anumită situație de fapt.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs petenții L.I. și L.V. Prin motivele de recurs, petenții au criticat hotărârea primei instanțe, și, pe cale de consecință și rezoluțiile atacate, arătând că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei ca urmare a constatării intervenției prescripției răspunderii penale, în condițiile în care fapta reclamată ca fiind săvârșită este cea prev. de art. 246, art. 248 și art. 248 1 C. pen., în condițiile existenței unor consecințe deosebit de grave, împrejurare care impunea stabilirea cuantumului prejudiciului. De asemenea, se arată că soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată fără efectuarea niciunui act relevant pentru stabilirea situației de fapt.

Se mai susține că procurorul general nu s-a pronunțat și asupra plângerii motivate, formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petenți, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Astfel, la data de 16 iunie 2009, petenții L.I. și L.V. au formulat plângerea penală împotriva intimatei C. (fostă I.)C., solicitând efectuarea de cercetări în vederea tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen., infracțiune care ar fi fost săvârșită cu prilejul pronunțării Sentinței civile nr. 1771 din 19 iunie 1997 în Dosarul nr. 9191/1997 al Judecătoriei sectorului 2 București.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimată este legală și temeinică și, pe cale de consecință și sentința primei instanțe. Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții: Prima condiție constă în din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția oricărui caz prev. în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

În cauză corect s-a reținut că în raport de data la care se susține că ar fi fost comisă infracțiunea de abuz în serviciu de către intimată, fost magistrat, respectiv 19 iunie 1997, când a fost pronunțată Sentința civilă 7171, în prezent s-a împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale, fiind incident cazul prev. de art. 10 lit. g) C. proc. pen. Susținerea petenților că în fapt s-au plâns sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., rap. la art. 248 1 C. pen., nu este fondată. Astfel, petenții fac referire la împrejurarea că fapta reclamată ar fi avut consecințe deosebit de grave, în sensul prev. de art. 146 C. pen., abia după pronunțarea rezoluțiilor parchetului, când depun și în scris motivele plângerile formulate în condițiile prev. de art. 278 C. proc.

pen., prilej cu care afirmă că prejudiciul care le-ar fi fost cauzat este în cuantum de 750.000 RON. De remarcat este că în plângerea inițială petenții fac referire la consecințe "deosebit de grave", în sensul că "Sentința civilă nr. 7171 din 19 iunie 1997 a produs consecințe juridice «deosebit de grave», în sensul că subsemnații am fost tulburați în dreptul nostru de proprietate .. ", însă se observă că nu fac referire la producerea unui prejudiciu material în dauna lor, ci fac referire în mod generic, la încălcarea dreptului de proprietate. Înalta Curte constată că procurorul general s-a pronunțat, în termenul legal de 20 zile, cu privire la plângerea formulată de petenții în temeiul art. 278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, neavând relevanță că petenții nu au și motivat plângerea respectivă. Solicitarea acestora ca procurorul general să revină asupra rezoluției nr. 1105/II/2/2009 pentru a avea în vedere și motivele plângerii depuse după ce au luat cunoștință de soluția dispusă este inadmisibilă, întrucât examinarea actelor și lucrărilor dosarului a fost făcută în temeiul principiului care guvernează procesul penal, respectiv cel al oficialității. Înalta Curte apreciază că petenții pe calea plângerii penale încearcă să reformuleze o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce este inadmisibil, aceștia având la îndemână acțiuni civile prevăzute de lege în vederea restabilirii eventualelor drepturi reale pe care le reclamă, acțiuni civile pe care, de altfel, le-au introdus pe rolul instanțelor.

Instituind procedura de la art. 278 1 C. proc. pen., privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor lor, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispozițiile legale în vigoare. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul formulat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarii L.I. și L.V. împotriva Sentinței penale nr. 242 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.