ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3915/2009

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 242 din 29 septembrie

2009, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petenții L.I. și L.V. împotriva rezoluțiilor nr. 1075/P/2005 din 1 iulie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nr. 1105/II/2/2009

din 20 iulie 2009 a procurorului general ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, menținând rezoluțiile atacate.

Petenții au fost

obligați să plătească câte 100 RON, fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Petenții L.I. și L.V.

au criticat în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. rezoluțiile dispuse

în Dosarul nr. 1075/P/2009 și în Dosarul nr. 1105/11/2/2009, ale Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București, solicitând desființarea acestora și

trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de

intimata I.C. - judecătorul care a pronunțat o sentință nelegală în Dosarul nr.

9191/1997 al Judecătoriei sector 2 București, actualmente intimata fiind

avocat.

În motivarea

plângerii se arată că rezoluțiile criticate prin care s-a dispus și confirmat

măsura de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii

prev. de art. 246 C. pen. de către intimată, ca urmare a intervenirii

prescripției răspunderii penale, sunt nelegale, deoarece faptelor reclamate de

petenți li s-ar fi dat o încadrare juridică greșită cu consecința raportării la

termene de prescripție mai scurte.

O altă critică se

referă la faptul că plângerea formulată împotriva rezoluției din 1 iulie 2009

nu a fost soluționată de procurorul ierarhic superior în termenul de 20 zile

prev. de art. 277 C. proc. pen.

Au fost atașate la

dosarul instanței Dosarele nr. 1075/P/2009 și nr. 1105/11/2/3009 ale Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Curtea, efectuând

controlul de legalitate și temeinicie a rezoluțiilor criticate, în temeiul art.

278

1

C. proc. pen. a reținut că prin Sentința civilă nr. 7171 din 19

iunie 1997 Judecătoria sector 2 București (magistrați I.C. și G.E.) a admis

acțiunea reclamanților M.M.M. și M.A. și a dispus ieșirea din indiviziune

asupra imobilului situat în București, str. I.L.C., sector 2. Reclamantelor

le-a fost atribuite cele 2/3 proprietate de stat de la etajul 1 și etajul 2,

cum și podul imobilului de la adresa menționată, cauza judecându-se în

contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București.

Prin rezoluția din 1

iulie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a constatat că față

de data pronunțării Sentinței nr. 7171, respectiv 19 iunie 1997 și, apreciind

că pretinsa faptă a fost comisă la această dată, iar fapta reclamată este cea

de abuz în serviciu, s-a împlinit termenul de prescripție prev. de art. 122

lit. d) C. proc. pen., motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 10

lit. g) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Această măsură a fost

confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București din 20 iulie 2009, prin respingerea plângerii

petenților.

Cu privire la

plângerea formulată împotriva rezoluției din 1 iulie 2009 se constată că

petenții au depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 15

iulie 2009 fără a o motiva și făcând referire tot la infracțiunea prev. de art.

246 C. pen.

Procurorul General a

soluționat plângerea la 20 iulie 2009, încadrându-se astfel în termenul de 20

zile prev. de art. 277 C. proc. pen., situație în care se constată netemeinicia

criticii petenților sub acest aspect.

Referitor la

intervenirea prescripției răspunderii penale s-a constatat că aceasta a fost

corect reținută, dispozițiile legale în materie fiind imperative și

constituindu-se într-un impediment dirimant pentru punerea în mișcare a

acțiunii penale, așa cum prevede art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Faptul că în prezent,

petenții,în fața instanței (susțin că fapta reclamată împotriva intimatei ar fi

cea de abuz în serviciu în formă calificată (susținând că s-ar impune

efectuarea unei expertize evaluatoare), nu poate înfrânge consecințele

prescripției răspunderii penale și nici nu poate face obiectul examinării

instanței, câtă vreme actele procurorului criticate au avut în vedere o anumită

situație de fapt.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au formulat recurs petenții L.I. și L.V.

Prin motivele de

recurs, petenții au criticat hotărârea primei instanțe, și, pe cale de

consecință și rezoluțiile atacate, arătând că în mod greșit s-a dispus

neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei ca urmare a constatării

intervenției prescripției răspunderii penale, în condițiile în care fapta

reclamată ca fiind săvârșită este cea prev. de art. 246, art. 248 și art. 248

1

C. pen., în condițiile existenței unor consecințe deosebit de grave,

împrejurare care impunea stabilirea cuantumului prejudiciului.

De asemenea, se arată

că soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată fără efectuarea

niciunui act relevant pentru stabilirea situației de fapt.

Se mai susține că

procurorul general nu s-a pronunțat și asupra plângerii motivate, formulată

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

Examinând hotărârea

atacată sub aspectele invocate de petenți, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este soluția primei

instanțe fiind legală și temeinică.

Astfel, la data de 16

iunie 2009, petenții L.I. și L.V. au formulat plângerea penală împotriva

intimatei C. (fostă I.)C., solicitând efectuarea de cercetări în vederea tragerii

la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu,

prev. de art. 246 C. pen., infracțiune care ar fi fost săvârșită cu prilejul

pronunțării Sentinței civile nr. 1771 din 19 iunie 1997 în Dosarul nr.

9191/1997 al Judecătoriei sectorului 2 București.

Înalta Curte constată

că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimată este legală și

temeinică și, pe cale de consecință și sentința primei instanțe.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condiții:

Prima condiție constă

în din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală

să considere că s-a săvârșit o infracțiune.

Cea de a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc.

pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la

lit. b

1

).

Intervenția oricărui

caz prev. în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul

de urmărire, fie din actele premergătoare în urma sesizării, pot determina ca

în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii

urmăririi penale.

În cauză corect s-a

reținut că în raport de data la care se susține că ar fi fost comisă

infracțiunea de abuz în serviciu de către intimată, fost magistrat, respectiv

19 iunie 1997, când a fost pronunțată Sentința civilă 7171, în prezent s-a

împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale, fiind incident cazul

prev. de art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Susținerea petenților

că în fapt s-au plâns sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C.

pen., rap. la art. 248

1

C. pen., nu este fondată.

Astfel, petenții fac referire la împrejurarea că

fapta reclamată ar fi avut consecințe deosebit de grave, în sensul prev. de

art. 146 C. pen., abia după pronunțarea rezoluțiilor parchetului, când depun și

în scris motivele plângerile formulate în condițiile prev. de art. 278 C. proc.

pen., prilej cu care afirmă că prejudiciul care le-ar fi fost cauzat este în

cuantum de 750.000 RON.

De remarcat este că

în plângerea inițială petenții fac referire la consecințe "deosebit de

grave", în sensul că "Sentința civilă nr. 7171 din 19 iunie 1997 a

produs consecințe juridice «deosebit de grave», în sensul că subsemnații am

fost tulburați în dreptul nostru de proprietate .. ", însă se observă că

nu fac referire la producerea unui prejudiciu material în dauna lor, ci fac

referire în mod generic, la încălcarea dreptului de proprietate.

Înalta Curte constată

că procurorul general s-a pronunțat, în termenul legal de 20 zile, cu privire

la plângerea formulată de petenții în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, neavând relevanță că petenții nu

au și motivat plângerea respectivă.

Solicitarea acestora

ca procurorul general să revină asupra rezoluției nr. 1105/II/2/2009 pentru a

avea în vedere și motivele plângerii depuse după ce au luat cunoștință de

soluția dispusă este inadmisibilă, întrucât examinarea actelor și lucrărilor

dosarului a fost făcută în temeiul principiului care guvernează procesul penal,

respectiv cel al oficialității.

Înalta Curte

apreciază că petenții pe calea plângerii penale încearcă să reformuleze o

hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce este inadmisibil, aceștia având la

îndemână acțiuni civile prevăzute de lege în vederea restabilirii eventualelor

drepturi reale pe care le reclamă, acțiuni civile pe care, de altfel, le-au

introdus pe rolul instanțelor.

Instituind procedura

de la art. 278

1

C. proc. pen., privind accesul liber la justiție,

legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-și apăra

interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor lor,

fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de

dispozițiile legale în vigoare.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul formulat.

Văzând și disp. art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarii L.I. și L.V. împotriva Sentinței

penale nr. 242 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.