ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

I. Prin

rezoluția nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de P.B.L., C.R.M. și C.C.M.,

magistrați la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

în referire la art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C. pen.

și art. 323 C. pen., deoarece faptele nu există.

Cheltuielile

judiciare în sumă de 40 lei avansate de către stat au rămas în sarcina

acestuia.

S-a

reținut că în plângerea penală formulată, L.A. sesizează cu privire la faptul

că, la soluționarea Dosarului nr. 5147/2/2009 înregistrat la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, magistrații P.B.L., C.R.M.

și C.C.M. au încălcat principiul disponibilității specifice procesului civil,

judecând acțiunea promovată la data de 09 martie 2009 și nu astfel cum a fost

modificată prin cererea din 27 ianuarie 2010, săvârșind infracțiunile prevăzute

de art. 246, art. 248, art. 248

1

și art. 323 C. pen.

În

motivarea plângerii penale, L.A. arată că în cadrul procesual al Dosarului nr. 39011/3/2005

aflat pe rolul Curții de Apel București a depus o cerere la 09 martie  2009,

care a făcut ulterior obiectul cauzei înregistrate sub nr. 5147/2/2009.

În

data de 27 ianuarie 2010 a formulat o cerere prin care a modificat obiectul

acțiunii inițiale.

Persoana

vătămată susține că prin decizia civilă nr. 229 din 28 ianuarie 2010, Curtea de

Apel București a analizat și dispus în cadrul procesual stabilit prin acțiunea

civilă depusă la 09 martie 2009 și nu s-a pronunțat asupra obiectului cauzei

modificat prin cererea formulată în data de 27 ianuarie 2010.

L.A.

afirmă că reaua credință a magistraților în soluționarea acestei cauze rezultă

și din aceea că nu au citat pârâta și nu au comunicat acesteia acțiunea.

Din

actele de la doar rezultă că, în fapt, L.A. a formulat o contestație în anulare

împotriva încheierii civile pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 39011/3/C A/2005, în

contradictoriu cu intimata Universitatea V.

În

ședința publică din 28 ianuarie 2010, pe rol fiind cauza cu nr. 5147/2/2009,

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în

completul alcătuit din magistrații P.B.L., C.R.M. și C.C.M. - a constatat că

procedura de citare este legal îndeplinită, părțile nu au răspuns apelului

nominal și că la 27 ianuarie 2010 contesta torul a depus concluzii scrise.

Deoarece

nu au mai fost cereri de formulat, excepției de invocat și probe de

administrat, Curtea a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre

soluționare pe fondul contestației în anulare.

Prin

decizia civilă nr. 239 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, a dispus respingerea, ca nefondată, a

contestației în anulare formulată de L.A. împotriva încheierii civile pronunțată

de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 39011/CA/2005.

Pentru

a dispune astfel, Curtea a reținut că motivele de contestație invocate de către

contestator nu se regăsesc, între cele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin.

(1) C. proc. civ. și nu pot fi asimilate decât unei greșeli de judecată, care

nu se poate valorifica în procedura contestației în anulare, avându-se în

vedere dispozițiile exprese și limitative ale textului de lege anterior

menționat.

Având

în vedere situația de fapt expusă, constat că nu sunt elemente din care să

rezulte bănuiala legitimă că magistrații au săvârșit vreuna dintre

infracțiunile sesizate. Criticile și aspectele relevate de persoana vătămată constituie,

cel mult, motive de casare și nu acțiuni ce s-ar putea circumscrie vreunui

element material al infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248

1

și art. 323 C. pen.

Este

limpede că L.A. nu e nemulțumit de soluția dispusă de către magistrați, însă

eventualele erori de judecată - în situația de fapt expusă - nu pot fi exploatate,

valorificate prin angajarea răspunderii penale a judecătorilor, ci numai prin

promovarea căilor legale de reformare a hotărârilor judecătorești.

Ca

urmare, rețin că nu există vreun act defectuos, acțiune ori inacțiune a

magistraților care să fi cauzat intereselor legale ale persoanei vătămate (sau

ale statului) ori altei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., în

sensul dispozițiilor art. 246 C. pen. raportat la art. 248 C. pen.

Cum

nu sunt nici elemente privind existența unor consecințe deosebit de grave,

rezultă că nu pot fi incidente dispozițiile art. 248

1

C. pen.

Nu

există o asociere a magistraților și nici o inițiere pentru constituirea unei

asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni în sensul art. 323

C. pen.

Pe

de altă parte, aprecierile persoanei vătămate în referire la reaua credință a

magistraților sunt de circumstanță și pentru acest motiv se vor înlătura.

Pentru

aceste considerente de fapte și drept, în cauză se va dispune neînceperea

urmăririi penale față de judecătorii P.B.L., C.R.M. și C.C.M., deoarece faptele

nu există.

II.

Plângerea împotriva rezoluției procurorului deja indicată a fost respinsă prin

rezoluția procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7003/3345/II/2/2010

din 26 august 2010.

III.

Împotriva rezoluției procurorului nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată

la data de 21 septembrie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, plângerea petiționarului L.A. în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Examinând

actele și lucrările dosarului, rezoluția procurorului atacată, sus indicată, prin

conformare la dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pe

baza lucrărilor și a materialului din Dosarul de urmărire penală nr. 445/P/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta

Curte, are în vedere că plângerea de față formulată de petiționarul L.A. se

privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în baza dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. a) teza III C. proc. pen., iar în consecință se

va menține rezoluția atacată.

Aceasta

întrucât în mod legal și temeinic prin rezoluția nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de P.B.L., C.R.M. Și C.C.M., magistrați

judecători la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută

de art.

246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248

1

C.

pen., și art. 323 C. pen., apreciindu-se că faptele nu există (art. 10 lit. a))

C. proc. pen.).

Cei

trei magistrați au fost cercetați ca urmare a plângerii penale formulate

împotriva lor de către numitul L.A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra

intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni, prin activitatea desfășurată în Dosarul civil nr. 5147/2/2009

ce se afla pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, constând în faptul că cei trei magistrați nu s-au

pronunțat asupra obiectului cauzei, obiect modificat prin cererea formulată la

data de 27 ianuarie 2010, astfel că instanța a dispus în cadrul procesual

stabilit prin acțiunea civilă depusă la 09 martie 2009.

Din

actele premergătoare efectuate de procuror se are în vedere că prin decizia

civilă nr. 239/28 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5147/2/2009 al Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de

judecată, formată din cei trei magistrați, a respins ca nefondată contestația

în anulare formulată de petent, considerând că aspectele învederate în

contestație nu pot fi asimilate decât unei greșeli de judecată iar nu unei

„greșeli materiale" în sensul art. 318 C. proc. civ., erori de judecată

care, însă, nu pot fi valorificate în procedura contestației în anulare, față

de cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În

mod judicios, procurorul prin rezoluția atacată a stabilit că din actele

premergătoare începerii urmăririi penale care au fost administrate în cauză,

prin care s-au verificat susținerile petentului, reiese că niciuna dintre

infracțiunile sesizate nu a fost săvârșită în materialitatea sa.

Având

în vedere acțiunile concrete ale magistraților cercetați care nu au făcut decât

să judece o cauză civilă aflată pe rolul unei instanțe de judecată, în limitele

prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a funcției, se apreciază că

faptele penale susmenționate nu au fost săvârșite în materialitatea lor,

niciuna dintre modalitățile legale incriminate de dispozițiile art. 246, art. 248,

art. 248

1

și art. 323 C. pen., neregăsindu-se în activitatea

desfășurată de cei trei magistrați.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul

L.A. împotriva rezoluției nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 noiembrie 2010.