ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : I. Prin rezoluția nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.B.L., C.R.M. și C.C.M., magistrați la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în referire la art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248 1 C. pen. și art. 323 C. pen., deoarece faptele nu există. Cheltuielile judiciare în sumă de 40 lei avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia. S-a reținut că în plângerea penală formulată, L.A. sesizează cu privire la faptul că, la soluționarea Dosarului nr. 5147/2/2009 înregistrat la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, magistrații P.B.L., C.R.M.

și C.C.M. au încălcat principiul disponibilității specifice procesului civil, judecând acțiunea promovată la data de 09 martie 2009 și nu astfel cum a fost modificată prin cererea din 27 ianuarie 2010, săvârșind infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248 1 și art. 323 C. pen. În motivarea plângerii penale, L.A. arată că în cadrul procesual al Dosarului nr. 39011/3/2005 aflat pe rolul Curții de Apel București a depus o cerere la 09 martie 2009, care a făcut ulterior obiectul cauzei înregistrate sub nr. 5147/2/2009. În data de 27 ianuarie 2010 a formulat o cerere prin care a modificat obiectul acțiunii inițiale. Persoana vătămată susține că prin decizia civilă nr. 229 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a analizat și dispus în cadrul procesual stabilit prin acțiunea civilă depusă la 09 martie 2009 și nu s-a pronunțat asupra obiectului cauzei modificat prin cererea formulată în data de 27 ianuarie 2010. L.A.

afirmă că reaua credință a magistraților în soluționarea acestei cauze rezultă și din aceea că nu au citat pârâta și nu au comunicat acesteia acțiunea. Din actele de la doar rezultă că, în fapt, L.A. a formulat o contestație în anulare împotriva încheierii civile pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 39011/3/C A/2005, în contradictoriu cu intimata Universitatea V. În ședința publică din 28 ianuarie 2010, pe rol fiind cauza cu nr. 5147/2/2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în completul alcătuit din magistrații P.B.L., C.R.M. și C.C.M. - a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, părțile nu au răspuns apelului nominal și că la 27 ianuarie 2010 contesta torul a depus concluzii scrise.

Deoarece nu au mai fost cereri de formulat, excepției de invocat și probe de administrat, Curtea a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul contestației în anulare. Prin decizia civilă nr. 239 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de L.A. împotriva încheierii civile pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 39011/CA/2005. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că motivele de contestație invocate de către contestator nu se regăsesc, între cele prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. și nu pot fi asimilate decât unei greșeli de judecată, care nu se poate valorifica în procedura contestației în anulare, avându-se în vedere dispozițiile exprese și limitative ale textului de lege anterior menționat. Având în vedere situația de fapt expusă, constat că nu sunt elemente din care să rezulte bănuiala legitimă că magistrații au săvârșit vreuna dintre infracțiunile sesizate. Criticile și aspectele relevate de persoana vătămată constituie, cel mult, motive de casare și nu acțiuni ce s-ar putea circumscrie vreunui element material al infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248 1 și art. 323 C. pen. Este limpede că L.A. nu e nemulțumit de soluția dispusă de către magistrați, însă eventualele erori de judecată - în situația de fapt expusă - nu pot fi exploatate, valorificate prin angajarea răspunderii penale a judecătorilor, ci numai prin promovarea căilor legale de reformare a hotărârilor judecătorești.

Ca urmare, rețin că nu există vreun act defectuos, acțiune ori inacțiune a magistraților care să fi cauzat intereselor legale ale persoanei vătămate (sau ale statului) ori altei unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., în sensul dispozițiilor art. 246 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. Cum nu sunt nici elemente privind existența unor consecințe deosebit de grave, rezultă că nu pot fi incidente dispozițiile art. 248 1 C. pen. Nu există o asociere a magistraților și nici o inițiere pentru constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni în sensul art. 323 C. pen. Pe de altă parte, aprecierile persoanei vătămate în referire la reaua credință a magistraților sunt de circumstanță și pentru acest motiv se vor înlătura.

Pentru aceste considerente de fapte și drept, în cauză se va dispune neînceperea urmăririi penale față de judecătorii P.B.L., C.R.M. și C.C.M., deoarece faptele nu există. II. Plângerea împotriva rezoluției procurorului deja indicată a fost respinsă prin rezoluția procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7003/3345/II/2/2010 din 26 august 2010. III. Împotriva rezoluției procurorului nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată la data de 21 septembrie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea petiționarului L.A.

în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, rezoluția procurorului atacată, sus indicată, prin conformare la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din Dosarul de urmărire penală nr. 445/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta Curte, are în vedere că plângerea de față formulată de petiționarul L.A. se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza III C. proc. pen., iar în consecință se va menține rezoluția atacată.

Aceasta întrucât în mod legal și temeinic prin rezoluția nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.B.L., C.R.M. Și C.C.M., magistrați judecători la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 248 1 C. pen., și art. 323 C. pen., apreciindu-se că faptele nu există (art. 10 lit. a)) C. proc. pen.).

Cei trei magistrați au fost cercetați ca urmare a plângerii penale formulate împotriva lor de către numitul L.A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prin activitatea desfășurată în Dosarul civil nr. 5147/2/2009 ce se afla pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, constând în faptul că cei trei magistrați nu s-au pronunțat asupra obiectului cauzei, obiect modificat prin cererea formulată la data de 27 ianuarie 2010, astfel că instanța a dispus în cadrul procesual stabilit prin acțiunea civilă depusă la 09 martie 2009. Din actele premergătoare efectuate de procuror se are în vedere că prin decizia civilă nr. 239/28 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 5147/2/2009 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată, formată din cei trei magistrați, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de petent, considerând că aspectele învederate în contestație nu pot fi asimilate decât unei greșeli de judecată iar nu unei „greșeli materiale" în sensul art. 318 C. proc.

civ., erori de judecată care, însă, nu pot fi valorificate în procedura contestației în anulare, față de cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. În mod judicios, procurorul prin rezoluția atacată a stabilit că din actele premergătoare începerii urmăririi penale care au fost administrate în cauză, prin care s-au verificat susținerile petentului, reiese că niciuna dintre infracțiunile sesizate nu a fost săvârșită în materialitatea sa. Având în vedere acțiunile concrete ale magistraților cercetați care nu au făcut decât să judece o cauză civilă aflată pe rolul unei instanțe de judecată, în limitele prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a funcției, se apreciază că faptele penale susmenționate nu au fost săvârșite în materialitatea lor, niciuna dintre modalitățile legale incriminate de dispozițiile art. 246, art. 248, art. 248 1 și art. 323 C. pen., neregăsindu-se în activitatea desfășurată de cei trei magistrați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul L.A. împotriva rezoluției nr. 445/P/2010 din 26 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2010.