ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1320/2009

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1320 din 9 aprilie 2009 Prin sentința penală nr. 10/F din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală - s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul G.P. împotriva ordonanței nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluției nr. 1255/II/2/2008 din 23 iulie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus, respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de intimatul N.M.M. împotriva Ordonanței nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluției nr. 1923/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A menținut ordonanța și rezoluțiile atacate. A obligat petiționarul G.P. și N.M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Prin ordonanța nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) și g) C. proc. pen. și art. 38 C. proc. pen. cu referire la art. 42-45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public I.E.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.; disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pentru efectuarea cercetărilor față de numiții N.M.M.

și N.V.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 259 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza a constatat că, la data de 23 ianuarie 2008, a fost înregistrată la Parchet plângerea penală formulată de petentul G.P. împotriva notarului public I.E.D. și a numiților N.M.M. și N.V.M., prin care a învederat faptul că aceștia l-au indus în eroare, încheind o înțelegere de vânzare a unui imobil, pentru care petentul le-a dat o sumă de bani, însă, ulterior, nu au mai fost de acord să-i vândă imobilul și nici nu i-au restituit suma avansată, respectiv 24.000 DOLAR SUA. Din cercetări, a rezultat că, între părți, s-a încheiat un înscris sub semnătură privată iar, ulterior, deși s-au efectuat demersuri la notarul public I.E.D., cei doi frați N. nu au mai fost de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În aceste condiții, petentul a tras concluzia că notarul public ar fi fost în înțelegere cu cei doi frați Nistor și că ar fi întocmit o adresă către parchet, în care afirma, în mod fals, că s-ar fi făcut programări pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. La rândul său, petentul a fost cercetat într-o cauză penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, ca urmare a plângerilor penale, formulate de către cei doi frați N. Procurorul a constatat că, în sarcina notarului public I.E.D., nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248 1 C. pen., câtă vreme acesta nu a autentificat vreun act al părților și, ca atare, nu putea fi în situația de a produce o vătămare a intereselor legale ale reclamantului.

În privința infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., procurorul a constatat că, pe de o parte, nu există nici un fel de indiciu în sensul săvârșirii acesteia și, pe de altă parte, complicitatea la înșelăciune, imputată de petent aceluiași notar public, face imposibilă reținerea favorizării infractorului, infracțiune care presupune un ajutor dat fără o înțelegere anterioară. Or, petentul, imputând notarului public și săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, a pretins tocmai existența unei înțelegeri frauduloase anterioare.

Referitor la infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., procurorul a constatat, de asemenea, că nu există indicii în sprijinul acuzației formulate de petent, câtă vreme nu a existat o implicare directă a notarului public în negocierile dintre acesta și frații N. Împotriva acestei ordonanțe, petentul G.P. a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea acestei plângeri, ce a fost înregistrată la data de 10 iulie 2008, petentul a invocat, în esență, două argumente: - procurorul nu a verificat „probele” (actele) pe baza cărora notarul public a eliberat adresa nr. 67/18 februarie 2002; - nu a fost administrat mijlocul de probă solicitat de petent, considerat esențial de către acesta, constând în confruntarea sa cu „învinuiții”.

Prin Rezoluția nr. 1255/II/2/2008 din data de 23 iunie 2008, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului. S-a reținut, în esență, că mijloacele de probă la care a făcut referire petentul sunt nu numai neconcludente în cauză, dar și nepertinente. Dacă persoana vătămată a suferit vreun prejudiciu prin neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare care a constituit obiectul înțelegerii sale prealabile cu frații N., aceasta s-a datorat exclusiv proprietarului imobilului, care a refuzat să încheie contractul. Din moment ce notarul public nu a autentificat vreun act, întrucât una din părți a refuzat să-l încheie, motivele refuzului fiind irelevante, acesta nu putea produce nici o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate.

În consecință, procurorul de caz a apreciat în mod corect ca nefiind pertinentă confruntarea persoanei vătămate cu făptuitorii. Împotriva ordonanței și rezoluției procurorului a formulat plângere, la instanță, în termenul legal, conform art. 278 1 C. proc. pen., petentul G.P. În motivarea scrisă a plângerii, petentul a criticat, ca fiind nelegale și netemeinice, soluțiile procurorului, atât cea de neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.E.D., cât și cea de disjungere a cauzei în ceea ce îi privește pe intimații N.M.M. și N.V.M. A arătat că organul de urmărire penală, încălcând dispozițiile art. 3, art. 62 și art. 202 C. proc. pen., care îl obligau la manifestarea unui rol activ în vederea aflării adevărului, nu a motivat renunțarea la administrarea unor probe esențiale pentru lămurirea cauzei.

De asemenea, organul de urmărire penală, încălcând dispozițiile art. 354 și art. 356 C. proc. pen., a renunțat,fără a oferi vreo motivare, și la administrarea unei alte probe concludente pentru soluționarea cauzei, respectiv, confruntarea sa cu intimații. În raport cu motivele astfel invocate, petentul a solicitat, în principal, aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru redeschiderea și completarea urmăririi penale, iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prin reținerea cauzei spre soluționare de către instanța de judecată. Cu ocazia judecării plângerii, petentul a invocat oral, la termenul din data de 12 ianuarie 2009, conform mențiunilor consemnate în practicaua încheierii de la acea dată, nulitatea ordonanței procurorului și prin prisma omisiunii acestuia de a fi procedat la audierea intimaților.

Petentul a depus la dosar copie de pe adresa din 18 februarie 2002, înaintată de Biroul Notarului Public I.E.D. către D.G.P. a Municipiului București și Rezoluția nr. 3194/P/2001 din data de 22 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București (filele 4, 62 și 97-98). Intimatul N.M.M. a depus la dosar copii de pe adresa din 14 februarie 2002 a D.G.P. a Municipiului București – Poliția sectorului 5. Deciziile penale nr. 3188/R din data de 15 decembrie 2006 și nr. 1331/R din data de 30 mai 2007 ale Tribunalului București, secția a II-a penală, Decizia penală nr. 1527/R din data de 24 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I – a penală, Sentința penală nr. 727/F din data de 16 aprilie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, secția penală și Raportul întocmit sub nr. 75938 din data de 02 aprilie 2001 de către Serviciul de Control al D.G.P.

a Municipiului București (filele 28-57). Prin cererea depusă în dosar la termenul din data de 22 septembrie 2008, intimatul N.M.M. a precizat că formulează, la rândul său, plângere împotriva ordonanței nr. 91/P/2008 din data de 20 mai 2008, criticând, ca fiind nelegală, dispoziția procurorului de disjungere a cauzei în ceea ce îi privește pe el și pe fratele său (intimatul N.V.M.) și de declinare a dosarului astfel format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pe motiv că, în cauză, există autoritate de lucru judecat cu privire la infracțiunile de înșelăciune și denunțare calomnioasă, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 259 C. pen. În opinia sa, procurorul trebuia să pronunțe o soluție întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. j) C. proc.

pen. Intimatul N.M.M. a depus la dosar și o copie a plângerii similare adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (înregistrată sub nr. 1210 din 18 noiembrie 2008), formulată de acesta împotriva aceleiași ordonanțe (filele 102-104). Prin Rezoluția nr. 1923/II/2/2008 din data de 2 decembrie 2008, în temeiul art. 275 și art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată plângerea intimatului N.M.M., reținând, în esență, că dispoziția de disjungere a cauzei și declinare a competenței de soluționare a acesteia nu vizează fondul cauzei. Susținerile autorului plângerii privind autoritatea de lucru judecat urmează a fi avute în vedere în noua cauză înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, care va dispune sub acest aspect.

Verificând ordonanța și rezoluțiile atacate, instanța de fond a apreciat plângerea petiționarului G.P. ca fiind nefondată, iar plângerea intimatului N.M.M., ca inadmisibilă. Se reține, în esență, faptul că, pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție, existând astfel o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 , art. 264 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., instanța de fond a reținut că nu există elemente care să permită reținerea în sarcina notarului public a acestor infracțiuni. În calitatea sa de notar, intimata era abilitată să autentifice contractul de vânzare-cumpărare între intimatul N.V.M.

în calitate de vânzător și petentul G.P., în calitate de cumpărător cu privire la imobilul situat în București, sector 5. Or, în speță, proprietarul imobilului nu și-a exprimat niciodată consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Motivele care au determinat această atitudine a proprietarului, reține instanța de fond, sunt irelevante, în ceea ce o privește pe intimata I.E.D., deoarece fiind un contract consensual sinalagmatic, vânzarea-cumpărarea nu se putea realiza, potrivit legii, decât prin realizarea acordului de voință al părților contractante și asumarea obligațiilor reciproce. Ca atare, în lipsa realizării acordului de voință al părților contractante, intimatei I.E.D.

nu i se poate imputa vreo faptă ilicită proprie, prin care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu să fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului. În atare condiții, s-a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este legală. Aceeași concluzie se impune a fi reținută și cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 264 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. În același timp, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., Curtea de Apel a reținut că nu s-a stabilit că intimații N.M.M. și N.V.M. – pretins favorizați de intimata I.E.D.

– ar fi săvârșit vreo infracțiune. În ceea ce privește dispoziția de disjungere a cauzei și formarea unui nou dosar, prin declinarea de competență la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, instanța a reținut că plângerea petiționarului N.M.M. este inadmisibilă în raport de cerințele prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, în termen legal, petiționarul G.P. solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimata I.E.D. În motivele scrise și în susținerea orală a recursului, petiționarul a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 10 și 17 C. proc.

pen., arătând că procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare penală, nu a dispus audierea intimaților, nu a procedat la confruntarea acestora. Reține și invocă petiționarul împrejurarea că nici organul de urmărire penală și nici instanța de judecată nu au efectuat cercetările necesare pentru a stabili legalitatea adresei din 18 februarie 2002, întocmită de notarul public I.E.D. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. – pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei – cu referire la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din actele dosarului rezultă că, la data de 23 ianuarie 2008 petiționarul G.P.

a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public I.E.D. și a numiților N.V.M., respectiv N.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1), (3) – pentru notarul public I.E.D. – respectiv, infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 259 C. pen. față de ceilalți făptuitori. În conținutul plângerii, petiționarul susține că a fost indus în eroare de făptuitorii N.V.M. și N.M.M., încheind cu aceștia o „înțelegere” de vânzare a unui imobil, în virtutea căreia, reclamantul le-a remis o sumă de bani însă, ulterior, aceștia nu au mai fost de acord să-i vândă imobilul și nici nu i-au restituit suma de 24.000 DOLAR SUA.

Rezultă, din probele administrate, că părțile au încheiat, la data de 12 ianuarie 2001, un înscris sub semnătură privată, potrivit cu care făptuitorul N.M.M., în calitate de vânzător – împuternicit de către N.V.M. - a primit de la numitul G.P., în calitate de cumpărător, suma de 11.000 DOLAR SUA, reprezentând a doua tranșă din prețul total de 27.000 DOLAR SUA convenit de părți pentru vânzarea imobilului – casă de locuit – și a terenului aferent acestuia, situat în București,sector 5. Vânzătorul confirmă, totodată, că a primit prima tranșă în sumă de 13.000 DOLAR SUA la data de 25 noiembrie 2000, când i-au fost date cumpărătorului G.P. și cheile de la imobil. Relevantă este inserarea, în conținutul aceluiași înscris, a faptului că dacă, până la autentificarea contractului, vânzătorul se răzgândește, se obligă să restituie integral suma primită drept preț, precum și contravaloarea reparațiilor și a îmbunătățirilor.

Ulterior, la data de 22 martie 2001, făptuitorul N.V.M., în calitate de vânzător înstrăinează același imobil fratelui său, N.M.M., încheindu-se contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 556 de către notarul public M.P. Această împrejurare a constituit unul dintre motivele formulării mai multor plângeri penale, dispunându-se soluții de netrimitere în judecată. Relativ la faptele pretins a fi fost săvârșite de intimata I.E.D., Înalta Curte reține că, pentru infracțiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție. Adresa a fost întocmită de către notarul public I.E.D. la data de 18 februarie 2002. Infracțiunea de fals intelectual este sancționată de lege cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar infracțiunea de uz de fals este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

În raport de limitele de pedeapsă și de data la care se pretinde că au fost săvârșite cele două infracțiuni, se constată ca fiind incidente dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv art. 122 alin. (2) teza I-a C. pen. În ceea ce privesc celelalte fapte, din actele premergătoare în cauză nu rezultă indicii privind săvârșirea de către intimata I.E.D. a infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., art. 264 C. pen., respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Chiar dacă, inițial, a existat o înțelegere a părților în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aceasta nu s-a materializat. Nu prezintă relevanță, sub aspectul împrejurărilor examinate, motivele pentru care proprietarul imobilului – N.M.M.

– nu a mai dorit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare cu petiționarul G.P. În fine, Înalta Curte constată ca fiind legală și temeinică soluția de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de intimatul N.M. împotriva aceleiași ordonanțe. Prin ordonanța atacată, procurorul a dispus declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru continuarea cercetărilor față de N.M.M. și N.V.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 259 C. pen. Soluția de declinare nu poate fi cenzurată prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., care permit doar verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată.

Așa fiind, în baza art. 385 1 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.P. împotriva sentinței penale nr. 10/F din 3 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.