ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1320/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1320/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

1320 din 9 aprilie 2009

Prin sentința penală nr. 10/F

din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală -

s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul G.P.

împotriva ordonanței nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008 dată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și rezoluției nr. 1255/II/2/2008 din 23 iulie

2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

S-a dispus, respingerea, ca

inadmisibilă, a plângerii formulate de intimatul N.M.M. împotriva Ordonanței nr.

91/P/2008 din 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și

rezoluției nr. 1923/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A menținut ordonanța și

rezoluțiile atacate.

A obligat petiționarul G.P. și

N.M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin ordonanța nr. 91/P/2008

din 20 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în

baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) și g) C.

proc. pen. și art. 38 C. proc. pen. cu referire la art. 42-45 C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de notarul public I.E.D., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 248

1

C. pen., art.

264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen.; disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pentru efectuarea

cercetărilor față de numiții N.M.M. și N.V.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 259 C. pen.

Pentru a dispune astfel,

procurorul care a instrumentat cauza a constatat că, la data de 23 ianuarie 2008, a fost înregistrată la Parchet plângerea penală formulată de petentul G.P. împotriva notarului

public I.E.D. și a numiților N.M.M. și N.V.M., prin care a învederat faptul că

aceștia l-au indus în eroare, încheind o înțelegere de vânzare a unui imobil,

pentru care petentul le-a dat o sumă de bani, însă, ulterior, nu au mai fost de

acord să-i vândă imobilul și nici nu i-au restituit suma avansată, respectiv

24.000 DOLAR SUA.

Din cercetări, a rezultat

că, între părți, s-a încheiat un înscris sub semnătură privată iar, ulterior,

deși s-au efectuat demersuri la notarul public I.E.D., cei doi frați N. nu au

mai fost de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă

autentică. În aceste condiții, petentul a tras concluzia că notarul public ar

fi fost în înțelegere cu cei doi frați Nistor și că ar fi întocmit o adresă

către parchet, în care afirma, în mod fals, că s-ar fi făcut programări pentru perfectarea

contractului de vânzare-cumpărare.

La rândul său, petentul a

fost cercetat într-o cauză penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 5 București, ca urmare a plângerilor penale, formulate de către cei

doi frați N.

Procurorul a constatat că,

în sarcina notarului public I.E.D., nu se poate reține săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 248

1

C. pen., câtă

vreme acesta nu a autentificat vreun act al părților și, ca atare, nu putea fi

în situația de a produce o vătămare a intereselor legale ale reclamantului.

În privința infracțiunilor

prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., procurorul a constatat că s-a

împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 264 C. pen., procurorul a constatat că, pe de o parte, nu

există nici un fel de indiciu în sensul săvârșirii acesteia și, pe de altă

parte, complicitatea la înșelăciune, imputată de petent aceluiași notar public,

face imposibilă reținerea favorizării infractorului, infracțiune care presupune

un ajutor dat fără o înțelegere anterioară. Or, petentul, imputând notarului

public și săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, a pretins

tocmai existența unei înțelegeri frauduloase anterioare.

Referitor la infracțiunea de

complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin.

(1) și (3) C. pen., procurorul a constatat, de asemenea, că nu există indicii

în sprijinul acuzației formulate de petent, câtă vreme nu a existat o implicare

directă a notarului public în negocierile dintre acesta și frații N.

Împotriva acestei ordonanțe,

petentul G.P. a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea acestei

plângeri, ce a fost înregistrată la data de 10 iulie 2008, petentul a invocat,

în esență, două argumente:

- procurorul nu a verificat

„probele” (actele) pe baza cărora notarul public a eliberat adresa nr. 67/18

februarie 2002;

- nu a fost administrat

mijlocul de probă solicitat de petent, considerat esențial de către acesta,

constând în confruntarea sa cu „învinuiții”.

Prin Rezoluția nr. 1255/II/2/2008

din data de 23 iunie 2008, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca

neîntemeiată, plângerea petentului.

S-a reținut, în esență, că mijloacele

de probă la care a făcut referire petentul sunt nu numai neconcludente în

cauză, dar și nepertinente.

Dacă persoana vătămată a

suferit vreun prejudiciu prin neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare

care a constituit obiectul înțelegerii sale prealabile cu frații N., aceasta

s-a datorat exclusiv proprietarului imobilului, care a refuzat să încheie contractul.

Din moment ce notarul public

nu a autentificat vreun act, întrucât una din părți a refuzat să-l încheie,

motivele refuzului fiind irelevante, acesta nu putea produce nici o vătămare

intereselor legale ale persoanei vătămate.

În consecință, procurorul de

caz a apreciat în mod corect ca nefiind pertinentă confruntarea persoanei

vătămate cu făptuitorii.

Împotriva ordonanței și

rezoluției procurorului a formulat plângere, la instanță, în termenul legal,

conform art. 278

1

C. proc. pen., petentul G.P.

În motivarea scrisă a

plângerii, petentul a criticat, ca fiind nelegale și netemeinice, soluțiile

procurorului, atât cea de neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.E.D.,

cât și cea de disjungere a cauzei în ceea ce îi privește pe intimații N.M.M. și

N.V.M.

A arătat că organul de

urmărire penală, încălcând dispozițiile art. 3, art. 62 și art. 202 C. proc.

pen., care îl obligau la manifestarea unui rol activ în vederea aflării

adevărului, nu a motivat renunțarea la administrarea unor probe esențiale pentru

lămurirea cauzei.

De asemenea, organul de

urmărire penală, încălcând dispozițiile art. 354 și art. 356 C. proc. pen., a

renunțat,fără a oferi vreo motivare, și la administrarea unei alte probe

concludente pentru soluționarea cauzei, respectiv, confruntarea sa cu

intimații.

În raport cu motivele astfel

invocate, petentul a solicitat, în principal, aplicarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru redeschiderea și completarea urmăririi

penale, iar în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. c) C. proc. pen., prin reținerea cauzei spre soluționare de către

instanța de judecată.

Cu ocazia judecării

plângerii, petentul a invocat oral, la termenul din data de 12 ianuarie 2009,

conform mențiunilor consemnate în practicaua încheierii de la acea dată,

nulitatea ordonanței procurorului și prin prisma omisiunii acestuia de a fi

procedat la audierea intimaților.

Petentul a depus la dosar

copie de pe adresa din 18 februarie 2002, înaintată de Biroul Notarului Public

I.E.D. către D.G.P. a Municipiului București și Rezoluția nr. 3194/P/2001 din

data de 22 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București (filele 4, 62 și 97-98).

Intimatul N.M.M. a depus la

dosar copii de pe adresa din 14 februarie 2002 a D.G.P. a Municipiului

București – Poliția sectorului 5. Deciziile penale nr. 3188/R din data de 15

decembrie 2006 și nr. 1331/R din data de 30 mai 2007 ale Tribunalului

București, secția a II-a penală, Decizia penală nr. 1527/R din data de 24

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I – a penală, Sentința penală

nr. 727/F din data de 16 aprilie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București,

secția penală și Raportul întocmit sub nr. 75938 din data de 02 aprilie 2001 de

către Serviciul de Control al D.G.P. a Municipiului București (filele 28-57).

Prin cererea depusă în dosar

la termenul din data de 22 septembrie 2008, intimatul N.M.M. a precizat că formulează,

la rândul său, plângere împotriva ordonanței nr. 91/P/2008 din data de 20 mai

2008, criticând, ca fiind nelegală, dispoziția procurorului de disjungere a

cauzei în ceea ce îi privește pe el și pe fratele său (intimatul N.V.M.) și de

declinare a dosarului astfel format în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 5 București, pe motiv că, în cauză, există autoritate de

lucru judecat cu privire la infracțiunile de înșelăciune și denunțare

calomnioasă, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 259 C. pen. În

opinia sa, procurorul trebuia să pronunțe o soluție întemeiată pe dispozițiile art.

10 lit. j) C. proc. pen.

Intimatul N.M.M. a depus la

dosar și o copie a plângerii similare adresată Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (înregistrată sub nr. 1210 din

18 noiembrie 2008), formulată de acesta împotriva aceleiași ordonanțe (filele

102-104).

Prin Rezoluția nr. 1923/II/2/2008

din data de 2 decembrie 2008, în temeiul art. 275 și art. 278 alin. (1) C.

proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București a respins, ca neîntemeiată plângerea intimatului N.M.M., reținând, în

esență, că dispoziția de disjungere a cauzei și declinare a competenței de

soluționare a acesteia nu vizează fondul cauzei.

Susținerile autorului

plângerii privind autoritatea de lucru judecat urmează a fi avute în vedere în

noua cauză înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București, care va dispune sub acest aspect.

Verificând ordonanța și

rezoluțiile atacate, instanța de fond a apreciat plângerea petiționarului G.P. ca

fiind nefondată, iar plângerea intimatului N.M.M., ca inadmisibilă.

Se reține, în esență, faptul

că, pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., s-a

împlinit termenul de prescripție, existând astfel o cauză care împiedică

punerea în mișcare a acțiunii penale.

Sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 248

1

, art. 264 C.

pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., instanța

de fond a reținut că nu există elemente care să permită reținerea în sarcina

notarului public a acestor infracțiuni.

În calitatea sa de notar, intimata

era abilitată să autentifice contractul de vânzare-cumpărare între intimatul N.V.M.

în calitate de vânzător și petentul G.P., în calitate de cumpărător cu privire

la imobilul situat în București, sector 5.

Or, în speță, proprietarul

imobilului nu și-a exprimat niciodată consimțământul la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare.

Motivele care au determinat

această atitudine a proprietarului, reține instanța de fond, sunt irelevante,

în ceea ce o privește pe intimata I.E.D., deoarece fiind un contract consensual

sinalagmatic, vânzarea-cumpărarea nu se putea realiza, potrivit legii, decât

prin realizarea acordului de voință al părților contractante și asumarea

obligațiilor reciproce.

Ca atare, în lipsa

realizării acordului de voință al părților contractante, intimatei I.E.D. nu i

se poate imputa vreo faptă ilicită proprie, prin care, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu să fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale

petentului.

În atare condiții, s-a

apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile

art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., este legală.

Aceeași concluzie se impune

a fi reținută și cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 264 C. pen., art.

26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

În același timp, cu privire

la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., Curtea de Apel a reținut că nu

s-a stabilit că intimații N.M.M. și N.V.M. – pretins favorizați de intimata I.E.D.

– ar fi săvârșit vreo infracțiune.

În ceea ce privește

dispoziția de disjungere a cauzei și formarea unui nou dosar, prin declinarea

de competență la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București,

instanța a reținut că plângerea petiționarului N.M.M. este inadmisibilă în

raport de cerințele prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, în termen legal, petiționarul

G.P. solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimata I.E.D.

În motivele scrise și în

susținerea orală a recursului, petiționarul a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 10 și 17 C. proc. pen., arătând că procurorul nu a efectuat nici un act de

cercetare penală, nu a dispus audierea intimaților, nu a procedat la

confruntarea acestora.

Reține și invocă

petiționarul împrejurarea că nici organul de urmărire penală și nici instanța

de judecată nu au efectuat cercetările necesare pentru a stabili legalitatea

adresei din 18 februarie 2002, întocmită de notarul public I.E.D.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. – pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei – cu

referire la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă

că, la data de 23 ianuarie 2008 petiționarul G.P. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând tragerea la răspundere penală a

notarului public I.E.D. și a numiților N.V.M., respectiv N.M.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., raportat la art. 248

1

C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 215 alin.

(1), (3) – pentru notarul public I.E.D. – respectiv, infracțiunile prevăzute de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 259 C. pen. față de ceilalți

făptuitori.

În conținutul plângerii,

petiționarul susține că a fost indus în eroare de făptuitorii N.V.M. și N.M.M.,

încheind cu aceștia o „înțelegere” de vânzare a unui imobil, în virtutea căreia,

reclamantul le-a remis o sumă de bani însă, ulterior, aceștia nu au mai fost de

acord să-i vândă imobilul și nici nu i-au restituit suma de 24.000 DOLAR SUA.

Rezultă, din probele administrate,

că părțile au încheiat, la data de 12 ianuarie 2001, un înscris sub semnătură

privată, potrivit cu care făptuitorul N.M.M., în calitate de vânzător –

împuternicit de către N.V.M. - a primit de la numitul G.P., în calitate de cumpărător,

suma de 11.000 DOLAR SUA, reprezentând a doua tranșă din prețul total de 27.000

DOLAR SUA convenit de părți pentru vânzarea imobilului – casă de locuit – și a

terenului aferent acestuia, situat în București,sector 5.

Vânzătorul confirmă, totodată,

că a primit prima tranșă în sumă de 13.000 DOLAR SUA la data de 25 noiembrie 2000,

când i-au fost date cumpărătorului G.P. și cheile de la imobil.

Relevantă este inserarea, în

conținutul aceluiași înscris, a faptului că dacă, până la autentificarea contractului,

vânzătorul se răzgândește, se obligă să restituie integral suma primită drept

preț, precum și contravaloarea reparațiilor și a îmbunătățirilor.

Ulterior, la data de 22

martie 2001, făptuitorul N.V.M., în calitate de vânzător înstrăinează același imobil

fratelui său, N.M.M., încheindu-se contractul de vânzare cumpărare autentificat

sub nr. 556 de către notarul public M.P.

Această împrejurare a

constituit unul dintre motivele formulării mai multor plângeri penale,

dispunându-se soluții de netrimitere în judecată.

Relativ la faptele pretins a

fi fost săvârșite de intimata I.E.D., Înalta Curte reține că, pentru

infracțiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. și uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripție.

Adresa a fost întocmită de

către notarul public I.E.D. la data de 18 februarie 2002. Infracțiunea de fals

intelectual este sancționată de lege cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar

infracțiunea de uz de fals este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

În raport de limitele de

pedeapsă și de data la care se pretinde că au fost săvârșite cele două

infracțiuni, se constată ca fiind incidente dispozițiile art. 122 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., respectiv art. 122 alin. (2) teza I-a C. pen.

În ceea ce privesc celelalte

fapte, din actele premergătoare în cauză nu rezultă indicii privind săvârșirea

de către intimata I.E.D. a infracțiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art.

248

1

C. pen., art. 264 C. pen., respectiv art. 26 C. pen. raportat

la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Chiar dacă, inițial, a

existat o înțelegere a părților în sensul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, aceasta nu s-a materializat. Nu prezintă relevanță, sub

aspectul împrejurărilor examinate, motivele pentru care proprietarul imobilului

– N.M.M. – nu a mai dorit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare cu

petiționarul G.P.

În fine, Înalta Curte

constată ca fiind legală și temeinică soluția de respingere, ca inadmisibilă, a

plângerii formulate de intimatul N.M. împotriva aceleiași ordonanțe.

Prin ordonanța atacată,

procurorul a dispus declinarea competenței de soluționare a acesteia în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru continuarea

cercetărilor față de N.M.M. și N.V.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) și art. 259 C. pen.

Soluția de declinare nu

poate fi cenzurată prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

care permit doar verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor de netrimitere

în judecată.

Așa fiind, în baza art. 385

1

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul G.P. împotriva sentinței penale nr. 10/F din 3

ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.