ÎCCJ, decizie (scj.ro #83923)

Nerespectarea hotărârilor judecătorești. Situația premisă Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției Indice alfabetic: Drept penal - nerespectarea hotărârilor judecătorești C. pen., art. 271 alin. (2) Infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen. presupune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori o parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești. Prin urmare, pentru existența infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, în forma prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., este necesar să existe, ca situație premisă, o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deținerea unui imobil.

Nu constituie o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus cu privire la deținerea unui imobil, în sensul art. 271 alin. (2) C. pen., hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea parțială a unui act administrativ, și anume un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren emis de o instituție publică în favoarea unei persoane juridice și obligarea aceleiași instituții publice la emiterea unui astfel de act în favoarea unei alte persoane juridice. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2328 din 14 iunie 2010 Prin sentința nr. 60 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, Secția I penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara societatea comercială A. împotriva ordonanței din 4 august 2009 emisă în dosarul nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, confirmată prin ordonanța din 22 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în lucrarea nr. 1439/II/2/2009, cu consecința menținerii soluției din ordonanța atacată.

S-a reținut că, prin cererea adresată curții de apel la data de 21 octombrie 2009, petiționara societatea comercială A. a formulat plângere împotriva ordonanței din 22 septembrie 2009, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1439/II/2/2009, prin care s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea petiționarei împotriva ordonanței din 4 august 2009, emisă în dosarul nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor penale privind pe intimatul L.M., notar public. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

Analizând plângerea formulată, curtea de apel a reținut următoarele: Prin ordonanța din 4 august 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1393/P/2008, s-a dispus - în temeiul în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., precum și art. 38, art. 30 alin. (1) lit. a), c), d) și alin. ultim , art. 45 alin. (1) și (4) raportat la art. 42 C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., modificate prin Legea nr. 79/2007 și art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., modificat prin O. U. G. nr. 60/2006 - neînceperea urmăririi penale față de numiții N.I. și N.C., avocați în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România - Baroul Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen.

și complicitate la uz de fals, prevăzută în art. 26 raportat la art. 291 C. pen., precum și față de numitul L.M. pentru comiterea infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., uz de fals, prevăzută în art. 291 C. pen., fals intelectual, prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzută în art. 249 C. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în vederea continuării cercetărilor penale față de numiții U.D., C.S., I.M., F.F., T.A. și B.L. În motivarea soluției de netrimitere în judecată s-a arătat că petiționara a solicitat, printre altele, tragerea la răspundere penală a notarului public, pe considerentul că a săvârșit faptele penale menționate cu prilejul autentificării unui contract.

Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat faptul că, în dosarul penal nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că față de numiții N. I. și N.C., avocați în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România - Baroul Sibiu și L.M., notar public, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., sesizată de societatea comercială A., nefiind întrunite, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Referitor la săvârșirea de către numitul L.M. a infracțiunilor de uz de fals - prevăzută în art. 291 C. pen., fals intelectual - prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen.

și neglijență în serviciu - prevăzută în art. 249 C. pen., fapte reclamate de societatea comercială A. ca fiind comise cu ocazia întocmirii încheierilor de autentificare nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și nr. 3053 din 13 decembrie 2004, privind actul de lotizare, respectiv contractul de schimb încheiat între societatea națională B. cu numiții N.I.

și N.C., din analiza actelor existente în dosarul penal nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și a situației de fapt reținută prin rechizitoriul nr. 20/P/2005 din 13 august 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie, se constată că sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, nerezultând indicii că sus-numitul, la autentificarea actului de lotizare nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și a contractului de schimb nr. 3053 din 13 decembrie 2004 a avut cunoștință despre caracterul nereal al aspectelor consemnate în declarația numitului C.S., director general al societății naționale B. și în adresa emisă la 5 noiembrie 2004 de către numitul U.D., în calitate de director al societății comerciale M. Prin ordonanța din 22 septembrie 2009, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1439/II/2/2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiționară împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, apreciindu-se de către procurorul ierarhic superior că soluția adoptată în cauză este legală și temeinică.

Curtea de apel a constatat că petiționara a urmat procedura instituită de art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen., iar soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimatul L.M. este legală și temeinică, atâta vreme cât acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu conform normelor procedurale; potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege. Astfel, pentru întocmirea încheierilor nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și nr. 3053 din 13 decembrie 2004 de autentificare a actului de lotizare și a contractului de schimb, notarul a avut în vedere voința părților implicate, respectiv a numitului N.I.

și a celui mandatat de Adunarea Generală a Acționarilor, respectiv C.S., care au depus acte în dovedirea calității fiecăruia de proprietar asupra terenurilor supuse schimbului. Într-adevăr, la momentul încheierii contractului, certificatul de proprietate pentru o suprafață de 387.514,68 mp emis pentru societatea națională B. a fost anulat parțial de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004, în ceea ce privește suprafața de 89.830 mp, însă fără ca această suprafață să fie identificată prin amplasament sau limite de vecinătate, aspecte ce au fost soluționate ulterior prin decizia nr. 517 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, Secția a Vl-a comercială, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În raport cu această situație și mențiunea din cartea funciară că imobilul este în litigiu, administratorul judiciar al societății comerciale A. - U.D. - a emis o adresă avută în vedere de către intimatul L.M. (notar public) din care rezulta că pretențiile societății comerciale A. nu se refereau la terenul în suprafață de 23.392 mp, dată în schimb de societatea națională B. În acest context, bazându-se pe toate documentele ce i-au fost prezentate, numitul L.M. a procedat la autentificarea celor două înscrisuri (actul de lotizare și contractul de schimb), în conformitate cu voința părților și a reprezentantului petiționarei de la momentul respectiv. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara societatea comercială A., solicitând desființarea în parte a ordonanței atacate, numai în privința intimatului L.M.

și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de acesta. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 29 decembrie 2004, petiționara societatea comercială A. a formulat o plângere penală împotriva mai multor persoane, între care și intimatul L.M., imputându-i acestuia din urmă săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 271 alin. (2), art. 291, art. 289 și art. 249 C. pen., fapte presupus a fi fost comise de către acesta în legătură cu autentificarea actului de lotizare întocmit de societatea națională B. la data de 10 noiembrie 2004 și contractul de schimb încheiat la 13 decembrie 2004 între societatea națională B. și numitul N.I.

În ce privește infracțiunea prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta presupune o împiedicare a unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești. Pentru a se putea reține o asemenea infracțiune, este necesar să existe, ca situație premisă, o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus asupra deținerii unui imobil. În ce privește elementul material, pentru existența infracțiunii este necesar ca împiedicarea folosirii imobilului să fie efectivă.

Or, în cauză, pe de o parte, nu se poate vorbi despre existența unei hotărâri judecătorești în sensul menționat anterior, întrucât prin decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ, nu s-a dispus asupra deținerii unui imobil de către petiționară, ci s-a anulat parțial un act administrativ - certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Transporturilor pentru societatea națională B. - și a fost obligat același minister la emiterea unui asemenea act pentru o suprafață de teren în favoarea petiționarei. Pe de altă parte, prin autentificarea celor două acte de către intimatul notar, folosința petiționarei asupra suprafeței de teren pe care o reclamă ca aparținându-i nu a fost împiedicată în mod direct și efectiv, în sensul afectării aflării în posesie asupra respectivei suprafețe.

De altfel, din actele aflate la dosar rezultă că la câteva zile de la data încheierii contractului de schimb, la datele de 21 și 22 decembrie 2004, petiționara societatea comercială A. a depus la biroul de carte funciară două opoziții la întabularea respectivului contract, întemeiate pe includerea în terenul ce a făcut obiectul contractului a terenului pentru care urma a-i fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Acest demers al petiționarei a fost avut în vedere de judecător, care a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate, soluție care a fost menținută ulterior prin sentința civilă nr. 7570 din 1 septembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2133 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

În privința celorlalte infracțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că intimatul nu a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, în condițiile în care, deși din extrasul de carte funciară rezulta că imobilul este în litigiu, intimatul a avut la dispoziție adresa întocmită de numitul U.D., în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al petiționarei, potrivit căreia pretențiile acesteia îndreptate împotriva societății naționale B. pentru obținerea titlului de proprietate asupra celor 8,9 hectare teren nu se refereau și la parcela de teren ce urma a face obiectul schimbului.

În altă ordine de idei, nu se poate face abstracție că, în conformitate cu art. 99 și art. 100 din Legea nr. 36/1995 (a notarilor publici și a activității notariale), petiționara a înțeles să se adreseze instanței comerciale, obținând constatarea nulității absolute atât a actului de lotizare, cât și (parțial) a contractului de schimb, prin sentința comercială nr. 1400 din 28 martie 2005 a Tribunalului București, Secția comercială, definitivă prin decizia comercială nr. 517 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială. Mai mult, din actele dosarului rezultă că între petiționară și una dintre părțile contractului de schimb (numitul N.I.) a fost autentificată de către același notar-intimat tranzacția judiciară încheiată la 4 octombrie 2007, prin care, între altele, s-a recunoscut validitatea parțială a contractului de schimb, numai pentru o suprafață de 6.368 mp, care nu se suprapune peste terenul petiționarei.

Împrejurarea că petiționara a obținut în justiție invalidarea totală sau parțială a actelor autentificate de către intimat nu conduce după sine la concluzia că acesta a încălcat dispozițiile legii penale, în condițiile în care actele premergătoare efectuate în cauză nu au conturat elementele constitutive ale infracțiunilor analizate. În consecință, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în mod legal și temeinic s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatului, astfel încât plângerea petiționarei este neîntemeiată. Așa fiind, recursul declarat de petiționară împotriva soluției dispuse de către prima instanță a fost respins, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., ca nefondat.