ÎCCJ, decizie (scj.ro #83923)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83923) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Nerespectarea

hotărârilor judecătorești. Situația premisă

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau

altor activități reglementate de lege. Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției

Indice alfabetic:

Drept penal

-

nerespectarea

hotărârilor judecătorești

C. pen.,

art. 271 alin. (2)

Infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești

prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen. presupune împiedicarea unei persoane de

a folosi o locuință ori o parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza

unei hotărâri judecătorești. Prin urmare, pentru existența infracțiunii de nerespectare

a hotărârilor judecătorești, în forma prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen.,

este necesar să existe, ca situație premisă, o hotărâre judecătorească

executorie prin care s-a dispus cu privire la deținerea unui imobil.

Nu constituie o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a

dispus cu privire la deținerea unui imobil, în sensul art. 271 alin. (2) C. pen.,

hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea parțială a unui act

administrativ, și anume un certificat de atestare a dreptului de proprietate

asupra unui teren emis de o instituție publică în favoarea unei persoane

juridice și obligarea aceleiași instituții publice la emiterea unui astfel de

act în favoarea unei alte persoane juridice.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2328 din 14 iunie

2010

Prin sentința

nr. 60 din 2 martie 2010 a Curții de Apel

București,

Secția I penală,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost

respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara societatea comercială A. împotriva

ordonanței din 4 august 2009

emisă în

dosarul nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel

București, confirmată prin ordonanța din 22 septembrie 2009 a Procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în lucrarea nr.

1439/II/2/2009, cu consecința menținerii soluției din ordonanța atacată.

S-a

reținut că, prin cererea adresată curții de apel la data de

21 octombrie 2009,

petiționara

societatea comercială A.

a formulat

plângere împotriva ordonanței din 22 septembrie 2009, emisă de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.

1439/II/2/2009, prin care s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea

petiționarei împotriva ordonanței din 4 august 2009, emisă în dosarul nr.

1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând

admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea

cercetărilor penale privind pe intimatul L.M., notar public.

În drept,

s-au invocat dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Analizând

plângerea formulată, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin ordonanța din 4 august 2009, emisă de Parchetul de

pe

lângă

Curtea de Apel București în dosarul nr. 1393/P/2008, s-a dispus - în temeiul în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., precum și art. 38, art. 30

alin. (1) lit. a), c), d) și alin. ultim

, art. 45 alin. (1) și (4)

raportat la art. 42 C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 28

1

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., modificate prin Legea nr. 79/2007 și art. 209 alin.

(3) și (4) C. proc. pen., modificat prin O. U. G. nr. 60/2006 - neînceperea

urmăririi penale față de numiții N.I. și N.C., avocați în cadrul Uniunii

Naționale a Barourilor din România - Baroul Sibiu, pentru

săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a

hotărârilor judecătorești,

prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen. și

complicitate la uz de fals, prevăzută în art. 26 raportat la art. 291 C. pen.,

precum și față de numitul L.M. pentru comiterea infracțiunilor de nerespectare

a hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., uz de

fals, prevăzută în art. 291 C. pen., fals intelectual, prevăzută

în art. 289 alin. (1) C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzută

în art. 249 C. pen.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și

declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria

Sectorului 1 București, în vederea continuării cercetărilor penale față de

numiții U.D., C.S., I.M., F.F., T.A. și B.L.

În

motivarea soluției de netrimitere în judecată s-a arătat că petiționara a

solicitat, printre altele, tragerea la răspundere penală a notarului public, pe

considerentul că a săvârșit faptele penale menționate cu prilejul

autentificării unui contract.

Actele

premergătoare efectuate în cauză au relevat faptul că, în dosarul penal nr.

1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că

față de numiții N.

I. și N.C., avocați în cadrul

Uniunii

Naționale a Barourilor din România - Baroul Sibiu și L.M., notar

public, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de nerespectare a

hotărârilor judecătorești, prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen., sesizată de

societatea comercială A., nefiind întrunite, sub aspectul laturii obiective,

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor

la săvârșirea de către numitul L.M. a infracțiunilor de uz de fals - prevăzută

în art. 291 C. pen., fals intelectual - prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen.

și neglijență în serviciu - prevăzută în art. 249 C. pen., fapte reclamate de

societatea comercială A. ca fiind comise cu ocazia întocmirii încheierilor de

autentificare nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și nr. 3053 din 13 decembrie 2004,

privind actul de lotizare, respectiv contractul de schimb încheiat între

societatea națională B. cu numiții N.I. și N.C., din analiza actelor existente

în dosarul penal nr. 1393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, precum și a situației de fapt reținută prin rechizitoriul nr.

20/P/2005 din 13 august 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie, se constată că sub aspectul

laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni, nerezultând indicii că sus-numitul, la autentificarea actului de

lotizare nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și a contractului de schimb nr. 3053

din 13 decembrie 2004 a avut cunoștință despre caracterul nereal al aspectelor

consemnate în declarația numitului C.S., director general al societății

naționale B. și în adresa emisă la 5 noiembrie 2004 de către numitul U.D., în

calitate de director al societății comerciale M.

Prin ordonanța din 22 septembrie 2009, emisă de

Procurorul

General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.

1439/II/2/2009, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate

de petiționară împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale,

apreciindu-se de

către procurorul ierarhic

superior că soluția adoptată în cauză este

legală și temeinică.

Curtea de

apel a constatat că petiționara a urmat procedura instituită de art. 278 și art.

278

1

C. proc. pen., iar soluția de neîncepere a urmăririi penale

dispusă față de intimatul L.M. este legală și temeinică, atâta vreme cât acesta

și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu conform normelor procedurale; potrivit

dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, înscrisurile referitoare

la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile

prevăzute de lege.

Astfel,

pentru întocmirea încheierilor nr. 2732 din 10 noiembrie 2004 și nr. 3053 din

13 decembrie 2004 de autentificare a actului de lotizare și a contractului de

schimb, notarul a avut în vedere voința părților implicate, respectiv a

numitului N.I. și a celui mandatat de Adunarea Generală a Acționarilor,

respectiv C.S., care au depus acte în dovedirea calității fiecăruia de

proprietar asupra terenurilor supuse schimbului.

Într-adevăr, la momentul încheierii contractului,

certificatul de

proprietate pentru o suprafață de 387.514,68 mp emis pentru

societatea națională B. a fost anulat parțial de Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 6929 din 14 septembrie 2004, în ceea ce privește

suprafața de 89.830 mp, însă fără ca această suprafață să fie identificată prin

amplasament sau limite de vecinătate, aspecte ce au fost soluționate ulterior

prin decizia nr. 517 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, Secția a Vl-a

comercială, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În raport cu această situație și mențiunea din cartea

funciară

că

imobilul este în litigiu, administratorul judiciar al societății comerciale A.

- U.D. - a emis o adresă avută în vedere de către intimatul L.M. (notar public)

din care rezulta că pretențiile societății comerciale A. nu se refereau la

terenul în suprafață de 23.392 mp, dată în schimb de societatea națională B.

În acest

context, bazându-se pe toate documentele ce i-au fost prezentate, numitul L.M.

a procedat la autentificarea celor două înscrisuri (actul de lotizare și

contractul de schimb), în conformitate cu voința părților și a reprezentantului

petiționarei de la momentul respectiv.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționara societatea comercială A.,

solicitând desființarea în parte a ordonanței atacate, numai în privința

intimatului L.M. și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de acesta.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate și

din

oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 29 decembrie 2004,

petiționara societatea comercială A. a formulat o plângere penală împotriva mai

multor persoane, între care și intimatul L.M., imputându-i acestuia din urmă

săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 271 alin. (2), art. 291, art.

289 și art.

249 C. pen., fapte presupus a

fi fost comise de către acesta în

legătură cu autentificarea actului de

lotizare întocmit de societatea națională B. la data de 10 noiembrie 2004 și

contractul de schimb încheiat la 13 decembrie 2004 între societatea națională

B. și numitul N.I.

În ce

privește infracțiunea prevăzută în art. 271 alin. (2) C. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta presupune o împiedicare a

unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri

judecătorești.

Pentru a

se putea reține o asemenea infracțiune, este necesar să existe, ca situație

premisă, o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a dispus asupra

deținerii unui imobil. În ce privește elementul material, pentru existența

infracțiunii este necesar ca împiedicarea folosirii imobilului să fie efectivă.

Or, în cauză, pe de o parte, nu se poate vorbi despre

existența

unei

hotărâri judecătorești în sensul menționat anterior, întrucât prin decizia nr.

6929 din 14 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de

contencios administrativ, nu s-a dispus asupra deținerii unui imobil de către

petiționară, ci s-a anulat parțial un act administrativ -

certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis de Ministerul

Transporturilor

pentru societatea națională B. - și a fost obligat același minister

la

emiterea unui asemenea act pentru o suprafață de teren în favoarea

petiționarei.

Pe de altă

parte, prin autentificarea celor două acte de către intimatul notar, folosința

petiționarei asupra suprafeței de teren pe

care

o reclamă ca aparținându-i nu a fost împiedicată în mod direct

și

efectiv, în sensul afectării aflării în posesie asupra respectivei suprafețe.

De altfel, din actele aflate la dosar rezultă că la

câteva zile de

la data încheierii contractului de schimb, la datele de 21 și 22

decembrie 2004, petiționara societatea comercială A. a depus la biroul de carte

funciară două opoziții la întabularea respectivului contract, întemeiate pe

includerea în terenul ce a făcut obiectul contractului a terenului pentru care

urma a-i fi emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Acest

demers al petiționarei a fost avut în vedere de judecător, care a respins

cererea de întabulare a dreptului de

proprietate,

soluție care a fost menținută ulterior prin sentința civilă

nr. 7570 din

1 septembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă irevocabilă prin decizia

civilă nr. 2133 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, Secția a lll-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

În privința celorlalte infracțiuni, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că intimatul nu a

acționat cu forma de vinovăție cerută

de lege, în condițiile în care, deși din extrasul de carte funciară rezulta că

imobilul este în litigiu, intimatul a avut la dispoziție adresa întocmită de

numitul

U.D., în calitate de reprezentant

al administratorului judiciar al

petiționarei, potrivit căreia

pretențiile acesteia îndreptate împotriva societății naționale B. pentru

obținerea titlului de proprietate asupra celor 8,9 hectare teren nu se refereau

și la parcela de teren ce urma a face obiectul schimbului.

În altă

ordine de idei, nu se poate face abstracție că, în conformitate cu art. 99 și art.

100 din Legea nr. 36/1995 (a notarilor

publici

și a activității notariale),

petiționara

a înțeles să se adreseze

instanței comerciale, obținând

constatarea nulității absolute atât a actului de lotizare, cât și (parțial) a

contractului de schimb, prin sentința comercială nr. 1400 din 28 martie 2005 a

Tribunalului București, Secția comercială, definitivă prin decizia comercială nr.

517 din

1 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, Secția a VI-a comercială.

Mai mult,

din actele dosarului rezultă că între petiționară și una dintre părțile

contractului de schimb (numitul N.I.) a fost autentificată de către același

notar-intimat tranzacția judiciară încheiată la 4 octombrie 2007, prin care,

între altele, s-a recunoscut validitatea parțială a contractului de schimb,

numai pentru o suprafață de 6.368 mp, care nu se suprapune peste terenul

petiționarei.

Împrejurarea

că petiționara a obținut în justiție invalidarea totală sau parțială a actelor

autentificate de către intimat nu conduce după sine la concluzia că acesta a

încălcat dispozițiile legii penale, în condițiile în care actele premergătoare

efectuate în cauză nu au conturat elementele constitutive ale infracțiunilor

analizate.

În consecință, fiind incidente dispozițiile

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în mod

legal și temeinic s-a

dispus o soluție de neîncepere a urmăririi

penale

împotriva intimatului, astfel încât plângerea

petiționarei

este

neîntemeiată.

Așa

fiind, recursul declarat de

petiționară

împotriva

soluției

dispuse de către prima instanță a fost respins, conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.