ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 738/2010

Asupra recursului penal de față: Pe baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234/F din 14 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1391/44/2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C.M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 473/P/2009 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc I.C.C.

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. și față de M.S., V.I., V.N., V.C. și V.M. pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. Pentru a da această soluție, procurorul a reținut următoarele: La data de 09 aprilie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați o plângere formulată de D.C.M. împotriva executorului judecătoresc I.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., constând în aceea că aceasta a refuzat să-1 pună în posesia unui imobil situat în Mărășești, vătămându-i-se astfel interesele sale legale. Prin aceeași plângere, persoana vătămată a susținut că imobilul respectiv este deținut în mod abuziv de V.I.

ș.a. Și a solicitat efectuarea de cercetări față de aceștia. Fiind citat să se prezinte la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru a fi audiat în legătură cu plângerea formulată, persoana vătămată D.C.M. nu a dat curs acestei solicitări. Din verificările efectuate a rezultat că persoana vătămată D.C.M. a trimis prin poștă executorului judecătoresc I.C.C. o cerere prin care solicita punerea în posesia unui imobil care i-a fost atribuit prin sentința civilă nr. 1092 din 19 aprilie 1994 a Judecătoriei Panciu dar această cerere nu a fost înregistrată la Biroului Executorului Judecătoresc întrucât persoana vătămată nu a prezentat titlul executoriu în original Și nici dovada că a achitat sultele la care a fost obligat prin sentința civilă, așa cum i s-a cerut de către executor.

Prin urmare, nefiind vorba de săvârșirea unei fapte penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Aceeași soluție a fost dispusă și fată de V.I. si celelalte persoane reclamate de persoana vătămată că ar fi ocupat în mod abuziv imobilul situat în Mărășești, constatându-se că D.C.M. nu s-a aflat în posesia imobilului. Plângerea formulată de persoana vătămată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca nefondată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Analizând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror, instanța de fond a apreciat că aceasta este legală și temeinică, plângerea petentului întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 C. proc.

pen. fiind nefondată. Din actele premergătoare efectuate în cauză instanța de fond a constat că executorul judecătoresc nu poate fi tras la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât acesta nu a dat curs cererii de executare silită pentru că petentul nu a prezentat actele solicitate. In ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, instanța de fond a constatat că lipsește situația premisă și anume, exercitarea posesiei asupra imobilului în discuție de către petent. Î n termen legal, petentul D.C.M .a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. penale nr. 234/F din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Petentul nu formulează motive concrete de recurs, arătând la modul general că sentința este nelegală și netemeinică și că solicită tragerea la răspundere penală a tuturor vinovaților din acest dosar, solicitând totodată despăgubiri pentru că s-a încălcat legea și nicio persoană nu a fost trasă la răspundere penală. Examinând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în condițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este legală Și temeinică, recursul declarat în cauză fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Din economia dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții.

Prima condiție constă în existenta unui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la art. b 1 . Potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din conținutul actului prin care a fost sesizat organul de urmărire penală sau al actelor premergătoare efectuate în urma sesizării, rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc.

pen., cu excepția celui prevăzut la art.b 1 .soluția care se impune este aceea de neîncepere a urmăririi penale. În speță, petentul D.C.M. a pretins că executorul judecătoresc I.C.C. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât nu 1-a pus în posesia unui imobil ce i-a fost atribuit prin sentința civilă nr. 1092 din 19 aprilie 1994 a Judecătoriei Panciu. Potrivit art. 246 C. pen. infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public care în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Or, în speță, cum corect a apreciat Și prima instanță, nu se poate reține că intimata I.C.C., executor judecătoresc, și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu sau că nu a îndeplinit un act ce intră în obligațiile sale, întrucât neefectuarea executării silite cerute de petent s-a datorat atitudinii culpabile a acestuia, constând în neprezentarea actelor solicitate conform legii de către intimată (titlu executoriu în original și dovada achitării sultei stabilite în sarcina sa prin sentința civilă). Cum săvârșirea unei infracțiuni constituie singurul temei al angajării răspunderii penale a unei persoane, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen. și cum actele premergătoare efectuate în cauză dovedesc că activitatea executorului judecătoresc I.C.C.

nu se situează în sfera ilicitului penal, soluția de neîncepere a urmăriri penale adoptată de procuror este legală și temeinică. Petentul D.C.M. a mai reclamat săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen., de către intimații M.S., V.I., V.N., V.C. și V.M. Potrivit art. 220 alin. (1) C. pen. constituie infracțiunea de tulburare de posesie „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau jură aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat". Rezultă din aceste dispoziții legale că situația premisă a acestei infracțiuni o constituie posesia exercitată de persoana vătămată asupra imobilului în discuție.

Or, în speță, această cerință legală nu este îndeplinită, petentul neavând posesia imobilului în litigiu, situat în Mărășești. Prin urmare, și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen. soluția adoptată de procuror, aceea de neîncepere a urmăririi penale, menținută de prima instanță, este legală și temeinică. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul petenrului ca nefondat. In conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C.M. împotriva sentinței penale nr. 234/F din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2010.