ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1089/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1089/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13/
F din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați s-a respins, ca nefondată,
plângerea formulată de petenta P.R.T. împotriva rezoluției de neîncepere a
urmăririi penale nr. 315/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Galați, menținând rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că rezoluția
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 315/P/2008 din 17 septembrie
2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M.,
pentru infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în
formă calificată”, prevăzută de art. 246 raportat la art. 248
1
C.
pen.
Pentru a da această soluție
procurorul a reținut următoarele:
La data de 05 august 2008 a
fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, sub nr. 873/VIII/1/2008,
plângerea formulată de persoana vătămată P.R.T. împotriva executorului
judecătoresc Ț.V.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 246
raportat la art. 248
1
C. pen.
În plângere, persoana
vătămată a arătat că executorul judecătoresc, la cererea C.B., a întocmit cinci
dosare de executare cu nr. 111/2002, nr. 112/2002, nr. 52/2003, nr. 46/2003 și nr.
211/2005.
În dosarele nr. 112/2002, nr.
46/2003 și nr. 211/2005, debitor principal era SC I.P. SRL Matca, reprezentată
de I.G., potrivit titlului executoriu, contractul de împrumut nr. 120 A/1996 și
ulterior sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați.
În dosarele de executare nr.
52/2003 și nr. 111/2002, debitorul principal era SC V.I. SRL, reprezentată de P.I.V.,
potrivit titlului executoriu: contractul de împrumut nr. 16/B/1996 și ulterior
sentința civilă nr. 180/1997 a Tribunalului Galați.
Deși debitorii erau
persoanele juridice arătate mai sus, iar garanta era SC R.P.I. SRL Matca,
reprezentată de P.R.T., executorul s-a îndreptat în toate dosarele numai
împotriva persoanei vătămate, ca persoană fizică, fără să întocmească nici un act
de urmărire silită împotriva debitorilor principali din dosarele arătate mai
sus.
Având în vedere solicitarea
persoanei vătămate și pentru o mai bună soluționare a plângerii, la data de 18
august 2008, aceasta a fost înregistrată la lucrări penale sub nr. 315/P/2008.
În sarcina executorului
judecătoresc nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu în formă
calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248
1
C. pen.,
pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 151
din 10 februarie 1997, pronunțată în dosarul nr. 5843/1996 al Tribunalului
Galați, a fost admisă în parte acțiunea civilă în pretenții formulată de
reclamanta B.R.C.R. – C.B., sucursala Vrancea, în contradictoriu cu pârâții SC
I.P.M., I.G., SC R.P.I. SRL Matca și R.P.T.
Prin sentința civilă nr. 180
din 25 februarie 1997 pronunțată în dosarul nr. 5842/1996 al Tribunalului
Galați a fost admisă în parte acțiunea civilă în pretenții formulată de
reclamanta B.R.C.R. SA C.B., sucursala Vrancea, în contradictoriu cu pârâții SC
V.I. SRL Tecuci, P.I.V., SC U. SRL Matca – R.P. și R.P.T. Au fost obligați
pârâții în solidar către reclamantă la plata sumei de 82.892.152 lei credit
restant.
După cum se cunoaște,
creditorul are, printre alte drepturi și dreptul de a alege, în cazul în care
are mai mulți debitori solidari, pe care dintre ei să-i urmărească.
În cursul executării,
persoana vătămată putea opune creditorului atât beneficiul de discuțiune, cât
și pe cel de diviziune.
Potrivit art. 399 C. proc.
civ., împotriva executării silite, precum și a oricărui act de executare,
persoana vătămată putea formula contestație la executare.
Cu toate acestea, persoana
vătămată nu a uzat de aceste căi legale sau le-a exercitat doar parțial,
preferând să formuleze plângeri penale.
Este de menționat și faptul
că executările silite pornite împotriva persoanei vătămate nu au fost
finalizate, iar în dosarele respective a fost constatată perimarea.
Cu toate acestea, persoana
vătămată este nemulțumită și formulează succesiv plângeri penale împotriva
executorului judecătoresc Ț.V.M.
În dosarul de executare nr. 211/2005,
executorul judecătoresc a luat în considerare obiecțiunile persoanei vătămate
cu privire la sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați și nu a mai
continuat executarea silită.
De altfel, chiar greșite
dacă ar fi fost actele executorului judecătoresc care nemulțumesc persoana
vătămată, aceasta ar fi avut căile legale pentru a le îndrepta. Or, plângerea
penală nu este o cale de atac în sensul legii (în același sens, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 1470/2007, pronunțată în
dosarul nr. 3507/44/2006).
Pe de altă parte, în
rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006 din 31
mai 2006 s-a reținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. nu și-a încălcat
atribuțiile de serviciu, punând în executare titlul executoriu, respectiv
sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați, în dosarul de executare nr.
211/2005, față de persoana fizică P.R.T. Această soluție a fost confirmată
ulterior de instanțele de judecată.
În altă ordine de idei,
atâta timp cât executarea silită fusese încuviințată de instanța de judecată,
executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită și să o
continue până la recuperarea integrală a debitului de către bancă.
Pentru aceste considerente
și având în vedere că unele aspecte sesizate de persoana vătămată au făcut
obiectul cercetărilor care s-au efectuat în dosarul nr. 111/P/2006 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, urmează a se dispune neînceperea
urmăririi penale în cauză.
Împotriva acestei rezoluții
în termen legal a formulat plângere petenta P.R.T., însă prin rezoluția nr. 1079/II/2/2008
din 10 noiembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Galați, această plângere a fost respinsă, ca nefondată, apreciindu-se,
în esență, că rezoluția atacată este legală și temeinică, că cercetările sunt
complete și că soluția se fundamentează pe probele aflate la dosar.
Împotriva rezoluției nr. 315/P/2008
din 17 septembrie 2008, în termen legal și în conformitate cu prevederile art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petenta P.R.T. a formulat plângere, înregistrată
pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 1387/44/2008, solicitând tragerea la
răspundere penală a intimatului Ț.V.M., reiterând motivele învederate în
plângerea penală adresată procurorului.
Plângerea formulată de
petentă este nefondată, urmând a fi respinsă.
Analizând rezoluția de
neîncepere a urmăririi penale, sub aspectele invocate de petentă, Curtea
constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
executorul judecătoresc, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art.
248
1
C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestei infracțiuni.
Astfel, Curtea reține că, în
esență, petenta este nemulțumită de modalitatea în care a procedat la punerea
în executare a unor sentințe civile, în sensul că s-a îndreptat împotriva ei și
nu asupra celorlalți codebitori.
Potrivit dispozițiilor art. 246
C. pen., constituie infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor” „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor
sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei
persoane.”
În speță nu se poate însă
reține că intimatul și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu,
întrucât activitatea executorului judecătoresc poate fi cenzurată doar pe calea
contestației la executare, iar în situația admiterii unor astfel de căi de
atac, actele întocmite cu prilejul executării se anulează. Admiterea unor
astfel de contestații nu poate atrage însă răspunderea penală a executorului
judecătoresc la fel cum admiterea unor căi de atac împotriva unor sentințe
judecătorești nu poate atrage răspunderea magistratului care le-a pronunțat,
fiind vorba despre un act de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale,
ce poate fi cenzurat doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
De altfel, se remarcă faptul
că, în cauză, petenta a uzat de această cale de atac împotriva actelor de
executare și urmare a admiterii contestației formulate, actele efectuate de
intimat au fost anulate, iar ulterior executarea s-a perimat, situație în care
nu se poate reține că interesele legale ale petentei au fost în vreun fel
vătămate, pentru a se putea pune problema incidenței prevederilor art. 246 C.
pen.
Concluzionând, Curtea
constată că plângerea formulată de petentă este nefondată, întrucât soluția de
neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M., dată prin
rezoluția atacată, este temeinică și legală, motiv pentru care o va respinge ca
atare.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs petiționara P.R.T., criticând-o ca nelegală și netemeinică,
prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc.
pen., întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază
soluția, cel prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen., întrucât
instanța de fond a omis examinarea unor probe și, în fine, cel prevăzut de art.
385
9
pct. 18 C. proc. pen., stabilindu-se o gravă eroare de fapt și
solicitându-se cu ocazia rejudecării după casarea ei, trimiterea cauzei la
procuror în vederea începerii urmăririi penale a intimatului făptuitor pentru
infracțiunea imputată.
Examinând actele și
lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică
invocate și de cazurile de casare indicate, dar și din oficiu, sub toate
aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de
petiționara P.R.T. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în
temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, prima din criticile
iterate, cea relativ la nemotivarea hotărârii atacate este nepertinentă,
întrucât prima instanță, conformându-se pe deplin dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., judecând plângerea și verificând rezoluția pe baza lucrărilor
și a materialului din dosarul cauzei și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate
a motivat convingător în cuprinsul filei 4 soluția dispusă de respingere a
plângerii formulată de recurenta petiționară.
Nu este fondată nici critica
întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc.
pen., deoarece aceeași primă instanță a examinat în totalitate actele
premergătoare efectuate de procuror și a stabilit în consecință caracterul
legal și temeinic al soluției de neîncepere a urmăririi penale a intimatului
făptuitor Ț.V.M. adoptată prin rezoluția procurorului.
Concomitent, nu este fondat
nici motivul de critică prin care se pretinde existența unei grave erori de
fapt a judecătorului fondului, întrucât incidența cazului de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., desemnează situația unei
contradicții esențiale, necontroversate și intrinseci între soluția dispusă și
„ceea ce spune dosarul cauzei prin actele și lucrările lui”, ceea ce nu este
cazul în speța de față.
Astfel, prima instanță, în
mod legal și temeinic a statuat cu titlu de situație de fapt rezultată din
actele premergătoare efectuate de procuror că prin sentința civilă nr. 151 din
10 februarie 1997, pronunțată în dosarul nr. 5843/1996 al Tribunalului Galați,
a fost admisă în parte acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta B.R.C.R.
– C.B., sucursala Vrancea, în contradictoriu cu pârâții SC I.P.M., I.G., SC R.P.I.
SRL Matca și R.P.T.
Prin sentința civilă nr. 180
din 25 februarie 1997, pronunțată în dosarul nr. 5842/1996 al Tribunalului
Galați, a fost admisă acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanta B.R.C.R.
SA C.B., sucursala Vrancea, în contradictoriu cu pârâții SC V.I. SRL Tecuci, P.I.V.,
SC I. SRL Matca – R.P. și R.P.T. Au fost obligați pârâții, în solidar, către
reclamantă la plata sumei de 82.892.152 lei credit restant.
După cum se cunoaște,
creditorul are, printre alte drepturi, și dreptul de a alege, în cazul în care
are mai mulți debitori solidari, pe care dintre ei să-i urmărească.
În cursul executării,
persoana vătămată putea opune creditorului atât beneficiul de discuțiune, cât
și pe cel de diviziune (art. 1662 și art. 1667 C. civ.).
Potrivit art. 399 C. proc.
civ., împotriva executării silite, precum și a oricărui act de executare,
persoana vătămată putea formula contestație la executare.
Cu toate acestea, persoana
vătămată nu a uzat de aceste căi legale sau le-a exercitat doar parțial,
preferând să formuleze plângeri penale.
Este de menționat și faptul
că executările silite pornite împotriva persoanei vătămate nu au fost
finalizate, iar în dosarele respective a fost constatată perimarea. Cu toate
acestea, persoana vătămată este nemulțumită și formulează succesiv plângeri
penale împotriva executorului judecătoresc Ț.V.M.
În dosarul de executare nr. 211/2005,
executorul judecătoresc a luat în considerare obiecțiunile persoanei vătămate
cu privire la sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați și nu a mai
continuat executarea silită.
De altfel, chiar greșite
dacă ar fi fost actele executorului judecătoresc, care nemulțumesc persoana
vătămată, aceasta ar fi avut căile legale pentru a le îndrepta. Or, plângerea
penală nu este o cale de atac în sensul legii (în același sens, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 1470/2007, pronunțată în
dosarul nr. 3507/44/2006).
Pe de altă parte, în
rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006 din 31
mai 2006, s-a reținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. nu și-a încălcat
atribuțiile de serviciu, punând în executare titlul executoriu, sentința civilă
nr. 151/1997 a Tribunalului Galați, în dosarul de executare nr. 211/2005, față
de persoana fizică P.R.T. Această soluție a fost confirmată ulterior de
instanțele de judecată.
În consecință, în mod legal,
procurorul care a soluționat acum dosarul nr. 315/P/2008 a apreciat că în cauză
sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. j) C. proc. pen.
În privința celorlalte
aspecte sesizate de petentă, în sensul că executorul nu a executat alți
debitori, în primul rând și apoi să se îndrepte împotriva sa, se reține că
aprecierea procurorului care a dispus soluția atacată este legală.
Astfel, prin sentințele
civile nr. 151 din 10 februarie 1997 și nr. 180 din 25 februarie 1997 ale
Tribunalului Galați, petenta a fost obligată în solidar cu alți debitori să
plătească o sumă de bani băncii C.B.
În aceste condiții, în mod
corect s-a apreciat în rezoluția nr. 315/P/2008 că banca avea posibilitatea să
se îndrepte împotriva oricărui debitor, pentru recuperarea debitului. De
altfel, petenta nu a uzat nici de calea legală a contestației la executare.
Așa fiind, în mod legal, în
baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc.
pen., s-a dispus prin rezoluția atacată a Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Galați nr. 315/P/2008 din 17 septembrie 2008 (menținută prin rezoluția de
respingere a plângerii nr. 1079/II/2/2008 din 10 noiembrie 2008 a Procurorului
General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați) neînceperea urmăririi
penale a intimatului executor judecătoresc nominalizat pentru infracțiunea de
abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la
art. 248
1
C. pen.
Cum, prin dispozițiile art. 246
C. pen., constituie infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor” „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor
sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei
persoane.” În speță nu se poate însă reține că intimatul și-a îndeplinit
necorespunzător atribuțiile de serviciu, întrucât activitatea executorului
judecătoresc poate fi cenzurată doar pe calea contestației la executare, iar în
situația admiterii unor astfel de căi de atac, actele întocmite cu prilejul
executării se anulează. Admiterea unor astfel de contestații nu poate atrage
însă răspunderea penală a executorului judecătoresc la fel cum admiterea unor
căi de atac împotriva unor sentințe judecătorești nu poate atrage răspunderea
magistratului care le-a pronunțat, fiind vorba despre un act de interpretare și
aplicare a unor dispoziții legale, ce poate fi cenzurat doar prin intermediul
căilor de atac prevăzute de lege.
De altfel, se remarcă faptul
că, în cauză, petenta a uzat de această cale de atac împotriva actelor de
executare și urmare a admiterii contestației formulate, actele efectuate de
intimat au fost anulate, iar ulterior executarea s-a perimat, situație în care
nu se poate reține că interesele legale ale petentei au fost în vreun fel
vătămate, pentru a se putea pune problema incidenței prevederilor art. 246 C.
pen.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petenta P.R.Ț., împotriva sentinței penale nr. 13/ F din
27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.
Obligă recurenta petentă la
plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 25 martie 2009.