ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/ F de la 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1406/44/2008, a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 256/P/2008

din 2 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, pe care

a menținut-o.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a fost obligată petenta

la 50 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

rezoluția 256/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu în

formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.,

față de executorul judecătoresc Ț.V.M.

din cadrul B.E.J. Ț.V.M. cu sediul în municipiul Tecuci, județ Galați.

În fapt, prin plângerea introdusă,

petenta P.R.Ț. a arătat

că în dosarul de executare nr. 46/1064/2003,

executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a îndreptat împotriva sa, deși

Judecătoria Tecuci anulase formele de executare. El însuși a comunicat

creditorului C.B., sucursala Brașov, prin adresa nr. 46/1064 din 11 iulie 2005,

că nu se poate continua executarea silită, deoarece sentința civilă nr. 702/2005

a Judecătoriei Tecuci este definitivă.

Pagubele produse de executorul judecătoresc sunt imense, ajungând până

la concurența sumei de 300.000 euro.

Cu privire la dosarul de executare nr. 46/1064/2003 este de menționat

faptul că în plângerea pe care a depus-o la parchet la data de

18 aprilie 2006, persoana vătămată a arătat că

executorul judecătoresc în

mod abuziv a dispus continuarea executării,

deși instanțele au dispus stoparea executării.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006

din 31 mai 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc Ț.V.M. pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 220, 246, 263, 265 și 271 C. pen., în temeiul art. 228

alin. (4)

raportat la art. 10 lit. a), b) și d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei

față de făptuitorul D.

A., director la C.B., sucursala

Brașov, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.,

urmând ca

cercetările să fie continuare de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Prin rezoluția nr. 825/II/2/2006 din 22 august 2006, procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus respingerea plângerii

formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată.

S-a reținut că atâta timp cât executarea silită a fost încuviințată de

instanța de judecată prin încheierea nr. 4693/2005

din 11 noiembrie 2005,

executorul judecătoresc era obligat să treacă la

executarea silită și să o continue până la recuperarea integrală a debitului

către bancă.

Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 111/P/2006

din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

S-a reținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. nu se face vinovat de

comiterea infracțiunilor prevăzute în art. 246, 249, 263, 265 și 271 C. pen.

Prin decizia nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3597/44/2006, a fost

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț. împotriva

sentinței penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați.

S-a reținut că procurorul care a

soluționat cauza cu nr. 111/P/2006 a

făcut o legală și

temeinică aplicare a legii.

Față de probele existente la dosar pe care

Ie-a analizat Parchetul de

pe

lângă Curtea de Apel Galați s-a reținut că executorul judecătoresc și-a

îndeplinit sarcinile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de

executare nr. 46/2003 și nr. 211/2005 și că

instanța de judecată sesizată a

respins plângerea petentei ca nefondată.

Împotriva acestei rezoluții în termenul prevăzut de lege petenta a

formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția nr. 1039/11/2/2008

procurorul general în examinarea

plângerii petentei, a

respins-o, ca nefondată, lăsând cheltuielile judiciare în sarcina statului.

S-a reținut în motivarea rezoluției, în urma verificărilor efectuate că

făptuitorul având calitatea de executor

judecătoresc a respectat dispozițiile

legale privind executarea silită a

titlurilor executorii și că s-a constatat folosirea de către făptuitor a unor

mijloace nelegale.

Împotriva acestei rezoluții în termenul

prevăzut de lege s-a formulat

plângere de către petenta la

instanța competentă.

Petenta prin concluziile scrise, expediate prin poștă la dosarul cauzei

a solicitat, admiterea plângerii, desființarea celor două rezoluții și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

făptuitor, executorul judecătoresc Ț.V.M. pentru

infracțiunea

prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 C. pen.

S-a susținut de petenta că cele două rezoluții sunt netemeinice și

nelegale și a precizat că nu are calitatea de debitor, ci doar a fost

reprezentată garantei SC R.P.I. SRL.

Făptuitorul la rândul său, în apărare, prin concluziile expediate la

dosarul cauzei a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta, considerând

că nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu privind punerea în executare a unor

titluri executorii.

S-a susținut că în cadrul executării silite pornită la data de 11

decembrie 2003 a efectuat plata sumei de

478.373.451 lei credit bancar și

dobânzi aferente, dar că la data de 14

septembrie 2005 creditoarea a solicitat din nou punerea în executare silită a

titlului executor s.c. nr. 151/1997 a Tribunalului Galați pentru a recupera

suma de 118602 lei dobânzi aferente până la data de 30 decembrie 1996 - 11

decembrie 2003, executarea îndreptându-se asupra imobilului din comuna

Nicorești, sat Fântâni, care a fost ipotecat și care este în proprietatea

petentei.

S-a mai precizat de făptuitori că, în ceea ce privește infracțiunile

reclamate de petentă, acestea au făcut obiectul

dosarelor de executare nr.

111/1395/2002, nr. 112/1394/2002 și nr. 46/1064/2003

și asupra cărora s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 1470 - dosar nr. 3507/44/2006.

Din verificarea rezoluțiilor ce formează obiectul prezentei cauze și

analiza ansamblului probator, instanța a constatat că soluțiile date de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sunt temeinice și legale.

Din probele dosarului în ce privește obiectul executării silite a

rezultat că petenta a solicitat în mai multe rânduri cercetarea penală a

făptuitorului Ț.V.M. pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor de

serviciu și în care organele abilitate s-au pronunțat.

Prin rezoluția nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitor pentru infracțiunile reclamate de petentă (art.

246, 263, 265 și 271 C. pen.) și în care au fost vizate dosarele de executare

silită nr. 46/2003 și 211/2005.

Prin rezoluția sus-menționată s-a stabilit că executorul judecătoresc

nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, rezoluție ce a fost atacată în

instanță.

Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel

Galați, examinând plângerea petentei a respins,

ca nefondată, plângerea

împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 reținând în

motivare că făptuitorul nu se face vinovat pentru infracțiunile reclamate.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Prin decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007, Înalta Curte de

Casație și justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat

de petentă, hotărârea instanței de fond rămânând definitivă, așa încât

neînceperea urmăririi penale pentru aceeași faptă în lipsa unor reglementări

imperative și legale este inoportună.

Prin plângerea introductivă în care s-a dat rezoluția nr. 256/P/2008

din 5 septembrie 2008 petenta a solicitat organelor de cercetare penală

efectuarea de verificări în ce privește comiterea de către făptuitor a

infracțiunii prevăzută de art. 246 în referire la art. 248 C. pen. În legătură

cu executarea silită și în care s-a dat rezoluția nr. 111/p/2006 rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Din contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996 a rezultat că

împrumutul de la C.B. a fost garantat cu un

imobil situat în comuna Nicorești, județul Vrancea, consimțirea garantării

împrumutului fiind făcută

prin și de SC R.P.I. SRL reprezentată de

petenta R.P.Ț. în calitate de debitor (pct. 1 din contract) care a consimțit să

garanteze SC I.P. SRL (pct. 2 alin. (2) din același contract de ipotecă).

Petenta consimțind să garanteze împrumutul bancar a devenit în

principal și debitorul creanței.

Față de aceste considerente, prima instanță a constatat că executorul

judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a comis fapte

prevăzute de legea penală pentru care ar fi pasibil de sancțiuni, funcție de

gravitatea și pericolul social al acestora, așa încât rezoluția nr. 256/P/2008

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este temeinică și legală.

În baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea și s-a menținut rezoluția criticată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

petiționara P.R.Ț., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La dosarul cauzei, în recurs au fost depuse, după ce în prealabil au

fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 10103

la 5 martie 2009, concluzii scrise formulate de intimatul Ț.V.M., în care a

arătat că inițial în cursul anului 2002, creditoarea SC C.B. BUZĂU a solicitat

biroului lor punerea în executare a două titluri executorii, respectiv contract

de împrumut 16 AB din 16 februarie 1996, formându-se dosarul de executare nr.

112/1394/2002, încuviințare ce a fost respinsă

prin încheierea 1394/2002,

motivat de faptul că, în cauză a intervenit

prescripția dreptului de a cere

executarea

silită, respectiv contractul de împrumut 120/ A din 16 februarie 1996,

formându-se dosarul de executare nr. 111/1395/2002, dosar care la

data

de 5 august 2003 s-a primat.

Intimatul a mai menționat faptul că cele două împrumuturi au fost

garantate prin două contracte de ipotecă de rangul 1 și 2 (numerele 16 B din 16

martie 1996 și 120 A din 15 martie 1996) de către debitor (fidejusor) de la cea

dată SC R.P.I. SRL, reprezentată de R.P.Ț., constituindu-se ipoteca asupra

imobilului situat în comuna Nicorești, sat Fântâni, județul Galați. La data de

3 martie 2003, creditoarea C.B. Buzău a solicitat punerea în executare a

titlului executor sentința civilă 151/1997 a Tribunalului Galați, formându-se dosarul

de executare nr. 46/2003, sentință prin care debitorii SC I.P. SRL MATCA, l.G.,

SC R.P.I. SRL MATCA și R.P.Ț. au fost obligați să achite reclamantei suma de

29.900 lei, credit restant 17.187,56 lei, dobânzi bancare până la 30 decembrie 1996,

plus dobânda până la achitarea integrală a debitului, dosarul fiind preluat pe

parcursul executării de către C.B. Brașov, reprezentantă prin lichidator SC B.C.A.

SA BUCUREȘTI.

În vederea recuperării debitului datorat, în conformitate cu sentința

civilă nr. 151/1997 s-a procedat la urmărirea imobilului situat în comuna

Nicorești, sat Fântâni, ce aparținea debitoarei din titlu, numita P.R.

Ț., imobil ce făcea de altfel, obiectul celor

două contracte de ipotecă,

însă în cadrul contestației la executare,

prin sentința civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci, instanța a dispus

anularea formelor de executare referitoare la contestatoarea P.R.Ț., motivat de

faptul că la momentul întocmirii cererii de executare silită nu s-a făcut

referire și la

contestatoarea P.R.Ț.,

considerându-se că executarea a fost

îndreptată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

Intimatul a făcut precizarea că în cadrul

executării silite la data de 11

decembrie 2003, debitoarea P.R.Ț. a efectuat plata sumei de 47.837,34

lei, reprezentând credit restant, dobânzi bancare calculate până

la data de 30 decembrie 2006, onorariu de

executare din dosarul 46/2003.

La data de 14 septembrie 2005, creditoarea a solicitat din nou punerea

în executare silită a titlului executor, sentința civilă nr. 151/1997 a

Tribunalului Galați, în sensul recuperării sumei totale de 118.602,06 RON cu

titlu de dobânzi aferent perioadei 30 decembrie 1996 - 11 decembrie

2003, onorariu expert, onorariu executare silită,

solicitându-se de această

dată ca executarea să se îndrepte împotriva

debitoarei P.R.Ț., respectiv asupra imobilului din comuna Nicorești, sat Fântâni

(imobil ipotecat, care în prezent este proprietatea debitoarei P.R.Ț.),

formându-se astfel dosarul de executare nr. 211/4693/2005, dosar în care

ținându-se cont de obiecțiunile ridicate de debitoarea P.R.Ț. la data de 2

iunie 2006, în sensul că în vederea continuării executării silite, este necesar

să se lămurească înțelesul, întinderea și

cuprinsul

dispozitivului hotărârii, executarea nu a mia fost continuată, iar la data de 7

aprilie 2008, dosarul a fost perimat în conformitate cu dispozițiile

art.

389 C. proc. civ.

Intimatul a făcut precizarea că, deși petenta P.R.Ț., în calitatea sa

de debitor ipotecat, nu s-a conformat dispozițiilor din titlu executor, cât și

a celorlalte două titluri executorii, contract de împrumut nr. 16/ AB din 16

februarie 1996, din cursul anului 2006 și până în prezent cu scop de a se

sustrage obligației, la mai bine de trei ani, de când au fost

instrumentate dosarele de executare nr. 111/1395/2002;

112/1394/2002 și

46/1064/2003 a promovat și promovează în continuare

diferite plângeri

penale ce privesc aceleași

infracțiuni, asupra cărora s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 1470 pronunțată în dosar nr. 3.507/44/2006.'

Pentru cele menționate, intimatul a solicitat respingerea plângerii

formulată de petenta P.R.Ț., ca nefondată, considerând totodată că nu a

încălcat atribuțiunile de serviciu odată cu punerea în executare a titlurilor

executorii menționate în prezentul înscris.

De asemenea, la dosarul cauzei, în recurs au fost depuse, după ce în

prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme

sub nr. 9533 la 3 martie 2009, motivele de recurs formulate în

scris de către recurenta petiționară P.R.Ț.,

aflate la

dosarul Înaltei Curți.

În motivele de recurs, recurenta petiționară a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1 alin. (9), (10) și (18) C.

proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește primul caz de casare a arătat că hotărârea

recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția dispusă și nu

realizează o justă soluționare a plângerii împotriva rezoluției

procurorului în raport de toate motivele

invocate, impunându-se casarea ei

și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale, în speță la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Galați.

Statul de drept nu acceptă pronunțarea unor hotărâri discreționare,

care să nu fie întemeiate pe o motivare rațională, de natură să convingă despre

legalitatea și justețea soluției adoptate. În acest sens sunt dispozițiile

legii procesuale, care prevăd pentru sentință, necesitatea arătării temeiurilor

de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat cu privire la latura penală

și latura civilă a cauzei. Lipsa de motivare a soluției

face ca hotărârea pronunțată să nu fie convingătoare, lăsând o

suspiciune

asupra conformității eu cu legea și adevărul.

Hotărârea pronunțată este complet

nemotivată, împiedicând instanța

de recurs să verifice

legalitatea și temeinicia soluției adoptate.

Referitor la cel de-al doilea caz de casare invocat, recurenta

petiționară a menționat că prima instanță, Curtea de Apel Galați nu s-a

pronunțat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esențiale

pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția

pronunțată. Este cazul de casare cunoscut sub denumirea de „omisiune esențială”.

„Omisiunea esențială” se referă la examinarea de către curtea de apel a unor

probe privind fapte și împrejurări noi, iar legea are în vedere dispozițiile

din art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că aprecierea fiecărei probe

se realizează în urma „tuturor probelor administrate”. Dacă în aprecierea

probelor s-a omis examinarea unora dintre ele, această omisiune este esențială.

în fapt, curtea de apel nu a analizat nicio probă depusă la dosar.

În ceea ce privește al treilea caz de casare invocat, recurenta

petiționară consideră că există o contrarietate necontrolabilă între actele dosarului

și faptele reținute de Curtea de Apel Galați rezultată din denaturarea vădită a

probelor, prima instanță stabilind eronat faptele în existența sau inexistența

lor, în natura lor, în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau, denaturând conținutul acestora,

influențând soluția adoptată. Recurenta petiționară a arătat că are calitatea

de persoană fizică, figurând ca reprezentantă a unei societăți comerciale, iar

contractul de ipotecă

„privește persoane

juridice”, apreciind că este inadmisibil ca acest adevăr

evident și

esențial să nu fie luat în considerare de organele de urmărire penală. La

pagina 5 § 7-9 a sentinței civile nr. 702 din 9 mai 2005 pronunțată în dosarul nr.

359/2005 de Judecătoria Tecuci (sentință

rămasă

definitivă și irevocabilă, anexată la dosar), judecătorul a arătat că

„indiferent

de motivul care a determinat emiterea acestor noi acte de executare în ceea ce

o privește pe contestatoare, modul în care s-a procedat este nelegal”.

Recurenta petiționară a menționat că acesta este o probă evidentă, concludentă

și utilă cauzei, în dovedirea infracțiunii de abuz contra intereselor

persoanelor.

La termenul de astăzi, au lipsit recurenta petiționară P.R.Ț. și

intimatul Ț.V.M., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 15,26 nu a

fost depusă la dosar nicio cerere de amânarea sau imposibilitate de prezentare,

a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul

părților, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca

nefondat, a recursului

declarat de petiționară, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță

este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare

efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea

unei

fapte prevăzute de legea penală.

Examinând recursul declarat de recurenta petiționară P.R.

Ț. împotriva sentinței pronunțată de prima

instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate ce se vor

analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9,

10 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima

instanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petenta P.R.Ț.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare

efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere

a urmăririi penale față de executorul judecătoresc

Ț.V.M., din

cadrul B.E.J. Ț.V.M., pentru infracțiunea de abuz în

serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, criticile

formulate de petiționară au fost examinate, în raport cu persoana și fapta

pretinsă

ca fiind comisă de către aceasta,

procurorul constatând că prin adresa nr.

247/VI11/1/2008 din 6 iunie

2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Tecuci

a înaintat la Parchetul de pe lângă Curte de Apel Galați plângerea

formulată

de persoana vătămată P.R.Ț. împotriva executorului judecătoresc Ț.V.M. pentru

săvârșirea

infracțiunii prevăzută în art. 246

raportat la art. 248

1

C.

pen.

În plângere, persoana vătămată a arătat că, în dosarul de executare nr.

46/1064/2003, executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a îndreptat împotriva

sa, deși Judecătoria Tecuci anulase formele de executare. El însuși a comunicat

creditorului C.B. - Sucursala Brașov, prin adresa nr. 46/1064 din 11 iulie

2005, că nu se poate continua executarea silită, deoarece sentința civilă nr. 702/2005

a Judecătoriei Tecuci este definitivă.

Pagubele produse de executorul judecătoresc sunt imense, ajungând până

la concurența sumei de 300.000 euro.

Cu privire la dosarul de executare nr. 46/1064/2003, s-a menționat

faptul că în plângerea pe care a depus-o la parchet la data de 18 aprilie 2006,

persoana vătămată a arătat că executorul judecătoresc în mod

abuziv a dispus continuarea executării, deși

instanțele au dispus stoparea

executării.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006

din 31 mai 2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc Ț.V.M. pentru infracțiunile prevăzute în art. 220, 246, 263, 265

și 271 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), b)

și d) C. proc. pen. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de

făptuitorul D.A., director la C.B., sucursala Brașov, cercetat pentru săvârșire

infracțiunii prevăzută în art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie

continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Prin rezoluția nr. 825/II/2/2006 din 22 august 2006, procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus respingere plângerii

formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată.

S-a reținut că atâta timp cât executarea silită a fost încuviințată de

instanța de judecată prin încheierea nr. 4693/2005

din 11 noiembrie 2005,

executorul judecătoresc era obligat să treacă la

executarea silită și să o comunice până la recuperarea integrală a debitului de

către bancă.

Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost

respinsă, ca nefondată, plângere formulată de

petenta P.R.Ț.

împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

S-a reținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. nu se face vinovat de

comiterea infracțiunilor prevăzute în art. 246, 249, 263, 265 și 271 C. pen.

Prin decizia nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3597/44/2006, a fost

respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț. împotriva

sentinței penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați.

S-a reținut că procurorul care a soluționat cauza nr. 111/P/2006 a

făcut o legală și temeinică aplicare a legii.

În mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc, deoarece acesta a acționat în limitele competenței sale. De

altfel, chiar greșite dacă ar fi fost hotărârile care nemulțumesc petenta, aceasta

ar fi avut căile legale pentru a le îndrepta.

Situația de fapt mai sus stabilită de către procuror a rezultat din

actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv fotocopiile adresei B.I.E.J.

Ț.V.M. către C.B., Sucursala BRAȘOV și a unui extras din sentința civilă nr. 702

din 9 mai 2005 a Judecătoriei Tecuci; fotocopia actului de constatare a

perimării executării silite emis la 7 aprilie 2008; fotocopiile rezoluției de

neîncepere a

urmăririi penale dată de

procuror la 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006

al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale

față de judecător M.C. de la Judecătoria Tecuci și față de executor

judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări judecătorești Tecuci pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi

penale față de judecător l.C. de la Judecătoria Tecuci, față de executor

judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări Judecătorești Tecuci și

față de făptuitoarea D.A., director la C.B., sucursala

Brașov,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen.;

neînceperea urmăririi penale față de judecători l.C. de la Judecătoria Tecuci

și față de executor judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări Judecătorești

Tecuci pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.;

neînceperea urmăririi penale față de

executor

judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări Judecătorești

Tecuci pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 C. pen., 263 C. pen., 265 C.

pen. și 220 C. pen.; disjungerea cauzei față de făptuitoarea D.A., director la

C.B., sucursala Brașov, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

290 C. pen.,

urmând ca cercetările să fie

continuate față de aceasta de Parchetul de pe

lângă Judecătoria Tecuci;

fotocopia rezoluției dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați de la 22 august 2006 în lucrarea cu nr. 825/II/2/2006 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care a

fost respinsă plângerea formulată de petenta P.R.Ț.

împotriva

rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată; fotocopiile adreselor parchetului

către Curtea de Apel Galați,

secția penală

și a curții către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

privind

trimiterea dosarului și lucrării menționate între cele două instituții;

fotocopia sentinței penale nr. 89/ F de la 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006 prin care a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva

rezoluției 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Galați, menținându-se rezoluția atacată și

obligată petenta la plata

sumei de 80 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat; fotocopia deciziei nr. 1470 de la 16 martie

2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006 prin care a fost respins, ca nefondat,

recursul

declarat de petiționara P.R.Ț.

împotriva sentinței penale nr. 89

din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Galați și obligat recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 lei

cheltuieli judiciare.

În considerentele rezoluției de la 5 septembrie 2008 dată în dosarul nr.

256/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, procurorul a

motivat, în drept, că plângerea penală nu este o cale de atac în sensul legii.

în ceea ce privește modul în care executorul judecătoresc și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare nr. 46/2003

și 211/2005 este de menționat faptul că prin

rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006 din

31 mai

2006, procurorul s-a pronunțat cu privire la acest aspect, constatând că

executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de

serviciu, iar instanța de judecată a respins plângerea persoanei

vătămate,

ca nefondată.

Or, potrivit art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., persoana în

privința căreia, judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este

cazul să se înceapă ori să se redeschidă

urmărirea penală nu mai poate fi

urmărită pentru aceeași faptă.

De asemenea, procurorul a mai precizat că în ceea ce privește

susținerea persoanei vătămate în sensul că din anul 2005 și până în anul

2008

executorul judecătoresc a „hărțuit-o”

continuu cu executarea silită,

este de

menționat faptul că executorul judecătoresc este obligat, prin lege,

să

stăruie prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu

celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

Nu trebuie uitat că și C.E.D.O. a subliniat, de nenumărate ori, că

autoritățile interne, în calitate de

depozitare

ale forței publice în materie de executare, au obligația de a lua

toate

măsurile necesare în scopul executării titlurilor executorii (cauzele R. și I.Z.

împotriva României).

Având în vedere că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile

legale privind executarea silită a titlurilor executorii, cercetările efectuate

până în prezent neputând astfel dovedi existența faptelor sesizate, iar

unele aspecte au mai făcut obiectul dosarului nr.

111/P/2006, procurorul a

dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care prin rezoluția din 24

octombrie 2008 în lucrarea cu nr. 1039/11/2/2008, a respins, ca fiind

nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva

rezoluției nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați.

Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare

asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile

formulate de petiționară, motivând, în mod judicios că din actele dosarului în

ce privește obiectul executării silite a rezultat că petenta a solicitat în mai

multe rânduri cercetarea penală a făptuitorului Ț.V.M. pentru fapte în legătură

cu exercitarea atribuțiilor de serviciu și în care organele abilitate s-au

pronunțat.

De asemenea, prima instanță a stabilit

situația faptică, în sensul că a

făcut referiri la

rezoluția nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 prin care s-a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de făptuitor pentru infracțiunile reclamate

de petenta și în care au fost vizate dosarele de executare silită nr. 46/2003

și 211/2005, evidențiind că prin rezoluția menționată s-a stabilit că

executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, rezoluție ce

a fost atacată în instanță.

Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel

Galați, examinând plângerea petentei, a respins, ca nefondată, plângerea

împotriva rezoluției nr. 111/P/2006, reținând în considerente că făptuitorul nu

se face vinovat pentru infracțiunile reclamate.

Împotriva sentinței mai sus arătate, petiționara a declarat recurs la Înalta

Curte de Casație și Justiție, care prin decizia penală nr. 1470 de la 16 martie

2007, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta, așa încât hotărârea

primei instanța a rămas definitivă.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că nu mai poate fi

urmărită aceeași persoană pentru aceeași faptă.

Totodată, prima instanță a reținut că prin plângerea introductivă în

care s-a dat rezoluția nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 petenta a solicitat

organelor de cercetare penală efectuarea de verificări în ce privește comiterea

de către făptuitor a infracțiunii prevăzută de art. 246 în referire la art. 248

1

C. pen. În legătură cu executarea silită și în care s-a dat rezoluția nr. 111/P/2006

rămasă definitivă prin decizia penală nr.

1470

din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, prima instanță a arătat că din contractul de ipotecă nr. 120/

A din 15 martie 1996 a rezultat că împrumutul de la C.B. a fost garantat cu un

imobil situat în comuna Nicorești, județul Vrancea, consimțirea garantării

împrumutului fiind făcută prin și de S

C R.P.I.

SRL reprezentantă de petenta R.P.

Ț. în calitate de debitor (pct. 1 din

Contract) care a consimțit să

garanteze SC

I.P. SRL (pct. 2 alin. (2) din același contract de

ipotecă), împrejurare

față de care a argumentat că prin consimțirea garantării împrumutului bancar a

devenit în principal și debitorul creanței.

Prima instanță a constatat în mod expres

că executorul judecătoresc

nu și-a încălcat atribuțiile de

serviciu și nu a comis fapte prevăzute de legea penală pentru care ar fi

pasibil de sancțiuni, funcție de gravitatea și pericolul social al acestora.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în

contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul

parchetului, a constatat că nu rezultă existența faptei de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. În sarcina

intimatului Ț.V.M., executor judecătoresc din cadrul

B.E.J. Ț.V.M., deoarece asupra

modului în care acesta și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de

executare 46/2003 și 211/2005 s-a constatat de către procuror că acesta a

respectat prevederile legale referitoare la executare, așa încât acesta a

dispus soluția neînceperii urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art.

246 C. pen., față de intimat, prin rezoluția din 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, soluție ce a fost

verificată, atât de către

procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, cât și

de

instanță, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., care prin sentința

penală nr. 89/ F de la 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați,

secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea

petiționarei P.R.

Ț. împotriva rezoluției menționate, hotărâre care a

rămas definitivă

prin decizia penală nr. 1470

de la 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală,

prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiționară, situație

care atrage incidența dispozițiilor art. 278

1

alin. (11) C. proc.

pen. și anume imposibilitatea urmăririi aceluiași intimat pentru aceeași faptă,

nefiind descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de

organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în

art. 10.

Din considerentele rezoluției dată de procuror la 31 mai 2006 în

dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca, de

altfel și a celor ale rezoluției procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați de la 22 august 2006 dată în lucrarea cu nr. 825/II/2/2006

s-a stabilit situația de fapt și prin referire la sentința civilă nr. 702/9 mai

2005 a Judecătoriei Tecuci prin care a fost admisă contestația la executare și

au fost anulate formele de executare, întrucât executarea silită s-a cerut de

către bancă față de SC P.R.I. SRL și a fost încuviințată de instanță față de

această societate, dar, în fapt, actele de executare erau îndreptate împotriva

bunurilor aparținând petentei P.R.Ț., care devenise proprietara acestora după

lichidarea societății, ca urmare a acestei hotărâri, actele de executare silită

au fost sistate, iar prin ordinul de plată din 11 decembrie 2003, P.R.T. a

achitat către C.B. sumele de 299.000.000 lei, credit restant, și 171.878.698

lei dobânzi, conform sentinței civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galați.

Însă petiționarea mai avea de plătit

către bancă, tot în baza sentinței

civile nr. 151/1997 a

Tribunalului Galați, dobânzile de la data pronunțării hotărârii până la

momentul achitării debitului.

Prin urmare, executorul judecătoresc Ț.V.M.

a solicitat

din nou instanței încuviințarea executării

silite a debitoarei P.R.Ț., la cererea băncii, în baza aceluiași titlu

executoriu, respectiv sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați,

pentru recuperarea sumei de 112.589.269 lei, reprezentând dobânzi aferente

perioadei 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, onorariu de executare și

contravaloarea unei expertize. Prin încheierea din 11 noiembrie 2005 pronunțată

de judecătorul l.C. în dosarul nr. 4693/2005 al Judecătoriei Tecuci

s-a admis cererea și s-a încuviințat executarea

silită a petentei P.R.

T.

Contestația la executare formulată de petentă a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 33 din 12 ianuarie 2006 a Judecătoriei Tecuci.

În baza încheierii nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005 a Judecătoriei

Tecuci, executorul judecătoresc Ț.V.M. a întocmit actele pentru executarea

silită.

De asemenea, s-a mai arătat că încuviințarea executării silite a fost

cerută instanței de judecată în baza unor titluri executorii diferite (art. 372

și următoarele C. proc. civ.), respectiv contractul de împrumut și contractul

de ipotecă nr. 120/A/1996 și sentinței civile nr. 151/1997 a Tribunalului

Galați.

Astfel, prin încheierea nr. 1394/2002 din 15 martie 2002 a Judecătoriei

Tecuci s-a reținut că s-a prescris dreptul creditoarei de a cere executarea

silită în baza contractului de împrumut și a contractului de ipotecă nr. 120/A/1996,

iar în încheierile nr. 1064/2003 din 14 martie 2003 și nr. 4693/2005 din 1

noiembrie 2005 ale Judecătoriei Tecuci, s-a

încuviințat

executarea silită a SC P.R.I. SRL Matca, respectiv,

P.R.Ț., în baza

sentinței civile nr. 151 din 10 februarie 1997 a Tribunalului Galați.

Câtă vreme a fost admisă contestația la

executare și au fost anulate formele de executare emise în baza încheierii nr. 1064/2003

din 14 martie

2003 a Judecătoriei Tecuci, pentru motivele

prezentate mai sus, executorul judecătoresc era îndreptățit să ceară din nou

instanței de judecată încuviințarea executării silite a persoanei care avea

calitate procesuală pasivă, în baza aceluiași titlu executoriu, la solicitarea

băncii.

Întrucât executarea silită a fost încuviințată de instanța de judecată,

prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc

era obligat să treacă la executarea silită și să o continue până la recuperarea

integrală a debitului de către bancă.

Aspectele mai sus arătate au fost verificate și de către instanță pe

calea dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., în condițiile arătate,

așa încât reiterarea de către petiționara P.R.Ț. în plângerea formulată

împotriva intimatului Ț.V.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 246

raportat la art. 248

1

C. pen.

,

a sentinței civile nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci, care făcea imposibilă

continuarea executării silite, apreciind comportamentul acestuia, ca fiind

abuziv, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 256/P/2008 nu mai putea

conduce la urmărirea acestuia pentru aceeași faptă de abuz în serviciu, nefiind

descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de

urmărire penală, așa încât devin operante dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod judicios a fost evaluată

activitatea executorului judecătoresc care a stăruit prin toate mijloacele

legale în realizarea integrală a obligației prevăzute în titlul executoriu, așa

încât acesta și-a exercitat activitatea cu respectarea legii, în virtutea

atribuțiilor sale.

Astfel, Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, în mod corect și

motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat

la

art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen.,

soluția neînceperii urmăririi

penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M.

pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246

raportat la art. 248

1

C. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal

și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei P.R.Ț.,

împotriva rezoluției procurorului, prin care s-a dispus soluția menționată și

astfel a menținut rezoluția dată.

Așadar, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentei

petiționare că sentința penală nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază

soluția de respingere a plângerii,

deoarece prima instanță a examinat critica petiționarei, în raport cu

dispoziția legală incidență, respectiv art.

278

1

alin. (7) C. proc. pen., în sensul că a verificat rezoluția, pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate,

făcând referiri concrete la rezoluția nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, la

sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, la decizia

penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la

unele contracte, argumentând, așa cum s-a arătat inexistența faptei de abuz în

serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen., pretinsă a fi comisă de către intimatul Ț.V.M., așa încât instanța de

recurs a putut verifica concordanța între aceste precizări, actele

premergătoare existente la dosarul parchetului și soluția pronunțată de

instanță, nefiind aplicabil cazul de casare invocat de recurenta petiționară,

respectiv art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în

vedere critica formulată

de recurenta petiționară că prima

instanță nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri

esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze

soluția pronunțată, în sensul că nu a analizat probele, deoarece, pe de-o parte

pentru că acest caz de casare se referă la probe care sunt specifice procesului

penal, or în contextul cauzei au fost efectuate verificări ce sunt de esența

actelor premergătoare, etapă, care nu este situată în cadrul procesului penal,

iar, pe de altă parte, prima instanță în considerentele ce au fost prezentate a

făcut referiri concrete la actele premergătoare efectuate și înscrisurile

existente, așa încât nu este incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că prima instanță a verificat rezoluția atacată

pe baza actelor premergătoare efectuate de către procuror și a înscrisurilor

depuse la dosar, în raport cu dispozițiile legale speciale prevăzute la art. 278

1

C. proc. pen., neexistând nicio vădită și esențială neconcordanță între actele

și lucrările dosarului și

soluția

pronunțată, așa încât nu este nici cazul de casare invocat de către

recurenta

petiționară, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte, verificând

hotărârea atacată și din oficiu,

nu a constatat existența

vreunui caz care să conducă la reformarea acesteia, așa încât sentința

pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile

formulate de recurenta petiționară nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară P.R.Ț.

împotriva sentinței penale nr. 6F din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați,

secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară P.R.Ț.

împotriva sentinței penale nr. 6 F din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

martie 2009.