ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6/ F de la 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1406/44/2008, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 256/P/2008 din 2 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, pe care a menținut-o. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rezoluția 256/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., față de executorul judecătoresc Ț.V.M.

din cadrul B.E.J. Ț.V.M. cu sediul în municipiul Tecuci, județ Galați. În fapt, prin plângerea introdusă, petenta P.R.Ț. a arătat că în dosarul de executare nr. 46/1064/2003, executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a îndreptat împotriva sa, deși Judecătoria Tecuci anulase formele de executare. El însuși a comunicat creditorului C.B., sucursala Brașov, prin adresa nr. 46/1064 din 11 iulie 2005, că nu se poate continua executarea silită, deoarece sentința civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci este definitivă. Pagubele produse de executorul judecătoresc sunt imense, ajungând până la concurența sumei de 300.000 euro. Cu privire la dosarul de executare nr. 46/1064/2003 este de menționat faptul că în plângerea pe care a depus-o la parchet la data de 18 aprilie 2006, persoana vătămată a arătat că executorul judecătoresc în mod abuziv a dispus continuarea executării, deși instanțele au dispus stoparea executării.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 220, 246, 263, 265 și 271 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), b) și d) C. proc. pen. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de făptuitorul D. A., director la C.B., sucursala Brașov, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie continuare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci. Prin rezoluția nr. 825/II/2/2006 din 22 august 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus respingerea plângerii formulată de petenta P.R.Ț.

împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată. S-a reținut că atâta timp cât executarea silită a fost încuviințată de instanța de judecată prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită și să o continue până la recuperarea integrală a debitului către bancă. Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

S-a reținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute în art. 246, 249, 263, 265 și 271 C. pen. Prin decizia nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3597/44/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț. împotriva sentinței penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați. S-a reținut că procurorul care a soluționat cauza cu nr. 111/P/2006 a făcut o legală și temeinică aplicare a legii. Față de probele existente la dosar pe care Ie-a analizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a reținut că executorul judecătoresc și-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare nr. 46/2003 și nr. 211/2005 și că instanța de judecată sesizată a respins plângerea petentei ca nefondată.

Împotriva acestei rezoluții în termenul prevăzut de lege petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 1039/11/2/2008 procurorul general în examinarea plângerii petentei, a respins-o, ca nefondată, lăsând cheltuielile judiciare în sarcina statului. S-a reținut în motivarea rezoluției, în urma verificărilor efectuate că făptuitorul având calitatea de executor judecătoresc a respectat dispozițiile legale privind executarea silită a titlurilor executorii și că s-a constatat folosirea de către făptuitor a unor mijloace nelegale. Împotriva acestei rezoluții în termenul prevăzut de lege s-a formulat plângere de către petenta la instanța competentă. Petenta prin concluziile scrise, expediate prin poștă la dosarul cauzei a solicitat, admiterea plângerii, desființarea celor două rezoluții și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitor, executorul judecătoresc Ț.V.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 C. pen. S-a susținut de petenta că cele două rezoluții sunt netemeinice și nelegale și a precizat că nu are calitatea de debitor, ci doar a fost reprezentată garantei SC R.P.I. SRL. Făptuitorul la rândul său, în apărare, prin concluziile expediate la dosarul cauzei a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta, considerând că nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu privind punerea în executare a unor titluri executorii. S-a susținut că în cadrul executării silite pornită la data de 11 decembrie 2003 a efectuat plata sumei de 478.373.451 lei credit bancar și dobânzi aferente, dar că la data de 14 septembrie 2005 creditoarea a solicitat din nou punerea în executare silită a titlului executor s.c.

nr. 151/1997 a Tribunalului Galați pentru a recupera suma de 118602 lei dobânzi aferente până la data de 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, executarea îndreptându-se asupra imobilului din comuna Nicorești, sat Fântâni, care a fost ipotecat și care este în proprietatea petentei. S-a mai precizat de făptuitori că, în ceea ce privește infracțiunile reclamate de petentă, acestea au făcut obiectul dosarelor de executare nr. 111/1395/2002, nr. 112/1394/2002 și nr. 46/1064/2003 și asupra cărora s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1470 - dosar nr. 3507/44/2006. Din verificarea rezoluțiilor ce formează obiectul prezentei cauze și analiza ansamblului probator, instanța a constatat că soluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sunt temeinice și legale.

Din probele dosarului în ce privește obiectul executării silite a rezultat că petenta a solicitat în mai multe rânduri cercetarea penală a făptuitorului Ț.V.M. pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu și în care organele abilitate s-au pronunțat. Prin rezoluția nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitor pentru infracțiunile reclamate de petentă (art. 246, 263, 265 și 271 C. pen.) și în care au fost vizate dosarele de executare silită nr. 46/2003 și 211/2005. Prin rezoluția sus-menționată s-a stabilit că executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, rezoluție ce a fost atacată în instanță. Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Galați, examinând plângerea petentei a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 reținând în motivare că făptuitorul nu se face vinovat pentru infracțiunile reclamate.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007, Înalta Curte de Casație și justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă, hotărârea instanței de fond rămânând definitivă, așa încât neînceperea urmăririi penale pentru aceeași faptă în lipsa unor reglementări imperative și legale este inoportună. Prin plângerea introductivă în care s-a dat rezoluția nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 petenta a solicitat organelor de cercetare penală efectuarea de verificări în ce privește comiterea de către făptuitor a infracțiunii prevăzută de art. 246 în referire la art. 248 C. pen.

În legătură cu executarea silită și în care s-a dat rezoluția nr. 111/p/2006 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996 a rezultat că împrumutul de la C.B. a fost garantat cu un imobil situat în comuna Nicorești, județul Vrancea, consimțirea garantării împrumutului fiind făcută prin și de SC R.P.I. SRL reprezentată de petenta R.P.Ț. în calitate de debitor (pct. 1 din contract) care a consimțit să garanteze SC I.P. SRL (pct. 2 alin. (2) din același contract de ipotecă). Petenta consimțind să garanteze împrumutul bancar a devenit în principal și debitorul creanței.

Față de aceste considerente, prima instanță a constatat că executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a comis fapte prevăzute de legea penală pentru care ar fi pasibil de sancțiuni, funcție de gravitatea și pericolul social al acestora, așa încât rezoluția nr. 256/P/2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este temeinică și legală. În baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea și s-a menținut rezoluția criticată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționara P.R.Ț., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La dosarul cauzei, în recurs au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 10103 la 5 martie 2009, concluzii scrise formulate de intimatul Ț.V.M., în care a arătat că inițial în cursul anului 2002, creditoarea SC C.B. BUZĂU a solicitat biroului lor punerea în executare a două titluri executorii, respectiv contract de împrumut 16 AB din 16 februarie 1996, formându-se dosarul de executare nr. 112/1394/2002, încuviințare ce a fost respinsă prin încheierea 1394/2002, motivat de faptul că, în cauză a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, respectiv contractul de împrumut 120/ A din 16 februarie 1996, formându-se dosarul de executare nr. 111/1395/2002, dosar care la data de 5 august 2003 s-a primat.

Intimatul a mai menționat faptul că cele două împrumuturi au fost garantate prin două contracte de ipotecă de rangul 1 și 2 (numerele 16 B din 16 martie 1996 și 120 A din 15 martie 1996) de către debitor (fidejusor) de la cea dată SC R.P.I. SRL, reprezentată de R.P.Ț., constituindu-se ipoteca asupra imobilului situat în comuna Nicorești, sat Fântâni, județul Galați. La data de 3 martie 2003, creditoarea C.B. Buzău a solicitat punerea în executare a titlului executor sentința civilă 151/1997 a Tribunalului Galați, formându-se dosarul de executare nr. 46/2003, sentință prin care debitorii SC I.P. SRL MATCA, l.G., SC R.P.I. SRL MATCA și R.P.Ț. au fost obligați să achite reclamantei suma de 29.900 lei, credit restant 17.187,56 lei, dobânzi bancare până la 30 decembrie 1996, plus dobânda până la achitarea integrală a debitului, dosarul fiind preluat pe parcursul executării de către C.B.

Brașov, reprezentantă prin lichidator SC B.C.A.

SA BUCUREȘTI.

În vederea recuperării debitului datorat, în conformitate cu sentința civilă nr. 151/1997 s-a procedat la urmărirea imobilului situat în comuna Nicorești, sat Fântâni, ce aparținea debitoarei din titlu, numita P.R. Ț., imobil ce făcea de altfel, obiectul celor două contracte de ipotecă, însă în cadrul contestației la executare, prin sentința civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci, instanța a dispus anularea formelor de executare referitoare la contestatoarea P.R.Ț., motivat de faptul că la momentul întocmirii cererii de executare silită nu s-a făcut referire și la contestatoarea P.R.Ț., considerându-se că executarea a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Intimatul a făcut precizarea că în cadrul executării silite la data de 11 decembrie 2003, debitoarea P.R.Ț. a efectuat plata sumei de 47.837,34 lei, reprezentând credit restant, dobânzi bancare calculate până la data de 30 decembrie 2006, onorariu de executare din dosarul 46/2003. La data de 14 septembrie 2005, creditoarea a solicitat din nou punerea în executare silită a titlului executor, sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați, în sensul recuperării sumei totale de 118.602,06 RON cu titlu de dobânzi aferent perioadei 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, onorariu expert, onorariu executare silită, solicitându-se de această dată ca executarea să se îndrepte împotriva debitoarei P.R.Ț., respectiv asupra imobilului din comuna Nicorești, sat Fântâni (imobil ipotecat, care în prezent este proprietatea debitoarei P.R.Ț.), formându-se astfel dosarul de executare nr. 211/4693/2005, dosar în care ținându-se cont de obiecțiunile ridicate de debitoarea P.R.Ț.

la data de 2 iunie 2006, în sensul că în vederea continuării executării silite, este necesar să se lămurească înțelesul, întinderea și cuprinsul dispozitivului hotărârii, executarea nu a mia fost continuată, iar la data de 7 aprilie 2008, dosarul a fost perimat în conformitate cu dispozițiile art. 389 C. proc. civ.

Intimatul a făcut precizarea că, deși petenta P.R.Ț., în calitatea sa de debitor ipotecat, nu s-a conformat dispozițiilor din titlu executor, cât și a celorlalte două titluri executorii, contract de împrumut nr. 16/ AB din 16 februarie 1996, din cursul anului 2006 și până în prezent cu scop de a se sustrage obligației, la mai bine de trei ani, de când au fost instrumentate dosarele de executare nr. 111/1395/2002; 112/1394/2002 și 46/1064/2003 a promovat și promovează în continuare diferite plângeri penale ce privesc aceleași infracțiuni, asupra cărora s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1470 pronunțată în dosar nr. 3.507/44/2006.' Pentru cele menționate, intimatul a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta P.R.Ț., ca nefondată, considerând totodată că nu a încălcat atribuțiunile de serviciu odată cu punerea în executare a titlurilor executorii menționate în prezentul înscris.

De asemenea, la dosarul cauzei, în recurs au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 9533 la 3 martie 2009, motivele de recurs formulate în scris de către recurenta petiționară P.R.Ț., aflate la dosarul Înaltei Curți. În motivele de recurs, recurenta petiționară a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 1 alin. (9), (10) și (18) C. proc. pen. Astfel, în ceea ce privește primul caz de casare a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția dispusă și nu realizează o justă soluționare a plângerii împotriva rezoluției procurorului în raport de toate motivele invocate, impunându-se casarea ei și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, în speță la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Statul de drept nu acceptă pronunțarea unor hotărâri discreționare, care să nu fie întemeiate pe o motivare rațională, de natură să convingă despre legalitatea și justețea soluției adoptate. În acest sens sunt dispozițiile legii procesuale, care prevăd pentru sentință, necesitatea arătării temeiurilor de fapt și de drept ale soluției ce s-a pronunțat cu privire la latura penală și latura civilă a cauzei. Lipsa de motivare a soluției face ca hotărârea pronunțată să nu fie convingătoare, lăsând o suspiciune asupra conformității eu cu legea și adevărul. Hotărârea pronunțată este complet nemotivată, împiedicând instanța de recurs să verifice legalitatea și temeinicia soluției adoptate.

Referitor la cel de-al doilea caz de casare invocat, recurenta petiționară a menționat că prima instanță, Curtea de Apel Galați nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția pronunțată. Este cazul de casare cunoscut sub denumirea de „omisiune esențială”. „Omisiunea esențială” se referă la examinarea de către curtea de apel a unor probe privind fapte și împrejurări noi, iar legea are în vedere dispozițiile din art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că aprecierea fiecărei probe se realizează în urma „tuturor probelor administrate”. Dacă în aprecierea probelor s-a omis examinarea unora dintre ele, această omisiune este esențială.

în fapt, curtea de apel nu a analizat nicio probă depusă la dosar. În ceea ce privește al treilea caz de casare invocat, recurenta petiționară consideră că există o contrarietate necontrolabilă între actele dosarului și faptele reținute de Curtea de Apel Galați rezultată din denaturarea vădită a probelor, prima instanță stabilind eronat faptele în existența sau inexistența lor, în natura lor, în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, denaturând conținutul acestora, influențând soluția adoptată. Recurenta petiționară a arătat că are calitatea de persoană fizică, figurând ca reprezentantă a unei societăți comerciale, iar contractul de ipotecă „privește persoane juridice”, apreciind că este inadmisibil ca acest adevăr evident și esențial să nu fie luat în considerare de organele de urmărire penală.

La pagina 5 § 7-9 a sentinței civile nr. 702 din 9 mai 2005 pronunțată în dosarul nr. 359/2005 de Judecătoria Tecuci (sentință rămasă definitivă și irevocabilă, anexată la dosar), judecătorul a arătat că „indiferent de motivul care a determinat emiterea acestor noi acte de executare în ceea ce o privește pe contestatoare, modul în care s-a procedat este nelegal”. Recurenta petiționară a menționat că acesta este o probă evidentă, concludentă și utilă cauzei, în dovedirea infracțiunii de abuz contra intereselor persoanelor. La termenul de astăzi, au lipsit recurenta petiționară P.R.Ț. și intimatul Ț.V.M., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 15,26 nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânarea sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părților, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc.

pen. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiționară, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Examinând recursul declarat de recurenta petiționară P.R. Ț. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M., din cadrul B.E.J. Ț.V.M., pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, criticile formulate de petiționară au fost examinate, în raport cu persoana și fapta pretinsă ca fiind comisă de către aceasta, procurorul constatând că prin adresa nr. 247/VI11/1/2008 din 6 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a înaintat la Parchetul de pe lângă Curte de Apel Galați plângerea formulată de persoana vătămată P.R.Ț. împotriva executorului judecătoresc Ț.V.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. În plângere, persoana vătămată a arătat că, în dosarul de executare nr. 46/1064/2003, executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a îndreptat împotriva sa, deși Judecătoria Tecuci anulase formele de executare.

El însuși a comunicat creditorului C.B. - Sucursala Brașov, prin adresa nr. 46/1064 din 11 iulie 2005, că nu se poate continua executarea silită, deoarece sentința civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci este definitivă. Pagubele produse de executorul judecătoresc sunt imense, ajungând până la concurența sumei de 300.000 euro. Cu privire la dosarul de executare nr. 46/1064/2003, s-a menționat faptul că în plângerea pe care a depus-o la parchet la data de 18 aprilie 2006, persoana vătămată a arătat că executorul judecătoresc în mod abuziv a dispus continuarea executării, deși instanțele au dispus stoparea executării. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M.

pentru infracțiunile prevăzute în art. 220, 246, 263, 265 și 271 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), b) și d) C. proc. pen. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei față de făptuitorul D.A., director la C.B., sucursala Brașov, cercetat pentru săvârșire infracțiunii prevăzută în art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci. Prin rezoluția nr. 825/II/2/2006 din 22 august 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus respingere plângerii formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată.

S-a reținut că atâta timp cât executarea silită a fost încuviințată de instanța de judecată prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită și să o comunice până la recuperarea integrală a debitului de către bancă. Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângere formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. S-a reținut că executorul judecătoresc Ț.V.M. nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute în art. 246, 249, 263, 265 și 271 C. pen.

Prin decizia nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3597/44/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț. împotriva sentinței penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați. S-a reținut că procurorul care a soluționat cauza nr. 111/P/2006 a făcut o legală și temeinică aplicare a legii. În mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, deoarece acesta a acționat în limitele competenței sale. De altfel, chiar greșite dacă ar fi fost hotărârile care nemulțumesc petenta, aceasta ar fi avut căile legale pentru a le îndrepta. Situația de fapt mai sus stabilită de către procuror a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv fotocopiile adresei B.I.E.J.

Ț.V.M. către C.B., Sucursala BRAȘOV și a unui extras din sentința civilă nr. 702 din 9 mai 2005 a Judecătoriei Tecuci; fotocopia actului de constatare a perimării executării silite emis la 7 aprilie 2008; fotocopiile rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecător M.C. de la Judecătoria Tecuci și față de executor judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări judecătorești Tecuci pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de judecător l.C. de la Judecătoria Tecuci, față de executor judecătoresc Ț.V.M.

de la Biroul Executări Judecătorești Tecuci și față de făptuitoarea D.A., director la C.B., sucursala Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de judecători l.C. de la Judecătoria Tecuci și față de executor judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări Judecătorești Tecuci pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.; neînceperea urmăririi penale față de executor judecătoresc Ț.V.M. de la Biroul Executări Judecătorești Tecuci pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 C. pen., 263 C. pen., 265 C. pen.

și 220 C. pen.; disjungerea cauzei față de făptuitoarea D.A., director la C.B., sucursala Brașov, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie continuate față de aceasta de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci; fotocopia rezoluției dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați de la 22 august 2006 în lucrarea cu nr. 825/II/2/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenta P.R.Ț.

împotriva rezoluției nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca nefondată; fotocopiile adreselor parchetului către Curtea de Apel Galați, secția penală și a curții către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați privind trimiterea dosarului și lucrării menționate între cele două instituții; fotocopia sentinței penale nr. 89/ F de la 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006 prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț.

împotriva rezoluției 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, menținându-se rezoluția atacată și obligată petenta la plata sumei de 80 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat; fotocopia deciziei nr. 1470 de la 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3507/44/2006 prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.R.Ț. împotriva sentinței penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați și obligat recurentul petiționar să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. În considerentele rezoluției de la 5 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 256/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, procurorul a motivat, în drept, că plângerea penală nu este o cale de atac în sensul legii.

în ceea ce privește modul în care executorul judecătoresc și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare nr. 46/2003 și 211/2005 este de menționat faptul că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, procurorul s-a pronunțat cu privire la acest aspect, constatând că executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, iar instanța de judecată a respins plângerea persoanei vătămate, ca nefondată. Or, potrivit art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen., persoana în privința căreia, judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă.

De asemenea, procurorul a mai precizat că în ceea ce privește susținerea persoanei vătămate în sensul că din anul 2005 și până în anul 2008 executorul judecătoresc a „hărțuit-o” continuu cu executarea silită, este de menționat faptul că executorul judecătoresc este obligat, prin lege, să stăruie prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu. Nu trebuie uitat că și C.E.D.O. a subliniat, de nenumărate ori, că autoritățile interne, în calitate de depozitare ale forței publice în materie de executare, au obligația de a lua toate măsurile necesare în scopul executării titlurilor executorii (cauzele R. și I.Z. împotriva României).

Având în vedere că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale privind executarea silită a titlurilor executorii, cercetările efectuate până în prezent neputând astfel dovedi existența faptelor sesizate, iar unele aspecte au mai făcut obiectul dosarului nr. 111/P/2006, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care prin rezoluția din 24 octombrie 2008 în lucrarea cu nr. 1039/11/2/2008, a respins, ca fiind nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ț. împotriva rezoluției nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiționară, motivând, în mod judicios că din actele dosarului în ce privește obiectul executării silite a rezultat că petenta a solicitat în mai multe rânduri cercetarea penală a făptuitorului Ț.V.M. pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu și în care organele abilitate s-au pronunțat. De asemenea, prima instanță a stabilit situația faptică, în sensul că a făcut referiri la rezoluția nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 prin care s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitor pentru infracțiunile reclamate de petenta și în care au fost vizate dosarele de executare silită nr. 46/2003 și 211/2005, evidențiind că prin rezoluția menționată s-a stabilit că executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, rezoluție ce a fost atacată în instanță.

Prin sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Galați, examinând plângerea petentei, a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției nr. 111/P/2006, reținând în considerente că făptuitorul nu se face vinovat pentru infracțiunile reclamate. Împotriva sentinței mai sus arătate, petiționara a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia penală nr. 1470 de la 16 martie 2007, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta, așa încât hotărârea primei instanța a rămas definitivă. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că nu mai poate fi urmărită aceeași persoană pentru aceeași faptă. Totodată, prima instanță a reținut că prin plângerea introductivă în care s-a dat rezoluția nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 petenta a solicitat organelor de cercetare penală efectuarea de verificări în ce privește comiterea de către făptuitor a infracțiunii prevăzută de art. 246 în referire la art. 248 1 C. pen.

În legătură cu executarea silită și în care s-a dat rezoluția nr. 111/P/2006 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, prima instanță a arătat că din contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996 a rezultat că împrumutul de la C.B. a fost garantat cu un imobil situat în comuna Nicorești, județul Vrancea, consimțirea garantării împrumutului fiind făcută prin și de S C R.P.I. SRL reprezentantă de petenta R.P. Ț. în calitate de debitor (pct. 1 din Contract) care a consimțit să garanteze SC I.P. SRL (pct. 2 alin. (2) din același contract de ipotecă), împrejurare față de care a argumentat că prin consimțirea garantării împrumutului bancar a devenit în principal și debitorul creanței.

Prima instanță a constatat în mod expres că executorul judecătoresc nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu și nu a comis fapte prevăzute de legea penală pentru care ar fi pasibil de sancțiuni, funcție de gravitatea și pericolul social al acestora. Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că nu rezultă existența faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. În sarcina intimatului Ț.V.M., executor judecătoresc din cadrul B.E.J.

Ț.V.M., deoarece asupra modului în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare 46/2003 și 211/2005 s-a constatat de către procuror că acesta a respectat prevederile legale referitoare la executare, așa încât acesta a dispus soluția neînceperii urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., față de intimat, prin rezoluția din 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, soluție ce a fost verificată, atât de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, cât și de instanță, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., care prin sentința penală nr. 89/ F de la 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei P.R.

Ț. împotriva rezoluției menționate, hotărâre care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1470 de la 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiționară, situație care atrage incidența dispozițiilor art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen.

și anume imposibilitatea urmăririi aceluiași intimat pentru aceeași faptă, nefiind descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10. Din considerentele rezoluției dată de procuror la 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca, de altfel și a celor ale rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați de la 22 august 2006 dată în lucrarea cu nr. 825/II/2/2006 s-a stabilit situația de fapt și prin referire la sentința civilă nr. 702/9 mai 2005 a Judecătoriei Tecuci prin care a fost admisă contestația la executare și au fost anulate formele de executare, întrucât executarea silită s-a cerut de către bancă față de SC P.R.I.

SRL și a fost încuviințată de instanță față de această societate, dar, în fapt, actele de executare erau îndreptate împotriva bunurilor aparținând petentei P.R.Ț., care devenise proprietara acestora după lichidarea societății, ca urmare a acestei hotărâri, actele de executare silită au fost sistate, iar prin ordinul de plată din 11 decembrie 2003, P.R.T. a achitat către C.B. sumele de 299.000.000 lei, credit restant, și 171.878.698 lei dobânzi, conform sentinței civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galați. Însă petiționarea mai avea de plătit către bancă, tot în baza sentinței civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galați, dobânzile de la data pronunțării hotărârii până la momentul achitării debitului.

Prin urmare, executorul judecătoresc Ț.V.M. a solicitat din nou instanței încuviințarea executării silite a debitoarei P.R.Ț., la cererea băncii, în baza aceluiași titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galați, pentru recuperarea sumei de 112.589.269 lei, reprezentând dobânzi aferente perioadei 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, onorariu de executare și contravaloarea unei expertize. Prin încheierea din 11 noiembrie 2005 pronunțată de judecătorul l.C. în dosarul nr. 4693/2005 al Judecătoriei Tecuci s-a admis cererea și s-a încuviințat executarea silită a petentei P.R. T. Contestația la executare formulată de petentă a fost respinsă prin sentința civilă nr. 33 din 12 ianuarie 2006 a Judecătoriei Tecuci.

În baza încheierii nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005 a Judecătoriei Tecuci, executorul judecătoresc Ț.V.M. a întocmit actele pentru executarea silită. De asemenea, s-a mai arătat că încuviințarea executării silite a fost cerută instanței de judecată în baza unor titluri executorii diferite (art. 372 și următoarele C. proc. civ.), respectiv contractul de împrumut și contractul de ipotecă nr. 120/A/1996 și sentinței civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galați. Astfel, prin încheierea nr. 1394/2002 din 15 martie 2002 a Judecătoriei Tecuci s-a reținut că s-a prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită în baza contractului de împrumut și a contractului de ipotecă nr. 120/A/1996, iar în încheierile nr. 1064/2003 din 14 martie 2003 și nr. 4693/2005 din 1 noiembrie 2005 ale Judecătoriei Tecuci, s-a încuviințat executarea silită a SC P.R.I.

SRL Matca, respectiv, P.R.Ț., în baza sentinței civile nr. 151 din 10 februarie 1997 a Tribunalului Galați. Câtă vreme a fost admisă contestația la executare și au fost anulate formele de executare emise în baza încheierii nr. 1064/2003 din 14 martie 2003 a Judecătoriei Tecuci, pentru motivele prezentate mai sus, executorul judecătoresc era îndreptățit să ceară din nou instanței de judecată încuviințarea executării silite a persoanei care avea calitate procesuală pasivă, în baza aceluiași titlu executoriu, la solicitarea băncii. Întrucât executarea silită a fost încuviințată de instanța de judecată, prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită și să o continue până la recuperarea integrală a debitului de către bancă.

Aspectele mai sus arătate au fost verificate și de către instanță pe calea dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., în condițiile arătate, așa încât reiterarea de către petiționara P.R.Ț. în plângerea formulată împotriva intimatului Ț.V.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. , a sentinței civile nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci, care făcea imposibilă continuarea executării silite, apreciind comportamentul acestuia, ca fiind abuziv, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 256/P/2008 nu mai putea conduce la urmărirea acestuia pentru aceeași faptă de abuz în serviciu, nefiind descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, așa încât devin operante dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen. De asemenea, Înalta Curte constată că în mod judicios a fost evaluată activitatea executorului judecătoresc care a stăruit prin toate mijloacele legale în realizarea integrală a obligației prevăzute în titlul executoriu, așa încât acesta și-a exercitat activitatea cu respectarea legii, în virtutea atribuțiilor sale. Astfel, Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., soluția neînceperii urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ț.V.M. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei P.R.Ț., împotriva rezoluției procurorului, prin care s-a dispus soluția menționată și astfel a menținut rezoluția dată.

Așadar, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentei petiționare că sentința penală nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a plângerii, deoarece prima instanță a examinat critica petiționarei, în raport cu dispoziția legală incidență, respectiv art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., în sensul că a verificat rezoluția, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, făcând referiri concrete la rezoluția nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, la sentința penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, la decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la unele contracte, argumentând, așa cum s-a arătat inexistența faptei de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., pretinsă a fi comisă de către intimatul Ț.V.M., așa încât instanța de recurs a putut verifica concordanța între aceste precizări, actele premergătoare existente la dosarul parchetului și soluția pronunțată de instanță, nefiind aplicabil cazul de casare invocat de recurenta petiționară, respectiv art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurenta petiționară că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția pronunțată, în sensul că nu a analizat probele, deoarece, pe de-o parte pentru că acest caz de casare se referă la probe care sunt specifice procesului penal, or în contextul cauzei au fost efectuate verificări ce sunt de esența actelor premergătoare, etapă, care nu este situată în cadrul procesului penal, iar, pe de altă parte, prima instanță în considerentele ce au fost prezentate a făcut referiri concrete la actele premergătoare efectuate și înscrisurile existente, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. Înalta Curte consideră că prima instanță a verificat rezoluția atacată pe baza actelor premergătoare efectuate de către procuror și a înscrisurilor depuse la dosar, în raport cu dispozițiile legale speciale prevăzute la art. 278 1 C. proc. pen., neexistând nicio vădită și esențială neconcordanță între actele și lucrările dosarului și soluția pronunțată, așa încât nu este nici cazul de casare invocat de către recurenta petiționară, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte, verificând hotărârea atacată și din oficiu, nu a constatat existența vreunui caz care să conducă la reformarea acesteia, așa încât sentința pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenta petiționară nu sunt fondate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară P.R.Ț. împotriva sentinței penale nr. 6F din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară P.R.Ț. împotriva sentinței penale nr. 6 F din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2009.