ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3957/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1067 din 13

octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei a fost admisă excepția

autorității de lucru judecat indicată de pârâții C.M. și C.I., respingându-se

în consecință acțiunea formulată de reclamanta F.V.

Instanța a reținut că prin acțiunea

reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2650 din 26 septembrie 2000 și evacuarea

pârâților din imobilul situat în municipiul Vatra-Dornei.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că la încheierea contractului au fost încălcate prevederile art. 30 și art.

31 din Legea nr. 17/2000 în sensul că, fiind în vârstă și bolnavă, nu a fost

asistată de un reprezentant al Autorității tutelare iar obligația de întreținere

în sarcina pârâților nu a fost consemnată în actul autentic.

Examinând probatoriile administrate,

instanța de fond a reținut că excepția autorității de lucru judecat, invocată

de către pârâți, este întemeiată, întrucât o acțiune identică din punctul de

vedere al art. 1201 C. civ. a fost respinsă prin sentința civilă nr.869/2001 a

Judecătoriei Vatra-Dornei, rămasă definitivă și irevocabilă prin deciziile nr. 141/2002

(Tribunalul Suceava) și nr. 2625/2002 (Curtea de Apel Suceava).

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe, prin care a susținut că în mod greșit i-a fost

respinsă acțiunea, a fost la rândul său respins, cu motivare asemănătoare celei

a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 418 din 27 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Prin prezentul recurs, motivat în

drept cu referire la „art. 304 pct. 7-11 C. proc. civ.”, reclamanta a menționat

două motive de nelegalitate și anume încălcarea dreptului la apărare (întrucât

la primul termen la fond i s-a respins cerere de amânare a judecății) și

neobservarea incidenței prevederilor art. 30 și urm. din Legea nr. 17/2000.

Prin întâmpinare intimații pârâți au

solicitat respingerea recursului.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul nu este întemeiat.

Sub un prim aspect este relevantă

împrejurarea că reclamanta a fost prezentă personal în instanță la termenul de

judecată de la 13 octombrie 2003 iar din conținutul încheierii de ședință nu

rezultă că ar fi solicitat amânarea pentru a-și angaja avocat. Reclamantei i

s-a dat cuvântul și pe excepție și pe fondul cauzei, punctul său de vedere

fiind consemnat pe larg, astfel încât nu există nici o vătămare a dreptului la

apărare.

În ceea ce privește incidența

prevederilor Legii nr. 17/2000, instanțele au reținut în mod corect că în

această problemă a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, dispozițiile

art. 1201 C. civ. fiind pe deplin aplicabile inclusiv sub aspectul „întemeierii

pe aceeași cauză” a celor două acțiuni.

Așa fiind, cum soluția pronunțată

este pe deplin legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform

prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta F.V. împotriva deciziei nr. 418 din 27

februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Obligă

recurenta la 3.478.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.