Decizia nr. 3957/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1067/2003 a Judecătoriei Vatra

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1067 din 13 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei a fost admisă excepția autorității de lucru judecat indicată de pârâții C.M. și C.I., respingându-se în consecință acțiunea formulată de reclamanta F.V. Instanța a reținut că prin acțiunea reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2650 din 26 septembrie 2000 și evacuarea pârâților din imobilul situat în municipiul Vatra-Dornei. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la încheierea contractului au fost încălcate prevederile art. 30 și art. 31 din Legea nr. 17/2000 în sensul că, fiind în vârstă și bolnavă, nu a fost asistată de un reprezentant al Autorității tutelare iar obligația de întreținere în sarcina pârâților nu a fost consemnată în actul autentic.

Examinând probatoriile administrate, instanța de fond a reținut că excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâți, este întemeiată, întrucât o acțiune identică din punctul de vedere al art. 1201 C. civ. a fost respinsă prin sentința civilă nr.869/2001 a Judecătoriei Vatra-Dornei, rămasă definitivă și irevocabilă prin deciziile nr. 141/2002 (Tribunalul Suceava) și nr. 2625/2002 (Curtea de Apel Suceava). Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, prin care a susținut că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, a fost la rândul său respins, cu motivare asemănătoare celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 418 din 27 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Prin prezentul recurs, motivat în drept cu referire la „art. 304 pct. 7-11 C. proc. civ.”, reclamanta a menționat două motive de nelegalitate și anume încălcarea dreptului la apărare (întrucât la primul termen la fond i s-a respins cerere de amânare a judecății) și neobservarea incidenței prevederilor art. 30 și urm. din Legea nr. 17/2000. Prin întâmpinare intimații pârâți au solicitat respingerea recursului. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că recursul nu este întemeiat. Sub un prim aspect este relevantă împrejurarea că reclamanta a fost prezentă personal în instanță la termenul de judecată de la 13 octombrie 2003 iar din conținutul încheierii de ședință nu rezultă că ar fi solicitat amânarea pentru a-și angaja avocat.

Reclamantei i s-a dat cuvântul și pe excepție și pe fondul cauzei, punctul său de vedere fiind consemnat pe larg, astfel încât nu există nici o vătămare a dreptului la apărare. În ceea ce privește incidența prevederilor Legii nr. 17/2000, instanțele au reținut în mod corect că în această problemă a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 1201 C. civ. fiind pe deplin aplicabile inclusiv sub aspectul „întemeierii pe aceeași cauză” a celor două acțiuni. Așa fiind, cum soluția pronunțată este pe deplin legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta F.V. împotriva deciziei nr. 418 din 27 februarie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Obligă recurenta la 3.478.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.