ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5599/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5599/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9096/2003
reclamantul R.R.G. a cerut Tribunalului Suceava ca prin hotărârea ce o va
pronunța în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Verești, să se constate vânzarea
imobilelor constând în teren și construcții proprietatea pârâtei prin procesul
verbal de adjudecare urmare licitației din 27 februarie 2002 și totodată să
pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În susținerea cererii reclamantul
arată că urmare licitației din 27 iunie 2002 a adjudecat suprafața de 50 ari
teren și un grajd, șopron și saivan, iar bunurile i-au fost predate, prețul a
fost achitat, s-a încheiat cu pârâta un act sub semnătură privată dar ulterior
pârâta a refuzat încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin sentința nr. 2175 din 14
decembrie 2004, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța a
reținut, în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei că întrucât bunurile a
căror dobândire o reclamă R.R.G. au aparținut pârâtei, nu este societate
comercială și cum reclamantul a susținut că le-a dobândit prin licitație
publică, s-au verificat condițiile dobândirii în raport de H.G. nr. 55/1998,
pentru că putea soluționa legal și temeinic litigiul, în raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și constatând că nu au fost respectate
dispozițiile legale examinate a respins, ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva sentinței a declarat apel
reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Printr-un prim motiv de apel acesta
a susținut că litigiul este unul civil și soluționarea de către instanța
comercială a cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor legale privind competența
materială.
Pe fondul cauzei reclamantul apelant
a susținut că prin cererea introductivă la instanță a cerut pronunțarea unei
hotărâri care să suplinească consimțământul reclamantei la vânzarea bunurilor.
A mai susținut că actul sub semnătură privată este valabil încheiat cu
respectarea prevederilor art. 1174 C. civ. și întrucât a fost achitat și prețul
instanța în mod nejustificat a examinat dacă au fost respectate prevederile
legale privind vânzarea unor bunuri în care acționar este statul prin licitație
publică.
Prin decizia nr. 49 din 14 iunie
2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 1148/2005 a fost
respins ca nefondat apelul reclamantului instanța constatând neîntemeiate
criticile formulate și totodată legală și temeinică sentința primei instanțe.
Împotriva acestei ultime hotărâri
reclamantul apelant a declarat recurs.
Prin motivele scrise aflate la
dosarul cauzei sunt invocate cazurile de modificare a deciziei curții de apel
prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
În fapt însă prima critică vizează
cazul de casare prevăzut de art. 304
3
C. proc. civ., privind competența
materială în sensul că litigiul fiind de natură civilă apelul a fost soluționat
de instanțele comerciale.
Critica este neîntemeiată instanțele
au reținut corect că fiind vorba de bunuri aparținând unei societăți comerciale
și erau destinate realizării obiectului său de activitate actele de înstrăinare
reprezintă acte de comerț, iar competența de soluționare a cauzei aparține
instanțelor comerciale.
Sub aspectul fondului s-a reluat
susținerile din apel mai mult, cu încălcarea dispozițiilor de procedură
obligând completarea cererii în fața instanței recurentul a susținut că a
solicitat instanței să împlinească consimțământul reclamantei la încheierea
actului autentic și nu să constate că a intervenit vânzarea cumpărarea.
Susținerea este contrazisă de conținutul cererii introductive unde sunt
formulate cele două capete de cerere constatarea vânzării și respectiv
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de
vânzare-cumpărare. Cum primul capăt de cerere presupune examinarea existenței tuturor
condițiilor de validitate ale unui astfel de contract, interpretarea dată de
instanțe actului juridic este cea corectă, iar constatarea că în lipsa
acordului acționarului vânzător privind vânzarea și a neachitării prețului
vânzării cumpărarea nu a fost realizată, iar în asemenea condiții nu se poate
pronunța o hotărâre care să satisfacă al doilea capăt al cererii de chemare în
judecată. Celelalte considerații din motivele de recurs sunt dezvoltări de
argumente în susținerea acelorași idei astfel încât instanța constatându-le
neîntemeiate va reține că în cauză s-au pronunțat hotărâri legale și temeinice,
bazate pe probele administrate și nu există motive de desființare sau
modificare a lor.
Față de considerentele ce preced,
Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul R.R.G., împotriva deciziei nr. 49 din 14 iunie 2005 a
Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 22 noiembrie 2005.