ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3356/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 119 bis din 24 februarie 2005, a respins, ca nefondată, cererea pârâtei D.S. Suceava de introducere în cauză a A. Sucevei și Rădăuților. A admis în parte acțiunea reclamantei SC S. SRL Vama, jud. Suceava. A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la executarea în natură a obligației contractuale. A obligat pârâta D.S. Suceava să plătească reclamantei suma de 4.042.641.000 lei cu titlu de daune și la 68.571.410 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut culpa contractuală a pârâtei pentru neîndeplinirea obligației de predare spre exploatare a unui volum de masă lemnoasă de 7.009 m 3 , producându-i reclamantei o pagubă estimată la 4.042.641.000 lei.

A înlăturat apărarea pârâtei privind cazul de forță majoră constând în retrocedarea unor parcele de pădure foștilor proprietari în baza Legii nr. 1/2000, întrucât la data încheierii contractelor în cauză cu reclamanta, situația predării acestora către foștii proprietari era definitivată de comisiile comunale și că O.S. Vama avea delegat permanent în aceste comisii. A respins cererea pârâtei de introducere în cauză a A. Sucevei și Rădăuților întrucât terenul forestier prevăzut de O.U.G. nr. 100/2004 nu i-a fost predat acestei instituții de Direcția Silvică Suceava. Prin decizia civilă nr. 60 din 6 iulie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de D.S.

Suceava împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii, pârâta R.N.P. – R. – D.S. Suceava a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, cu consecința admiterii apelului său, iar în fond respingerea acțiunii reclamantei. În criticile formulate, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele: - greșit instanța de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare și a pronunțării, pentru a depune note scrise, în raport de dispozițiile art. 156, 114 și 118 C. proc.

civ., fiindu-i încălcat dreptul la apărare; - instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat de unitatea sa privitor la încălcarea de instanța de fond a dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la recuzarea expertului desemnat; - în mod eronat a fost obligată societatea sa la plata profitului nerealizat și nu la daune, în condițiile în care instanța a reținut culpa sa contractuală, ignorând dispozițiile art. 1079 și 1081 C. civ.

și faptul că pe timpul derulării contractului o parte din terenurile administrate s-au predat foștilor proprietari conform Legii nr. 1/2000, care a făcut imposibilă executarea în natură a obligațiilor contractuale și care constituie, în realitate, un caz de forță majoră; - greșit s-a reținut că pârâta a fost păgubită, în condițiile în care aceasta a exploatat în continuare partizile retrocedate foștilor proprietari cu care a încheiat alte contracte; - cu privire la expertiză, greșit a reținut instanța de apel că nu a cerut o nouă expertiză, când în realitate a contestat expertiza în totalitate (expertul, pronunțarea acestuia pe probleme ce-i exced specialitatea, modalitatea de calcul a profitului, etc.).

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.S. Suceava pentru următoarele considerente.

Critica recurentei pârâte prin care susține că greșit instanța de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare, și a pronunțării, cu consecința încălcării dreptului său la apărare nu poate fi reținută, avându-se în vedere că la termenul din 6 iulie 2005 când a fost soluționat apelul, la dosar nu există nici o cerere din partea acesteia pentru lipsă de apărare, ci pentru a lua cunoștință și a răspunde la întâmpinare, cerere care în mod corect i-a fost respinsă ca nefondată în raport de data depunerii întâmpinării, 29 iunie 2005. Nu poate fi reținută nici critica formulată de recurentă prin care susține că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat de societatea sa privitor la încălcarea de instanța de fond a dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc.

civ., referitoare la recuzarea expertului desemnat să efectueze expertiza, în condițiile în care în considerentele deciziei se menționează expres faptul că în cererea sa pârâta nu a indicat nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 27 C. proc. civ. și că aceasta a fost formulată tardiv în raport de data numirii expertului și a formulării cererii de recuzare, încălcându-se dispozițiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ., deci fiind făcută cu depășirea termenului legal de 5 zile. Este adevărat că raportul de expertiză este un act de procedură și ca atare trebuie făcut în condițiile prescrise de lege sub sancțiunea nulității, ori în cauză nu s-a făcut dovada încălcării acestora.

Susținerea recurentei pârâte, în sensul că greșit a fost obligată societatea sa la plata profitului nerealizat și nu la daune pentru executarea necorespunzătoare a obligației sale contractuale este neîntemeiată, dat fiind că potrivit clauzei penale inserate de părți în contract s-a urmărit determinarea anticipată a prejudiciului suferit de creditor, iar prin acțiunea formulată reclamanta a cerut executarea în natură a obligației din contractele încheiate, respectiv predarea cantității de 9301 m.c. masă lemnoasă nepusă la dispoziție de pârâtă și la plata daunelor, reprezentând profitul nerealizat. Or, față de împrejurarea că obligațiile contractuale nu mai pot fi executate în natură, corect instanțele au obligat pârâta la plata daunelor interese la valoarea estimată de expertul tehnic.

Neîntemeiat apare și motivul de recurs privind invocarea forței majore în situația nepredării celor 7009 m.c. de masă lemnoasă, cu referire la efectele Legii nr. 1/2003, având în vedere că acțiunea de retrocedare a pădurilor nu a fost un eveniment imprevizibil și imposibil de înlăturat, cu atât mai mult cu cât în contractele încheiate, părțile au enumerat de comun acord și în considerarea prevederilor codului civil, cazurile de forță majoră, ori situația de fapt invocată de pârâtă nu constituie un caz de forță majoră. În ceea ce privește susținerea recurentei pârâte că reclamanta SC S. nu a fost păgubită, întrucât aceasta a continuat să exploateze partizile retrocedate foștilor proprietari, în mod judicios instanța de apel a reținut că aceste aspecte exced cauzei, dat fiind că obligațiile părților din contractele ce sunt analizate în prezentul recurs, nu au legătură cu pârâta.

Cu privire la faptul că recurenta pârâtă ar fi cerut o nouă expertiză, este de reținut că nemulțumirile acesteia față de concluziile raportului de expertiză s-au concretizat în obiecțiunile depuse la dosarul de fond, la care expertul desemnat a și răspuns și că nu există în concret nici o cerere scrisă în acest sens. Față de această situație, cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P. – R. – D.S. Suceava împotriva deciziei nr. 60 din 6 iulie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.