ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3356/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3356/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 119 bis din
24 februarie 2005, a respins, ca nefondată, cererea pârâtei D.S. Suceava de
introducere în cauză a A. Sucevei și Rădăuților.
A admis în parte acțiunea
reclamantei SC S. SRL Vama, jud. Suceava.
A respins, ca neîntemeiat,
capătul de cerere referitor la executarea în natură a obligației contractuale.
A obligat pârâta D.S. Suceava
să plătească reclamantei suma de 4.042.641.000 lei cu titlu de daune și la
68.571.410 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut culpa contractuală a pârâtei pentru
neîndeplinirea obligației de predare spre exploatare a unui volum de masă
lemnoasă de 7.009 m
3
, producându-i reclamantei o pagubă estimată la
4.042.641.000 lei.
A înlăturat apărarea pârâtei
privind cazul de forță majoră constând în retrocedarea unor parcele de pădure
foștilor proprietari în baza Legii nr. 1/2000, întrucât la data încheierii
contractelor în cauză cu reclamanta, situația predării acestora către foștii
proprietari era definitivată de comisiile comunale și că O.S. Vama avea delegat
permanent în aceste comisii.
A respins cererea pârâtei de
introducere în cauză a A. Sucevei și Rădăuților întrucât terenul forestier
prevăzut de O.U.G. nr. 100/2004 nu i-a fost predat acestei instituții de
Direcția Silvică Suceava.
Prin decizia civilă nr. 60
din 6 iulie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de D.S. Suceava
împotriva hotărârii instanței de fond.
Împotriva menționatei
decizii, pârâta R.N.P. – R. – D.S. Suceava a declarat recurs în temeiul art. 304
pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și
trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar,
admiterea recursului, modificarea deciziei, cu consecința admiterii apelului
său, iar în fond respingerea acțiunii reclamantei.
În criticile formulate,
recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:
- greșit instanța de apel
i-a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare și a
pronunțării, pentru a depune note scrise, în raport de dispozițiile art. 156,
114 și 118 C. proc. civ., fiindu-i încălcat dreptul la apărare;
- instanța nu s-a pronunțat
asupra motivului de apel invocat de unitatea sa privitor la încălcarea de
instanța de fond a dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la
recuzarea expertului desemnat;
- în mod eronat a fost
obligată societatea sa la plata profitului nerealizat și nu la daune, în
condițiile în care instanța a reținut culpa sa contractuală, ignorând
dispozițiile art. 1079 și 1081 C. civ. și faptul că pe timpul derulării
contractului o parte din terenurile administrate s-au predat foștilor
proprietari conform Legii nr. 1/2000, care a făcut imposibilă executarea în
natură a obligațiilor contractuale și care constituie, în realitate, un caz de
forță majoră;
- greșit s-a reținut că
pârâta a fost păgubită, în condițiile în care aceasta a exploatat în continuare
partizile retrocedate foștilor proprietari cu care a încheiat alte contracte;
- cu privire la expertiză,
greșit a reținut instanța de apel că nu a cerut o nouă expertiză, când în
realitate a contestat expertiza în totalitate (expertul, pronunțarea acestuia
pe probleme ce-i exced specialitatea, modalitatea de calcul a profitului,
etc.).
Înalta Curte, analizând
materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în
cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a se respinge
ca nefondat recursul declarat de pârâta D.S. Suceava pentru următoarele
considerente.
Critica recurentei pârâte
prin care susține că greșit instanța de apel i-a respins cererea de amânare a
cauzei, pentru lipsă de apărare, și a pronunțării, cu consecința încălcării
dreptului său la apărare nu poate fi reținută, avându-se în vedere că la
termenul din 6 iulie 2005 când a fost soluționat apelul, la dosar nu există
nici o cerere din partea acesteia pentru lipsă de apărare, ci pentru a lua
cunoștință și a răspunde la întâmpinare, cerere care în mod corect i-a fost
respinsă ca nefondată în raport de data depunerii întâmpinării, 29 iunie 2005.
Nu poate fi reținută nici
critica formulată de recurentă prin care susține că instanța nu s-a pronunțat
asupra motivului de apel invocat de societatea sa privitor la încălcarea de
instanța de fond a dispozițiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., referitoare
la recuzarea expertului desemnat să efectueze expertiza, în condițiile în care
în considerentele deciziei se menționează expres faptul că în cererea sa pârâta
nu a indicat nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 27 C. proc.
civ. și că aceasta a fost formulată tardiv în raport de data numirii expertului
și a formulării cererii de recuzare, încălcându-se dispozițiile art. 204 alin.
(2) C. proc. civ., deci fiind făcută cu depășirea termenului legal de 5 zile.
Este adevărat că raportul de
expertiză este un act de procedură și ca atare trebuie făcut în condițiile
prescrise de lege sub sancțiunea nulității, ori în cauză nu s-a făcut dovada
încălcării acestora.
Susținerea recurentei
pârâte, în sensul că greșit a fost obligată societatea sa la plata profitului
nerealizat și nu la daune pentru executarea necorespunzătoare a obligației sale
contractuale este neîntemeiată, dat fiind că potrivit clauzei penale inserate
de părți în contract s-a urmărit determinarea anticipată a prejudiciului
suferit de creditor, iar prin acțiunea formulată reclamanta a cerut executarea
în natură a obligației din contractele încheiate, respectiv predarea cantității
de 9301 m.c. masă lemnoasă nepusă la dispoziție de pârâtă și la plata daunelor,
reprezentând profitul nerealizat.
Or, față de împrejurarea că
obligațiile contractuale nu mai pot fi executate în natură, corect instanțele
au obligat pârâta la plata daunelor interese la valoarea estimată de expertul
tehnic.
Neîntemeiat apare și motivul
de recurs privind invocarea forței majore în situația nepredării celor 7009
m.c. de masă lemnoasă, cu referire la efectele Legii nr. 1/2003, având în
vedere că acțiunea de retrocedare a pădurilor nu a fost un eveniment
imprevizibil și imposibil de înlăturat, cu atât mai mult cu cât în contractele
încheiate, părțile au enumerat de comun acord și în considerarea prevederilor
codului civil, cazurile de forță majoră, ori situația de fapt invocată de
pârâtă nu constituie un caz de forță majoră.
În ceea ce privește
susținerea recurentei pârâte că reclamanta SC S. nu a fost păgubită, întrucât
aceasta a continuat să exploateze partizile retrocedate foștilor proprietari,
în mod judicios instanța de apel a reținut că aceste aspecte exced cauzei, dat
fiind că obligațiile părților din contractele ce sunt analizate în prezentul recurs,
nu au legătură cu pârâta.
Cu privire la faptul că
recurenta pârâtă ar fi cerut o nouă expertiză, este de reținut că nemulțumirile
acesteia față de concluziile raportului de expertiză s-au concretizat în
obiecțiunile depuse la dosarul de fond, la care expertul desemnat a și răspuns
și că nu există în concret nici o cerere scrisă în acest sens.
Față de această situație,
cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în
temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta R.N.P. – R. – D.S. Suceava împotriva deciziei nr. 60 din 6 iulie 2005
a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 noiembrie 2006.