ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Direcția Silvică Suceava, prin

decizia de imputare nr. 15 din 24 august 1998, a imputat în sarcina lui C.D.,

pădurar silvic Pătrăuți, suma de 14.472.249 lei, reprezentând contravaloarea a

2.029 arbori în volum de 409,505 mc constatați lipsă în Cantonul Silvic Grămești,

gestionat de către acesta și nejustificați.

Împotriva acestei decizii de

imputare C.D. a formulat contestație la Judecătoria Rădăuți, care prin sentința

nr. 497/10 februarie 2000, a admis contestația și a anulat decizia de imputare.

Tribunalul Județean Suceava, prin

decizia nr. 1433 din 20 iunie 2000, a admis apelul declarat de Direcția Silvică

Suceava împotriva sentinței nr. 4987/10 februarie 2000 a Judecătoriei Rădăuți

și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Judecătoria Rădăuți, prin sentința

nr. 395 din 31 ianuarie 2001, a declinat competența de soluționare în favoarea

Colegiului jurisdicțional de pe lângă Camera de Conturi Suceava.

În motivarea cererii, C.D. a arătat,

în esență, că în parcela nr. 75 care i-a fost predată în gestiune, există o

bucată de pădure neidentificată care aparține particularilor și prejudiciul

care i-a fost imputat, rezultă din tăierea arborilor din acea parcelă și, ca

atare, nu are nici o culpă în producerea acestui prejudiciu.

Pârâta a susținut că apărarea

contestatorului nu poate fi primită întrucât, potrivit Regulamentului de pază a

fondului forestier și atribuțiilor de serviciu din fișa postului, C.D. era

obligat să aplice sancțiuni contravenționale atât pentru tăierile ilegale din

fondul forestier, cât și de pe suprafețele de teren predate particularilor

conform Legii nr. 18/1991.

Colegiul jurisdicțional

Suceava a Curții de Conturi, prin sentința nr. 1 din 16 ianuarie 2002

, a respins contestația formulată de

C.D. împotriva deciziei de imputare nr. 15/24 august 1998

emisă de Direcția Silvică

Suceava pentru suma de 14.472.249 lei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că acesta avea obligația pazei și apărării fondului forestier în regim silvic

care este unic, indiferent de forma de proprietate și trebuia să aplice

sancțiuni contravenționale ori să constate infracțiunile silvice săvârșite de

persoane ce au tăiat și transportat materialul lemnos în delict. Aceasta cu

atât mai mult cu cât, proprietatea particulară nici nu era delimitată la data

preluării în gestiune de către contestator, așa cum însuși el susține și cum se

rezultă din documentația depusă la dosar. Din schița depusă rezultă că

suprafața de teren în care s-a înregistrat prejudiciul este o enclavă în

interiorul celorlalte suprafețe primite în gestiune de către acesta, astfel

încât, dacă el își exercita atribuțiile de serviciu în mod corespunzător putea

să constate și să ia măsurile legale în cazul tăierilor respective.

Rezoluția Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rădăuți, care a fost sesizat și a cercetat împrejurările în care

s-a produs prejudiciul ce i-a fost imputat, nu-l absolvă de răspundere

materială, pentru că ea constată că lipsa din gestiunea sa nu este consecința

îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii culpabile, în sens penal, a

îndatoririlor sale de serviciu.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 477 din 3 octombrie 2002, a admis recursurile

jurisdicționale declarate de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi

a județului Suceava și de C.D., împotriva sentinței nr. 1/16 ianuarie 2002 a

Colegiului jurisdicțional Suceava și a modificat sentința atacată în sensul că

a admis contestația și a anulat decizia de imputare nr. 15 din 24 august 1998,

susținând că în cauză nu s-a dovedit existența vinovăției contestatorului în

producerea prejudiciului.

Considerând decizia netemeinică și

nelegală, Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Suceava a declarat

recurs și a solicitat admiterea lui, casarea deciziei și respingerea recursului

jurisdicțional formulat de C.D. și procurorul financiar împotriva sentinței nr.

1/16 ianuarie 2002 a Colegiului jurisdicțional Suceava.

Se arată că instanța de recurs

jurisdicțional în mod nejustificat a reținut că lui C.D. nu i s-a predat

parcela 75 A, că aceasta ar fi proprietate privată, iar din fișă nu rezultă că

pădurarul avea obligația să efectueze paza parcelei proprietate privată, din

probe rezultând vinovăția sa în producerea prejudiciului.

Recursul este nefondat.

Conform art. 25 din Legea nr.

22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și

răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici,

autorităților sau instituțiilor publice, gestionarul răspunde integral față de

agentul economic, autoritatea sau instituția publică pentru pagubele pe care

le-a cauzat în gestiunea sa.

Atât din cuprinsul deciziei de

imputare, cât și din întâmpinarea Direcției Silvice Suceava rezultă că

lipsurile constatate și pentru care se face răspunzător contestatorul provin

din parcelele 73, 74 și 75, ultima din acestea nefigurând ca fiind predată

acestuia.

Din cercetările efectuate de

organele de urmărire penală a rezultat că predarea parcelelor menționate în

gestiunea lui C.D., s-a făcut în condițiile în care parcela 75 A nu exista o

delimitare clară în sensul prevederilor legale între pădurea proprietate de

stat și pădurea proprietate privată, împrejurare ce a făcut ca persoanele

împroprietărite cu pădure în această parcelă să ocupe suprafețe mai mari, loc

de unde au tăiat și și-au însușit material lemnos.

Că parcela 75 A, de unde provine cea

mai mare lipsă de material lemnos nu a fost predată contestatorului, rezultă și

din raportul nr. 15/16 februarie 1998 al șefului de district A.G., ceea ce a

dus la delimitarea suprafețelor de pădure proprietate de stat și privată în

condițiile legii. Din fișa postului nu rezultă clar că avea obligația să

asigure paza proprietarilor, neavând ordin în acest sens.

De precizat că, pentru parcela 75 A,

la data predării ei către C.D., nu s-a încheiat cu acesta sau cu Regia

Națională a Pădurilor un acord din care să rezulte că proprietarii solicită ca

paza fondului să se facă de pădurar.

În condițiile date, în mod

justificat secția jurisdicțională a reținut că, în cauză, nu s-a dovedit

existența vinovăției contestatorului în producerea prejudiciului și,

admițându-se recursul, s-a modificat sentința în sensul că s-a admis

contestația și s-a anulat decizia de imputare nr. 15/24 august 1998.

Recursul fiind nefondat în baza art.

312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Regia

Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 477 din

3 octombrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 mai 2003.