ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 119/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 19 aprilie 2001, reclamantul M.G. a contestat decizia de imputare nr. 536

din 2 aprilie 2001, emisă de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică

Târgoviște, prin care i-a fost imputată suma de 121.569.563 lei, reprezentând

contravaloarea cantității de 253,978 mc material lemnos, nejustificat.

Prin contestație, petiționarul a

solicitat efectuarea unei expertize tehnice silvice, care să constate valoarea

corectă a lipsurilor.

Considerând concludente pentru

elucidarea cauzei, cele două expertize efectuate, Colegiul jurisdicțional

Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 95 din 11 decembrie 2001, a admis în parte

contestația formulată de M.G., anulând în parte decizia de imputație nr. 536

din 2 aprilie, menținând-o pentru suma de 12.554.930 lei și a obligat Direcția

Silvică Târgoviște, la plata sumei de 1.000.000, lei cheltuieli de judecată.

Pentru a soluționa astfel, instanța

a reținut că prejudiciul nejustificat de reclamant este de 12.554.930 lei,

reprezentând 41,780 mc material lemnos.

Nemulțumiți de această sentință, au

declarat recurs jurisdicțional M.G. și Direcția Silvică Dâmbovița, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

jurisdicțional declarat de M.G., s-a arătat că instanța nu a ținut cont de

concluziile formulate de cea de a doua expertiză, care a stabilit că

prejudiciul cauzat este de 6.989.108 lei, în care s-a inclus și T.V.A.

De asemenea, sentința a fost

criticată privitor la modul de acordare a cheltuielilor de judecată, care

trebuiau acordate în procent de 94% din sumele pe care le-a cheltuit cu

expertiza și onorariu de avocat.

Prin recursul jurisdicional declarat

de Direcția Silvică s-a arătat că instanța nu a ținut seama de actele care au

stat la baza emiterii deciziei de imputație, că prejudiciul real, efectiv, cert

și actual este de 121.569.565 lei.

Curtea de Conturi a României, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 209 din 14 mai 2002, a respins cererea de

suspendare formulată de Direcția Silvică Dâmbovița și a admis recursul jurisdicțional

declarat de aceeași recurentă, a modificat sentința recurată, în sensul că a

majorat suma pentru care decizia de imputare nr. 536 din 2 aprilie 2001, emisă

de Direcția Silvică Dâmbovița, a fost menținută de la 12.554.930 lei, la suma

de 18.610.083 lei, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie a fost respins

recursul jurisdicțional declarat de recurentul-contestator M.G.

La data de 15 martie 2002,

recurenta-intimată Direcția Silvică Dâmbovița a solicitat suspendarea judecării

cauzei, conform art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 69 alin. (2)

din Legea nr. 94/1992, republicată, deoarece prin adresa nr. 203 din 28

ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a făcut cunoscut că

se fac cercetări penale în legătură cu cauza, formându-se în acest sens,

dosarul nr. 2511/P/2001.

Deliberând asupra cererii de

suspendare a judecării cauzei, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a

respins cererea de suspendare.

Procurorul s-a sesizat din oficiu

pentru infracțiunile de fals săvârșite de pădurarul M.G., care a încheiat

procesele-verbale de constatare nr. 818 și nr. 819 din 16 februarie 2001 și

procesele-verbale de constatare nr. 771 și nr. 738 din 14 februarie 2001.

Din cuprinsul celor patru

procese-verbale rezultă că au fost consemnate contravențiile săvârșite prin

tăierea unor arbori din UA 52 și UA 53, care fac obiectul judecății

contestației la decizia nr. 494/2001, emisă de Direcția Silvică Dâmbovița.

Asupra recursului declarat de M.G.,

instanța a reținut că prin expertiza efectuată de expertul P.P., s-a constatat

o lipsă de 4,5 mc lemn de foc, în valoare de 119.000 lei. Alături de această

lipsă expertul a reținut că au mai existat lipsuri la cioate. al căror volum

era de 37.480 mc. însumând 391 cioate nejustificate.

Curtea de Conturi a constatat că

punctul de vedere exprimat de prima instanță este corect; scăderea cantității

de 13.012 mc reprezentând volumul cioatelor cu dimensiuni de la 8-20 cm,

constatate la trupul Lucieri, nu s-a dovedit a fi sustrase, expertul având o

probabilitate de sustragere, iar nu o certitudine.

Privitor la acordarea cheltuielilor

de judecată, recursul s-a apreciat ca fiind neîntemeiat, deoarece în cauză au

fost efectuate două expertize, suportate fiecare de câte o parte, iar cu privire

la onorariul achitat de recurentul-constatator, de 1.500.000 lei, apărătorului

său, instanța a obligat unitatea intimată să suporte 1.000.000 lei, sumă de

reprezenta o corectă apreciere.

Curtea de Conturi a reținut că

recursul jurisdicțional declarat de Direcția Silvică Dâmbovița nu este

întemeiat, deoarece nu au fost formulate critici, de natură a verifica faptul

că sunt sau nu întemeiate.

Totuși, din oficiu, secția

jurisdicțională a Curții de Conturi a constatat că la stabilirea prejudiciului

final expertul, a avut în vedere, și cele două procese-verbale nr. 818 și nr.

819 din 16 februarie 2001, care vizează UA 52, în condițiile în care controlul

ce a privit această suprafață, s-a finalizat prin emiterea deciziei de imputare

nr. 494/2001, ce constituie obiectul dosarului nr. 53/2001, aflat pe rolul

Colegiului jurisdicțional Dâmbovița.

Ca atare, în mod greșit

contravaloarea acestor procese-verbale, reprezentând suma de 6.055.153 lei, a

fost dedusă din valoarea imputată prin decizia nr. 536/2001, emisă de Direcția

Silvică Dâmbovița.

Împotriva sentinței sus-menționată a

declarat recurs M.G., arătând, în esență, că instanța în mod greșit, a hotărât

ca valoarea proceselor verbale de contravenție silvică, care poartă numerele

818 – 819 să fie adăugate la valoarea imputată, deoarece aceste procese-verbale

nu privesc pe numiții V.I. și I.V., deși poartă același număr de înregistrare,

privesc de G.M., care a tăiat din parcela nr. 9 și UP III Zăvoi Dâmbovița.

Recurentul M.G. se consideră

nedreptățit, și în ce privește obligația de a suporta o parte din cheltuielile

de judecată, atâta timp, cât Comisia de Control i-a imputat pe nedrept

cantitatea de 254 mc masă lemnoasă, situație în care cheltuielile de judecată

trebuiau suportate de organul de control.

Examinând sentința, în raport cu

criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente în

cauză, se constată că recursul este nefondat.

Contestatorul M.G. a fost încadrat

în funcția de pădurar la Direcția Silvică Dâmbovița - Ocolul Silvic Târgoviște,

în luna septembrie 1998, în cadrul Cantonului 26 Ciurari, cu o suprafață de

302,90 ha.

Cu ocazia unui control parțial în

cadrul cantonului 26 Ciurari, s-a constatat un număr de 254 cioate provenite

din tăieri ilegale de arbori, în volum de 63,315 mc.

Din acest volum, pădurarul a

justificat cu două procese-verbale de contravenție, un volum de 8,612 mc;

diferența de 54.703 mc considerată nejustificată, a fost imputată de Direcția

Silvică Dâmbovița, prin decizia nr. 494/2001.

În urma unui control ulterior ce a

fost finalizat la 15 martie 2001, s-a constatat că păduraru M.G. nu a putut

justifica un volum de 253.078 mc material lemnos, cu o valoare de 121.569.565

lei, motiv pentru care s-a emis decizia de imputare nr. 536 din 2 aprilie 2001,

a Direcției Silvice Dâmbovița.

În vederea stabilirii situației de

fapt, instanța a dispus efectuarea a două expertize tehnco-judiciare.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi a constatat că în stabilirea prejudiciului final s-a avut în vedere

procesele-verbale de contravenție nr. 818 și nr. 819 din 16 februarie 2001,

emise pe numele lui V.I. și I.V., care vizează UA 52 și trebuia avute la

stabilirea prejudiciului, ce face obiectul deciziei de imputare nr. 494/2001.

Recurentul M.G. susține că au

existat alte două procese-verbale de contravenție, cu nr. 818 și nr. 819, ce

trebuie avute în vedere la stabilirea prejudiciului ce formează obiectul

deciziei de imputație nr. 536/2001 și care au fost emise pe nume lui M.G.

La dosarul cauzei au fost depuse

procesul-verbal de contravenție silvică nr. 818 din 16 februarie 2001, ce a

fost întocmit pe numele lui I.V., pentru că a tăiat cu motofierăstrăul, un

număr de 13 arbori din UA 52 și procesul-verbal de contravenție silvică nr. 819

din 16 februarie 2001, ce a fost întocmit pe numele lui V.I., care a tăiat 13

arbori din UA 52.

Din materialul probator nu rezultă

că aceeași cantitate de lemne a fost sustrasă de G.M.e din parcela 9 și UP III

Zăvoi Dâmbovița, iar fapta să fi fost consemnată în două procese-verbale de

contravenție silvică care să poarte numerele 818 și 819.

Așa fiind, se reține că hotărârea

secției jurisdicționale a Curții de Conturi, prin care s-a constatat că în mod

greșit s-a dedus contravaloarea acestor procese-verbale din decizia Direcției

Silvice Dâmbovița nr. 536/2001, este legală și temeinică.

Potrivit art. 274 C. proc. civ.,

partea care cade în pretențiuni, va fi obligată la cerere, să plătească

cheltuieli de judecată.

Având în vedere că recurentul se

face vinovat de nejustificarea unor cantități de masă lemnoasă, cu consecința

menținerii parțiale a deciziei de imputare, se constată că instanțele au

aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligând Direcția Silvică

Dâmbovița, la plata sumei de 1.000.000 lei.

Pentru considerentele arătate mai

sus, reținându-se că decizia atacată cu prezentul recurs, este legală și

temenică, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G.,

împotriva deciziei nr. 209 din 14 mai 2002 a Curții de Conturi a României,

secția jurisdicțională.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2003