ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 74 din 12 iunie
2002, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița a respins contestația formulată de R.T.
împotriva deciziei de imputare nr. 213 din 24 aprilie 2000, întocmită de
Direcția Silvică Dâmbovița, pentru suma de 25.883.575 lei.
Recursul jurisdicțional declarat
împotriva acestei sentințe de către contestatorul R.T., a fost admis prin
decizia nr. 670 din 29 noiembrie 2002, pronunțată de secția jurisdicțională a
Curții de Conturi.
Instanța de recurs jurisdicțional a
casat sentința nr. 74 din 12 iunie 2002 și a admis în parte contestația,
menținând decizia de imputare pentru suma de 8.711.180 lei, cu motivarea că
răspunderea pentru lipsurile în gestiune aparține contestatorului, în calitate
de gestionar, numai pentru valoarea reală a prejudiciului, dovedită cu cele
două expertize efectuate în cauză.
Împotriva deciziei nr. 670 din 29
noiembrie 2002 și în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992,
republicată, au declarat recurs atât contestatorul R.T., cât și intimata
Direcția Silvică Dâmbovița.
În recursul declarat de contestator
s-a susținut că instanțele Curții de Conturi au înlăturat neîntemeiat
concluziile celor două expertize, care au stabilit un prejudiciu în sumă de
6.795.640 lei și în răspunderea solidară a șefului de district și a ajutorului
său, care nu au luat măsurile corespunzătoare, prevăzute în atribuțiile lor de
serviciu prin cap. 2 din Regulamentul de pază a fondului forestier.
Contestatorul a arătat, de asemenea, că a fost greșit menținută decizia de
imputare pentru sumele de 1.009.420 lei, 443.748 lei și 357.340 lei, deși
intimata nu a dovedit că a plătit de două ori manopera și carburanții și nici
faptul că, în magazia unității, se aflau la data respectivă carburanți și
lubrifianți.
Recurenta Direcția Silvică Dâmbovița
a solicitat casarea deciziei atacate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
susținând că a fost dovedită culpa contestatorului pentru întregul prejudiciu
de 25.883.575 lei, evaluat conform Anexei nr. 2 din Legea nr. 81/1993, în
raport cu prețul masei lemnoase, la data constatării pagubei și nu pe baza
prețului mediu valabil la data producerii pagubei, cum nelegal a stabilit
instanța de recurs jurisdicțional.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul
R.T., pentru următoarele considerente:
Decizia de imputare nr. 213 din 24
aprilie 2000 a fost corect menținută de instanța de recurs jurisdicțional
pentru suma de 8.711.180 lei, reținută ca fiind valoarea reală a prejudiciului,
reprezentând un număr de 1.105 cioate nejustificate cu ocazia inspecției
efectuate de direcția intimată în luna martie 2000 la cantonul nr. 7 Valea lui
Dade, aflat în gestiunea contestatorului.
Valoarea pagubei s-a stabilit pe
baza concluziilor celei de-a doua expertize de specialitate, efectuată în dosar
la colegiul jurisdicțional.
Atât în prezentul recurs, cât și în
recursul jurisdicțional, contestatorul a recunoscut că în patrimoniul direcției
intimate s-a produs o pagubă în valoare de 6.795.640 lei, reprezentând
contravaloarea cioatelor nejustificate, dar a solicitat ca răspunderea sa să
fie stabilită în solidar cu șeful de district, cu ajutorul șefului de district
și să fie exonerat de plata diferenței de 1.915.450 lei, până la suma de
8.711.180 lei, care a fost constată ca pagubă reală prin cel de-al doilea
raport de expertiză.
Cererea contestatorului de reducere
a sumei imputate de la 8.711.180 lei, la 6.795.640 lei, este neîntemeiată,
întrucât concluziile, în acest sens, cuprinse atât în primul raport de
expertiză, cât și în răspunsurile celui de-al doilea expert, la obiecțiunile
formulate de părți, nu corespund probelor administrate în cauză. Astfel, se
reține că ambii experți au scăzut din valoarea pagubei suma de 1.191.450 lei
reprezentând contravaloarea cioatelor de stejar mai vechi de 3 ani, pentru care
s-a considerat că a intervenit prescripția răspunderii materiale, dar nu s-a
avut în vedere că în contestație nu s-au formulat asemenea apărări și
contestatorul nu a susținut o vechime mai mare de 2-3 ani pentru cioatele de stejar,
nejustificate la controlul din martie 2000.
Susținerea contestatorului privind
răspunderea solidară cu șeful de district și cu ajutorul șefului de district,
este, de asemenea, nefondată.
Contestatorul a depus la Direcția
Silvică Dâmbovița, raportul nr. 3.540 din 17 aprilie 2000, cu privire la
deficiențele existente în cantonul aflat în paza sa, dar acest raport este
ulterior controlului de gestiune și inspecției efectuate în cantonul respectiv,
pentru predarea gestiunii, când s-a constatat existența unei pagube, în
cuantumul precizat anterior.
În atare situație, instanța de
recurs jurisdicțional a aplicat corect dispozițiile Regulamentului pentru paza
fondului forestier, aprobat prin Ordinul nr. 15/1988 al Ministerului
Silviculturii, reținând că direcția intimată, prin reprezentații săi, a luat
măsurile necesare pentru paza cantonului nr. 7, iar contestatorul răspunde
material pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal
sau sustrași, pe care nu i-a justificat la data predării gestiunii cu
procese-verbale de constatare a contravențiilor sau infracțiunilor.
Celelalte susțineri din recurs
privind inexistența pagubei pentru sumele de 1.009.420 lei, 443.748 lei și
357.340 lei, sunt lipsite de obiect, deoarece toate aceste sume au fost scăzute
din valoarea prejudiciului.
Menținând decizia de imputare în
limita sumei de 8.711.180 lei și care reprezintă contravaloarea cioatelor
nejustificate, instanța de recurs jurisdicțional a înlăturat răspunderea
materială a contestatorului pentru diferența de sumă până la 25.883.575 lei.
În consecință, în suma de plata
căreia a fost exonerat contestatorul, au fost incluse și sumele de 1.009.420
lei, 443.748 lei și 357.340 lei, reprezentând contravaloare manoperă,
carburanți și lubrifianți.
Pentru considerentele expuse,
constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate,
Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul R.T.
Recursul declarat de Direcția
Silvică Dâmbovița va fi anulat ca netimbrat, constatându-se că nu s-au achitat
taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, conform art. 3 lit. m)
și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. II lit. m) din Anexa la H.G.
nr. 752/1999 și art. 3 din Legea nr. 123/1997, pentru calea de atac exercitată.
Nefiind îndeplinită obligația direcției recurente de a plăti taxa judiciară de
timbru și timbrul judiciar, Curtea va aplica dispozițiile art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr.
123/1997, în temeiul cărora va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul
declarat de Direcția Silvică Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 670 din 29
noiembrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Respinge recursul declarat de Radu
Traian împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 22 octombrie 2003.