ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3396/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 74 din 12 iunie 2002, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița a respins contestația formulată de R.T. împotriva deciziei de imputare nr. 213 din 24 aprilie 2000, întocmită de Direcția Silvică Dâmbovița, pentru suma de 25.883.575 lei. Recursul jurisdicțional declarat împotriva acestei sentințe de către contestatorul R.T., a fost admis prin decizia nr. 670 din 29 noiembrie 2002, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi. Instanța de recurs jurisdicțional a casat sentința nr. 74 din 12 iunie 2002 și a admis în parte contestația, menținând decizia de imputare pentru suma de 8.711.180 lei, cu motivarea că răspunderea pentru lipsurile în gestiune aparține contestatorului, în calitate de gestionar, numai pentru valoarea reală a prejudiciului, dovedită cu cele două expertize efectuate în cauză.

Împotriva deciziei nr. 670 din 29 noiembrie 2002 și în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, au declarat recurs atât contestatorul R.T., cât și intimata Direcția Silvică Dâmbovița. În recursul declarat de contestator s-a susținut că instanțele Curții de Conturi au înlăturat neîntemeiat concluziile celor două expertize, care au stabilit un prejudiciu în sumă de 6.795.640 lei și în răspunderea solidară a șefului de district și a ajutorului său, care nu au luat măsurile corespunzătoare, prevăzute în atribuțiile lor de serviciu prin cap. 2 din Regulamentul de pază a fondului forestier. Contestatorul a arătat, de asemenea, că a fost greșit menținută decizia de imputare pentru sumele de 1.009.420 lei, 443.748 lei și 357.340 lei, deși intimata nu a dovedit că a plătit de două ori manopera și carburanții și nici faptul că, în magazia unității, se aflau la data respectivă carburanți și lubrifianți.

Recurenta Direcția Silvică Dâmbovița a solicitat casarea deciziei atacate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că a fost dovedită culpa contestatorului pentru întregul prejudiciu de 25.883.575 lei, evaluat conform Anexei nr. 2 din Legea nr. 81/1993, în raport cu prețul masei lemnoase, la data constatării pagubei și nu pe baza prețului mediu valabil la data producerii pagubei, cum nelegal a stabilit instanța de recurs jurisdicțional. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul R.T., pentru următoarele considerente: Decizia de imputare nr. 213 din 24 aprilie 2000 a fost corect menținută de instanța de recurs jurisdicțional pentru suma de 8.711.180 lei, reținută ca fiind valoarea reală a prejudiciului, reprezentând un număr de 1.105 cioate nejustificate cu ocazia inspecției efectuate de direcția intimată în luna martie 2000 la cantonul nr. 7 Valea lui Dade, aflat în gestiunea contestatorului.

Valoarea pagubei s-a stabilit pe baza concluziilor celei de-a doua expertize de specialitate, efectuată în dosar la colegiul jurisdicțional. Atât în prezentul recurs, cât și în recursul jurisdicțional, contestatorul a recunoscut că în patrimoniul direcției intimate s-a produs o pagubă în valoare de 6.795.640 lei, reprezentând contravaloarea cioatelor nejustificate, dar a solicitat ca răspunderea sa să fie stabilită în solidar cu șeful de district, cu ajutorul șefului de district și să fie exonerat de plata diferenței de 1.915.450 lei, până la suma de 8.711.180 lei, care a fost constată ca pagubă reală prin cel de-al doilea raport de expertiză. Cererea contestatorului de reducere a sumei imputate de la 8.711.180 lei, la 6.795.640 lei, este neîntemeiată, întrucât concluziile, în acest sens, cuprinse atât în primul raport de expertiză, cât și în răspunsurile celui de-al doilea expert, la obiecțiunile formulate de părți, nu corespund probelor administrate în cauză.

Astfel, se reține că ambii experți au scăzut din valoarea pagubei suma de 1.191.450 lei reprezentând contravaloarea cioatelor de stejar mai vechi de 3 ani, pentru care s-a considerat că a intervenit prescripția răspunderii materiale, dar nu s-a avut în vedere că în contestație nu s-au formulat asemenea apărări și contestatorul nu a susținut o vechime mai mare de 2-3 ani pentru cioatele de stejar, nejustificate la controlul din martie 2000. Susținerea contestatorului privind răspunderea solidară cu șeful de district și cu ajutorul șefului de district, este, de asemenea, nefondată. Contestatorul a depus la Direcția Silvică Dâmbovița, raportul nr. 3.540 din 17 aprilie 2000, cu privire la deficiențele existente în cantonul aflat în paza sa, dar acest raport este ulterior controlului de gestiune și inspecției efectuate în cantonul respectiv, pentru predarea gestiunii, când s-a constatat existența unei pagube, în cuantumul precizat anterior.

În atare situație, instanța de recurs jurisdicțional a aplicat corect dispozițiile Regulamentului pentru paza fondului forestier, aprobat prin Ordinul nr. 15/1988 al Ministerului Silviculturii, reținând că direcția intimată, prin reprezentații săi, a luat măsurile necesare pentru paza cantonului nr. 7, iar contestatorul răspunde material pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal sau sustrași, pe care nu i-a justificat la data predării gestiunii cu procese-verbale de constatare a contravențiilor sau infracțiunilor. Celelalte susțineri din recurs privind inexistența pagubei pentru sumele de 1.009.420 lei, 443.748 lei și 357.340 lei, sunt lipsite de obiect, deoarece toate aceste sume au fost scăzute din valoarea prejudiciului.

Menținând decizia de imputare în limita sumei de 8.711.180 lei și care reprezintă contravaloarea cioatelor nejustificate, instanța de recurs jurisdicțional a înlăturat răspunderea materială a contestatorului pentru diferența de sumă până la 25.883.575 lei. În consecință, în suma de plata căreia a fost exonerat contestatorul, au fost incluse și sumele de 1.009.420 lei, 443.748 lei și 357.340 lei, reprezentând contravaloare manoperă, carburanți și lubrifianți. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul R.T. Recursul declarat de Direcția Silvică Dâmbovița va fi anulat ca netimbrat, constatându-se că nu s-au achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, conform art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. II lit. m) din Anexa la H.G.

nr. 752/1999 și art. 3 din Legea nr. 123/1997, pentru calea de atac exercitată. Nefiind îndeplinită obligația direcției recurente de a plăti taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, Curtea va aplica dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1997, în temeiul cărora va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de Direcția Silvică Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 670 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Respinge recursul declarat de Radu Traian împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.