ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4321/2004

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 582 din 28

mai 2001, Tribunalul București, secția a III – a civilă, a respins cererea

formulată de reclamanta I.R. împotriva pârâților P.C.A., P.C., P.A. și T.F.T.,

având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.523 din 14

aprilie 1998.

Instanța, pentru a da această

soluție, a reținut că s-a solicitat anularea contractului încheiat între

reclamantă, prin mandatar, în calitate de vânzătoare și pârâtul P.C. și

constatarea dreptului ei de proprietate asupra imobilului. Deși reclamanta al

motivat că actul a fost încheiat cu depășirea limitelor mandatului dat de ea

pentru vânzare, instanța a reținut că acest aspect nu a fost dovedit.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 630 din 14

decembrie 2001 de către secția a IV – a civilă a Curții de Apel București.

Instanța a reținut că reclamanta a

fost legal citată pe tot parcursul procesului, că ea a avut posibilitatea

legală de a solicita administrarea oricăror probe, dar nu a considerat utilă

dovedirea afirmațiilor sale, pentru că nu a cerut niciodată administrarea unor

probe.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

reclamanta a declarat recurs, susținând, în esență, faptul că soluționarea

cauzei s-a făcut fără a fi legal citată, că greșit instanța de apel a repus pe

rol cauza, ce fusese suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., întrucât nu s-a depus la dosar hotărârea irevocabilă prevăzută de text.

Recursul urmează a fi admis pentru

argumentele care succed.

Obiectul prezentei cauze este anularea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 523 din 14 aprilie 1998,

privind imobilul situat în București, prețul vânzării fiind de 140.000.000 lei.

La data promovării acțiunii,

respectiv 24 iunie 1999, în vechea reglementare, înainte de modificarea și

completarea codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, potrivit

prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară

de cele date prin lege în competența altor instanțe, se judecau de judecătorii,

iar conform art. 2 pct. 1 lit. b) din același cod, tribunalele judecau în primă

instanță, printre altele, procesele și cererile privind drepturi și obligații

rezultând din raporturi juridice civile, al căror obiect avea o valoare de

peste 150 milioane lei.

Din aceste prevederi legale rezultă

că, în primă instanță competența instanței era dată de criteriul valorii.

În speță, întrucât obiectul

contractului de vânzare-cumpărare are o valoare de până în 150 milioane lei,

competența de soluționare a cauzei în fond revine judecătoriei.

Față de această împrejurare, se

impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea

cauzei, spre competentă soluționare pe fond, Judecătoriei sectorului 1

București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

I.R. împotriva deciziei nr. 630 din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată, sentința

nr. 582 din 28 mai 2001 și decizia nr. 1459/A din 27 aprilie 2000, ambele pronunțate

de Tribunalul București, secția a III – a civilă, și trimite cauza spre

competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de

fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2004.