ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4321/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 582 din 28 mai 2001, Tribunalul București, secția a III – a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta I.R. împotriva pârâților P.C.A., P.C., P.A. și T.F.T., având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.523 din 14 aprilie 1998. Instanța, pentru a da această soluție, a reținut că s-a solicitat anularea contractului încheiat între reclamantă, prin mandatar, în calitate de vânzătoare și pârâtul P.C. și constatarea dreptului ei de proprietate asupra imobilului. Deși reclamanta al motivat că actul a fost încheiat cu depășirea limitelor mandatului dat de ea pentru vânzare, instanța a reținut că acest aspect nu a fost dovedit.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 630 din 14 decembrie 2001 de către secția a IV – a civilă a Curții de Apel București. Instanța a reținut că reclamanta a fost legal citată pe tot parcursul procesului, că ea a avut posibilitatea legală de a solicita administrarea oricăror probe, dar nu a considerat utilă dovedirea afirmațiilor sale, pentru că nu a cerut niciodată administrarea unor probe. Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs, susținând, în esență, faptul că soluționarea cauzei s-a făcut fără a fi legal citată, că greșit instanța de apel a repus pe rol cauza, ce fusese suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., întrucât nu s-a depus la dosar hotărârea irevocabilă prevăzută de text. Recursul urmează a fi admis pentru argumentele care succed. Obiectul prezentei cauze este anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 523 din 14 aprilie 1998, privind imobilul situat în București, prețul vânzării fiind de 140.000.000 lei. La data promovării acțiunii, respectiv 24 iunie 1999, în vechea reglementare, înainte de modificarea și completarea codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, se judecau de judecătorii, iar conform art. 2 pct. 1 lit. b) din același cod, tribunalele judecau în primă instanță, printre altele, procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile, al căror obiect avea o valoare de peste 150 milioane lei.

Din aceste prevederi legale rezultă că, în primă instanță competența instanței era dată de criteriul valorii. În speță, întrucât obiectul contractului de vânzare-cumpărare are o valoare de până în 150 milioane lei, competența de soluționare a cauzei în fond revine judecătoriei. Față de această împrejurare, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare pe fond, Judecătoriei sectorului 1 București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta I.R. împotriva deciziei nr. 630 din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată, sentința nr. 582 din 28 mai 2001 și decizia nr. 1459/A din 27 aprilie 2000, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a III – a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2004.