ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra cauzei

penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 10070/1/2007, petenta I.I., în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 893/P/2006 din 27

august 2007 pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin rezoluția

nr. 12209/4885/2007 a Procurorului șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele

G.A., T.V. și S.G., judecători în cadrul Curții de Apel București, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivele plângerii,

petenta a criticat rezoluțiile procurorului pentru nelegalitate și neteminicie

sub următoarele aspecte:

- în cauză nu au fost

efectuate acte premergătoare, soluțiile fiind pronunțate doar pe baza actelor

depuse de petentă;

- nu au fost studiate

dosarele 4161/2004, 2609/2003 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă

și nr. 1486/2003 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, pentru a se

observa că intimatele au pronunțat o hotărâre fără suport probator reținându-se

greșit reaua sa credință;

- nu au fost audiați notarii

publici care au autentificat contractele de vânzare-cumpărare succesive

anterioare anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000 asupra

apartamentului situat în Bulevardul Iuliu Maniu (fost Păcii), sector 6;

- intimatele și petenta nu

au fost audiate de procuror.

Petenta a solicitat

desființarea rezoluțiilor menționate și trimiterea cauzei procurorului pentru

începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen., de către intimate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin rezoluția nr. 893/P/2006

din 27 august 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4)

și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimate

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Pentru a dispune astfel,

s-au reținut următoarele:

Persoana vătămată I.I.

(fostă R.) a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații G.A., T.V.

și S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu ocazia soluționării dosarului nr.

4161/2004 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 25 noiembrie 2002, la Judecătoria Sectorului 6 București sub nr. 16057/2002,

reclamanta B.L. (fostă C.) a chemat în judecată pe pârâții N.G. și N.C., C.V.A.,

Ș.M.A., R.I. și I.R., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o

va pronunța să dispună anularea, pe motiv de nulitate absolută, a contractelor

de vânzare-cumpărare nr. 1708 din 10 iulie 1997 încheiat la B.N.P. P.V.T. între

pârâții N.G., în calitate de vânzători și C.V.A., în calitate de cumpărător, nr.

829 din 13 august 1997 încheiat la B.N.P. G.V. între V.A., în calitate de

vânzător și Ș.M.A., în calitate de cumpărător și contractul de vânzare-cumpărare

nr. 1170 din 30 iunie 2000 încheiat la B.N.P. G.C. între Ș.M.A., în calitate de

vânzător și R.I., în calitate de cumpărător, toate acestea având ca obiect

apartamentul situat în București, Bulevardul Iuliu Maniu, bl. G, ap. 92, sector

6; prin aceeași acțiune, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei R.I. din

respectivul apartament.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a precizat că pe timpul procesului de divorț, soțul său C.M. a

vândut, fără consimțământul său, apartamentul sus-menționat (bun comun)

pârâților N.G. și N.C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 3476 din 27 iunie 1997; pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în

declarații, săvârșite cu ocazia vânzării apartamentului bun comun, C.M. a fost

trimis în judecată și condamnat la pedeapsa închisorii, prin sentința penală nr.

717/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, care a mai dispus anularea

contractului de vânzare cumpărare nr. 3476/1997 și repunerea părților în

situația anterioară săvârșirii infracțiunilor.

Pe timpul cercetării

judecătorești, s-a ridicat excepția de prematuritate a cererii formulată de

reclamanta B.L., motivat de faptul că, procesul de partaj al bunurilor comune

deținute împreună cu fostul soț, C.M., nu era finalizat, situație în care actul

de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu era supus unei condiții

rezolutorii.

Astfel, prin sentința civilă

nr. 575 din 3 februarie 2003, Judecătoria Sectorului 6 București, a dispus

respingerea acțiunii formulată de B.L. ca prematur introdusă.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta a declarat apel, ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1314/ A din

9 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, care a anulat

sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

După rejudecare, prin

sentința civilă nr. 415 din 26 aprilie 2004, Tribunalul București a admis în

parte acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 1708/1997 și nr. 829 din 13 august 1997 și a respins ca

neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că pârâții N.G., N.C. și C.V.A. au dat dovadă de

rea-credință la încheierea respectivelor contracte, având în vedere că la

intervale foarte scurte de timp de la cumpărarea apartamentului în litigiu au

procedat la vânzarea acestuia.

În ce-i privește pe pârâții

R.I. și I.R., instanța de apel a reținut că aceștia s-au aflat într-o eroare

comună și invincibilă privitor la cauza actului juridic, fiind cumpărători de

bună-credință.

Hotărârea instanței de apel

a fost atacată cu recurs de reclamanta B.L. și de către pârâtul C.V.A.

Prin decizia civilă nr. 874

din 6 iunie 2005 pronunțată de completul de judecată format din magistrații G.A.,

T.V. și S.G., în dosarul nr. 4161/2004 al Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a admis recursul declarat de B.L., modificându-se în parte

decizia civilă nr. 1314/2003 a Tribunalului București, în sensul că s-a

constatat și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000

încheiat între Ș.M.A. și soții R.; recursul declarat de C.V.A. împotriva

aceleiași hotărâri a fost respins ca nefondat.

În motivare hotărârii,

instanța a reținut că și soții I.R. și R.I., în calitate de cumpărători, au

fost de rea-credință, întrucât nu au depus diligențe pentru a se interesa de

situația reală a imobilului.

Prin plângerea ce face

obiectul prezentului dosar, persoana vătămată I.I. (fostă R.) a sesizat că

magistrații G.A., T.V. și S.G. au dispus în mod abuziv anularea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1170/2000, reținând reaua sa credință la încheierea

acestuia.

Analizând plângerea

persoanei vătămate prin prisma actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a

constatat că nu există indicii din care să rezulte că magistrații G.A., T.V. și

S.G. ar fi săvârșit vreo infracțiune în legătură cu activitatea de jurisdicție

desfășurată pentru soluționarea dosarului nr. 4161/2004 al Curții de Apel

București, motiv pentru care, în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau al vreunei

alte fapte de natură penală.

Împrejurarea că persoana

vătămată este nemulțumită de soluția pronunțată de magistrații reclamați, nu

poate atrage răspunderea penală a acestora deoarece hotărârile judecătorești,

respectiv actele cu caracter jurisdicțional ale judecătorilor nu pot fi

considerate elemente constitutive ale unei infracțiuni.

În acest sens, de reținut

este că, atât reglementările interne cât și cele comunitare consacră principiul

independenței puterii judecătorești în judecarea cauzelor penale, civile, etc.,

astfel că, legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate de

magistrații judecători nu pot fi analizate în cadrul unei cercetări penale,

acesta fiind atributul instanțelor de control judiciar sesizate prin căile

legale de atac de către părțile interesate, cum de altfel a procedat și

persoana vătămată.

Plângerea formulată de

petentă, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei

rezoluții, a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 12209/4885/2007

din 12 octombrie 2007 a Procurorului șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Nefondată este și prezenta

plângere formulată de petenta I.I. împotriva soluției procurorului de netrimitere

în judecată, Înalta Curte apreciind că rezoluția atacată este legală și

temeinică.

Astfel, pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă în

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, date care pot fi

deținute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare

desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit.

b

1

).

Intervenția oricărui caz de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, rezultând fie din actele

prin care a fost sesizat organul de urmărire penale, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, poate avea drept consecință

funcționarea instituției neînceperii urmăririi penale.

În cauză, din actele premergătoare

efectuate, corect s-a reținut intervenția cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Împotriva judecătorilor G.A.,

T.V. și S.G., petenta I.I. a formulat plângere penală, susținând că aceștia

și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.

Înalta Curte constată că

soluția de neurmărire penală dată de procuror față de magistrații menționați

este corectă și în concordanță cu actele premergătoare efectuate în cauză

(înscrisuri, respectiv hotărârile pronunțate în cauza privind-o pe intimată,

cât și dosarele în care au fost pronunțate acestea), acte din care nu rezultă

niciun element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunțată de

către intimate, prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarei.

Împrejurarea că petiționara

este nemulțumită de soluția adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul Curții de

Apel București nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, în condițiile în care din verificările efectuate nu

rezultă că magistrații nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că

le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare gravă a intereselor

legale ale petentei.

Interpretarea și evaluarea

probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva

unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile

constituționale, cât și cele procesuale, prevăd posibilitatea executării unor

căi ordinare sau extraordinare de atac.

Dacă s-ar admite astfel, ar

însemna că s-ar deschide alte căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este

inadmisibil.

Procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și

temeiniciei soluțiilor pronunțate, plângerea penală neputând constitui

reformarea unei hotărâri judecătorești.

Într-adevăr, magistrații pot

răspunde civil, disciplinar, administrativ și penal, însă în condițiile legii

și cu condiția ca aceștia să săvârșească vreo faptă care să atragă o astfel de

răspundere.

În cauză se constată că

intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, cu respectarea

dispozițiilor legale, pronunțând în urma administrării și analizării probelor

cauzei, o hotărâre motivată în fapt și în drept, hotărâre care a nemulțumit-o

pe petentă.

În consecință, având în

vedere că intimatele și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea

penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.I. împotriva

soluției procurorului de neurmărire penală, soluție care va fi menținută.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara I.I. împotriva rezoluției nr. 893/P/2006 din

27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționara să

plătească suma de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 februarie 2008.