ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 10070/1/2007, petenta I.I., în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 893/P/2006 din 27 august 2007 pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin rezoluția nr. 12209/4885/2007 a Procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele G.A., T.V. și S.G., judecători în cadrul Curții de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivele plângerii, petenta a criticat rezoluțiile procurorului pentru nelegalitate și neteminicie sub următoarele aspecte: - în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare, soluțiile fiind pronunțate doar pe baza actelor depuse de petentă; - nu au fost studiate dosarele 4161/2004, 2609/2003 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și nr. 1486/2003 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, pentru a se observa că intimatele au pronunțat o hotărâre fără suport probator reținându-se greșit reaua sa credință; - nu au fost audiați notarii publici care au autentificat contractele de vânzare-cumpărare succesive anterioare anulării contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000 asupra apartamentului situat în Bulevardul Iuliu Maniu (fost Păcii), sector 6; - intimatele și petenta nu au fost audiate de procuror.

Petenta a solicitat desființarea rezoluțiilor menționate și trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., de către intimate. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin rezoluția nr. 893/P/2006 din 27 august 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele: Persoana vătămată I.I. (fostă R.) a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații G.A., T.V.

și S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu ocazia soluționării dosarului nr. 4161/2004 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt: Prin acțiunea înregistrată, la data de 25 noiembrie 2002, la Judecătoria Sectorului 6 București sub nr. 16057/2002, reclamanta B.L. (fostă C.) a chemat în judecată pe pârâții N.G. și N.C., C.V.A., Ș.M.A., R.I. și I.R., solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea, pe motiv de nulitate absolută, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1708 din 10 iulie 1997 încheiat la B.N.P.

P.V.T. între pârâții N.G., în calitate de vânzători și C.V.A., în calitate de cumpărător, nr. 829 din 13 august 1997 încheiat la B.N.P. G.V. între V.A., în calitate de vânzător și Ș.M.A., în calitate de cumpărător și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1170 din 30 iunie 2000 încheiat la B.N.P. G.C. între Ș.M.A., în calitate de vânzător și R.I., în calitate de cumpărător, toate acestea având ca obiect apartamentul situat în București, Bulevardul Iuliu Maniu, bl. G, ap. 92, sector 6; prin aceeași acțiune, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei R.I. din respectivul apartament. În motivarea acțiunii, reclamanta a precizat că pe timpul procesului de divorț, soțul său C.M. a vândut, fără consimțământul său, apartamentul sus-menționat (bun comun) pârâților N.G.

și N.C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3476 din 27 iunie 1997; pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în declarații, săvârșite cu ocazia vânzării apartamentului bun comun, C.M. a fost trimis în judecată și condamnat la pedeapsa închisorii, prin sentința penală nr. 717/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, care a mai dispus anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3476/1997 și repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor. Pe timpul cercetării judecătorești, s-a ridicat excepția de prematuritate a cererii formulată de reclamanta B.L., motivat de faptul că, procesul de partaj al bunurilor comune deținute împreună cu fostul soț, C.M., nu era finalizat, situație în care actul de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu era supus unei condiții rezolutorii.

Astfel, prin sentința civilă nr. 575 din 3 februarie 2003, Judecătoria Sectorului 6 București, a dispus respingerea acțiunii formulată de B.L. ca prematur introdusă. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1314/ A din 9 iunie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, care a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului. După rejudecare, prin sentința civilă nr. 415 din 26 aprilie 2004, Tribunalul București a admis în parte acțiunea reclamantei, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1708/1997 și nr. 829 din 13 august 1997 și a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâții N.G., N.C. și C.V.A. au dat dovadă de rea-credință la încheierea respectivelor contracte, având în vedere că la intervale foarte scurte de timp de la cumpărarea apartamentului în litigiu au procedat la vânzarea acestuia. În ce-i privește pe pârâții R.I. și I.R., instanța de apel a reținut că aceștia s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă privitor la cauza actului juridic, fiind cumpărători de bună-credință. Hotărârea instanței de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta B.L. și de către pârâtul C.V.A. Prin decizia civilă nr. 874 din 6 iunie 2005 pronunțată de completul de judecată format din magistrații G.A., T.V.

și S.G., în dosarul nr. 4161/2004 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis recursul declarat de B.L., modificându-se în parte decizia civilă nr. 1314/2003 a Tribunalului București, în sensul că s-a constatat și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000 încheiat între Ș.M.A. și soții R.; recursul declarat de C.V.A. împotriva aceleiași hotărâri a fost respins ca nefondat. În motivare hotărârii, instanța a reținut că și soții I.R. și R.I., în calitate de cumpărători, au fost de rea-credință, întrucât nu au depus diligențe pentru a se interesa de situația reală a imobilului. Prin plângerea ce face obiectul prezentului dosar, persoana vătămată I.I. (fostă R.) a sesizat că magistrații G.A., T.V.

și S.G. au dispus în mod abuziv anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1170/2000, reținând reaua sa credință la încheierea acestuia. Analizând plângerea persoanei vătămate prin prisma actelor premergătoare efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii din care să rezulte că magistrații G.A., T.V. și S.G. ar fi săvârșit vreo infracțiune în legătură cu activitatea de jurisdicție desfășurată pentru soluționarea dosarului nr. 4161/2004 al Curții de Apel București, motiv pentru care, în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau al vreunei alte fapte de natură penală. Împrejurarea că persoana vătămată este nemulțumită de soluția pronunțată de magistrații reclamați, nu poate atrage răspunderea penală a acestora deoarece hotărârile judecătorești, respectiv actele cu caracter jurisdicțional ale judecătorilor nu pot fi considerate elemente constitutive ale unei infracțiuni.

În acest sens, de reținut este că, atât reglementările interne cât și cele comunitare consacră principiul independenței puterii judecătorești în judecarea cauzelor penale, civile, etc., astfel că, legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate de magistrații judecători nu pot fi analizate în cadrul unei cercetări penale, acesta fiind atributul instanțelor de control judiciar sesizate prin căile legale de atac de către părțile interesate, cum de altfel a procedat și persoana vătămată. Plângerea formulată de petentă, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei rezoluții, a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 12209/4885/2007 din 12 octombrie 2007 a Procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nefondată este și prezenta plângere formulată de petenta I.I. împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, Înalta Curte apreciind că rezoluția atacată este legală și temeinică. Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, date care pot fi deținute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc.

pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția oricărui caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penale, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate avea drept consecință funcționarea instituției neînceperii urmăririi penale. În cauză, din actele premergătoare efectuate, corect s-a reținut intervenția cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva judecătorilor G.A., T.V. și S.G., petenta I.I. a formulat plângere penală, susținând că aceștia și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de magistrații menționați este corectă și în concordanță cu actele premergătoare efectuate în cauză (înscrisuri, respectiv hotărârile pronunțate în cauza privind-o pe intimată, cât și dosarele în care au fost pronunțate acestea), acte din care nu rezultă niciun element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunțată de către intimate, prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarei. Împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluția adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul Curții de Apel București nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în condițiile în care din verificările efectuate nu rezultă că magistrații nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare gravă a intereselor legale ale petentei.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele procesuale, prevăd posibilitatea executării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. Dacă s-ar admite astfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate, plângerea penală neputând constitui reformarea unei hotărâri judecătorești. Într-adevăr, magistrații pot răspunde civil, disciplinar, administrativ și penal, însă în condițiile legii și cu condiția ca aceștia să săvârșească vreo faptă care să atragă o astfel de răspundere.

În cauză se constată că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, cu respectarea dispozițiilor legale, pronunțând în urma administrării și analizării probelor cauzei, o hotărâre motivată în fapt și în drept, hotărâre care a nemulțumit-o pe petentă. În consecință, având în vedere că intimatele și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.I. împotriva soluției procurorului de neurmărire penală, soluție care va fi menținută. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara I.I. împotriva rezoluției nr. 893/P/2006 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționara să plătească suma de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.