ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 415/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea F.N.,

pronunțată la data de 24 iunie 2004, în dosarul nr. 4106/2004, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea

formulată de reclamantul D.I. și a dispus suspendarea executării Ordinelor nr. 3550

din 8 aprilie 2004, nr. 3821 din 14 mai 2004 și nr. 3878 din 20 mai 2004, emise

de ministrul educației și cercetării, până la soluționarea acțiunii.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a motivat că, având în vedere dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 29/1990, conform cărora în cazuri bine justificate și pentru a se

preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere să se dispună

suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii,

astfel că a admis cererea formulată în cauză și a dispus suspendarea executării

ordinelor emise de ministrul educației și cercetării.

Împotriva acestei soluții, a

formulat recurs, Ministerul Educației și Cercetării, invocând prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a reținut în

mod greșit că sunt îndeplinite cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990, privind

contenciosul administrativ.

Prin întâmpinarea depusă,

intimatul-reclamant a susținut că recursul este inadmisibil, conținând critici

care se referă la fondul acțiunii în anularea ordinelor atacate și, totodată,

este nefondat, instanța apreciind corect aplicabilitatea art. 9 din Legea nr.

29/1990.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, potrivit art. 9

alin. (1) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare

la data respectivă, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni

producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței, să dispună

suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii.

Instanța de fond a

considerat că prevederile legale de mai sus sunt aplicabile și a dispus

suspendarea aplicării celor trei ordine emise de ministrul educației și

cercetării, fără a arăta care este cazul ce justifică o asemenea măsură și nici

în ce ar putea consta paguba iminentă pe care ar produce-o punerea în executare

a ordinelor atacate în fața instanței de contencios.

Or, este de principiu că

actul administrativ se bucură de o puternică prezumție de legalitate, fiind emis

pe baza și pentru organizarea executării legii ori pentru executarea în concret

a acesteia, precum în cauza de față, fiind executorii, cu excepția situației

reglementate de art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Cum, nici din actele și

lucrările dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și nici în ce ar

consta paguba iminentă, instanța de recurs constată că hotărârea este nelegală

și netemeinică, punerea în executare a unui act administrativ, prezumat legal,

nefiind în măsură să producă o pagubă iminentă, prin însăși aplicarea sa.

În concluzie, recursul va fi

admis, încheierea va fi casată și, rejudecând, Înalta Curte va respinge cererea

de suspendare a executării ordinelor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Educației și Cercetării împotriva încheierii din 24 iunie 2004, a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează încheierea atacată

și pe fond, respinge cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 3550 din 8

aprilie 2004, nr. 3821 din 14 mai 2004 și nr. 3878 din 20 mai 2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2005.