ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5197/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 644 din

8 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

acțiunea formulată de A.F.P. București, împotriva pârâtei SC C.C.P. SRL având

ca obiect constatarea nulității mențiunii radierii societății din registrul comerțului,

conform Legii nr. 314/2001, modificată prin Legea nr. 482/2002.

Prin decizia comercială nr. 415 din

17 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă.

A reținut că reclamanta nu a făcut

dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege, de a avea o creanță împotriva

societății, dreptul de a cere executarea silită fiind prescris, încât radierea

de drept trebuie menținută.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (2) și (5) C.

proc. civ., art. 150 și art. 167 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța

la rol activ pentru aflarea adevărului și să încuviințeze acele probe care pot

duce la dezlegarea pricinii, ori cererea sa de a face proba în sensul

neprescrierii urmăririi sumelor invocate în titlurile de creanță se încadra în

această situație și deci trebuia admisă și nu respinsă.

În acest sens, în recurs, depune

sentința civilă nr. 1555 din 20 decembrie 1999 dată de la care consideră că a

început să curgă termenul de prescripție de un an prevăzut de Legea nr. 32/1968,

procesul verbal de contravenție prin care s-a stabilit amenda de 700.000 lei

fiind atacat în justiție, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege,

plângerea suspendă executarea.

Totodată, s-au întocmit somațiile din

10 februarie 2000, 22 septembrie 200 și alte somații publice publicate în ziar

în perioada 23 februarie 2002 – 28 septembrie 2002 adresa din 8 aprilie 2002

către S.G.D.P.J., nota de constatare din 9 ianuarie 2004, termenul de un an

fiind întrerupt.

În aceeași măsură și în paralel au

fost întocmite forme de executare, conform O.G. nr. 11/1996 și în ceea ce

privește creanța de 62.916.520 lei, reprezentând impozit pe profit sens în care

invocă și anexează toate somațiile emise în perioada 10 februarie 2000 – 1

aprilie 2004, termenul de prescripție de 5 ani, fiind întrerupt.

Recursul este nefondat.

Potrivit cererii de chemare în

judecată recurenta a invocat în susținerea acesteia procesul verbal de

constatare și sancționare a contravenției din 3 octombrie 1994 și procesul

verbal încheiat de G.F. din data de 3 octombrie 1994, în valoare totală de 63.616.520

lei (700.000 lei + 62.916.520 lei).

Actele depuse în recurs cu care

recurenta tinde să dovedească că s-a încercat executarea creanței, nefiind

prescris dreptul de a cere executarea silită, nu sunt însă de natură a schimba

soluția pronunțată de instanța de apel deoarece, pe de o parte, în privința

creanței de 62.916.520 lei, impozit pe profit, demersurile legale în vederea

executării silite s-au făcut după trecerea termenului legal de 5 ani, prevăzut

de O.G. nr. 11/1996, începând abia în anul 2000, iar în privința creanței de

700.000 lei, amendă, chiar dacă în perioada soluționării plângerii împotriva

procesului verbal de contravenție, termenul de un an privind executarea silită,

prevăzut de Legea nr. 32/1968 era suspendat, în perioada 2000 – 2002 recurenta

nu a întreprins măsuri de executare silită care să fi condus la întreruperea

termenului de prescripție privind executarea silită, ci doar anterior și după

această perioadă încât, la data radierii – 19 noiembrie 2001, nu exista

creanța.

Instanța de apel a avut în vedere la

pronunțarea hotărârii situația de fapt și de drept rezultată încă din faza

judecății la fond care este confirmată și de probele noi depuse în recurs ceea

ce demonstrează că ele au fost suficiente pentru dezlegarea pricinii, neputându-se

reține astfel, că s-au încălcat dispozițiile referitoare la rolul activ al

judecătorului, după cum nici cele privitoare la admisibilitatea și

administrarea probatoriilor, invocate ca temei pentru pretinsa nelegalitate a

hotărârii.

Văzând art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi deci respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 415 din 17 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.