ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5197/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 644 din 8 decembrie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de A.F.P. București, împotriva pârâtei SC C.C.P. SRL având ca obiect constatarea nulității mențiunii radierii societății din registrul comerțului, conform Legii nr. 314/2001, modificată prin Legea nr. 482/2002. Prin decizia comercială nr. 415 din 17 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. A reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege, de a avea o creanță împotriva societății, dreptul de a cere executarea silită fiind prescris, încât radierea de drept trebuie menținută.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ., art. 150 și art. 167 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța la rol activ pentru aflarea adevărului și să încuviințeze acele probe care pot duce la dezlegarea pricinii, ori cererea sa de a face proba în sensul neprescrierii urmăririi sumelor invocate în titlurile de creanță se încadra în această situație și deci trebuia admisă și nu respinsă. În acest sens, în recurs, depune sentința civilă nr. 1555 din 20 decembrie 1999 dată de la care consideră că a început să curgă termenul de prescripție de un an prevăzut de Legea nr. 32/1968, procesul verbal de contravenție prin care s-a stabilit amenda de 700.000 lei fiind atacat în justiție, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, plângerea suspendă executarea.

Totodată, s-au întocmit somațiile din 10 februarie 2000, 22 septembrie 200 și alte somații publice publicate în ziar în perioada 23 februarie 2002 – 28 septembrie 2002 adresa din 8 aprilie 2002 către S.G.D.P.J., nota de constatare din 9 ianuarie 2004, termenul de un an fiind întrerupt. În aceeași măsură și în paralel au fost întocmite forme de executare, conform O.G. nr. 11/1996 și în ceea ce privește creanța de 62.916.520 lei, reprezentând impozit pe profit sens în care invocă și anexează toate somațiile emise în perioada 10 februarie 2000 – 1 aprilie 2004, termenul de prescripție de 5 ani, fiind întrerupt. Recursul este nefondat. Potrivit cererii de chemare în judecată recurenta a invocat în susținerea acesteia procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției din 3 octombrie 1994 și procesul verbal încheiat de G.F.

din data de 3 octombrie 1994, în valoare totală de 63.616.520 lei (700.000 lei + 62.916.520 lei). Actele depuse în recurs cu care recurenta tinde să dovedească că s-a încercat executarea creanței, nefiind prescris dreptul de a cere executarea silită, nu sunt însă de natură a schimba soluția pronunțată de instanța de apel deoarece, pe de o parte, în privința creanței de 62.916.520 lei, impozit pe profit, demersurile legale în vederea executării silite s-au făcut după trecerea termenului legal de 5 ani, prevăzut de O.G.

nr. 11/1996, începând abia în anul 2000, iar în privința creanței de 700.000 lei, amendă, chiar dacă în perioada soluționării plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, termenul de un an privind executarea silită, prevăzut de Legea nr. 32/1968 era suspendat, în perioada 2000 – 2002 recurenta nu a întreprins măsuri de executare silită care să fi condus la întreruperea termenului de prescripție privind executarea silită, ci doar anterior și după această perioadă încât, la data radierii – 19 noiembrie 2001, nu exista creanța.

Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii situația de fapt și de drept rezultată încă din faza judecății la fond care este confirmată și de probele noi depuse în recurs ceea ce demonstrează că ele au fost suficiente pentru dezlegarea pricinii, neputându-se reține astfel, că s-au încălcat dispozițiile referitoare la rolul activ al judecătorului, după cum nici cele privitoare la admisibilitatea și administrarea probatoriilor, invocate ca temei pentru pretinsa nelegalitate a hotărârii. Văzând art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi deci respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 415 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 noiembrie 2005.